399 matches
-
să nască. Până când buricul îi iese în afară, rigid ca un degetuș. Toate astea se întâmplă în lumina camerei video a Agentului Ciripel, înregistrând peste moartea Lady-ei Zdreanță. Înlocuind scena tragică de ieri cu cea de azi. Contele Calomniei ține reportofonul la îndemână, folosind aceeași casetă, pariind pe faptul că oroarea de acum va fi mai groaznică decât cea trecută. Clipa asta e un punct din scenariu la care nici nu îndrăzneam să visăm. Punctul culminant al primului act, care va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
captivi. Flămânzindu-ne. Obligându-ne să purtăm zdrențe murdare. Pe noi, victimele ei nevinovate. Sfântul Fără-Mațe se ridică să-și treacă brațul pe după domnul Whittier. Mama Natură îl ajută. Doamna Clark îi urmează cu paharul în mână. Contele Calomniei cu reportofonul. Agentul Ciripel cu videocamera. — Credeți-mă, spune Sfântul Fără-Mațe. Din întâmplare, știu multe despre măruntaie. Domnișoara Hapciu strănută în pumn, de parcă am mai avea nevoie de moartea ei. Domnișoara Hapciu, viitoarea stafie a acestui loc. Ștergându-și brațul de picături
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
ea. Același Duce care a coborât aseară în pivniță și a tăiat toate cablurile centralei termice cu un cuțit de pâine. Doamna Clark se freacă la ochi cu mâna. Din spatele videocamerei, Agentul Ciripel spune: — Ai habar cât e ceasul? În reportofonul Contelui Calomniei, Tovarășa Lătrău spune: — Știi că nu este apă caldă? Tovarășa Lătrău, cea care a urmărit traseul conductelor de cupru pe tavanul pivniței, urmându-le până la boiler și închizând gazul. Ea tre’ să știe. Doar a smuls maneta valvei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
ani, spune ea. Spune: O chema Cassandra”. Doamna Clark spune că atunci când găsesc un mormânt puțin adânc sau cadavrul victimei unui omor, detectivii ascund acolo un microfon. E procedura standard. Face un semn din cap în direcția Contelui Calomniei, a reportofonului din buzunar. Poliția se ascunde pe-aproape și ascultă vreme de câteva zile sau săptămâni. Pentru că aproape întotdeauna ucigașul se întoarce să vorbească cu victima. Mai de fiecare dată. Trebuie să ne spunem povestea vieții cuiva, și ucigașul nu poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
și să vorbim adânc. Ar trebui să cântăm un imn. Nimic prea religios, ceva ce-ar da bine. Tragem la sorți să vedem cine trebuie să bocească. Tot mai mult facem loc în fiecare grup videocamerei Agentului Ciripel. Vorbim astfel încât reportofonul Contelui Calomniei să prindă fiecare cuvânt. Aceeași bandă sau card de memorie sau compact disc folosit din nou și din nou. Ne ștergem trecutul cu prezentul, mizând pe faptul că următorul moment va fi mai trist, mai groaznic sau mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
poze cu oamenii ăia din lagăre, în spatele gardurilor de sârmă ghimpată, spune ea. Scheletele alea vii. Și întotdeauna m-am gândit: ăștia ar putea purta orice. Contele Calomniei întinde brațul spre ea, să-i culeagă cuvintele pe banda argintie a reportofonului. Tovarășa Lătrău îi dă piersica Baronesei Degerătură... Care zice: — Ai dreptate. Baroneasa Degerătură zice: Chiar sună îngrozitor. Și Tovarășa Lătrău se apleacă spre microfon și spune: — Dacă înregistrezi acuma, ești un nesimțit. Baroneasa Degerătură, cu dinții ei slăbiți în gingii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Deasupra noastră, copacul se stinge pentru o fracțiune de secundă. În clipa aia nu existăm. Nimic nu există. În clipa următoare, curentul revine. Revenim și noi. — Stafia, zice Agentul Ciripel dindărătul camerei, cu vocea înăbușită. — Stafia, repetă Contele Calomniei în reportofonul lui ascuns în pumn. Aici, pentru fiecare supratensiune momentană, pentru fiecare curent mai rece sau zgomot ciudat sau miros de mâncare, dăm vina pe stafia noastră. Pentru Agentul Ciripel, stafia e un detectiv privat ucis. Pentru Contele Calomniei, stafia e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
într-o bucată de catifea lipicioasă de la sângele închegat, Pețitorul zice: — E o glumă în familia mea. Sus pe scara lui din scaune suprapuse, zice: O glumă pe care-o spuneau unchii meu doar când se îmbătau... Contele Calomniei ridică reportofonul. Agentul Ciripel, camera video. Grup de intelectuali americani (scriitori, jurnaliști, editori, actori) care se întîlneau la hotelul Algonquin din New York în perioada 1919-1927. Printre membrii grupului se numără scriitorii Dorothy Parker, Edoamna Ferber, George Kauffman, Robert Sherwood, și actorul Harpo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
