723 matches
-
cu mama sa, Maria de Capua, alături de care a continuat să co-guverneze. În aprilie 1039, amenințat fiind de principele Guaimar al IV-lea de Salerno, Ioan a fugit împreună cu fiul său în Grecia. Ioan a continuat să iși organizeze propria restaurație și a întărâtat o răscoală care a condus la alungarea fratelui său orbit din Amalfi în aprilie 1052. Amalfitanii au refuzat să plătească taxele impuse de protectorul lui Manșo, Guaimar de Salerno, și lupta a izbucnit. Guaimar a fost asasinat
Ioan al II-lea de Amalfi () [Corola-website/Science/324722_a_326051]
-
întors în Austria printr-un schimb de prizonieri, s-a căsătorit și a murit fără a avea copii în 1851. Atât corpul ei cât cel și al regelui Ludovic al XVI-lea au fost exhumate la 18 ianuarie 1815 în timpul Restaurației, când contele de Provence a devenit regele Ludovic al XVIII-lea. Înmormântarea rămășițelor regale a avut loc trei zile mai târziu, la 21 ianuarie 1815, după 22 de ani de la executarea regelui Ludovic al XVI-lea, la biserica St Denis
Maria Antoaneta, regină a Franței () [Corola-website/Science/309697_a_311026]
-
din oficiu la "Revista Fundațiilor Regale". În anul 1941, abonamentul pentru instituții și întreprinderi particulare era de 2000 lei, față de 480 lei abonamentul obișnuit. De asemenea, "Fundațiile Regale" erau scutite de orice taxă poștală. La aniversarea a zece ani de la Restaurația din 8 iunie 1930, în numărul 6 din 1 iunie 1940 (Anul VII), "Revista Fundațiilor Regale", prin articolele semnate de scriitorii Tudor Arghezi, George Călinescu, Mihail Sadoveanu, Camil Petrescu, Ionel Teodoreanu, filosofii Lucian Blaga și Constantin Rădulescu-Motru, Patriarhul Miron Cristea
Revista Fundațiilor Regale () [Corola-website/Science/310759_a_312088]
-
alte cantoane sunt transferate departamentului Léman: Chamonix, Saint-Gervais, Megève, Flumet și Sallanches. Cu această ocazie sunt desființate districtele că subdiviziune teritorială și sunt înființate arondismentele. Astfel departamentul Mont-Blanc este subdivizat în arondismentele: Chambéry, Annecy, Moûtiers și Saint-Jean-de-Maurienne. În urmă primei restaurații în 1814, Franța revine la frontierele din 1792, dar păstrează o parte din vestul Ducatului Savoiei. Departamentul Léman este suprimat, iar departamentul Mont-Blanc recuperează o parte din teritoriile pierdute în favoarea acestuia. Partea estică a ducatului revine Regatului Sardiniei, dar acesta
Mont-Blanc (departament) () [Corola-website/Science/313942_a_315271]
-
franceză, numeroasă și cu importanță în viața socială și economică, care se afla în prima jumătate a secolului al XIX-lea, în capitala Moldovei. Familiie Darmet, Petit, Alexandre, Girardin, Delpech, Menille, erau ale foștilor girondini, montagnarzi și bonapartiști. alungați de Restaurație, dar și ale foștilor revoluționari de la 1830 și 1848, fugiți în fața represiunii burbone. Bunicii lui Eugen Dimitrie Petit, Alexis și Gabrielle Petit, însoțiți de fii lor Paul și Eugène, părăsiseră Franța după 1830. Încercaseră să se stabilească, mai întâi la
Eugen Petit () [Corola-website/Science/310633_a_311962]
-
pe dezvoltarea și consolidarea capitalului autohton și a întreprinderilor industriale aflate în proprietate românească. După moartea lui Ionel Brătianu a preluat conducerea atât a guvernului, în calitate de președinte al Consiliului de Miniștri, cât și a Partidului Național Liberal. S-a opus „restaurației” (proclamării lui Carol al II-lea ca rege în 1930) fapt care a dus la o scindare a partidului, „tinerii liberali” conduși de fiul lui Ionel Brătianu, Gheorghe Brătianu, alegând să părăsească partidul și să se pună la dispoziția noului
Vintilă I. C. Brătianu () [Corola-website/Science/299970_a_301299]
-
