290 matches
-
în vorbele mele el ține soarele ca / pe o jucărie orbitoare // așa se nasc poemele scrise de el / în vîrful creionului meu”. Așadar „bunul sălbatic” se arată compatibil cu gingășia. Ca și cu virtuozitatea montării tropilor, o gingășie formală. Cutezător retractil, extravagant prudent, delirant lucid prin resemnare, Ion V. Strătescu e un remarcabil poet oximoronic.
Un poet oximoronic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5742_a_7067]
-
în față cartea Alcool, degeaba își imaginează că se pricepe la poezie. Citit cu morgă, însă, volumul lui Mureșan își arată și cele câteva infirmități de construcție. Una dintre ele, cea mai deranjantă poate, e un anume tip de apel retractil la metaforele arbitrare. Ciudat e că, pe acestea, tocmai încercarea de a le salva le invalidează de fapt. Ca ilustrare a deficienței, începutul poemului Cântecul Arpentorului (p. 13, pagină cu ghinion) e aproape o lecție deschisă: „Stai! Dați parola! «Viața
Stări de spirit by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5899_a_7224]
-
unei naturi hiperactive atrase de repere pragmatice, apetența filosofului pentru abstracțiuni îi pare o aberație simandicoasă și un semn de degenerare. De cealaltă parte, filosofii nu urmăresc defel binele omenirii și nu sînt însuflețiți de dragoste de semeni. Mizantropi și retractili, scopul meditației lor sînt ei înșiși și numai ei, de aceea e nefiresc a privi filosofia ca pe o terapie menită a face binele în mod echitabil. Filosofia nu e echitabilă. Ea nu e pentru vulg și cu atît mai
Terapia filosofică by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5900_a_7225]
-
credință care absoarbe cititorul, făcîndu-l să resimtă lectura ca pe o inițiere într-o ordine nevăzută. Artistul scrie în legea lui, compilînd citate din sfinți, filosofi, deținuți politici, pictori sau critici plastici. Sub unghi emotiv, Horea Paștina e o natură retractilă, fără zvîcniri expansive de ambiție creatoare. Fibra lui pare atinsă de o sfîrșeală resemnată, al cărei efect asupra cititorului e de liniștire treptată. Citești cartea ca să te inițiezi într-o liniște interioară. De aceea, prima jumătate a volumului îți dă
Pictura văzduhului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5913_a_7238]
-
Mihai Zamfir Figură izolată, retractilă si atipică, Anghel nu poate fi încadrat de fapt nici unei grupări literare de la granița secolelor, nici unei ideologii. Modernismul său instinctiv, aristocratic și calofil nu s-a asociat Literatorului; iar biografia sa culturală pare o suită de întâlniri ratate și de
„À la recherche du temps perdu” avant la lettre by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/6149_a_7474]
-
devine compozit și inegal; deîndată ce iese „din grădină", Anghel își pierde aura. Florile nu dispar însă niciodată (vezi celebrul și amplul poem Moartea narcisului, o mică nuvelă în versuri). Survin chiar și cîteva poezii de iubire (o noutate pentru retractilul Anghel), dar ele se fixează, toate, în tipar paseist: va fi mereu vorba de o iubire apusă, de ecourile ei postume (Scrisoare, Dumineca, Ex-voto). Noutatea cu adevărat interesantă adusă de Fantasii constă în apariția unei teme ce va domina de
„À la recherche du temps perdu” avant la lettre by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/6149_a_7474]
-
căruia figurează colaborări cu Pink Floyd, Peter Cetera, Elton John, Rod Stewart și mai ales Madonna, despre care se spune că este în mare măsură „creația” lui. Insidios, cu o secție ritmică discretă, de plan îndepărtat, cântecul începe întrun recitativ retractil, în care vocea șoptită a lui Cohen e dublată de aceea, multiplicată, a Danei Glover (binecunoscută pentru cântecele de pe coloana sonoră a unor filme precum Shrek, Two Weeks Notice și serialul Desperate Housewives). Oricâtă candoare ar exista în linia melodică
