158 matches
-
ei rozalb Blând o rază mai aruncă ce peste-a lui față trece. Ea un înger ce se roagă - El un demon ce visează; Ea o inimă de aur - El un suflet apostat; El în umbra lui fatală, stă-ndărătnic rezemat - La picioarele Madonei, tristă, sfântă Ea veghiază. {EminescuOpI 51} Pe un mur înalt și rece de o marmură curată, Albă ca zăpada iernei, lucie ca apa lină, Se răsfrânge ca-n oglindă a copilei umbră plină - Umbra ei, ce ca
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
se dusese o dată-n bucătărie ca să-i facă unuia un sendviș cu șuncă și ouă la pachet. Acolo Îl văzu pe Al, care, cu pălăria dată pe spate, stătea pe un scăunaș lângă ghișeu.Țeava tăiată a unei puști stătea rezemată de spătarul scaunului. Nick și bucătarul erau Într-un colț, legați spate-n spate, cu câte-un căluș făcut din șervete În gură. George Încălzise sendvișul, Îl Învelise În hârtie cerată, Îl puse Într-o pungă, Îl aduse și omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
să-l roadă foamea, se duse la calul său și, scoțând din traistă o bucată de carne sărată de porc, mușcă din ea cu lăcomie. Se așeză să mănânce pe o piatră mare, nu departe de bolovanul de care stătuse rezemat prințul Waltan. Mestecând cu fruntea încruntată, porni să reflecteze adânc la ceea ce avea de făcut. Probabil că prietenii săi, negăsindu-l cu o seară înainte la locul de întâlnire, se gândeau că el și Rutger, poate fiindcă se duseseră prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
un strigăt de uimire. În dreapta iconostasului, apăruse un tablou imens, pictat oareșicum naiv, În culori stridente, făcut, probabil, după o fotografie, de felul celor care se găsesc la intrarea În bazaruri, unde, alături de tot felul de Împletituri și abțibilduri, vezi rezemată de câte un panou și o operă de artă; tabloul o reprezenta pe Mașa, tot În rochie de mireasă, și pe vizitator, În chip de mire, Îmbrăcat Într-un costum În carouri, de genul celor pe care-l purtau prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
repete căderea în urmași, cum a fost cu Cain și cu Abel.“ Mă cuprinse din nou după gât, ne sărutarăm; uitai de toate câte ale lumii sunt. Eram numai noi pe câmpia aceea, singuri, sub Pomul Cunoașterii de care stătea rezemată, eram îmbrățișați - ne desprinserăm, ridicarăm mâinile, și Pomul înflori, rodi într-o clipă. Căzu apoi o lumină albăstruie, trena îi luci, șoseaua se stinse. Pomul începu să crească foarte înalt. Deodată vocea lui Lung: „Să fiți fericiți!, Dar nu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
nu are nimic impunător, ba chiar este destul de prost construit. Se ridică mai mult sau mai puțin până la nivelul ochilor unui bărbat adult, împărțind curtea, și așa strâmtă, în două părți inegale. În cea mai mică, unde se află tânărul rezemat, peretele s-a înclinat alarmant de la mijloc. Mortarul se fărâmițează, scurgându-se printre cărămizile puse una peste alta fără pricepere sau îndemânare. Calitatea discutabilă a peretelui pare nefirească, dacă avem în vedere că în vecinătate există clădiri robuste, chiar dacă, vechi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
care să trezească visele din uitare. M-am pierdut printre picături de iubire și n-am simțit ploaia care cădea-n neștire, învăluind clipele cu-n văl de mistere. Sfârșit de iarnă... Agățate de gânduri stinghere ramuri de vis stau rezemate, vântul adie și ușor împrăștie miros de flori scuturate . Printre crengi de ger răvășite șoaptele s-ascund zgribulite frigul a pus stăpânire pe zare și parcă-s toate adormite. Din înalt în valuri de mătase cad picături de aer înghețat
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
bucățile de lemn aprinse se învăpăiau dens și rapid, arzând strălucitor ca un câmp în flăcări. Dar în micile cămăruțe și alcovuri era întuneric, iar formele rămâneau nedeslușite. Pline de fum, coridoarele nici măcar nu se puteau distinge. Ranmaru, care stătea rezemat greoi de ușa din lemn de cedru a camerei pe care o păzea, se îndreptă încet. Cu o lance plină de sânge în mână, privi la stânga, apoi la dreapta. Auzind pași, își pregăti lancea. Concentrându-se cu toată ființa asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
