253 matches
-
și în provincii. Din provincii se ridică mari oameni de cultură. Literatura intrată acum în așa numita ”perioadă de argint”, își pierde măreția clasică și creează un stil nou, căreia îi sunt caracteristice, teatralitatea, gustul pentru ornamentul excesiv. Influențate de retorismul epocii, operele autorilor reprezentativi: Seneca (filosofie și tragedie), Persius (satirăă, etc. aduc o veritabilă înnoire estetică prin interesul pentru conflictul pasiunilor umane și pentru aprofundarea psihologică. Gustul tot mai accentuat pentru faustuos își pune amprenta și asupra arhitecturii și artelor
Tiberius Nero Caesar by Mihaela Strungaru-Voloc () [Corola-publishinghouse/Science/91663_a_92801]
-
carte, Emil Gulian Înregistra „uriașe enumerări de imagini, de foarte multe ori de o calitate excepțională și Întotdeauna inedite”, adăugînd Însă că e vorba de „un flux de imagini Înșirate ca mărgelele pe ață, fără vreo coerență, nici măcar interioară”; acestui „retorism metaforic” și „juisanței de imagini” i-ar lipsi „firul interior”, totul reducîndu-se la un „exercițiu” care duce la un „cerc vițios al metaforei ce se caută tot pe ea”. O altă formulă a aceluiași, că „sîngele nu curge prin poemele
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
a cărei revoltă, a cărei speranță de eliberare e vuiet secular de codri și ape, nu susur intimist.”1 Urmându-l pe E. Lovinescu (criticul sburătorist scrisese: „Versuri declamatorii? Poate. Însă cu totul noi.”Ă, Vladimir Streinu respinge obiecția de retorism și declamatoriu adusă poeziei lui Goga, demonstrând persuasiv că fondul grav al versurilor cereau cu necesitate o asemenea tonalitate: „E un Horia poet care știe că istoria și revoluțiile țărănești se buciumă din tulnic, nu se îngână cu cavalul.”2
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
-
sufletului țărănesc, apar ca fiind „prelucrate” și „livrești”, tot așa cum Scrisori către Vasile Alecsandri ale lui Ion Ghica și Ciocoii vechi și noi, romanul lui Nicolae Filimon, deși „singurele izbânzi în apropierea de realitate”, poartă - și ele - „stigmatele” estetizante ale retorismului, pitorescului și voinței de abstractizare. Rezolvarea întregii probleme nu poate veni decât prin abandonarea irevocabilă - într-un act purificator convergent teleologic cu automatismul psihologic suprarealist (indicat ca o soluție viabilă) - a „«viciului» stilului”: despărțirea de Maiorescu, teoretizată de P. cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
o inscripție cu cărbune pe albul imaculat al zăpezilor/ proclamă COMUNISMUL ESTE PRIMĂVARA LUMII/ și văpaia felinarelor de carbid profilează imens/ pe cerul înstelat/ pumnul strâns al piscurilor înălțat ca un steag". Primele volume surprind măcar prin inovațiile stilistice, prin retorismul adresării. Astfel în Anna-Mad se revalorifică vechi motive romantice, există o oarecare prospețime a limbajului poetic atât în exclamațiile retorice ("o, melancolia atlasului geografic!", "Ce echinocțiu nesperat/ între zi și noapte,/ Anna-Mad,/ Ce resemnată eternitate" - fie ele și sub forma
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
funerar, se prinde-n plasa lui ("Salomeea dănțuia lin pe întinsele prerii./ Moartea e un somn nesfârșit, un vis lung;/ - Despotică dinspre Lună solia îi vine tăcut,/ dincolo de pulpe până la piept ierburile triste o ajung"). Ambiguitatea construcției este accentuată de retorismul specific, inserarea în text a numelui autorului e una dintre tehnicile preluate de acești poeți de la generațiile anterioare și ea conturează un avertisment dat poetului, căci și el este supus trecerii și accentuarea numelui nu limitează la o persoană această
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
și el o barieră, aceea dintre public și actor și să ia parte la asaltul asupra convenționalizării. Universul citadin e prezentat secvențial în aceste texte, imaginea tramvaiului, a biliardului ezită între concretețe și volatil. Din dialogul acesta imaginar nu lipsesc retorismele, adresările directe, exclamațiile, interogațiile, invocațiile sau invitațiile. Se conturează o ipostază a circarului care strigă/ invită adunarea la un spectacol care se vrea apropiat de cel al bâlciului, e o alunecare voită spre derizoriu. În mod paradoxal însă renunțarea la
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
abia ghicită în țesătura versurilor (o prelungire a normelor de impersonalitate ale clasicismului), dar și o revenire spre discursul simplu, direct al unor reprezentanți ai Evului Mediu îndepărtat sau ai Renașterii. Discursul lui Stelaru recuperează într-adevăr ceva și din retorismul romantic: "Vai! iar se apropie moartea de tine/ Iar vine cu o mie de aripi, te uită!", Apele morții, "Hei, de-ajuns!", " Nu e anotimpul acesta al cincilea?", Anotimp, " Cine la miezul nopții stinge lumina/ Și-ncet pe scările de
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
