571 matches
-
de bună seamă, și la Olguța, și la Dănuț. Monica, pentru care viața e ceva mai profundă, fiindcă, fără voia ei, a cunoscut-o mai bine, face figură diferită de zbenguielile fraților de vacanță. Ea are, deja, ochiul adultului, care relativizează. Știind că se pot întâmpla multe, din cele care nu depind de ambiția personală, nu-și pune toată energia în mize mici. Când citești povestea la vârsta, cum se spune, a eroilor cărții, Monica e cea nesuferită. Olguța e voluntară
Dulceața traiului patriarhal by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/4475_a_5800]
-
doar un model de „inițiere în viață”, ci și de organizare textuală. Dificultățile traducerii sunt incomparabil mai mari decât în cazul Oamenilor din Dublin. Ele pornesc chiar de la titlu (în engleză, A Portrait of the Artist as a Young Man, relativizează și particularizează, subliniind unicitatea experienței, faptul că acesta e doar unul din posibilele portrete ale artistului) și continuă prin nenumăratele vocabulevaliză, aluzii culturale și jocuri de cuvinte. D-na Antoaneta Ralian a optat pentru o traducere explicativă, amprentată de note
Joyce și alți clasici by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/4485_a_5810]
-
programat. Șocul astfel provocat unifică istoria și istoriile sub semnul unui nenorocit prezent continuu, al cărui stupid determinism presupune un reînnoit exercițiu de exorcism, nu și o salvare sub zodia cine știe cărui utopic falanster. Ironia combinativă devine legea morală, liberul arbitru relativizînd tirada patriotardă dar și emfaza hipertextuală a dramaticului". Celelalte două texte din volum Decembrie, în direct și Cafeaua domnului Ministru (sau Rigor Mortis) continuă linia de forță paralelă a teatrului lui Horia Gârbea, în care fără a oculta satisfacția de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
până la Gianni Vattimo și Umberto Eco, apoi de la mimesis, referențialitate, verosimil până la ceea ce ea numește metatranzitivitate. Pentru cititorul român, elanul poate părea cam prea mare. De ce ar fi necesar, pentru a explica o anume mutație în poezia noastră postbelică, să relativizezi întâi modelele consacrate de stabilire a relației dintre literatură și realitate? De ce să apelezi întâi la studiile lui Antoine Compagnon și Nothrop Frye pentru a vorbi detensionat apoi despre Mircea Ivănescu, Sorescu și Cărtărescu? Un răspuns malițios și polemic ar
Pornind de la prefață by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8722_a_10047]
-
a scris TĂIAȚI AICI." Însă, vă voi spune eu, acestea nu sunt scrise de Matei Vișniec. Ele provin din mărturiile unui militar angajat în războiul iugoslav. După atâtea conjuncții adversative de care ne izbim explicit sau implicit în cărțile lui, relativizând până și clasificările de gen, în sfârșit o frază care nu admite la capătul ei decât un punct categoric: Omul-pubelă. Femeia ca un câmp de luptă e de citit cu aerul triumfal care i se cuvine - dintotdeauna - unui foarte bun
Matei Vişniec, dar... by Cosmin Ciotloş () [Corola-journal/Journalistic/9889_a_11214]
-
C. Th. Ciobanu"; "Alți poeți băcăoani"; "Un alt semn al crizei poeziei noastre ivit și la Bacău: Victor Munteanu" etc. etc. Preocuparea pentru cenaclurile de provincie e cu totul exagerată, în timp ce marile grupări, cu adevărat semnificative (lunediștii, echinoxiștii, dialogiștii), sunt relativizate în înșiruiri depreciative. Proza nu scapă nici ea clasificărilor zonale: "Premianți ai concursurilor de proză de la Piatra Neamț: Oma Stănescu, Florinel Agafiței și (poate) Petru Cimpoeșu"; "Prozatori vrânceni"; "Ioan Neșu - un Marin Preda de la Slobozia"; "Aspecte ale noului ortodoxism - Ion Barbu
Tristetea istoriei by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8936_a_10261]
-