acum mă fac să zâmbesc detașată, pentru că altele mult mai reci mă apasă. Și cer timpului să toarcă... Cine ești tu, Domnișoară? Se revarsă cerul prin fereastra larg deschisă...Ploi de lumină îmi inundă sufletul pustiit. Lângă sufletul meu stau rezemate sufletele acestea imaculate de copii, în care parcă și-a găsit adăpost liniștea și pacea.Simt inimile lor micuțe bătând la unison...O fetiță se îndreaptă cu pași siguri spre catedră și, auzindu-mi parcă zbuciumul interior, mă întreabă: -Cine
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
să-l rog pe tovarășul președinte să te transfere? Nu, Doamnă, vă rog. Aș vrea să-l slujesc pe tovarășul președinte tot restul vieții mele. Desigur, murmură ea. Înțeleg. Iar tovarășul președinte are și el nevoie de tine. Tânărul stă rezemat de zid, cu respirația îngreunată. E nedumerit de propria-i reacție față de femeie. De puterea misterioasă înveșmântată sub uniforma lui. Ea vede cum îi lucesște transpirația pe frunte. Pare intimidat, neliniștit și învins. Îi aduce aminte de o gorilă tânără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
covor, purtat prin pustiuri, prin lanuri cu maci scuturați, prin munți golași, adăpostit, la apusul soarelui, în cortul de o noapte al păstorilor, ascultând susurul poveștilor despre piramidele îngropate, de mult uitate ale Armeniei. Dante Negro stătea de ceva vreme rezemat de ușa atelierului cu brațele încrucișate, interesat dintr-odată de aspectul prințului. Schimbat în bine, chiar în foarte bine. Costumul tradițional armean îi dădea un plus de suplețe și de fermitate. Era interesant și felul în care prințul privea covoarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
chiar așa, cu Mănenii (cărora le plăcea, din contra, claca), dar dacă zicea Moș Iacob - numai despre doage și cercuri... În vârful picioarelor (când lucra butnărie, Moș Iacob se descălța), se ducea, pâș-pâș, la gardul grădinii de flori, unde ședeau rezemate doagele numerotate cu creionul lui lătăreț; lua una (totdeauna, numai una; câte una) și, tiptil, tiptil, se apropia de... miezul florii... Așeza doaga, În cap, Între marginea fundului și cercul cel mai mic, interiorul, Îmi făcea semne, peste umăr, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
deșteptat în mare grabă. Geamantanele erau pregătite, așteptau în fața ușii de la sufragerie, doar câteva geamantane, celelalte lucruri le cărase tata pe ascuns, noaptea. Am mâncat în bucătărie la repezeală, nici unul din noi n-avea chef de vorbă, lângă ușă stăteau rezemate pungile cu provizii. Mama a tras toate perdelele, pe fiecare mobilă pusese câte un bilet cu un nume, pentru ca mătușa să știe cine ce urma să primească. Tata a încuiat ușile, am luat liftul și am coborât opt etaje. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
ce anume și, ca să fiu cinstit, era ultimul lucru pe care doream să-l fac. Venea el timpul când trebuia să pun ordine în gândurile mele, dar nu vroiam să mă gândesc la nimic acum. Mi-am petrecut multă vreme rezemat de stâlpul verandei, privind grădina și mângâindu-l pe Pescăruș. Mă simțeam epuizat. Soarele era la asfințit și umbrele albăstrui se conturau tot mai puternic. Pescăruș dispăru, dar eu nu mă mai săturam de florile de cireș care, în lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
-se, cu transpirația curgîndu-i șiroaie pe față, fărĂ să mai stea să se uite la barca ce Înainta Încet, bărbatul ridica sacii cu o mînĂ și Îi arunca. — DĂ-te mai Încolo. Se aplecă și ridică sacul de care stătea rezemat negrul și-l azvîrli peste bord. Negrul se ridică-n capul oaselor și privi barca. — Uite-i, spuse. Barca aproape că se lipise de ei. — E Willie, căpitanul. Cu un echipaj. La pupa bărcii albe, doi bărbați cu flanele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
grea, a coridorului, ieșii în verandă. Nu mă încumetai să cobor în stradă, căci lumina felinarului era prea puternică. Fluierai din nou. ― Allan, Allan! mă auzii chemat din balcon. Îmi spunea întîia oară pe nume. Mă coborâi și o zării rezemată de balustradă, numai cu un șal pe umeri, părul atîrnîndu-i negru peste brațe, printre glicine. Era o apariție legendară, de basm oriental, forma ei aproape nudă printre ciorchinele de flori, într-un balcon luminat palid de un felinar de cartier
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