scaun. Se gândea că locul ei nu este acolo și că cel mai indicat era să-și dea, cât mai curând, demisia. Spuse, totuși: Domnule, nu sunt de acord cu dumneavoastră. Cred că mai bine ar fi să-mi iau reportofonul și să aștept muncitorii fabricii de care ați amintit la ieșirea din schimb. Un articol despre cei care muncesc din greu pentru o bucată de pâine, inspirat din problemele cu care se confruntă și nevoile lor zilnice, ar avea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
apară în articolul dumneavoastră într-o paranteză la fel de ireverențioasa. S-ar zice că nu prea va încurajează în acordarea acestui interviu, observă Fanny. — Nu, nu mă-ncurajează, recunoscu Adrian. Fanny își deschise geantă diplomat și scoase un blocnotes și un reportofon Sony. — Va deranjează dacă-l folosesc? îl întreba ea pe Adrian, arătându-i aparatul. — Câtuși de puțin. Atâta timp cât nu va deranjează dacă-l folosesc și eu pe al meu. Dar vă rog, îl pofti Fanny. Apoi verifica dacă are casetă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
grăitoare decât viața reală, urma ea. — Dar interviurile... și ele sunt mai grăitoare decât viața reală? o întreba Adrian. — Interviurile sunt viața reală! Ale mele, în orice caz, da. — Ei, hai! se împotrivi Adrian. Nu inventez nimic. De-asta folosesc reportofonul. — Dar n-o să relatați tot ce zic, nu? Veți elimina părțile mai puțin interesante. — Evident, recunoscu Fanny. Altminteri, interviul ar ieși prea lung și ar fi plictisitor la lectură. — Numai că, odată ce scoateți un fragment, indiferent care, nu faceți decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
smiorcaia în batistă. — În interviu n-ați menționat acest detaliu, o atenționă Adrian. — Ba l-am menționat, dar a fost tăiat. Avocații au început să se agite cum că n-am martori la scenă respectivă. Chestia asta, arată ea spre reportofon, nu înregistrează și sunetul unui genunchi luat la pipăit. — Și cu prietenul meu Șam Sharp v-ați purtat la fel de crud. S-a simțit jignit. — O să supraviețuiască, îi aruncă Fanny. — Mda, îndrăznesc să cred că da, spuse și Adrian. Totuși trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
vor izbuti să trieze aceste componente și uneori nici eu nu știu cu exactitate care de unde provine.“ — Nici răspunsul acesta nu-i deloc plictisitor, la o adică, comenta Fanny notându-și ceva. — De ce vă luați notițe dacă tot aveți un reportofon? o întreba el. Suflați și-n iaurt? E o măsură de precauție pentru cazul în care vi s-ar descarcă bateriile? — Reportofonul va înregistrează cuvintele, îl lămuri ea, iar agenda consemnează comentariile mele. — Aha, făcu Adrian. Pot să arunc o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
deloc plictisitor, la o adică, comenta Fanny notându-și ceva. — De ce vă luați notițe dacă tot aveți un reportofon? o întreba el. Suflați și-n iaurt? E o măsură de precauție pentru cazul în care vi s-ar descarcă bateriile? — Reportofonul va înregistrează cuvintele, îl lămuri ea, iar agenda consemnează comentariile mele. — Aha, făcu Adrian. Pot să arunc o privire? întreba apoi, întinzând mâna. — Nu, i-o reteza ea. Care-i prima dumneavoastră amintire pe pamant? — Prima mea amintire... hmmm... mormăi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
el, ridicându-se în picioare. — Ce va face să credeți c-am acceptat invitația? întreba ea. — N-ați acceptat-o? Fanny se scula agale în picioare. — O sa ma înfășor în prosop, zise ea. — Cum vreți, răspunse el. Fanny șovăi, lua reportofonul și opri înregistrarea, apoi îl puse la loc pe măsuța de cafea. Adrian îi tinu ușa de la bucătărie deschisă. — Pe-aici, o invită el. Fanny părea să fi luat o hotărâre. Se îndrepta de mijloc, traversa încăperea și se duse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
ghid, o chestie la fel de încântătoare că și Milton Keynes, si o sedinta de sauna tradițională, cu fum, pe malul unui lac din apropiere. Eu am ales sauna cu fum. — Ce-nseamnă asta? îl întreba Fanny, întinzând mâna ca să-și deschidă reportofonul. Adrian se aplecă spre aparatul miniatural și anunță pe un ton ironic-protocolar: — O Sauna cu Fum. Apoi continuă pe un ton normal: — Se încălzește cabană cu un foc de lemne și este lăsată să se umple cu fum. Pe urma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
