221 matches
-
probă a lipsei de spirit. Intelectuali rafinați freamătă când citesc o propoziție cum este cea a lui Cioran: „În afară de poezie, metafizică și mistică nimic n-are nici o valoare.”24. Aceasta este, totuși, o remarcă ocazională a unui gânditor altminteri dubitativ, relativist și sceptic, chiar dacă ea sugerează că a gândi sub semnul rațiunii înseamnă a gândi sub semnul mediocrității. Surprinzător mi se pare însă ecoul puternic pe care l-a stârnit, după 1990, publicarea unora dintre „cugetările” lui Petre Țuțea, nu puține
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
renunțând la căutarea unui , ,plan” neeuclidian înt-un spațiu tridimensional euclidian, matematicienii au susținut faptul că geometria neeuclidiană este posibilă din punct de vedere matematic. 41 2 în domeniul fizicii se operază cu spații euclidiene atunci când se studiază legile gravitației iar relativiștii leagă noțiunea de spațiu de cea de timp datorită interdependenței demonstrate cu ajutorul vitezei de deplasare a luminii. în acest sens, fizica se referă la spațiu și timp ca la o unitatate dialectică sub numele de continuu spațio temporal. Teoria relativității
Apogeul by Mitrița Filip () [Corola-publishinghouse/Science/878_a_1815]
-
diferită, a "vieții". Viața după cum se afirma trebuia să fie surprinsă la nivelul său originar, în caracterul său propriu, și nu potrivit modalităților teoretice tradiționale care, obiectivând-o, o reificau și îi împiedicau în principiu înțelegerea genuină. Un semnificativ rezultat relativist și nihilist al filozofiei vieții a apărut în ultima etapă de gândire a lui Georg Simmel. După aderarea inițială la pozitivismul evoluționist, Simmel s-a apropiat pe rând de neocriticism și filozofia valorilor, ajungând prin intermediul studierii lui Bergson și Nietzsche
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
factorilor care condiționează literatura și ale acestei neglijări a operelor înseși nu trebuie căutate prea departe. Istoria literară modernă a apărut în strânsă legătură cu romantismul, care nu a putut răsturna sistemul de critică practicat de neoclasicism decât cu argumentul relativist că epoci diferite necesită norme diferite, în felul acesta, accentul sa deplasat de ia literatură la cadrul ei istoric, care a fost folosit pentru a justifica noile valori atribuite literaturii vechi, în secolul al XIXlea, în mare măsură în dorința
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
criteriu, dar nu trebuie să uităm că este vorba de noutatea de dragul perceperii dezinteresate a calității. *9 321 Cât de departe ne poate duce acest criteriu ? în modul în oare este aplicat de formaliștii ruși, el are un caracter vădit relativist. Nu există nici o normă estetică, spune Mukarovsky, fiindcă esența normei estetice este să fie încălcată.) *10 Nici uri stil literar nu își păstrează ineditul. De aceea, spune Mukarovsky, la un moment dat, operele își pot pierde funcția estetică, pentru ca ulterior
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
listei sale de canoane, concepțiile moderne sunt înclinate spre un relativism excesiv, inutil, invocând "morișca gustului", tot așa cum scepticii de altădată aminteau dictonul De gustibus non est disputandum. Problema este însă mai complicată decât o prezintă umaniștii absolutist! sau scepticii relativiști. Dorința de a afirma, într-o formă oarecare, obiectivitatea valorilor literare nu implică adoptarea unui canon static, căruia să nu i se poată adăuga nici un nume nou și în cadrul căruia să nu se poată opera schimbări ierarhice. Cu drept cuvânt
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
la justa lor valoare. Știința noastră nu poate fi plenar obiectivă, nici în metodele sale, care implică cunoștințe anterioare, nici în rezultate, care presupun un punct de vedere asupra lumii. Subiectivitatea este principala rațiune a relativității sale. Așa cum afirmă mulți relativiști, economiștii scriu întotdeauna sub specie temporis, iar cunoașterea contextului istoric "iluminează" teoriile trecutului. După Roland Barthes, în secolul nostru, nu faptul, ci relația pare a fi dominantă, astfel încît este imposibil de extras din contextul său o atitudine, o conduită
