98 matches
-
e infernul dantesc, cu un Styx, Sena, pe care trec cadavre de înecați, cu o populație de apași și femei pierdute, cu o veselie factice îndărătul căreia "e groaznic orice trai", amenințat de zgomotul tunului, cu instituții șubrede, cu genii relegate în mansardă, nerăbdătoare de a se ridica în Empireu. În fața acestei bolgii se deschide perspectiva extatică a unei geografii "de porțelan", fragile, dincolo de necazuri și păcat. Japonezii sunt între popoare "copii de griji neștiutori", podurile peste ape sunt de onix
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
fost asimilată, peste secole, de Voltaire. Așadar, poetul ar fi văzut scena de dragoste dintre împărat și Iulia Maior sau dintre împărat și Terentia, și pentru acest fapt ar fi fost pedepsit. Ipoteza e însă neverosimilă întrucât poetul a fost relegat, cum am spus, după trei decenii. Alți exegeți, mai prudenți, s-au referit la tăinuirea relației dintre Iulia Minor (fiica Iuliei Maior cu Emilius Paulus) și aristocratul Decimus Iunius Silanus. Această ipoteză este susținută de exilarea simultană a Iuliei Minor
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
150-163. 27 I. Carcopino, "Ovide à l'ile de Elba?" în MEFRA, 74 (1962), pp. 519-522. 28 D. Marin, op. cit., supra, nota 18, p 47. 29 N. Lascu, Ovidiu, Omul și poetul, Cluj, Dacia, 1971 passim. Pentru statutul politic de relegat vezi A. N. Popescu, "L'aspect juridique de la relegation du poète Ovide à Tomis", estratto da Studi in onore Caesare Sanfilippo, III, Milano, 1983, dar și surse antice: Ulpian, Digestae, 49, 22, 7, 11: "His relegantur dies exccedenti a praesidibus
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
nici în termenii edictului nu sunt numit exilat. Mi-a fost frică de toate aceste pedepse, pentru că îmi dădeam seama că le meritasem; dar furia ta a fost mai blândă decât greșeala mea. Tu mi-ai ordonat să plec ca relegat în teritoriile pontice și să brăzdez cu o navă de fugar marea Scitică"111. Într-un alt pasaj, adresându-se soției lui de data aceasta, reia: "Cezar nu mi-a luat nici viața, nici norocul, nici dreptul meu de cetățean
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
tantum frigus et hostes, Et maris adstricto quae coit unda gelu119. Deși începe cu multă docilitate, s-ar spune, poetul termină prin a-l acuza în mod deschis pe Augustus, căruia îi supune atenției că locul în care a fost relegat este mai îndepărtat și mai neprielnic decât oricare loc de exil propriu-zis; mai mult îi reproșează împăratului că alții 120, vinovați de infracțiuni mai grave decât a sa, nu au primit locuri de exil așa de îndepărtate. Poetul flutură pe sub
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
în opera scrisă la Tomis. Vom lăsa pentru finalul lucrării noastre figura lui Paulus Fabius Maximus, pentru că, fără îndoială, el ocupă un loc de primă importanță între prietenii lui Ovidiu și, desigur, și în cauzele pentru care sulmonezul a fost relegat la Tomis. Începem, așadar, cu celelalte personaje ovidiene, care intră în numărul celor "doi sau trei, unu sau doi", care au rămas fideli până la sfârșit poetului și anume: Rufus, Celsus, Gallius 167. Rufus, căruia Ovidiu îi adresează epistola II, XI
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
descrise pe larg de Ovidiu în Fasti (II, 685-852: 24 februarie), și, fără îndoială, merită să amintim aici câteva elemente mai importante, pentru a înțelege care erau ideile cu care se hrănea Ovidiu însuși cu puțin timp înainte de a fi relegat la Tomis: e clar că aceste idei trebuie să fi cântărit destul de mult și așa a și fost în luarea deciziei împăratului. Ovidiu ni-i prezintă mai întâi pe Tarquinius Superbus, ultimul rege al Romei, "persoană infamă, dar viteaz în
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
apoi la vechii Romani Tibur (Tivoli) era locul cel mai îndepărtat în caz de exilare. Nimeni niciodată nu a fost trimis într-un loc atât de îndepărtat de Patria sa și așa de îngrozitor ca cel în care a fost relegat Ovidiu. Trebuie remarcat că aceasta este o acuză categorică, deși implicită, la măsura luată de Augustus, care a ales ca loc de relegare (= pedeapsă mai mică decât exilul), locul cel mai incomod și mai sălbatic cu putință la acea vreme
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