Vechimea, adâncul (2) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/4873_a_6198]
-
să fie dublată de o americanofobie, fenomen analizat cu mare acribie de Bernard-Henry Levy în cartea pomenită mai sus. Sau întâlnirea unuia dintre membrii rezistenței cu de Gaulle și portretul pe care i-l face, cel al unui om timid, retractil, cu o remarcabilă forță interioară. Una dintre lecțiile esențiale care se desprinde din filmul lui Ophuls este că distincțiile tradiționale nu mai operează eficient, că oamenii devin conform propriei opțiuni, spre exemplu, comuniștii purtați de iluzia lor sunt la fel de curajoși
Aide-Mémoire by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6653_a_7978]
-
la bunul meu prieten, Gheorghe Vidican, pe care-l cunosc de-o viață. N-a existat, în deceniile de când ne știm, nici o clipă în care să-l percep altfel decât ca pe un poet. Sensibil și nepăsător, bizar, spectaculos și retractil, semănând fizic frapant cu Verlaine, dar scriind în tradiția cuminte-scormonitoare a premoderniștilor din familia Pillat, Vidican trăiește în suprarealitatea propriilor metafore și construcții poetice. Citiți această viziune asupra poeziei, numită Mansardă, și gândiți-vă la sensurile ascunse de ea: "mă
Sindromul Blake by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/6663_a_7988]
-
Căci retorica lui Alexandru Mușina nu ține la distanță nici învățăturile de viață, nici emoțiile dinaintea marii treceri, nici ascultarea ploilor din ce în ce mai dese, nici exercițiile de stil, nici notele cotidiene. Mușina se înfățișează aici ba extrem de sever, ba cumplit de retractil; ba pe postament, ba între paranteze; ba ca dascăl, ba ca didascalie. El lucrează cu textul, dar e și adânc scufundat în text. Epopeea are refrene școlare, iar salutul consta în ridicarea sfioasă a două degete: "Hârtia e albă. Să
Poezia se predă by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6665_a_7990]
-
contrafăcut. Singura partitură care se detașează prin sensibilitate pe fondul celorlalte îi aparține lui Marillon Cotillard jucând rolul soției, Luisa. My Husband Makes Movies reușește să impresioneze poate și pentru că Luisa nu apare în luminile strălucitoare ale rampei, iar personajul retractil, cu o finețe schițată în gesturi simple, suplinește laconismul coreografic scenei prin propriul ei joc mizând pe stare și nu pe gimnastică, pe static și nu pe dinamic, pe interioritate și nu pe exteriorizare, un joc pe care-l reia
... și jumătate by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6503_a_7828]
-
o tânără cu numele neverosimil de Amy Belette, prezentată drept o fostă studentă a lui Lonoff, dar pe care Zuckerman o bănuia a fi nici mai mult nici mai puțin decât Anna Frank. Pe atunci, Nathan năzuia să devină biograful retractilului Lonoff (care nu se mai arăta în lume și, după câteva volume de proză scurtă, nu mai fusese în stare să continue romanul început). Porecla „the ghost writer” îl desemna pe Lonoff. La o casă atât de mare cum e
Instanța rămâne în pronunțare by Felicia Antip () [Corola-journal/Journalistic/6584_a_7909]
-
notele dominante ale cântecului Anyhow. Piesă poate fi înțeleasă atât în notă particulară a tensiunilor din interiorul unui cuplu amoros, cât și sub spectrul mai larg al unei drame existențiale. Monotona, stinsa, devitalizata, partea instrumentala îngăduie vocii - la rândul ei, retractila, șoptita, înfrânta - să-și expună întreaga dramă și amărăciune a resentimentului adunat în cuvinte: „It’s a shame and it’s a pity/ The way you treat me now/ I know you cânt forgive me/ But forgive me anyhow./ The