sunet de tunuri și în prezența pictorului și a asistentului său, Georges Rouget. Se povestește că în timpul ceremoniei, pictorul i-a spus acestuia: „Câteva salve de tun sunt pentru tine, prietene”». Pictura a fost apoi depusă în anexele clădirii în timpul Restaurației. Amplasată în 1830 în Castelul de la Saint-Cloud, ea a fost expusă apoi, în 1837, de către regele Ludovic-Filip I, în Muzeul de istorie al Castelului din Versailles (sala Marengo inventar MV 1567). Cea de-a patra versiune a fost comandată pentru
Bonaparte traversând Marele Saint Bernard () [Corola-website/Science/327373_a_328702]
-
asasinat de un fost prieten, Jean Maillart. A făcut obiectul al mai multor opere istorice. În timpul Revoluției franceze a fost considerat un precursor, care s-a împotrivit opresiunii regale. Dimpotrivă, a fost perceput un trădător și un răzvrătit periculos în timpul Restaurației, al Monarhiei din Iulie și al celui de-al Doilea Imperiu. Sub a Treia Republică Franceză a fost celebrat din nou ca un erou. În 1879 compozitorul francez Camille Saint-Saëns i-a consacrat o operă în patru acte. În anul
Étienne Marcel () [Corola-website/Science/335390_a_336719]
-
direct proporțională cu interesul SUA și UE în regiunea respectivă. De aceea, acest interes ar trebui să fie susținut de țările membre GUUAM. Inițial, interesul respectiv se baza pe posibilitatea dezvoltării așa-zisului “Coridor de transport Europa-Caucaz-Marea Caspică” , o eventuală restaurație a “Drumului Mătăsii”, care deschidea accesul spre regiunile bogate cu hidrocarburi ale Asiei Mijlocii. Incapacitatea anterioară a statelor membre GUUAM de a atinge scopurile declarate și deci de a menține interesul SUA și UE pentru această organizație regională se încearcă
GUAM () [Corola-website/Science/299151_a_300480]
-
sărăcie într-un loc din apropierea Barcelonei. Refuzând să participe la planurile regaliștilor, el a trait o existență izolată în Barcelona până la moartea să în 1814, după care linia Prinților Conți a dispărut. Inițial a fost înmormântat la biserică Saint-Michel înainte de restaurația Bourbonilor. În timpul domniei regelui Ludovic-Filip I, e fost mutat de la Saint-Michel la capelă regală de la Dreux la 2 aprilie 1844.
Louis François Joseph, Prinț de Conti () [Corola-website/Science/327776_a_329105]
-
politică a ideilor ei. Așa că o refuză, răspunzându-i Împăratului cu o malițiozitate convingătoare: « Vreau să fiu liberă, majestate, tocmai ca să vă pot spune adevărurile de care aveți nevoie »... Fiind cândva copii care se jucaseră Împreună, apoi tineri antiregaliști sub restaurație, mai apoi susținători ai libertăților de la 1848, au găsit destule elemente de conciliere și Împăratul, ca și cea care-i devenea sfetnic de influență, căpătând prestanta la Tuilleries și crescând astfel prestanta propriului ei salon literar. Demnă, inteligență, având mai
Editura Destine Literare by Corneliu Leu () [Corola-journal/Journalistic/81_a_354]
-
devină partea a Regatului Angliei sau să formeze o uniune asemenea celei cu Regatele Scoției sau al Irlandei. Așadar responsabilitățile feudale au rămas în sarcina Ducelui nominal, inclusiv după ce Regele Angliei a renunțat la acest titlu. După Revoluția Engleză, odată cu restaurația lui Carol al II-lea Stuart care și-a petrecut exilul în Jersey, Insulele Canalului au primit privilegii suplimentare inclusiv puterea de a-și impune propriile taxe vamale. Insulele Canalului au fost singurele teritorii britanice ocupate de Germania Nazistă în timpul
Insulele Canalului () [Corola-website/Science/296832_a_298161]
-