ar fi culcat, n-ați simți nevoia să-i luați apărarea. Adrian rămase tăcut, chibzuind dacă e cazul să mai adauge ceva. Nu, îmi pare rău, clatină el din cap. — Rămâne între noi, îl asigura Fanny. Întinse mâna și închise reportofonul. — La ce-ți mai folosește dacă tot rămâne între noi? — V-am mai spus că interesul meu față de dumneavoastră e mai mult decât unul profesional. De unde știu eu dacă pot avea încredere în dumneata? — Eu, una, am avut încredere în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
răzgândească. Ieși în hol și urcă la etaj. Eleanor rămase o clipă locului, ținându-se de marginea mesei și simțind cum o apucă mânia. Pe urma porni să se învârtă încet prin cameră, de parcă ar fi căutat niște indicii. Zări reportofonul lui Fanny pe măsuța de cafea, îl lua și îl suci pe toate părțile, ca și cum s-ar fi întrebat ce-o fi conținând. Aparatul miniatural nu avea microfon. Aruncă o privire scurtă către combină hi-fi din bibliotecă. Beculețele aprinse arătau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
doi.“ — Futu-i... îi scăpa lui Adrian. „În român...“ Adrian închise combină. — Chestia asta rămâne între noi, spuse el. — Chestia asta apare pe-o porcărie de-nregistrare! arată Eleanor acuzator spre combină. — Vreau să spun că ea și-a închis reportofonul cât i-am povestit toată istorioara. Am uitat că al meu e deschis. — Nu mă interesează ce era închis și ce era deschis! i-o reteza Eleanor. I-ai povestit unui străin cu care n-avem nici în clin, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
o gravura. — Uitați, îmi pare rău! Judecând retroactiv, poate că sauna n-a fost o idee prea bună, dar mi-a lansat un fel de provocare și niciodată nu dau înapoi în asemenea împrejurări. Fanny traversa încăperea și își lua reportofonul de pe măsuța de cafea. — De ce-ați venit aici? o întreba Eleanor. — Ca să-i iau un interviu soțului dumneavoastră. — Da, dar de ce tocmai lui? Nu se mai numără printre autorii cunoscuți. — Tocmai asta m-a interesat. Am vrut să aflu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
continuă să fiarbă în suc propriu, neizbutind să-și domolească furia, acest lucru îi scăpa. Nu sunteți de acord cu spusele lui? o întreba Fanny. — Am petrecut prea multe ceasuri încercând să-i refac încrederea în el. Fanny își deschise reportofonul pe furiș și rămase cu el în mână. — Păi, zise ea într-o doară, Virginia Woolf spune undeva că partea cea mai proastă a meseriei de scriitor este aceea că depinzi tot timpul de laudele primite. — Asta-i și partea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
eroica. — Trebuie să recunosc că sunt dezamăgită, mărturisi Fanny. — De ce? — Ei bine, pentru mine a reprezentat cândva un fel de erou. Eleanor o privi stânjenita pe Fanny. Se auzi soneria de la intrare. — Probabil mi-a sosit taxiul, spuse Fanny. Închise reportofonul. Eleanor păru îngrijorată la vederea lui. — M-ați înregistrat, nu-i așa? — Da, răspunse Fanny, deschizându-și geantă diplomat subțire. — Nu mi-ați cerut permisiunea. — Are vreo importanță? — N-aveați dreptul. — Nu m-ați prevenit că tot ceea ce discutăm trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
trebuie să rămână între noi. — Știu, dar... îngaimă Eleanor cu glas pierit. — Dar ce? De ce-a trebuit să-mi povestiți toate chestiile astea? — Am fost supărată. — Erați șucărita pe soțul dumneavoastră, așa că mi l-ați vândut, conchise Fanny, băgând reportofonul în geantă și închizând-o. — Dați-mi casetă. Sau ștergeți partea în care apar eu. Fanny scutură din cap. Îmi pare rău. De afară se auzi din nou soneria. — Trebuie să plec, zise Fanny. Eleanor dădu să-i taie calea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
Lucram în același birou. La serviciu, am aflat amănunte despre familia lui Richardson, despre trecutul, credințele, concepțiile asupra lumii, speranțele lui. I-am studiat vocea, apucăturile, expresiile feței. Am exersat în fața oglinzii și apoi cu ajutorul unei camere videoși a unui reportofon. Le-am exersat zile și luni întregi, până când mi l-am putut însuși în câteva secunde, până când am reușit să dispar, până când m-am putut mișca după bunul meu plac fără să transmit o singură undă a eului meu real
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
insuficient pentru a gândi, ci doar pentru a acționa impulsiv - mintea mea trase în două direcții. M-am uitat înainte ca să văd silueta vagă a fetei trăgând de jaluzelele de la geam, încercând să le rupă. M-am întors în spate. Reportofonul era la doar câțiva centimetri de bocancul meu. Am sărit în picioare, m-am întins după el, l-am înșfăcat și-am alergat înapoi cei câțiva pași până în cercul de lumină. Fără să mă opresc, am aruncat dictafonul în geanta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]