255 matches
-
nonumane sau supraumane, încărcate cu facticitate extramundană inertă. Semnalarea se impune întrucât procesul reificării are loc ca o construcție mentală teoretică, dar și la nivelul preteoretic, în practica de zi cu zi. Date etnologice și psihologice sugerează primatul ontogenetic al reificării lumii sociale, iar dereificarea pare a fi o achiziție mai târzie a istoriei omenirii și a mentalității indivizilor (Berger și Luckmann, 1967). Obiectivitatea valorilor implică și discutarea suportului lor material. Un posibil răspuns este a trata relația axiologică prin analogie
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
sunt în consens cu cele statornicite în mediul social din care face parte. Cercetările ulterioare celor piagetiene au confirmat, așadar, trecerea de la morala heteronomă (a constrângerii din exterior) la cea autonomă (a condiționării din interior), printr-o fază intermediară a reificării normelor, a considerării lor în afara împrejurărilor concrete și a intenției actorilor sociali. Această transformare are loc pe platforma obiectivă a cooperării interindividuale în grup și a apariției conștiinței forței opiniei publice. Se pare că, fără a putea stabili limite precise
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
sus, adică faptul că în mod obișnuit se înțelege că e vorba despre agregarea opiniilor unor indivizi concreți, nu cred că această eroare trebuie prea mult subliniată. Apoi, în exprimări cum sunt cele de mai sus, nu atât personificarea și reificarea sunt de condamnat, cât prezumția unanimității opiniilor la scară națională. Ceea ce în rare cazuri se întâlnește. Mai mult, în lipsa unor date concrete (sondaje) nu putem fi siguri dacă există chiar un curent de opinie predominant. O altă eroare frecventă - cultivată
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
comunitatea VIP-urilor închisorii. Ținerea la distanță se face prin diferite tehnici de intimidare, propagandă, minciună, mită și manipulare a unor simboluri ale prestigiului social. Integrarea acestor subuniversuri în ordinea instituțională, în cultura penitenciară are loc printr-un proces de reificare 9, de percepere a fenomenelor umane ca și cum acestea ar fi lucruri, fapte naturale sau divine, neumane. Aceste subuniversuri devin lumi obiective, înfățișîndu-li-se oamenilor drept exterioare lor. Microcosmosurile lor sînt percepute ca reflectări ale macrocosmosului carceral, ordinea celulelor, a cabinetelor medicale
by BRUNO ŞTEFAN [Corola-publishinghouse/Science/998_a_2506]
-
circulație de Karl Marx în Capitalul, desemnînd "fetișismul obiectelor de consum". El a fost frecvent utilizat de alți marxiști, precum Georg Lukács și Lucien Goldmann, fiind similar cu cel de alienare, derivîndu-i-se ulterior semnificațiile către anomie și nevroză. Termenul de reificare a fost demarxizat în ultimele două decenii de unii sociologi durkheimiști, în special de Alfred Schutz, care l-a propus pentru a înțelege mai bine prima regulă enunțată de Émile Durkheim în Regulile metodei sociologice: faptele sociale trebuie privite ca
by BRUNO ŞTEFAN [Corola-publishinghouse/Science/998_a_2506]
-
o parte dintre experimentele acestora, care prezintă un interes deosebit. Totuși, în ansamblu, aceste experimente nu pot fi clasificate încă în termenii teoriei narațiunii. Situația este oarecum diferită de aceea a Noului Roman francez. Încercarea lui Robbe-Grillet legată de o reificare completă a realității reprezentată prin înghețarea optică a mediatorului (de exemplu prin reducerea personajului la funcția unei camere) în romanul Gelozia ar putea fi interpretată ca o soluție extremă la reprezentarea intermedierii. Vom spune mai multe despre situația narativă din
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
într-o formă moderată în autoprezentarea lui Meursault din romanul Străinul al lui Camus și într-o formă radicală în romanul Gelozie al lui Robbe-Grillet, unde cineva presupune că ochiul (-cameră) pîndind prin jaluzele venețiene este acela al soțului gelos. Reificarea realității surprinse prin "camera eye" este dusă aici atît de departe, încît concluziile despre conștiința care percepe sînt de regulă nefondate. Nu pare nepotrivit să vorbim aici despre o zonă de nedeterminare în sensul lui Ingarden 533. Nedeterminarea acestei zone
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
179, 199, 219-274 și personaj narator la începutul narațiunii, 237-253 v. și personaj narator reflectorizare a naratorului auctorial, 68, 71, 121, 164, 239, 243-244, 247, 254-274, 292-295, 305 a naratorului la persoana întîi, 306 refuzul perspectivei interne, v. perspectivă internă reificare, 32, 341 relatare de tip martor ocular, 120 relatarea vorbirii, 279 v. și dialog, stil indirect liber remă, v. temă repovestire, v. rezumat reproducerea vorbirii, 324 retorica, a disimulării, 45, 66, 298 subliminală, 231 retrospecție, 36, 69 rezumat, 52-57 și
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
proprie", spune autoarea citată. A lua act de această nouă conștiința îl plasează pe personajul din Greață în alt gen de raport cu lumea, unde tocmai conștiinței îi revine rolul de a aduce alteritatea, contrariul, în fața unei lumi amenințate de reificare, însă aceste perspective noi o fac "străină" altor conștiințe: S-a produs o schimbare în ultimele săptămâni. Dar unde? Este o schimbare abstractă care nu poate fi definită nicicum. Oare sunt eu cel care s-a schimbat? Și dacă nu