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
sale (implicînd cunoștințele anterioare), nici în rezultate (care presupun un punct de vedere asupra lumii). Subiectivitatea este principala rațiune a relativității sale; ea este legată de istoria și de contextul său, de locul și de timpul său. Așa cum afirmă mulți relativiști, economiștii scriu întotdeauna sub specie temporis (sub presiunea timpului), iar cunoașterea contextului istoric "iluminează" teoriile trecutului. Marea descoperire a secolului nostru cum a arătat Roland Barthes nu este faptul, ci relația, astfel încît este imposibil de extras din context o
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
formulări de predicții riguroase, ci și descoperirea noi adevăruri despre lume și viață și mai ales explicarea fenomenelor, iar rezultatele cercetărilor sunt mereu corijabile odată cu rafinările și perfecționările științei. La polul opus, instrumentaliștii (în frunte cu Milton Friedman) sunt mai relativiști și consideră că adevăratul scop al științei este elaborarea de instrumente care să facă posibile predicțiile și descoperirile. Ei pun un mai mare accent pe practică și sunt foarte neîncrezători în explicațiile teoretice și în posibilitatea de a descoperi adevărul
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
nivelul politicilor. Nigel Dower 368 propune trei abordări ale eticii mediului din perspectiva eticii globale. Le discut în continuare dintr-o perspectivă personală. Scepticismul internațional și relativismul. Scepticii sunt realiști și susțin că nu există moralitate în relațiile internaționale, iar relativiștii susțin că nu există datorii globale. Problemele protecției mediului înconjurător nu schimbă nimic fundamental în relațiile internaționale. Regulile și legile dreptului internațional sunt ponderate de interesele naționale privind dezvoltarea. E drept, ideea de dezvoltare durabilă a adus o noutate în
[Corola-publishinghouse/Science/84952_a_85737]
-
tehnologii poluante, deci nu este interesat de eliminarea consecințelor nefavorabile ale activității economice asupra propriilor cetățeni, este greu de crezut că va fi interesat de consecințele acestor activități asupra cetățenilor altor țări și, cu atât mai puțin, asupra generațiilor viitoare. Relativistul va recunoaște că în fiecare societate poate exista o preocupare pentru problemele mediului înconjurător în funcție de regulile morale acceptate, dar nu va fi de acord că are vreo obligație morală pentru a fi interesat de ceea ce se întâmplă în afara societății sale
[Corola-publishinghouse/Science/84952_a_85737]
-
exprime deschis și fără violență solidaritatea și opoziția cu idealurile și modurile lor de viață individuale. Această înțelegere post-fundaționalistă a societății civile rezolvă și obiecția relativistă conform căreia societatea civilă este în mod necesar o categorie pseudo-universală a Vestului individualist-liberal27. Relativiștii presupun că formele de viață (după cum ar spune Wittgenstein) sînt separate de diferențe de netrecut, și că aceasta se întîmplă pentru că ele sînt determinate în mod necesar de forțe diferite de care nu sînt conștiente totdeauna și pe care nu
by John Keane [Corola-publishinghouse/Science/1061_a_2569]
-
ca societate civilă sînt totdeauna specifici unor anumite contexte relativismul prezintă o atitudine imperialistă față de "Vest", de parcă aceia care trăiesc acolo ar fi de acord în mod unanim asupra sensului termenului de "societate civilă", ceea ce, cu siguranță, nu este adevărat. Relativiștii mai ignoră și diferitele modalități prin care definițiile (inițial europene) ale societății civile se răspîndesc în prezent în toate cele patru zări, ceea ce înseamnă că relativiștii nu au înțeles că lumea se află într-un proces de respingere a relativismului