Da' ce-i, prăvălie, conașule, să să deșchiză? Natura asta a dumitale îi dășchisă dă când lumea și buruienile or muri, or învia altele, să dea de treabă rumânului și mie când mă tăvălesc cu fetișcanele ..." (p. 86) Pitorescul limbajului relativizează mereu pașii complicați și pătimași ai iubirii și diminuează accentele retorice și rumoarea senzațiilor, imprimând astfel narațiunii un ritm alert, ce potențează narativul. Ca alternativă la mizerabilismul fiziologic sau moral, la textele erotico-pornografice comerciale, la digresiunile narcisiste ori la ingineriile
Prin lumea evgheniților by Dana Pîrvan-Jenaru () [Corola-journal/Journalistic/8983_a_10308]
-
a se cultiva pe sine la un mod pe jumătate grav pe jumătate ludic, avînd, e limpede, conștiința unei puneri în scenă, a unui spectacol șocant. înscenarea nu-l face defel antipatic deoarece prin ea transpare postura unei regii ce relativizează enormitățile, așa cum unui actor nu i-am putea imputa trăsăturile rolului ce-l interpretează. Ceea ce ne oferă Tzone e doar o mască în culori voit stridente, o ipostază pe care se cuvine a o percepe nu altminteri decît o componentă
Un nou avatar al avangardei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9029_a_10354]
-
teritoriul casei... Se instaurează astfel o adevărată rivalitate între familie și colecție... Făcînd-o publică, Lawers dă senzația că se abandonează unui ritual menit să-l elibereze din jugul ce-l oprima odinioară, ajutîndu-l să se scuture de povara dusă: el relativizează tocmai acele lucruri din care tatăl său își făcuse un focar de interes, regenerat în mod constant. Fiul se disociază cu o discreție nostalgică de toate acestea: aici, nu e loc pentru ură sau pentru distrugere, ci doar pentru un
George Banu - Portretul tatălui în chip de colecționar by Anca Măniuțiu () [Corola-journal/Journalistic/9126_a_10451]
-
trecut, o fandare grațioasă din anii 1960 până la 1900, realizează un dens epic retrospectiv, printr-un șir de mărturii și de confesiuni, printr-o alternare între istoria mare și cronica de familie (în genul lui G. Călinescu și Petru Dumitriu), relativizând și intersectând perspectivele personajelor ce dau versiuni despre ceilalți și variante creditabile despre sinele confesorului. Valorizarea alternativă a cotidianului și a idealului, a politicii mari și a intrigii amoroase, a limbajului jos, bârfitor, de precupeață, și a limbajului înalt, de
Fandare până la 1900 by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9230_a_10555]
-
ceea ce medievalii numeau abîme. Curățenie, Crima din strada Uranus și America și acustica, adică pozițiile a doua, a treia și-a patra mi se par a forma - fiecare din alt motiv - zonele de maximă greutate a volumului. Cea dintâi pentru că relativizează - exact așa, pe criterii de fizică modernă - isteria atât de actuală a colaborării cu Securitatea, a doua pentru umorul pseudo-polițist și pseudoștiințific și tot atât de pseudo-postmodern, iar a treia pentru că poartă stindardul - din fericire nu și stigmatul - titular. Fizician de profesie
Primul risipitor al țării by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9373_a_10698]
-
practice ale căruia alș n-ar consimți niciodată, dar de eseurile căruia s-a îndrăgostit pentru că îi susțin proiecțiile și afinitățile: de pildă, politeism antic versus monoteism creștin, morală estetică versus morală creștină etc., asta fără însă ca alș să relativizeze morala creștină, prin apelul la cărțile unui Mihail Neamțu, aflat în același cerc intelectual și spiritual cu Patapievici... Complicat. Ce vreau să spun? Că acest elitism al lui alș este unul ok, unul profesional, al cuiva care știe foarte bine
Ce ești și ce vrei să fii by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/9397_a_10722]
-
