253 matches
-
femeie aprigă, vinovată de câte se întâmplaseră. În dramă, H. configurează, mai întâi, o frescă istorică și socială cuprinzătoare. Boieri, țărani, târgoveți, haiduci, oșteni întrețin în jurul celor doi eroi un comentariu bine individualizat. Scrisă în versuri, drama alternează spectaculos impetuozitatea, retorismul tumultuos cu tonurile grave ori lirice, cu tentele comice, de sorginte populară. Există însă în urzeala piesei o meditație tulburătoare asupra nestatorniciei sorții, asupra zădărniciei atotstăpânitoare în răgazul pământesc. E un spor de profunzime reflexivă pe care drama istorică românească
HASDEU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287418_a_288747]
-
apare culegerea de nuvelete Clipe vesele, probabil în 1897. În 1909 era deja răsplătit cu ordinul Bene Merenti pentru scrierile sale literare. În „romanul dialogat” Căsnicii... (1910), dedicat soției sale, actrița Marioara Voiculescu, personaje de tot soiul combat, nu fără retorism, ideea de căsnicie, proclamând „uniunea liberă”. În ultima carte, Epigrame (1931), autorul reia și unele catrene din perioada de început, pe care acum ține să le cizeleze. Multe dintre epigrame ridiculizează năravurile politicienilor, folosind cu ingeniozitate jocurile de cuvinte. I.
IONESCU-QUINTUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287593_a_288922]
-
Sânge și vis, Poemul marii deșteptări (1946) și Fragment de veac (1946) nu reușește să se sustragă tematic prezentului opresiv, aspect care va vicia și calitatea poetică în sine. Versurile, exhibând adeseori o tonalitate cu pronunțată alură festivist-patriotardă, abundă în retorisme și artificii metrice: „De departe vin ecourile încăierării / Giganților cu pasiuni de eroi / Gâfâielile veacurilor / Explozia eliberării / Strigătul prevestitor al vremurilor noi” (Prefață). Stihuirea facilă, lipsită de măiestrie tehnică, are apăsate accente proletcultiste: „E unica noastră planetă / Dar plină de
JAR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287667_a_288996]
-
revistele „Sburătorul”, „Universul literar”, „Gândirea” și „Contimporanul”. Atacurile cele mai vehemente - semnate Falanga - îl iau drept țintă pe E. Lovinescu (A doua obiectivitate neobrăzată a d-lui Lovinescu, 8/1926, Ignoranța criticului-bagatelă, 11/1927). Articole polemice scriu și Radu Bucov (Retorismul sau Ce nu știe criticul-bagatelă, Lovineștiane sau nigerisme), N.I. Russu (Lipsa de seriozitate), Scarlat Struțeanu (Evoluția criticii contemporane sau Critica evolutivă a d-lui Eugen Lovinescu). Nu sunt trecuți cu vederea nici Vladimir Streinu, Camil Baltazar, G. Nichita, Sanda Movilă
FALANGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286942_a_288271]
-
într-un vers melodios sau grav încordat, F. evoluează spre o expresie simplificată prin distilări succesive și chiar spre o anume încifrare a patosului inițial. Această evoluție a fost văzută de Gheorghe Grigurcu ca o treptată despovărare a imaginii de retorism, în favoarea unei poetici a sensibilității, ce presupune impresie eliptică, densități suave, contururi vagi, cultivarea nuanței. Axul tematic central e cel al comunicării dintre intimitatea ființei și lume, concepută ca o traversare armonioasă prin peisajele imaginației, stârnite de cuvinte și devenite
FILIMON. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286994_a_288323]
-
criticii literare. Primul critic al revistei este, fără îndoială, însuși Iosif Vulcan. El imprimă, de altfel, contribuțiilor critice (note bibliografice și recenzii, articole polemice și cronici literare) un stil, deosebit de cel al periodicelor din România, cu o anume predilecție pentru retorism, cu o eleganță a argumentării, dar și cu izbucniri polemice. În această manieră vor scrie și Aron Densușianu, ale cărui violențe aveau să-i aducă multe inimiciții, și M. Strajanu, iar mai târziu, I.V. Barcianu, Iosif Blaga și Al. Ciura
FAMILIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286948_a_288277]
-