by John Keane [Corola-publishinghouse/Science/1061_a_2569]
-
mod unanim asupra sensului termenului de "societate civilă", ceea ce, cu siguranță, nu este adevărat. Relativiștii mai ignoră și diferitele modalități prin care definițiile (inițial europene) ale societății civile se răspîndesc în prezent în toate cele patru zări, ceea ce înseamnă că relativiștii nu au înțeles că lumea se află într-un proces de respingere a relativismului. Cazul chinezesc prezentat anterior sugerează că relativismul nu sesizează posibilitatea ca organizații neguvernamentale, autodeterminate și autoreflexive, pe care unii le numesc societate civilă, să poată exista
by John Keane [Corola-publishinghouse/Science/1061_a_2569]
-
un sistem care concordă cu "intuițiile morale ale respectivei comunități istorice care a creat acele instituții". *** Problema cu această direcție de raționament care îi datorează mai mult lui Hume decît lui Kant este că riscă să cadă într-un abis relativist. Argumentarea lui Rorty că întrebările despre adevărul fundamental ar trebui respinse și că democrația un sistem care garantează posibilitatea vecinilor de a spune că nu există nici un Dumnezeu sau că există douăzeci de Dumnezei este bună doar pentru că este considerată
by John Keane [Corola-publishinghouse/Science/1061_a_2569]
-
sistemele instituționalizate de cunoaștere despre natură trebuie tratate în mod echivalent, așa încât "științele naturii să nu posede niciun statut special în cadrul teoriei sociologice"162. Chiar dacă, în acest fel, subliniază ideea că și cunoașterea științifică este afectată de ideologie, "radicalizarea" discursului relativist kuhnian în contextul "programului forte" al sociologiei cunoașterii pare să lase însă în suspensie problema statutului pre-paradigmatic al științelor sociale. Din acest punct de vedere, preluarea viziunii lui Kuhn cu privire la paradigme și la incomensurabilitatea acestora în cadrul teoriei sociale constituie o
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
teoria socială "(...) este într-adevăr multi-paradigmatică, atunci ne putem dispensa, finalmente, de constructul kuhnian și ne putem întoarce să ne referim la teorii ca teorii, fără a încerca să le dăm un statut grandios, numindu-le paradigme"164. Radicalizarea discursului relativist cu privire la domeniul științelor naturii și indicarea faptului că acesta nu este nici pe departe imun la ideologie nu este însă proprie exclusiv teoriei sociale. Dimpotrivă, depășindu-l pe Thomas Kuhn, alți filosofi ai științei au atacat "edificiul obiectiv" al științelor
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
evoluție a problemei științificității cunoașterii umane și a relației sale cu fenomenul ideologic a deschis, cu timpul, calea unor teorii care își propun să se elibereze de "fantasmele trecutului" și să destructureze "vocabularele finale" asumate de obiectiviști și, respectiv, de relativiști. S-a conturat, pe o astfel de direcție, inițiată și susținută de filosofia americană contemporană, ceea ce am numit, la începutul acestui subcapitol, concepția pragmatistă asupra ideologiei 168. Aceasta promite, pe de o parte, să depășească acuzațiile aduse concepției obiectiviste de către
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
S-a conturat, pe o astfel de direcție, inițiată și susținută de filosofia americană contemporană, ceea ce am numit, la începutul acestui subcapitol, concepția pragmatistă asupra ideologiei 168. Aceasta promite, pe de o parte, să depășească acuzațiile aduse concepției obiectiviste de către relativiști și, în același timp, să treacă dincolo de cele aduse concepției relativist-relaționiste de către susținătorii obiectivității demersului științific, eliberat astfel de orice influență ideologică. Gânditorul reprezentativ pentru această încercare poate fi considerat Richard Rorty, în opera căruia promisiunea de mai sus devine
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