ar fi crezut că inima sa e tare ca fierul sau învăluită într-un diamant impenetrabil. Dar dacă s-ar întâmpla acest lucru, ar însemna că întreaga lume e dată peste cap... Ovidiu îl roagă să facă astfel încât, protejând un relegat cu afecțiune constantă, mult sperata adiere să nu-i abandoneze nava. (Dar care va fi fost această "mult sperată adiere" a navei sale, nu putem ști.) De-acum poetul din Sulmona nu mai așteaptă decât moartea. Nu mai are dorințe
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
n'en dois pas avoir de honte". Dar testul latin este cât se poate de clar: cu alte cuvinte, acesta vrea să sublinieze că, măritându-se cu Ovidiu, Fabia are dreptul să se mâhnească pentru că, ulterior, soțul i-a fost relegat, însă nu are niciun motiv să se rușineze. Trebuie să se mâhnească, dar nu să se rușineze. Și pentru Fabia trebuia să conteze ceea ce conta și pentru Ovidiu: nu cauza relegării, ci pedeapsa în sine reprezenta adevărata parte rău famată
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
face, dacă nu ești o soție demnă de laude, nu se va putea crede că ești apropiată de Marcia". La acțiunile de mai înainte, acum trebuie să adauge o alta: adică, să devină ambițioasă ca să îndulcească necazurile poetului, ca să fie relegat într-o regiune mai puțin ostilă. Onestitatea Fabiei este atestată cu diverse ocazii: nici curajul ei nu trebuie să fie mai prejos. Nu este vorba de a lua pentru mine securea Amazoanei, nici să duci cu mână iute micul scut
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Max Weber a numit mai târziu, „eliberarea de sub vrajă a lumii”. Ideea este că marile catedrale ale Europei nu au fost construite pentru a fi văzut de la distanță. Însăși actul de a le „pune În perspectivă” le-ar micșora și relega la un statut inferior, făcându-le obiectul interpretării umane. Dimpotrivă marile catedrale au fost proiectate În ideea de a atrage privirea tuturor spre În sus din momentul În care pătrunde În ele, ceea ce fiecare vizitator al acestor mari temple o
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
primordial: Karma (legea) brahmană, meditația budistă, introspecția socratică, mai vechea Thora (legea mozaică), nemurirea Zalmoxiană a spiritului. Tuturor acestor orientări arhetipale le lipsea esențialul indus de dincolo de ele, le lipsea puterea religiei, adică aceea de a uni (re + ligo = a relega), realitatea superioară relevată prin pioșenie (întoarcere spre Dumnezeu), cu filosofia, în sensul ei originar și cu morala. În acest context apare creștinismul. în anul 1 al unei noi ere, la confluența dintre continente, popoare, mentalități, apare Iisus Christos, Mesia (trimisul
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
-o și făcând-o imutabilă. În același timp, transferând orice vină În acel trecut, ele lasă să izvorască ordinea Într-un prezent echilibrat. Încălcarea legii, alterarea legăturilor familiale și sociale, frângerea tabuurilor, canibalismul sunt modele ce nu trebuie urmate, fiind relegate Într-un timp și un spațiu diferite și Îndepărtate, În vreme ce, prin contrast, se Înalță imaginea unei vieți de familie și a unei societăți care, În prezentul istoric, erau propuse ca paradigme eminente și exemplare. Dacă În acel trecut, câteodată indistinct
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
disputa supremația cu venerabila bucoavnă pentru decenii bune. Mai târziu, preponderența dobândită de manual ca instrument pedagogic nu la duce la extincția abecedarului (așa cum a făcut acesta din urmă vizazi de bucoavnă), dar îl va detrona de însemnătatea sa simbolică, relegându-l unei funcții de ordin tehnico-pragmatic (învățarea scrisului și cititului în clasele primare), în timp ce manualul își va însuși sarcina superioară de formare morală. Alternanța bucoavnă-abecedar-manual reflectă prefaceri structurale petrecute în compoziția țărilor române și, mai târziu, a societății românești, evocând
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
precedentă, inversându-i însă ierarhia finalistă. După momentul unirii principatelor dunărene din 1859, pe măsura accelerării eforturilor de construcție a statului-națiune unitar român, scopul primordial al educației preia o finalitate identitară. Religia își păstrează un loc de cinste, însă este relegată pe plan secund de discursul naționalist- identitar căruia îi este, în cele din urmă, subsumată. Totuși, chiar și în această perioadă de amplificare a secularizării literaturii didactice, fibra mistică ce era anterior total întrețesută în conținutul educațional al bucoavnelor și
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