reprezentat de relații publice, "conducător al calculatorului", Astfel se reușește amestecarea competențelor pînă la a se sugera fie triumful mediocrității, fie cel al imposturii. Trecînd ca rubrici curriculare toate atribuțiile de mai sus nu se face altceva decît să fie relativizate adevăratele noastre competențe care, astfel, devin subpuncte pe o listă de calități la care nici măcar "omul multilateral dezvoltat" nu visa. Rolul universității în viața studentului. Ce e public și ce e privat în educație? Pînă unde lucrurile cad în sarcina
Învățămăntul universitar by Mihai Maci () [Corola-journal/Journalistic/9486_a_10811]
-
explicit spiritul de partid comunist, nu independența unui punct de vedere; este necesarmente politic, nu apolitic, evazionist; 5. tematizează optimist construcția socialismului, noul, elogiază viața și apariția omului nou, cu implicare în prezentul imediat, văzut în mersul lui spre bine, relativizând sau ignorând vechiul, răul, moartea, declinul, ca semne ale decadentismului și pesimismului; 6. contează primordial conținuturile, scopul educativ, arta cu tendință, nu arta pentru artă, formalismul; 7. dezideratul accesibilității, într-o cultură pentru mase, se opune ermetismului și elitismului; 8
Proletcultism sau realism socialist? (II) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8185_a_9510]
-
se înveșmîntează în dezinvoltură, la fel cum, pe dedesubt, hainele lor își simplifică horbota intimă: desuurile dispar din prea mare dificultate a mînuirii lor. Din cetăți menite cuceririi, femeile devin trufandale menite culesului timpuriu. Dramele umane, chiar dacă mai există, își relativizează proporțiile, după cum presiunea colectivității asupra individului nu depășește pragul opțional al unei cutume aflate la libera lui alegere: o poate accepta sau nu. Tradiția devine facultativă, iar sentimentele de clan sau de ierarhie - onoarea, mîndria și demnitatea - capătă o nuanță
Gustul resemnării by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9661_a_10986]
-
globală și - intelectual - nepoliticoasă. Cu alte cuvinte, nu mă sfiesc s-o spun, în genul celor de mai sus. Vă propun, totuși, să intrăm în carte cu rigoare metrică, dintr-o sintagmă într-alta. Să punem în abis și să relativizăm, să fim subiectivi și intransigenți, intuitivi și sobri. Am toate argumentele să aleg pentru un asemenea exercițiu studiul referitor la Comentariile lui Caius Iulius Caesar. Întâi pentru că numele său ține de o cultură generală aproape nativă; apoi pentru că textele lui
Aut Caesar, aut nihil by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9675_a_11000]
-
de la persoana a III-a plural a perfectului simplu, unde era moștenită din latină. A devenit o marcă a pluralului, și-a dovedit utilitatea și a fost admisă destul de repede ca regulă. Ca simplu exercițiu de imaginație, util pentru a relativiza puțin îndîrjirea normativă, putem să presupunem: a) că formele în -ră- ar fi fost aspru criticate de puriști, condamnate în școală, și astăzi am rîde auzind "făcuserăm", așa cum rîdem la caragialescul "am făcutără"; b) că formele de tipul am făcutără
Conjugasem, conjugaserăm... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/9683_a_11008]
-
jurnaliștii populiști au fost, cum zic ei, circ mediatic. Cei care introduc false teme în dezbaterea publică caută să obțină efecte artistice, nu adevărul. Caută să-l umanizeze pe Vântu, să reducă totul la conflictul său cu Traian Băsescu, să relativizeze astfel încât să nu mai distingem Răul de Bine, adevărul de minciună și victima de călău. Cei care evită fondul problemei folosesc tehnica de succes a victimizării: SOV este prezentat ca un martir al luptei împotriva unei dictaturi imaginare. Toți avocații
BULVERSAREA VALORILOR by Dan Tãpãlagã () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1337_a_2737]
-
