118 matches
-
vedeți!? Ieși Lucica, nebăgată de nimeni până atunci în seamă, fără să murmure, mai-mai să-l dărâme pe Gheorghe, care tocmai intra cu un braț de lemne. Ce-i, cumnată? Vorbește șeful? Nu, au prins un terorist, hai repede! O reporteră emoționată transmitea dintr-un spital, de lângă patul unui bolnav, încătușat și legat cu cerșafuri. Rezulta că tânărul era un terorist feroce, care se drogase, doar așa putând fi prins de revoluționari. Intrase în comă, iar procurorii urmau să-l audieze
MASTODONTUL DE NISIP by Ilie Cotman () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1661_a_3000]
-
conține tot ce poate fi pictat: peisaje universale, personaje, vise, aventuri și povești. Noul Testament e mai limitat. Nu-mi place prea mult. — Priviți iepurii ăștia de lîngă lac, domnișoară Byres, zise domnul Smail. Aproape că-i auzi cum ronțăie. Apoi reportera se uită la peretele pe care era pictat Edenul și întrebă: — Cine-i figura aceea din spatele rugului cu o șopîrlă la picioare? — Dumnezeu, spuse Thaw, uitîndu-se stînjenit la pastor și la domnul Smail. Șopîrla este șarpele, înainte de a-i elimina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
timp de două-trei secunde iubirea îi face pe cei diferiți să simtă ca unul. Linia mea semnifică unicitatea, culorile accentuează diferența. E un truc vechi. L-a folosit Rubens. — Ați avut un model pentru Eva? — Da. — O prietenă? îl întrebă reportera cu un zîmbet ascuțit. — Nu, prietena unui prieten, zise Thaw, care o pictase pe Janet Weir. Apoi adăugă posac: Aproape toate fetele acceptă să pozeze goale pentru un pictor, dacă el nu vrea decît să le deseneze. Reportera își bătu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
îl întrebă reportera cu un zîmbet ascuțit. — Nu, prietena unui prieten, zise Thaw, care o pictase pe Janet Weir. Apoi adăugă posac: Aproape toate fetele acceptă să pozeze goale pentru un pictor, dacă el nu vrea decît să le deseneze. Reportera își bătu buza cu creionul, apoi îl întrebă: — Considerați că viața e mai curînd o tragedie decît o comedie? Thaw rîse și zise: — Depinde la care dintre aspectele ei privesc. — Și ce veți face după ce veți termina lucrarea de-aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
orice tentativă. În materie de politică nu este permis a mai întrebuința violența. Pentru "Aurora", a ta adorantă Mița. 12. Leonida este pus pe o brancardă cu roți, acoperit cu cearceaf și scos din scenă. Efimița iese și ea ca reporteră și reintră singură. Stă pe scaunul ei, ia o gazetă și citește cu voce joasă, mormăită, uneori disprețuitor, alteori chicotind, ca și cum ar citi pe sărite, un ziar, mai ales paginile de publicitate mică și mare și mai ales rubricile vînzări-cupărări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
căruntă pe oală, de haiduc, Octav Cerchez pe numele lui, care făcea și pe tehnoredactorul, și semna și câte trei-patru articole pe număr, lucrase cică-n construcții. Angela și Doinița, primele angajate ale revistei, ca dactilografe și promovate pe urmă reportere de teren, nu scăpau nici un prilej când nu era Octav de față să spună despre el că a fost salahor, săpător de șanțuri sau cel mult zidar, ceea ce se vede limpede din gramatica și ortografia lui, care îndeobște pe capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
cai. Acum, aceste căruțe li se confiscau, polițiștii și "mascații" mișunau peste tot și făceau inutilă orice opoziție. Pe fețele bărbaților din comunitate, nerași și cu brațele tatuate, se citea o disperare fără margini. "Ce-o să faceți acum?", îl întreabă reportera pe unul dintre ei, care ți-ne-n brațe un băiețel complet gol. "O să murim", răspunde el privind în pământ. Băiețelul suge niște drageuri roșii dintr-o pungă îngălbenită, probabil medicamente expirate găsite prin gunoaie. Escortate de Wolkswagenurile poliției, căruțele
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
mascații pătrund în barăci și scot afară, cu forța, toată populația, femei și copii, într-un cor de jale și bocete demn de tragediile lumii antice. O femeie bă-trînă plânge în hohote. Unde o să vă duceți acum?", o întreabă aceeași reporteră, fără să mimeze, măcar, vreo urmă de compasiune. "Unde să ne ducem? Nu știm unde să ne ducem!" Bărbații sânt suiți în dube și duși la poliție pentru verificări. Cu ceilalți nu se spune ce s-a întîmplat. Comentariile finale
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