Vechimea, adâncul (4) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/4796_a_6121]
-
de extins numaidecât la ficțiunile Gabrielei Adameșteanu sau Mircea Nedelciu. „Subversiunii combatante” Preda-Țoiu-Buzura, menite să atace mai mult sau mai puțin direct problemele majore ale zilei, i se opune „subversiunea pasivă”, estetă, a Școlii de la Târgoviște, dar mai ales „subversiunea retractilă” de tip Manea-Adameșteanu. Mai toate personajele acestor prozatori sunt simptomatice prin capacitatea ieșită din comun de a-și asuma eșecul. Abia acest eșec individual devine proba ireductibilă - tocmai pentru că iese din logica politicului - a Răului social: „E nevoie de o
Singurul Norman Manea by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4421_a_5746]
-
jarul de după deal, din asfințire,/ În vatra cerului, la cină, s-atârn ceaunul meu lunar/ Pe când păianjenul sub grindă își toarce firul lui subțire/ Din ce în ce mai fără noimă precât din ce în ce mai rar” (Rugăciune). Adesea, gândul efemerității propriei condiții se desenează în volute retractile, amăgitor și nestatornic ca însăși existența: „ca un bolid/ prin spații goale/ un gând perfid/ îmi dă târcoale// plutind prin vid/ în rotocoale/ eu îl desfid/ că-mi dă târcoale// să-mi pună-n blid/ să umple oale/ un gând
Caligrafiile memoriei by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4605_a_5930]
-
primul rând, maniera interpretativă. Dacă nu prin originalitatea stridentă a ideii sau printr-o expresivitate ieșită din comun, Mircea A. Diaconu s-a impus în ultimii ani printr-un stil problematizant egalat de puțini comentatori de azi. Un spirit timid, retractil, însă mereu avid de ipoteze mai degrabă decât de răspunsuri definitive, face ca interogația să devină vizibilă la suprafața textului. Critica lui Mircea A. Diaconu avansează lent, prudent, prin reluări și reformulări succesive, menite să salveze ce se mai poate
Critica supracalificată by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4585_a_5910]
-
de vizionar și, prin urmare, nici de activist. Nu cred în „cauze mari”, în transformări spectaculoase. Nu am intuiția momentelor istorice și, drept consecință, nu sunt niciodată la înălțimea așteptărilor. N-aș spune că sunt conformist, dar sunt, cu siguranță, retractil. Un fel de sceptic cu zâmbetul pe buze - un zâmbet născut din convingerea că doar întâmplarea a făcut ca lucrurile să nu fi ajuns la catastrofă. Din motivele expuse mai sus, îi privesc cu simpatie, dar și cu un fel
Ești mulțumit de tine? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/4351_a_5676]
-
piele precum mirosurile, spre a emana seninătatea unei bucurii tonice, iar Flondor e un contorsionat ermetic, lepădîndu-se de pictură spre a se întoarce la ea după 10 ani de apostazie. Doar Sârbulescu pare croit din altă stofă, încălcînd regula smereniei retractile, de aici nervul mucalit de causeur iubitor de savori viagere. Că pentru acești artiști pictura nu e tabiet și nici ifos, ci mod de viață, reiese din constatarea că nu ți-i poți închipui făcînd altceva. Dacă Paștina ar fi
Schema flerului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4353_a_5678]
-
al acestei lumi hermetice, abisale, a unor sensibilități contrariate sau doar așteptând să fie bruscate. Pentru Hideo Nakata, metaforă acestei lumi adolescentine a devenit spațiul virutal al chatului, al întâlnirilor decorporalizate, ale unor identități spectrale tatonandu-se prin tentaculele timide, retractile, proiectandu-și suferințele și anxietățile în trupul de biți ai Matrixului neuronal. Regizorul japonez se întâlnește aici cu sensibilitatea unei noi lumi adolescentine, a unor noi forme de comunicare și a unor alte întrupări ale alienării tinerilor pe care o