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
a spațiului, indicând secvențialitatea parcurgerii în sincronicitatea treptelor care pot configura hărți interioare și favorizând reorientarea către principiul înțeles ca vacuitate născătoare de lumi, în vreme ce exterioritatea va încerca să confere fluiditate timpului, transfigurat la limită ca eternitate, punând accent pe reificarea treptelor și reorientarea privirii către principiul înțeles în dimensiunea sa creatoare, întemeietoare. Dacă, din rațiuni explicative, am disociat reprezentările concentrice de cele axiale, pentru a marca accente diferite cu privire la modurile de expresie ale parcurgerii, înfățișării ori „externalizării“ treptelor în discursul
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
sunt, prin urmare, înfățișarea acestei legături unice, reinterpretată, dinspre ceilalți, ca mărturie cu privire la lumile de sus. Manifestarea prezenței divine prin întruchipări, ființe, lucruri se realizează fie ca parcurgere interioară a lumilor (la nivelul reprezentării), fie ca percepție obiectivă și deci reificare aici și acum, în forme sensibile. Manifestarea prezenței divine prin resemnificarea „materiei“ acestei lumi sau, altfel spus, prin trans figurarea lumii noastre marchează trepte mai înalte ale experienței „religioase“ a legăturii (expri marea este intenționat pleonastică) . Prin „externalizare“, ele pot
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
la ceilalți sau la alte grupuri. De unde rezultă că este greșit să susținem că situarea epistemică este antropocentrică atâta timp cât facem distincție între situarea epistemică și preocupările etice. O altă eroare cuprinsă în argumentul lui Grey ar consta în esențializarea sau reificarea categoriei de om sau ceea ce este omenesc, oferindu-i privilegii în raport cu celelalte descrieri posibile 128. Putem să ne descriem pe noi înșine și fără a face apel la categoria de om, plus că această categorie este inclusă în altele. De
[Corola-publishinghouse/Science/84952_a_85737]
-
respingerea vorbirii altuia și a statutului lui de persoană care comunică, aprecierea ori dezaprobarea partenerului, acordîndu-i dreptul de a vorbi, revendicarea ori aprobarea de parte a subiectului vorbitor, în raport cu realizarea identității lui. V. alteritate, influență, pertinență. CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN REIFICARE. Prin reificare se înțelege, în stilistică, transformarea unei calități într-un obiect, adică substantivarea adjectivului, iar, în naratologie, o procedură care constă în transformarea unui subiect în obiect, prin înscrierea în poziția sintactică a obiectului în interiorul programului narativ al altui
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
altuia și a statutului lui de persoană care comunică, aprecierea ori dezaprobarea partenerului, acordîndu-i dreptul de a vorbi, revendicarea ori aprobarea de parte a subiectului vorbitor, în raport cu realizarea identității lui. V. alteritate, influență, pertinență. CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN REIFICARE. Prin reificare se înțelege, în stilistică, transformarea unei calități într-un obiect, adică substantivarea adjectivului, iar, în naratologie, o procedură care constă în transformarea unui subiect în obiect, prin înscrierea în poziția sintactică a obiectului în interiorul programului narativ al altui subiect. Acest
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
altui subiect. Acest program poate fi numai în stadiul de actualizare sau poate fi în stadiul de realizare completă, în cel de-al doilea caz, subiectul devenit obiect fiind transformat din agent în pacient. Din perspectiva teoriei lui G. Guillaume, reificare este un corelativ pentru esențializare a sensului, acești doi termeni fiind raportabili la activitatea intelectuală prin care dinamismul producerii sensului este eludat în favoarea unei înțelegeri imanentiste. Cînd atenția se reorientează de la procesele prin care se actualizează sensul pentru a-și
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
înțelegeri imanentiste. Cînd atenția se reorientează de la procesele prin care se actualizează sensul pentru a-și produce efectul, gîndirea care se gîndește pe sine a sensului produs, fenomenul este considerat ca fiind inerent cuvintelor înseși. Aceasta se produce printr-o reificare (transformare în obiect) asimilată la ceea ce nu este decît instrument, iar producerea este integrată în produs. În același timp însă, trebuie explicată prezența sensului în cuvînt, dar, fiind un dat anterior actualizării lui, sensul este înțeles ca un semnificat imanent
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
produs. În același timp însă, trebuie explicată prezența sensului în cuvînt, dar, fiind un dat anterior actualizării lui, sensul este înțeles ca un semnificat imanent, al cărui statut este superior manifestării conjuncturale și variabile în vorbire. Aceasta ar reprezenta esențializarea. Reificarea și esențializarea devin astfel două aspecte ale aceleiași probleme epistemologice. De exemplu, pentru traducere, un specialist în inteligența artificială încearcă să construiască o mașină de tradus, dar va fi surprins de reificarea sensului, în vreme ce un hermeneut, angajat în traducerea poetică