filmat și strigă atât de tare, încît îi văd o clipă omușorul din rundul gîtului: "O să murim de foame! Dați-ne căruțele înapoi! Ce ne facem fără ele?" Este îmbrîncit violent de ofițer. Se produce o busculadă, camera se clatină, reportera strigă ceva panicată și... ...imaginea se schimbă. Ne aflăm într-un living superb, cu o mare plantă ornamentală într-un colț, lângă sofaua pe care două femei discută despre avantajele unei anume mărci de dezinfectant pentru WC-uri. Produsul vechi
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
I-o fi fost teamă să nu fie auzită; cel venit în vizită era probabil pe hol. "Și totuși a vorbit, cînd i-a cerut centralistei camera!" gîndește Mihai. Apasă butonul de deschidere a televizorului. O balerină adresează cîteva cuvinte reporterei niște platitudini, puteau să lipsească! -, apoi execută un fragment din Saint-Saëns. De-ar vorbi mulți oratori de profesie cum știu picioarele ei, îndeosebi, să transpună muzica! Urmează alte emisiuni, care nu-l mai interesează. Dar continuă să privească micul ecran
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
nădăjduim că nici lupta lui Alexandru Malin Tăcu și a altora că el - pentru că au fost și au rămas numeroși luptătorii, nu rămâne zadarnica! istanța de la vremea când feciorul lui Ghiță Tăcu din Burdusaci Își exprimă bucuriile și necazurile În fața reporterei Gloria Lăcătușu, autoarea cărții ,,Zăpezile calde”, apărută În 1979 la Editură Junimea din Iași, până În zilele lui 2004 când același animator cultural - Alex Tăcu - cerea statului român, prin justiția să, despăgubiri pentru ,,viața furată”, pare presărată de discontinuități. Ele, Însă
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
Iași, 1979, vin să confirme că prietenul meu a fost un animator cultural, Îndrăgostit mereu de poezie și arta, dar niciodată ocolit de pizma oamenilor, de egoismul și intrigă lor. „Un caz care v-a dat de furcă? Îl provoacă reportera În interviul luat acestuia. Nu am să mă refer la cancanurile savuroase, la intrigă pitica și funcțiile ei, ci la un element care se stratifica În cariera: codoșul. Sfertodoct, imund, abulic și egoist. Un asemenea ins, În spectacolul sau decrepit
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
avea atunci, cănd stătea Alexandru Tăcu de vorbă cu Gloria Lăcătușu, opt ani, iar Alină șase ani. Amândoi, Încă din acea vreme, scriau poezii. Îmi iubesc copii. Iubesc țară cu toată puterea”, mărturisea Alexandru, fiul lui Ghiță Tăcu din Burdusaci, reporterei. Întotdeauna Alexandru Tăcu a făcut distincție Între țară, România și conducătorii țării care mereu l-au persecutat. Așa că spusele scriitorului Nichita Danilov, ,,Mălin-Tacu, vestitorul revoluției” nu sunt deloc o figură de stil, ci un adevăr care se Împletește și face
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
Numele era pronunțat când Ielena, când ceva de genul Ioleno (fascinația exotică). Dar cel mai tare moment a fost când o puștoiacă din Franța spune: „Ieleno este romă și va fi expulzată în România iar acolo va avea de suferit“. Reportera o corectează matern: „No, no, elle est Roumaine“. Dar micuța viitoare protestatară comunistă, care va aprecia les fromages bleus și Bordeaux-ul la 10 euro sticla spune cu convingere: „Nu, nu, român și rrom înseamnă același lucru“. Restul e tăcere
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1949_a_3274]
-
pe mama, iar pe tata o dată la două sau trei zile, pot să țin totul sub control. Bun plan! După ce ajungi la Istanbul, a sugerat Doamna Peacock/Siramark, ai putea să trimiți rapoarte zilnice la cafenea. Uau, ai să fii reportera noastră de război, s-a entuziasmat Anti-Khavurma, Însă a urmat o pauză și mai lungă fiindcă nimeni nu a gustat gluma lui. Armanoush s-a lăsat pe spătarul scaunului. Departe În liniștea nopții putea auzi respirația netulburată a tatălui ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
spiritual, iar acum descoperi că sunt și mai chipeș și mai spiritual? Dar am știut întotdeauna ce părere ai de fapt despre mine. Tonul i se înăspri o clipă. — Crezi că sunt un fustangiu iresponsabil care profită de inocența tinerelor reportere și care și-a pierdut, probabil pe bună dreptate, soția și copilul. Fran tresări uimită de nota de amărăciune din glasul lui. Ar fi vrut să-l poată contrazice, să poată nega acuzația, dar nu putea. Era adevărat. Asta era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
Instrumentiștii se ridică-n picioare și aplaudă și ei. Poate măiestria dirijorului. Poate înțelegerea și căldura sufletească a publicului, atât cât a mai avut răbdarea să mai rămână. În fond, non multa, sed multum... V.5. ... Reporterul (de fapt, o reporteră. O persoană bine, chiar foarte bine, în jur de ... ani, cu părul..., (ne)platinat / ne(oxigenat) / etc., cu ochi albaștri / verzi / căprui / etc., cu o privire inteligentă / iscoditoare / vicleană/ indiscretă / tâmpă/ etc., cu ... etc., / etc., ... Are în mână un dictafon