stinge lumina/ Și-ncet pe scările de carton urcă?/ Hamlet... Hamlet.../ - Cortina, trageți cortina", Miezul nopții. Adresarea directă face parte din aceeași încercare de resuscitare a cântului medieval, deși poate fi și o influență a liricii internaționale recente. Astfel de retorisme care fac să pulseze un discurs aparent demetaforizat, se regăsesc și la Vladimir Maiakovsky, dar și la Walt Whitman. Poemele lui Dimitrie Stelaru se constituie adeseori în arte poetice, multe dintre ele explicite, sunt metatexte care aduc în prim plan
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
a proiecta totul într-un univers mitologic sau mitologizant. Tentația demonică, dacă se poate presupune că e reprezentată de această "Sonată a Diavolului", este derizorie și neluată în seamă. Tocmai descriptivul acesta sec aproape e poate mai impresionant decât orice retorisme. "Acum sub Luna lipsită de-un obraz/ ce se zice că era în eclipsă/ era o groapă din care alcoolul fumega/ și prin aburi îngeri dormind pluteau în elipsă/ pluteau îngeri cu aripi de mucava". Încununarea creației divine o reprezintă
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
neologismelor, a termenilor aparent inutili, a modalizatorilor de certitudine care sabotează seriozitatea textului. Nebunia, asumată și ca modalitate de creație, e afirmată în Poem din sanatoriul dr. Zed. Motivele consacrate apar și aici (luna și cele ținând de universul acvatic). Retorismul este, de asemenea pronunțat ("-Vai, paloarea Lunii pătrunse-n odaie toată aproape"), ironia e dată însă de modalizarea exprimării, de insistența pe indicii care ar trebui să ofere precizie în conturarea tabloului. Textul se constituie din note disparate, din impresii
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
Nu e o atmosferă bacoviană, ci mai degrabă un refuz al ei, o distanțare. Se remarcă dialogismul, pentru că trebuie să recunoaștem aici o trimitere la textele de tip Decor. Textul ca și universul exterior devine și el spațiu de joacă, retorismele sunt voit evidențiate tocmai pentru a face cu ochiul, tehnica se apropie mult de cea a lui Caragiale, cel atât de apreciat de postmoderni. În consecință, avantextul sau paratextul are tendința de a sublinia distanțarea aceasta autoironică și parodică, ca
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
mea din anotimp!/ Prelungă ca o figurină de El Greco năluca mea valsată de platani/ pe bemoli ar fi vrut să mimeze cumplita ei aventură/ dar parafrazele lui Noiembrie exprimau suficient drama clanului meu de golani". E un joc de-a retorismul romantic fără însă ca asta să facă textul să devinul unul de o asemenea natură, e joc parodic și autoparodic, pentru că orice alunecare spre "metafizica" romantică este imediat amendată. Lucrurile certe sunt clișeele comun acceptate și pe care universul nou
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
anularea limitelor dintre ficțional și nonficțional. Totul e proiectat într-un fel de mitologie personală în care binele și răul se confundă. Exotismul este ironizat, nu e refugiu și nici nu provoacă mari nostalgii. Crima face parte din banalitatea existenței. Retorismul discursului este subliniat, oarecum umflat: "Vă spun: "Aici am întâlnit Moartea cu aripi străvezii de ceață/ cum arunca sorții (...)"", "pe cuvânt de cinste poetul Constant Tonegaru a văzut Moartea/ plutind deasupra plantațiilor desfrunzite de ceai". Retorica certitudinii nu face decât
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
de unul singur”, iar „Poemul - melancolia mea pe termen lung”. Ca orice romantic ce se respectă, mai ales când secolul său a văzut atâtea, B. nu-și poate ascunde impulsul ironic. Melancolia face casă bună cu scepticismul - ambele exprimate fără retorism. Apărută în 1995, Arta fericirii, carte cu un titlu ironic, aproape ca o definiție, e o culegere din întreaga operă de până acum. SCRIERI: Viața cu mine, viața fără de mine, București, 1982; Omul interior, București, 1985; Ucroniile, București, 1988; Cuțitele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285911_a_287240]
-
dar și de dincoace de Prut încorporează un belșug de informații culese cu o tenacitate ce impune. Mai mult decât legendele, adevărul istoric îl captivează. Argumentând ideea de continuitate, sub asprimea unor vremuri potrivnice, el subliniază, fără a cădea în retorism, vitalitatea și forța de expansiune a elementului autohton. Unor boieri, unor ofițeri, unor cărturari basarabeni li se alcătuiește cu minuție biografia, ținta ultimă a documentaristului, tentat câteodată de romanțări, fiind aceea de a reconstitui „viața de basm” a altor timpuri
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285716_a_287045]
-