mesajul că nu dorește să se implice pentru că nu dorește «să joace un rol dublu, nici să servească doi stăpâni», fapt ce stârnește mânia Ministrului de Război Davout, care îi ordonă să se retragă pe domeniul său. După a doua Restaurație, Oudinot este membru al Consiliului privat și comandant al Gărzii Naționale din Paris. În 1817 este numit duce și "pair" al Franței, luând parte la noua campanie din Spania. Ultimul său post a fost acela de Guvernator al Invalizilor. Numele
Nicolas Oudinot () [Corola-website/Science/312553_a_313882]
-
Portugaliei. Prin prevederile politice și teritoriale ale „Actului final”, Congresul a urmărit izolarea Franței și împiedicarea răspândirii ideilor Revoluției franceze. În această direcție, documentul consacra principiul legitismului, prin care oamenii de rând aveau mai puține drepturi și progrese economice frânate. Restaurația formelor puterii anterioare revoluției franceze nu a dispersat aspirațiile liberale ale popoarelor europene. La aceasta se adaugă fie transformările sociale legate de Revoluția industrială, fie renașterea mișcărilor naționale. Consecință a acestui fapt, perioada dintre 1815 și 1871 a fost marcată
Istoria Europei () [Corola-website/Science/296901_a_298230]
-
(1768 - 1827), a fost un militar francez al perioadei războaielor Revoluției și războaielor napoleoniene. După Restaurație s-a implicat în viața politică a Regatului. Voluntar în 1791, se remarcă și urcă repede în ierarhia militară, devenind rapid general de divizie în 1794 și participă la o serie de bătălii importante ale Războaielor Revoluției, mai ales în cadrul
Paul Grenier () [Corola-website/Science/316601_a_317930]
-
un adversar înverșunat al lui Ionel Brătianu, s-a apropiat de acesta și a devenit ministru în guvernele Știrbey și Brătianu din 1927, intrând după moartea subită a liderului liberal în PNL. Un susținător al principelui Carol, Argetoianu a îmbrățișat „restaurația” din 8 iunie 1930 și a ajuns din nou ministru în 1931, în dificila guvernare Iorga-Argetoianu, confruntată cu efectele Marii crize economice. Eșecul întreprinderii l-a ținut pe boierul de la Breasta în anii 1930 în expectativă, rămânând în relații bune
Constantin Argetoianu () [Corola-website/Science/297437_a_298766]
-
în februarie 1895 conducerea dinastiei Qing a cerut încheierea păcii. Războiul a fost o indicație clară a eșecului încercărilor dinastiei Qing de a moderniza armata și să combată amenințările la adresa suveranității sale, în special în comparație cu succesul Japoniei în perioada de după Restaurația Meiji. Pentru prima dată în peste 2.000 de ani, dominația regională în Asia de Est s-a mutat din China în Japonia și de prestigiul dinastiei Qing, împreună cu tradiția clasică în China au suferit o lovitură majoră. Pierderea umilitoare
Primul Război Sino-Japonez () [Corola-website/Science/326249_a_327578]
-
dominației franceze la est de Rin. Succesul acesta a încurajat forțele Coaliției să-l urmărească pe Napoleon și dincolo de Rin; armata sa și guvernul s-au prăbușit, iar Coaliția victorioasă l-a încarcerat pe Napoleon în insula Elba. În timpul scurtei restaurații napoleoniene denumită Cele 100 de zile din 1815, forțele celei de-a Șaptea Coaliții, inclusiv o armată anglo-aliată sub comanda Ducelui de Wellington și o armată prusacă sub comanda lui Gebhard von Blücher a învins în Bătălia de la Waterloo (18
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]
-
glosar, Editura Valahia, 2007-2008. Poezia rezistenței, Editura Clio, București, 1999. Studiu critic de istorie a literaturii. "Ortodoxia este viitorul omenirii". Sfaturi și îndemnuri către tineri adresate de Părintele Stăniloae într-o convorbire cu Marian Munteanu, Editura Valahia, 2000. Revoluție și restaurație - studiu publicat în serial în ziarul Ziua în perioada decembrie 2001 - ianuarie 2002 • Tache Papahagi, "Antologie aromânească", Editura Scrisul Românesc, Craiova, 2008 • Nicolae Iorga, "Caracterul comun al instituțiilor din Sud-Estul Europei", Editura Valahia, București, 2008 (ediție îngrijită) • Dionisie Fotino, "Istoria