turneele ce se întreprindeau în Moldova și Transilvania. Interpret de vodeviluri, dar și de drame și comedii, M. nu impresiona deloc prin naturalețe, cronicarii vremii reproșându-i „ifosul”. Actorul se confundă cu autorul dramatic, ale cărui compuneri sunt de un retorism strident. Urmărind să redeștepte „amorul de patrie și virtutea”, dramele istorice și „naționale” ale lui M. sunt, de fapt, niște prolixe melodrame. Tonul e mereu exaltat, fie că se invocă apusele vremuri de mărire ori se deplânge soarta amară a
MIHAILEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288127_a_289456]
-
reia vechea funcție de director de scenă. Ctitor al școlii românești de regie, primul nostru regizor profesionist, G. a fost un meșteșugar destoinic, metodic și riguros. Bun pedagog, atent la rostirea scenica, s-a străduit să dezbare jocul actorului român de retorism și teatralitate, îndemnându-l spre o interpretare realistă. A publicat prin ziare evocări despre Grigore Manolescu, Matei Millo, Ștefan Iulian, Mihail Pascaly. Inspirat de practică și teoriile unor regizori nemți (cum ar fi Max Reinhardt, Otto Brahm), avea să adere
GUSTI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287389_a_288718]
-
ordine preluat de suprarealiști din Lautréamont, la poésie sera faite pour tous, se regăsește în manifestul din „Viața imediată”, abia modificat în „o poezie pentru toți”. L. se apropie treptat de suprarealism; ceea ce ar putea părea în scrierile sale gesticulație, retorism sau pur joc de mim, constituie, de fapt, latura „trăită” a unei estetici care nu va mai separa literatura de viață. În țesătura scrierilor începe să-și facă loc reflecția asupra literaturii; literatură și manifest, lirism și autodescriere sunt de
LUCA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287859_a_289188]
-
sarcasmul la Ion Caraion, independența ca trăsătură a personajului la Marin Preda, tehnica dialogului la D. R. Popescu) atrag prin justețea intuiției, ca și prin pregnanța formulării. Criticul își asumă integral opțiunile și enunță judecăți tranșante: Ioan Alexandru suferă de retorism pleonastic, Marian Popa de enciclopedism mecanic, Adrian Păunescu regizează de multe ori un spectacol lipsit de substanță ș.a.m.d. Ș. recurge la astfel de aprecieri categorice chiar cu riscul simplificării viziunii. Însă imaginea despre poezia lui Nichita Stănescu, redusă
STEFANESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289910_a_291239]
-
mei prieteni”, cu „pădurile, gorunii”, a minerilor, a primelor iubiri, toate acestea filtrate prin ceața luminoasă a amintirii. Cărțile tânărului Ș. anunțau un viguros poet al marilor aspirații și întrebări, care știa să evite prin muzicalitate și rigoare alunecările în retorism. Jurnalul de front - publicat postum (1968) de un bun prieten, Laurențiu Fulga, sub titlul Carnetele unui poet căzut în război - conține notații de pe câmpul de luptă, consemnări de lecturi făcute pe apucate, confesiuni vibrante către soție („santa Lucia”), dar mai
SIUGARIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289711_a_291040]
-
teritoriu întins, de la genul ocazional al întâmplării cotidiene - cu datări și localizări (casa din strada Labirint, lacul Herăstrău, câteva nume feminine etc.) - la cântarea patriei (Burebista, Bicaz etc.) și la reinterpretarea unor motive livrești (Goliat, Hamlet, regele David), oscilând între retorismul conjunctural și acordurile reflexive slujite de o stilistică aproape muzicală. Ș. își găsește timbrul potrivit în lirica erotică - celebrare cu o sensibilitate delicată și senzualitate rituală, confesiune discretă și memorie cald învăluitoare, căci „dragostea-i uciderea desăvârșită”, „vis și mărginire
SOVA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289805_a_291134]
-
a doua, cea a supralicitării patrimoniului existent (academism, naturalism, formalismul lui Paul Klee, manierism), și invocă o serie de teoreticieni ai artei (Weidlé, Sedlmayr) și critici (Croce, Gramsci) pentru a arăta că aici accentul cade pe „cum” al actului, pe retorismul poeziei despre poezie, pe retorismul picturii despre pictură etc. Pentru că semnificația unui simbol sau a unui mit nu poate fi explicată decât în interiorul unei serii, S. arată că pierderea legăturii cu alteritatea înseamnă o pierdere a libertății, a legăturii interumane