Brătianu, ctitorul politic al României moderne și arhitectul statului românesc industrial este cu atât mai interesant, întrucât satisface atât criteriul etnic, cât și pe cel confesional. Totuși, potrivit exigențelor identitare naeionesciene, politicianul care a "construit armătura statului românesc modern" este relegat în categoria reziduală a "bunilor români" datorită faptului că, modernizând societatea românească, Brătianu a alterat matricea tradițională a ființei naționale. Pedagogia bărnuțiană a xenofobiei vine în prelungirea naționalismului etnic care constituie profesiunea de credință ideologică a cărturarului ardealean. Chiar dacă salută
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
împlinire a istoriei naționale, unirea din 1859 este acum intepretată drept o unire personală, vremelnică și nesigură, definitivată prin monarhia lui Carol. Pe măsură ce personalitatea lui Carol acaparează scena istoriei românești, redefinită în ancadramentul politic al regalității, figura lui Cuza este relegată în culisele devenirii statului-națiune. Odată cu restructurarea memoriei și identității naționale în termeni monarhici, în care ideea de regalitate dobândește un statut director, procesul de construire a identității românești capătă un caracter deliberativ. Ajutați și de concursul de împrejurări, agenții politici
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
în interiorul căruia s-a articulat memoria românească s-a răsfrânt cel mai pregnant asupra ideii de unitate spirituală și politică a neamului românesc. Reorientarea antinaționalistă antrenată de comunismul incipient a lovit serios în ideea de unitate națională, urmărind să o relege în dosul idealului unității de clasă a proletariatului român. Am arătat mai devreme cum categorizările identitare nu s-au mai făcut după criteriile verticale ale etniei, ci în funcție de criteriile orizontale ale liniilor de separație clasială. În acord cu această răsturnare
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
menținând-o în starea de înapoiere față de societățile occidentale. Mai mult, ca mare proprietar funciar, instituția bisericii s-a situat întotdeauna de partea greșită a baricadei, unindu-și interesele materiale cu ceilalți latifundiari moșierimea. Misiunea spirituală a bisericii este astfel relegată înapoia rolului social și al interesului său material, determinate de poziția bisericii în categoria exploatatorilor poporului. Pe de altă parte, faptul că aria de răspândire a ortodoxismului se suprapunea aproape perfect peste lagărul socialist, alături de anti-catolicismul ortodoxiei, au contribuit la
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
lăsat pe teritoriul provinciei "un stat neorganizat" (p. 28), prin intermediul căruia poporul român a fost în stare să păstreze ființa națională purtând o luptă îndârjită împotriva popoarelor migratoare. Poporul român este rezultatul exclusiv al contopirii dacilor și romanii. Slavii sunt relegați în rândul categoriei nediferențiate a popoarelor migratoare care au atentat la "distrugerea ființei poporului nostru" (p. 28). După terminarea migrațiilor, statul neorganizat lăsat în urmă de administrația romană a început să se articuleze în "nuclee statale" sub forma voievodatelor, a
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
a unității sindicale patronate de Partidul Comunist Român. Definitivarea tranziției de la socialismul antinaționalist către național-comunism a presupus restitutio in integrum a principiului naționalist. Drept consecință, ideea unității naționale a fost repusă în drepturi, luând fața unității proletare care a fost relegată pe plan secund. Registrul discursiv setat de parametri internaționalismului proletar (1947- 1964) interpreta trilogia unirilor românești (de la 1600, 1859, respectiv 1918) ca evenimente de importanță marginală în istoria luptei pentru dreptate socială a clasei muncitoare. Mai mult, erau evidențiate consecințele
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
epistemic al noii paradigme de conceptualizare a trecutului românesc. Predominantă devine astfel o atitudine sceptică față de ce ar putea istoria să ne învețe pentru viitor. "Historia magistra vitae" clasica formulă a lui Cicero cum că "Istoria este învățătorul vieții" este relegată în colecția de citate anacronice. De la mesianism național la contingență istorică. Începând cu cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, conștiința istorică românească este insuflată de ideea mesianismului național convingerea cvasi-religioasă în misiunea politică a poporului român
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]