a revărsat, albastră, în casă;/ tot ce-am simțit după aceea a fost numai lumină și mătasă”. Ceea ce s-ar fi vrut însă expresia unor trăiri profunde, hrănite de suferință și dezolare, alunecă adesea în pastișă sau afectare, într-un retorism minat de numeroase stângăcii. Placheta de versuri Flaute de mătase, apărută tot în 1923, se înscrie în alt registru tematic, acela al iubirii pure, realizat însă prin exploatarea aceleiași recuzite simboliste. Ca într-o taină desprinsă de timp, pătrunsă doar
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285593_a_286922]
-
o evidentă înclinare spre mărturisirea nostalgică a pierderii unui orizont existențial (ce ține, cu tot artificialul și livrescul trimiterilor, de o pregnantă specificitate), dar și o tânguire simplă după un acasă niciodată înstrăinat. Se simte acum și o înclinare spre retorism, ce diminuează tendința de ermetizare. Mai ales în „poemele amare” din Ystud, unda vagă de alunecare spre tentațiile despletirii experienței suprarealiste, ce-l determina pe Mircea Zaciu să-l revendice din ultimul val al acesteia în lirica românească a deceniului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286267_a_287596]
-
detașați, când direct interesați de soarta țării etc. Aceste elemente se regăsesc, bunăoară, în Io Mircea Voievod (1966), care indică deopotrivă calitățile și defectele dramaturgului. Mai întâi, deși reușește în bună măsură să întrețină pateticul, el cade adesea într-un retorism steril, combinat cu tratarea senzațională a subiectului; la acestea se adaugă tezismul patriotic, explicabil în parte prin tradiția genului, în parte prin inabilitate; nu în ultimul rând, se observă un anume dezechilibru compozițional provenit din dilatarea aspectelor colaterale (erotic, metafizic
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290086_a_291415]
-
regret, dar și de împăcare, de acceptare a fatalității morții (Peste un veac sau zece). Versurile din volumele Țării mele, Săracă țară bogată și Două fete dintr-un neam sunt compuse pe o canava patriotică. Se dă glas, cu un retorism viguros, protestului social, dar apar și incitări naționaliste, șovine, fiorul liric se pierde, făcând loc unor adevărate pagini-manifest, aglomerate de imprecații lipsite de suport estetic. SCRIERI: Poezii, București, 1921; Țării mele, București, 1925; La poarta din urmă, București, 1934; Săracă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287351_a_288680]
-
unul destul de riscant de folosit în epocă, desemnând un tip de relație afectivă sensibil diferit de cel al camaraderiei întru comunism a sexelor opuse], chiar astăzi am tors din caierul greu al vremii o zi minunată", într-un stil al retorismului vechi care se aseamănă destul de bine cu retorismul pașoptist. Nu e greu să ne imaginăm cum ar fi adaptat această propoziție personajele unor, de pildă, Paul Everac sau Corneliu Vadim Tudor: "Scumpa mea tovarășă, astăzi am reușim să zdrobim încă
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
un tip de relație afectivă sensibil diferit de cel al camaraderiei întru comunism a sexelor opuse], chiar astăzi am tors din caierul greu al vremii o zi minunată", într-un stil al retorismului vechi care se aseamănă destul de bine cu retorismul pașoptist. Nu e greu să ne imaginăm cum ar fi adaptat această propoziție personajele unor, de pildă, Paul Everac sau Corneliu Vadim Tudor: "Scumpa mea tovarășă, astăzi am reușim să zdrobim încă un cap al hidrei burghezo-moșierești, pregătind prin unirea
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
putem face și noi, printr’o banală electroliză, când la catod căpătăm apă „vie“, iar la anod apă „moartă“; dar meritându-și numele doar câteva zile... Adică forma de apă care exercită un efect benefic asupra vieții, respectiv - mă fură retorismul - malefic. Dar omul neinițiat nu știe că nu există benefic și malefic, + și -, adică 100% În manifestare, ci doar un 10%, În bine sau În rău, În plus ori În minus. Mama Natură a avut grijă ca noi, iscoditori ai
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
umi]tru Trancă pe care le primesc cu dedicație, mulțumesc pentru ele, dar lectura nu-mi dă nici un îndemn să scriu. Cu autorul Razei de cobalt e altceva. Versurile au o anumită factură și scăderea lor cea mai mare este retorismul. în sfîrșit mi-am expus punctul de vedere în cronica trimisă. Aș avea de făcut doar o corectură la ultimul ei rînd: în loc de prolegomenele ei v aș ruga să scrieți primele ei semne. Propoziția ar fi aceasta: „Poate versurile din
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
lipsite de haz, dar care pe noi ne încântau și ne amuzau, deopotrivă. Regretatul meu coleg și prieten Paul Iruc își făcuse un obicei constant în a culege asemenea "perle" de la Lăudat. Îmi amintesc una din aceste fraze de un retorism înduioșător, rostite cu o tonalitate înaltă și modulată, aproape "popește": "Acești călugări anonimi stăteau ei la lumina slabă a unui opaiț și copiau umilele lor texte, ca să ne ... lase nouă un tezaur!" E.S.: Se pare că ați gustat, în anul
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]