SCHILERU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289554_a_290883]
-
patrimoniului existent (academism, naturalism, formalismul lui Paul Klee, manierism), și invocă o serie de teoreticieni ai artei (Weidlé, Sedlmayr) și critici (Croce, Gramsci) pentru a arăta că aici accentul cade pe „cum” al actului, pe retorismul poeziei despre poezie, pe retorismul picturii despre pictură etc. Pentru că semnificația unui simbol sau a unui mit nu poate fi explicată decât în interiorul unei serii, S. arată că pierderea legăturii cu alteritatea înseamnă o pierdere a libertății, a legăturii interumane eliberatoare. Alt eseu despre culoare
SCHILERU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289554_a_290883]
-
uman. Umorul și inteligența artistică sunt confirmate pe deplin în Parodii originale. Poetul își amendează propriul sentimentalism (ca în Un începător de talent: Apostrofe la lună), dar nu îl iartă nici pe cel al confraților. Satirizează idilismul rural și romanțios, retorismul patriotard, simbolismul excentric și clișeele de toate nuanțele, parodiile fiind - așa cum le-a definit autorul - „adevărate pagini de critică literară în pilde”. Cele mai multe s-au ivit în timpul polemicilor purtate cu adversarii literari ai „Vieții românești”, dar și ca percepție plină
TOPIRCEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290228_a_291557]
-
Să uiți la cetanii tipicul/ Și psalmii în zi de Crăciun./ Să n-ai după masă tutun./ Să-ți pută buricul”). Artist al formei, T. este un poet cu un registru literar totuși limitat. Un oarecare spirit facil, un anume retorism nu îi sunt străine. Mai ales în volumul Migdale amare (1928), alături de virtuozitatea imagistică (Cioara), se resimte stilul propriu cronicii rimate, schiței și polemicii versificate (În jurul unui divorț, Expunere de motive). Poezia se salvează, totuși, în mare măsură prin umor
TOPIRCEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290228_a_291557]
-
și „printr-un caracter”, adică „să fi căutat în acest vast spectacol [...] un adânc și vecinic înțeles moral”, care reprezintă, pentru el, „atitudinea morală în poezie”. Tendenționismul de orice nuanță (socialist, poporanist sau creștin) este respins, fie și doar ca retorism gol. Și tot aidoma maestrului său, T. vede de la început (în eseul Un criteriu al selecțiunii valorilor naționale) mișcarea literară „îndreptându-se pe dibuite spre obârșia sufletului național, spre viața țărănească”. Relativ pauperele „generalități estetice” și raportări istorico-literare la curente
TRIVALE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290274_a_291603]
-
cronicarul pe care l-a studiat și l-a editat mai târziu) un episod cu rezonanțe dramatice, exploatat în sensul ideologiei pașoptiste, meritorie dovedindu-se știința resuscitării romantice a atmosferei printr-un mozaic pitoresc. Acuratețea detaliilor, din nou concomitentă cu retorismul tendinței - umanitaristă, protestatară -, distinge, de asemenea, romanul Coliba Măriucăi („Foiletonul Zimbrului”), o replică românească la Coliba unchiului Tom de Harriet Beecher-Stowe, scriere tradusă în limba română cu câțiva ani înainte. Ca și la alți confrați, reușitele se manifestă fragmentar și
URECHIA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290374_a_291703]
-
probleme și adevăruri ale satului basarabean postbelic, romanul exploatează „gama întreagă a comicului: voioșia generală alternează cu intonația discretă a vocii autorului, solemnitatea verbului scade brusc și cade chiar în neutralitate epică, condensarea aforistică își are la polul opus un retorism despletit, farsa înlocuiește dezvăluirea dezacordului adânc dintre esență și aparență” (Mihai Cimpoi). Mulțimea de alegorii și simboluri, limbajul aluziv al protagoniștilor duc, dincolo de intriga construită în esență pe viața într-o gospodărie colectivă, la amplificarea ambiguității. Proza lui V., dominată