riscului ca științele sociale să nu fie considerate activități raționale. Un alt risc ce își face simțit prezența este acela al "divinizării" științelor naturii, o atitudine îmbrățișată de obiectiviștii radicali, dar o atitudine care, paradoxal, poate îndreptăți atacurile epistemologice ale relativiștilor la adresa obiectivității. Ca atare, în locul raționalității ca metodă, Rorty propune înțelegerea acesteia în sensul unui set de valori morale proprii unei societăți civilizate 174. Nu este vorba de valori "absolute" în sensul iluminist al termenului, adică valori care să fi
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
unei obiectivități absolute și, pe cale de consecință, a unui adevăr existent "în sine" -, dar nu printr-un atac la statutul științelor naturii, ci prin apel la ineficiența, în lumea contemporană, a fundaționalismului metafizic și epistemologic. Totodată, Rorty se apropie de relativiști și atunci când neagă existența unui loc perfect obiectiv, în care "ar ființa" un adevăr spre care trebuie să ne îndreptăm prin cercetarea permanentă a corepondenței dintre teoriile noastre și realitate, însă respinge pretenția acestora cu privire la multiplicarea epistemologică a sensurilor adevărului
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
-G. Gadamer: imposibilitatea comprehensiunii obiective și articularea inevitabilă a cunoașterii în perimetrul cercului hermeneutic (ilustrat remarcabil în proiectul unei ontologii a nonseparabilității, sub semnătura lui David Bohm). Aceste evenimente din istoria științei au nutrit într-un mod copios discursul epistemologic relativist al sfârșitului de secol XX. Dacă N.R. Hanson a pledat în favoarea recunoașterii imposibilității faptului brut în științele empirice 2, teoria paradigmelor propusă de Thomas Samuel Kuhn (1922-1996)3, va pune accentul pe regimul subiectiv în care funcționează toate discursurile științifice
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
de ultimă instanță la hermeneutică. Caracterul indecidabil al anumitor propoziții științifice nu ține doar de limitele unui travaliu epistemic, ci și de barierele de comunicare. Un argument puternic în sprijinul acestei idei îl propun avocații „gândirii slabe”1. Numeroși teoreticieni relativiști au subliniat componenta retorică a intenționalității, exercitată la un nivel antepredicativ al cunoașterii 2. Pe de altă parte, reprezentanții radicali ai acestei școli extremiste plasează apariția fiecărei paradigme științifice în rețeaua anarhică de contingențe istorice 3. Milbank neagă, în acest
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
filozofiei etice a lui Alaisdair MacIntyre 3. Autorul pleacă de la considerarea stadiului terminal al gândirii occidentale, anume nihilismul. În fața disoluției oricăror argumente pentru un concept universal al virtuții, MacIntyre sugerează întoarcerea la paradigma clasică grecească a virtuții, fondată împotriva curentului relativist al epocii (sofistica) prin intermediul dialecticii socratice. Chiar dacă MacIntyre se autodenumește un gânditor de inspirație „creștin-augustiniană”, convingerea lui Milbank este că principalele argumente precum și metodologia abordării sale rămân problematice din punct de vedere teologic. Aceasta transpare mai ales în abordarea fundaționalistă
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
ale revelației presupune un set bogat de dezbateri și negocieri. În acest proces de reflecție și acomodare, noțiunea de „război drept” sau „legitim” a rezultat cu incontestabilă frecvență. Or, tocmai împotriva acestor „capete dogmatice” ale creștinismului tradițional se revoltă astăzi relativiștii, propunând lectura culturii occidentale din perspectiva celor „excluși” sau „persecutați”. Aparent pios, un asemenea proiect hermeneutic nu pare să angajeze mari riscuri. Vocea celor abandonați s-ar cuveni - nu-i așa? - întotdeauna ascultată. Rămâne totuși o întrebare: din ce perspectivă
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]