Suflete pierdute într-o cameră virtuală by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5878_a_7203]
-
argument, în făgăduința unui spațiu care își interzice să îngusteze și să mortifice. Asta nu se petrece precum un abandon, căci îl susține pe ipoteticul scenarist, în căutarea sa, gustul unei suplețe interogative, care îi comandă să nu lase deoparte, retractil, ceea ce ar fi un plus de identitate. Semințe, vestitoare ale unui asemenea aport, și-au făcut loc demult, în schimburile miezoase dintre civilizații, le-am putut ghici traversînd promițător, prin secole aprige, ducînd, cu ele, nădejdea unor pozitive eforturi de
În simbolismul corpului by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/5666_a_6991]
-
pudică animată de candori nepotrivite vîrstei. E ceva aparte în ochii lui Vasile Morar: o emotivitate ce culminează într-o clipocire neastîmpărată, dar o emotivitate care nu e patetică, țîșnind în gesturi expansive și îndrăznețe, ci melancolică, sfîrșind în tresăriri retractile și în mișcări sfioase. Ochii îi sunt încărcați de o sineală dolorică de căprioară rănită, aruncînd în afară privirile serafice ale unui călugăr care tocmai și-a încheiat șirul de mătănii, și de aceea, cînd îl întîlnești, ai impresia că
Epoca postmorală by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5809_a_7134]
-
o transmigrație de care se face răspunzător unul dintre heteronimii celui din urmă. Întâi, Borges e aruncat din apartamentul său situat la etajul patru al unui bloc din Calle Maipú 994, Buenos Aires, direct în cafeneaua din Chiado, Lisabona, în care retractilul Pessoa își face, așa zicând, veacul de singurătate. Apoi printro nouă intervenție a lui de Campos (heteronimul pus pe șotii) cei doi sunt transplantați, cu cafenea cu tot, în capitala Argentinei. Aici, alte peripeții, pricinuite de încurcăturile pe care le
Pagini bizare by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5055_a_6380]
-
Et traînait ses petits souliers à boucles 30 Până aici, atmosfera era doar vag suavă (așa cum, dând la o parte fibrilațiile priapice ale personajelor din Aer cu diamante, era la Florin Iaru). De acum încolo, stilistica însăși devine una declarativ retractilă: Elle était si belle Que tu n’aurais pas osé l’aimer J’aimais les femmes atroces dans les quartiers énormes Où naissaient chaque jour quelques êtres nouveaux Le fer était leur sang la flamme leur cerveau J’aimais j
Florin Iaru și nenumăratele sale unelte by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3322_a_4647]
-
păcate!) În presă, nu în poezie sau proză, se întâlnesc politica și afacerile, puterea și banii, cu alte cuvinte, toate contrariile psihologiei intelectuale, sociale, morale și religioase. Individuale sau de grup. Mircea Cărtărescu a reacționat conform firii sale. El e retractil ca o mimoză și egocentric ca un artist. Trăiește în lumea fantasmelor lui mai degrabă decât în lumea noastră cea de toate zilele, din care nu sunt sigur că pricepe mare lucru. Visurile (coșmarurile?) lui de exil pleacă de la refuzul
Mircea Cărtărescu, un exilat de bună voie? by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/3454_a_4779]
-
de la nonconformismul avangardist la o viizune mai echilibrat-reflexivă, ce-i recunoaște poeziei deschiderea spre timpul prezent, dar își rezervă și dreptul la o detașare benefică pentru spirit, într-o lume frământată care-l îndeamnă mai degrabă la o atitudine septică, retractilă, fără mari iluzii cu privire la omul și la scrisul contemporan. Peste toate, învinge însă năzuința spre un „poem unic și ideal”, în stare măcar să aproximeze figura unei sensibilități autentice, într-un limbaj simplu, ca de „dicționar”, conștient totuși că, dincolo de miza
Claude Sernet – inedit – () [Corola-journal/Journalistic/3703_a_5028]