Marian Munteanu () [Corola-website/Science/299192_a_300521]
-
parlamentară („capetele rotunde”). În cele din urmă, tabăra parlamentară a ieșit victorioasă, monarhia a fost înlăturată (1649) și s-a instaurat „republica”, apoi „protectoratul”, avându-l în frunte pe Oliver Cromwell. La puțin timp după moartea acestuia, se va produce restaurația Stuarților (1660-1688). Tentativele regilor Stuarți de a reinstaura absolutismul monarhic, precum și frica de catolicism a unora dintre supuși, va determina burghezia, aliată cu noua nobilime, să înlăture definitiv de la tronul Angliei dinastia Stuart și să-l aducă pe Wilhelm de
Revoluția engleză () [Corola-website/Science/298388_a_299717]
-
promulgat o Constituție prin care puterea lordului protector rămâne cea mai importantă. În 1658 Oliver Cromwell moare urmându-i la conducere fiul său Richard Cromwell, ce s-a dovedit a fi incapabil să facă față opoziției, permițând astfel victoria regaliștilor. Restaurația stuarților a apărut ca o soluție acceptabilă atât pentru burghezie cât și pentru mare parte a nobilimii. Restaurația s-a produs datorită faptului că opoziția era îndreptată împotriva absolutismului monarhic, nu asupra monarhiei, ca instituție. În perioada 1660 - 1688, cât
Revoluția engleză () [Corola-website/Science/298388_a_299717]
-
-i la conducere fiul său Richard Cromwell, ce s-a dovedit a fi incapabil să facă față opoziției, permițând astfel victoria regaliștilor. Restaurația stuarților a apărut ca o soluție acceptabilă atât pentru burghezie cât și pentru mare parte a nobilimii. Restaurația s-a produs datorită faptului că opoziția era îndreptată împotriva absolutismului monarhic, nu asupra monarhiei, ca instituție. În perioada 1660 - 1688, cât a durat restaurația, pe tronul Angliei s-au succedat Carol al II-lea Stuart (1660 - 1685) și Iacob
Revoluția engleză () [Corola-website/Science/298388_a_299717]
-
apărut ca o soluție acceptabilă atât pentru burghezie cât și pentru mare parte a nobilimii. Restaurația s-a produs datorită faptului că opoziția era îndreptată împotriva absolutismului monarhic, nu asupra monarhiei, ca instituție. În perioada 1660 - 1688, cât a durat restaurația, pe tronul Angliei s-au succedat Carol al II-lea Stuart (1660 - 1685) și Iacob al II-lea Stuart (1685 - 1688 ). Carol al II-lea a promis prin ,Declarația de la Breda” (mai 1660) o amnistie generală și garantarea libertății de
Revoluția engleză () [Corola-website/Science/298388_a_299717]
-
înființată în 1804, anul fondării Primului Imperiu, încorporând soldați din „Garda Primului Consul”, veterani ai campaniei din Italia, campaniei din Egipt și ai celei de-a doua campanii din Italia. Unitatea a fost dizolvată în 1815, atunci când a avut loc Restaurația franceză. Unitatea a inclus, pe tot parcursul existenței sale, propria infanterie, cavalerie și artilerie. Garda Imperială își are originea în Garda Corpului Legislativ și Garda Directoratului, reunite mai întâi într-o unitate de gardă personală a generalului Bonaparte („ghizii”), apoi
Garda Imperială Franceză (Primul Imperiu) () [Corola-website/Science/312737_a_314066]
-
la campania din Belgia, luptând eroic la bătălia de la Ligny. La bătălia de la Waterloo, regimentul 1 este angajat spre seară în cadrul atacului Gărzii, fiind în linia a doua. După retragerea Gărzii, regimentul își păstrează formația și acoperă retragerea. În 1815, Restaurația franceză desființează regimentul 1 de grenadieri pedeștri din Garda Imperială.
Regimentul 1 de grenadieri pedeștri din Garda Imperială () [Corola-website/Science/316832_a_318161]