VASILACHE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290443_a_291772]
-
câștigul obținut din ultima recoltă -, încearcă să îl întoarcă pe bărbatul infidel cu ajutorul vrăjilor, închipuind o păpușă de ceară și arzând-o în timp ce dansează goală în jurul focului aprins într-o zonă năpădită de buruieni din spatele casei. „Narațiunea” se încheagă, împotriva retorismului și a convenționalismului, ca înlănțuire de închipuiri ale protagonistei - scene de iubire brutală petrecute în trecut sau fantezii întunecate izvorâte din spaima de a fi înșelată, din îndoieli și anxietăți, risipite în final prin decodare ironică. Experimentală este și Cravata
VINEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290575_a_291904]
-
pentru orice lucru/ un singur nume. Ce trist să crezi că poți spune/ ceva” - Cântul VIII) conduc, în mod paradoxal, la o suprasolicitare a cuvintelor, la aglomerări lexicale. În același timp, dramatismul confesării intră în conflict cu acest tip de retorism, efect al asocierilor obținute prin îndelungi căutări ce se vor insolite. La V. haosul este doar aparent, iar efortul de elaborare implică trudă, un travaliu conștient asupra lexicului și a sintaxei. Luciditatea artistică îi plasează poezia în modernitate și o
VLAD-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290601_a_291930]
-
între lumi și nesecata dorință de a se dărui prin faptă. Volumele Stânci fulgerate (1930) și Visuri în vuietul vremii (1939) fac mai evident caracterul romantic al poeziei lui P., ca și felul în care mijloacele modernității devin mai pregnante. Retorismul este substanțial diminuat, discursul liric este definitiv mutat din albia confesiunii în aceea a formulării dense, lucid alcătuită pe temeiul aluziilor și al sugestiilor intelectuale. Diafanitățile și edulcorările romantice se contaminează de viziunea și expresia baudelairiană, virusate de „urâtul” estetizat
PHILIPPIDE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288805_a_290134]
-
suferă modificări esențiale; metafora își lărgește enorm arcul, îndepărtându-se de câmpul senzorial imediat și operând tot mai des cu analogii de ordin intelectual. Forma directă, confesivă, a lirismului e părăsită pentru exprimarea aluzivă eliptică; versul capătă o concentrare gnomică. Retorismul, dacă nu poate fi gâtuit, cunoaște o frânare prin care vin să-l răcească frecvent accente sarcastice. OV. S. CROHMĂLNICEANU SCRIERI: Aur sterp, Iași, 1922; Stânci fulgerate, București, 1930; Visuri în vuietul vremii, București, 1939; Floarea din prăpastie, București, 1942
PHILIPPIDE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288805_a_290134]
-
sufletului țărănesc, apar ca fiind „prelucrate” și „livrești”, tot așa cum Scrisori către Vasile Alecsandri ale lui Ion Ghica și Ciocoii vechi și noi, romanul lui Nicolae Filimon, deși „singurele izbânzi în apropierea de realitate”, poartă - și ele - „stigmatele” estetizante ale retorismului, pitorescului și voinței de abstractizare. Rezolvarea întregii probleme nu poate veni decât prin abandonarea irevocabilă - într-un act purificator convergent teleologic cu automatismul psihologic suprarealist (indicat ca o soluție viabilă) - a „«viciului» stilului”: despărțirea de Maiorescu, teoretizată de P. cu
PETRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
mici vietăți străvezii/am închis ușă după ușă/mai târziu am citit și m-am liniștit”. În ultimă instanță raportul dintre text și viață se anulează generând viața textului, iar „întrebarea dacă poemul este altceva decât viața” rămâne numai un retorism tulburător. Sub aparența simplității se remarcă efectul contrastelor, rupturile de sintaxă, modul insolit de a exploata alegoria, ermetismul distilat, forța de concentrare a expresiei și construcția supravegheată. Vreme de două decenii, de la Viața fără nume la Tratat de oboseală (1999
MOLDOVAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288227_a_289556]