fi evaluată corect, critica are probleme de situare: nu știe nici de unde să-l ia, nici unde să-l pună - din ce filieră tematică și estetică să-l deducă, pentru că, în cele din urmă, critica trebuie să rezolve problema noutății relativizând-o și deducând-o dintr-o succesiune, care, chiar dacă nu e cauza, oferă contextul și premisele. Radu Aldulescu vine, după părerea mea, foarte bine în prelungirea prozatorului Eugen Barbu din Groapa (1957), nu într-un mod direct, ci, poate, într-
Mizerabilismul cosmopolit by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9206_a_10531]
-
multe din documentele respective au dispărut, s-au rătăcit prin arhive, ori au fost sustrase de persoane interesate, În scopuri ce probabil nu vor ieși la lumină niciodată. Interesant este că sursele se contrazic Între ele parcă dinadins, pentru a relativiza și puținul adevăr ce reușește să răzbată din cele cîteva documente și dovezi care au putut fi recuperate. Presupun - se va vedea Îndată ce motive am să o fac - că nici În viitor situația nu se va schimba prea mult. Ca
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
nivel mental, este o prostie să încercăm să delimităm elementele care le-ar putea genera de cele care nu ar putea face așa ceva. Mai mult decât atât, modul de gândire din care este observată și analizată chestia este în sine relativizat de o multitudine de alți factori. Cea mai bună analogie ar fi aceea cu o persoană căreia i se cere să folosească teodolitul pentru a măsura ceva, în condițiile în care și persoana, și obiectul de măsurat se află în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
fost greu cu mine. Nu trebuia s-o fac pe procurorul, pe judecătorul, pe cel care-i condamnă și-i execută pe proletculți. Mă motivează faptul că iarăși se trișează istoria. În loc să corectăm ce s-a prezentat denaturat în "iepocă", relativizăm continuu. O spun și-o tot spun, în gazetăria pe care-o fac. Da, Antofiță, repetitiv, sînt repetitivă. Poate prea temperamental și deloc efectiv. Șichy îi aruncă lui Tano biscuiți și rîde de îndemînarea cu care-i prinde și-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
viziune fără interpretare poate deveni primejdioasă pentru neinițiați. și nu numai atât. Argumentul cel mai tare al rabinilor este de natură teologică: ascensiunile de-a lungul cerurilor suprapuse, până la fața lui Dumnezeu, riscă dacă nu să anuleze, cel puțin să relativizeze caracterul absolut transcendent al divinității. Conform literaturii apocaliptice, există câteva personaje privilegiate, care pot „sparge”, metaforic vorbind, „învelișul” divinității și pot crea o rețea de comunicare permanentă între lume și Dumnezeu. Pe urmele lui Scholem, trebuie făcută distincția netă între
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
bombă atomică” lansată de la Roma de către teologul aproape oficial al Vaticanului, Garrigou-Lagrange: „La nouvelle théologie: où va-t-elle?”246 Ambele texte exagerează și deformează tendențios afirmațiile lui Daniélou, politizând oarecum afacerea. Garrigou-Lagrange, de pildă, reproșează acestei „noi teologii” că încearcă să „relativizeze” și să „subiectivizeze” noțiunea de adevăr (care nu mai este adequatio rei et intellectus, ci conformitas mentis et vitae) și că substituie filozofiei ființei, proprie catolicismului și a cărei supremă expresie rămâne ontologia tomistă, o filozofie a acțiunii, inspirată din
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
unii care aruncă și copilul din copaie odată cu apa murdară. Numai un incult fanatic poate contesta valoarea acestei descoperiri. Dar, dacă valoarea descoperirii în sine este de netăgăduit, nimeni nu ne oprește să-i analizăm și - de ce nu? - să-i relativizăm ori să-i dezamorsăm conținutul, dacă avem competența necesară și mai ales dacă o facem onest. M.G.: Până la urmă, care e povestea Evangheliei lui Iuda și a scandalului din jurul ei? C.B.: Textul a fost descoperit în 1978, în regiunea Minieh
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]