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
Tehnoton / etc.,...) Poetul: un personaj complex și controversat. Nu utilizează și nu suportă deloc parantezele, ba, chiar, face alergie la ele, ceea ce înseamnă că-i plac nespus lucrurile oneste, fără subtilități de prisos, fără ascunzișuri, fără aluzii malițioase. Spre simplificare: reportera = R, iar Poetul = P. Merge banda! “R: Stimate ... ..., aș dori, pentru-nceput, să vă rog să-mi spuneți ce înseamnă poezia pentru dumneavoastră?” (Întrebarea e stereotipă. Oare, cum s-ar simți dumneaei dacă cineva ar întreba-o... Însă nu, nu
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
celelalte elemente. — ...trebuie să Întreb: oare toată această atenție pe care mass-media o acordă În aceste momente familiei Îndurerate servește cu adevărat interesului public? Când... Watson trecu chiar prin fața camerei, iar umbrela ei albastru cu alb acoperi În totalitate imaginea reporterei. Cineva țipă: — Tăiați! — Ai făcut-o intenționat, șopti Logan exact când izbucniră strigătele furioase ale unui jurnalist. Watson se mulțumi să zâmbească și să Își continue drumul nestingherită prin mulțimea adunată lângă trepte. Logan se grăbi după ea, Încercând să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
spunând că se află în căutarea acelei persoane pentru reportajul amintit. Cu amabilitate i-am fost recomandat și imediat am fost anunțat telefonic dacă primesc să fiu subiectul proiectatului reportaj. Așa se face că, după o oră am primit pe reporteră în locuința mea. Într-o curte împodobită cu pomi înfloriți, cu viță de vie umbroasă în fața casei și covoare multicolore de zambile, lalele și mii de lăcrămioare înflorite, reportera, impresionată de covorul floral plus pomii înfloriți, mi-a luat acel
Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
reportaj. Așa se face că, după o oră am primit pe reporteră în locuința mea. Într-o curte împodobită cu pomi înfloriți, cu viță de vie umbroasă în fața casei și covoare multicolore de zambile, lalele și mii de lăcrămioare înflorite, reportera, impresionată de covorul floral plus pomii înfloriți, mi-a luat acel interviu publicat în „Adevărul de Vaslui” din 1 mai 2006, cu titlul „La 90 de ani sunt un om fericit”. Iată conținutul articolului în cauză: „Profesorul Alexandru Mânăstireanu are
Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
mele, să fac și eu cât tine. Dar eu zic: uite, dă tu un măr, să pun la ale mele să fac încă o dată cât tine. Câte mere aveam eu în pungă, câte avea băiatul în pungă. Ia zi, mata, reportere? Un măr. Păi, dacă eu aveam un măr și îi dădeam, avea el de două ori. Sunt prost. Păi, el avea cinci, eu șapte. Dădea un măr, făceam șase-șase, dădeam un măr, făceam opt, el patru. „M-a lovit cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
se afle chiar pe punctul de a se sfârși, a deschis brusc ochii Înainte să sune ultima bătaie a ceasului din turn, ca și cum s-ar fi căit de pasul pe care urma să-l facă, și n-a mai murit. Reportera a fost atât de incitată de ceea ce tocmai auzise Încât, fără să dea atenție nici protestelor nici rugăminților, Doamnă dragă, vă rog, nu pot, trebuie să mă duc la farmacie, Îl am pe bunicu acasă care așteaptă medicamentele, Îl Împinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
anume, doi vrăjitori recunoscuți și o clarvăzătoare celebră, convocați În mare grabă ca să analizeze și să-și exprime opinia asupra a ceea ce Începea să fie numit de către unii bășcălioși, din aceia care n-au nici un pic de respect, greva morții. Reportera, Încrezătoare, Își făcea de zor treabam, Într-o cruntă amăgire, Întrucât interpretase spusele sursei sale de informație ca Însemnând că muribundul, literalmente, se căise de pasul pe care era gata să-l facă, adică să moară, să răposeze, să dea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
am urmărit un documentar realizat de Carmen Avram la emisiunea „în premieră”. Era tot despre romi. Majoritatea erau cumplit de săraci. Mulți mai și furau. „Dar acum pe mine mă știți, nu-i așa, nu sînt în pericol !”, a glumit reportera. „Nu se știe niciodată...”, a clătinat din cap bărbatul din fața ei. Nu era politically correct, nu era acuzator, dar nici părtinitor, era pur și simplu realist. Și, mai presus de toate, era un documentar, adică acel gen de lecție de
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]