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
și variabile în vorbire. Aceasta ar reprezenta esențializarea. Reificarea și esențializarea devin astfel două aspecte ale aceleiași probleme epistemologice. De exemplu, pentru traducere, un specialist în inteligența artificială încearcă să construiască o mașină de tradus, dar va fi surprins de reificarea sensului, în vreme ce un hermeneut, angajat în traducerea poetică, va avea dificultăți în evitarea formelor de esențializare. De aceea, analiza proceselor de actualizare discursivă din perspectivă praxematică oferă o soluție posibilă (deși nu întotdeauna cu aplicabilitate practică efectivă) depășirii unor astfel
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
mezo și macropublice analizate, și că ele se aseamănă, mai degrabă, cu un sistem modular de rețele ce se suprapun, definite prin lipsa de diferențiere între sfere. Desigur, conceptul de modularizare servește ca un mijloc util de a reaminti pericolele reificării distincției între sferele micro, mezo și macropublice. Este, de asemenea, util în înțelegerea complexității crescînde a vieții publice contemporane, dar aceasta nu înseamnă că granițele dintre sferele publice de mărimi diferite sînt și ele șterse complet. Dimpotrivă, sistemul modular profită
by John Keane [Corola-publishinghouse/Science/1061_a_2569]
-
nu mai este nevoie de interpretare. Cu alte cuvinte, apare aceeași amenințare ca în cazul ideii de "moarte a autorului" ceea ce demonstrează cît de legate sînt problematica interpretării și provocarea adresată autorității auctoriale. Distincția dintre autor și narator, cîndva o reificare structuralistă a subiectivității textuale, continuă să poarte o greutate strategică în acest sens. Ea ajută la distingerea mai multor voci care vorbesc într-un text, pentru a face loc poziției cititorului confruntat cu persuasiunea relativă a acelor voci. Cînd vorbesc
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
devine relevantă pentru reorientarea simultană a lecturii imanente și a studiilor culturale înspre domeniul analizei culturale. În orice caz, pe lîngă faptul că oferă o perspectivă asupra culturii, o asemenea teorie avertizează asupra unor erori și riscuri. Ea avertizează asupra reificării modurilor, în așa fel încît "adevărul" narațiunii este înlocuit de credința în adevărul că trebuie să vedem mai întîi care anume dintre lucruri sînt narative; ne previne asupra lipsei de diferențiere ("narațiunea este peste tot") care dă acestei teorii un
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
acest lucru ca fundament pentru a genera cunoaștere. Problemele apar când se fac asumpții ontologice cu privire la identități. Identificarea agentului și a structurilor, morfogeneza, interacționismul simbolic și alte abordări utilizate în cercetarea din relațiile internaționale sfârșesc prin a se angaja în reificări ale actorilor, transformând identitatea într-un atribut al unor entități preconstituite. Acest lucru presupune dificultăți teoretice deosebite, subminând o mare parte din cunoașterea produsă de o astfel de muncă, fiind nevoie de o reflecție susținută privind metodologia studierii identității ca
by IOANA LEUCEA [Corola-publishinghouse/Science/958_a_2466]
-
este asimilat, ca sensibilitate, un univers ciudat, dar nu agresiv. Lexicul însuși se civilizează, neologismul, expansiv, se încorporează firesc într-un limbaj desprins definitiv de stereotipiile tradiționalismului. Există, apoi, o încântare ironică în descoperirea celeilalte sensibilități, precum în această ingenioasă reificare a idealității, o poezie simptomatică atât pentru înclinația spre ludic a autorului, cât și pentru modelul de percepere dereglată a realului: „Umbrela mare și neagră, umbrela mică și roză / umblară un timp suprapuse / Apoi umbrela roză rămase locului / urmând a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287387_a_288716]
-
a conceptului de ideologie are două dimensiuni, una care presupune o analiză teoretică, aceasta fiind întregită de o perspectivă empirică. Din punct de vedere teoretic, ideologia este pusă în relație directă cu noțiuni corelative, precum cele de alienare, mistificare și reificare: "Ideologia este parte a acelui proces general de alienare, prin care produsele activității umane își asumă propria viață și ajung să-i conducă pe oamenii care le-au produs. Pentru Marx, insistența asupra autonomiei statului, în teoria politică burgheză germană
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
oamenii care le-au produs. Pentru Marx, insistența asupra autonomiei statului, în teoria politică burgheză germană, a fost un caz de mistificare. Mistificarea deci apare atunci când entități imaginare obturează realitatea relațiilor specifice activității umane; iar aceasta își are rădăcinile în reificare. Ideea reificării este o generalizare care își găsește aplicarea concretă în noțiunea mai familiară de fetișism al mărfurilor. Lumea lucrurilor produse de oameni nu numai că îi domină într-o modalitate externă. Ea chiar dă formă activității lor conștiente și
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]