hârtie albastră care se îngălbenea de soare până la întoarcere. Dar cuferele erau pregătite la scară și Yvonne gata îmbrăcată : cu pălărioara pe cap, cu pardesiul încheiat la toți nasturii, son sac à main atârnându-i la încheietura fragilă. Gata îmbrăcată, rezemată stângaci de ușa albă și înaltă a dormitorului - întredeschisă. — Yvoonne ! se auzise de jos vocea lui Muti. Probabil era lângă casa scării. — Yvoonne ! coboară odată ! Ia, Mario, cutiile cu pălării, c-ai să le uiți, du-le la automobil și
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Iar acum nu ne mai lipsește nimic ca să ne împlinim destinul! Ne-am despărțit de trecut și am pornit să ne construim un viitor nou! Cu mâinile noastre!... Dincolo de mulțime, doi băiețandri fără nicio treabă ședeau în tribună, cu coatele rezemate șleampăt de genunchii rășchirați, surâzând ironic. Lor chiar că puțin le păsa despre ce campioni vorbea domnul Mocanu și puțin le păsa de numele pe care avea să le citească de pe listuța pe care tocmai o scotea din buzunarul de la
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
Tu, cu matricola descusută!"... Bejan s-a ridicat în picioare, la fel de unduitor-șovăitor ca și Bărbulescu; colegii îi ziceau Burlan. Da, tu, a zis instructorul Cerchez. Tu ce părere ai de toată situația asta de care v-am vorbit?" Burlan stătea rezemat moale cu șalele de pupitrul băncii din spatele său, cu o lucire de panică în privirea sticloasă. Se străduia să rămână în picioare. "Ei! l-a îmboldit instructorul, iritat. N-ai nicio părere?" Eu cred că... a îndrăznit Burlan. Și a
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
cercevea, ridicat moale în dreptul frunții. Dar deja cobora înserarea și aprindeau lumina în sală. Iarna lăsa să cadă peste stradă vălul ei albăstrui de seară, iar în sticla ferestrei Dragoș își văzu oglindit conturul întunecat al capului și conturul brațului rezemat. Frică? Străbătea parcarea luminată, acoperită de un strat subțire de zăpadă încă nu prea tare bătătorită, scârțâind sub tălpi. Se urca în mașină și arunca servieta pe scaunul de alături. Și acum, unde să plece, prin iarnă? Pe parbriz căzuse
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
care era al tău și te puteai bucura de prima floare care a înflorit chiar de sub plapuma de nea. Florăresele erau bucuroase pentru că bănuții se înmulțeau în buzunarele lor, iar ghioceii ajungeau la cei dragi. Doar fetița cea frumoasă ședea rezemată și privea cu mirare cum florile dragi dispar. Când mai rămăseseră trei buchețele, un băiat care a observat-o pe fetiță i-a oferit un bănuț spunându- i: - Uite, ca să-ți cumperi și tu un buchețel. Fetița a întins mâna
Poveşti de adormit nepoţi by Moraru Petronela () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91533_a_92363]
-
geam. O altă umbră însă se strecura repede pe coridor spre interiorul casei. Acum apăreau toți deodată! Se auzi din față și glasul bunei Lina, dar silueta proiectată pe umbra perdelelor, după plecarea babei, nu fusese a ei. Buna Lina rezemată într-un baston se căina din prag. O durea mereu piciorul și ațipise puțin. Dar necazul cela de babă, ce păzea! Baba ieșise și ea în ușa din dos cu un cap holbat. Bine zicea Lina că nu mai era
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
care, și rămăsese cu mâinile în jos, sarbăd, pe când îl săgeta o arsură în piept și simțea bătăile inimii îndesite, apoi oprite parcă. Elena, fără contenență, neștiind ea singură ce a vrut, se întorsese lângă pian, de care Marcian sta rezemat, urmărind-o din ochi îngrijorat. Marcian era la curent cu aderențele pe care moartea Siei le avea cu concertul Bach, știa că ele sunt neoficiale, laterale. Disproporția dintre cauze și starea emotivă a Elenei era vădită. Simțise un fel de
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
din cap edificat: ― Clarisim! În bucătărie mirosea a chiftele și a praf pentru gândaci. Ionescu dădu preșul la o parte și ridică chepengul. Coborî primul scara. Se opri pe ultima treaptă aruncând o privire circulară prin pivniță. De zid stăteau rezemate o sanie cu spătarul rupt și un trepied pentru pomul de Crăciun. În spatele unei lăzi răsturnate se zărea un sac verde. Îl pipăi răsuflând ușurat: ― Astea sânt ― Ce? ― Măștile de gaze. Se răsuci apoi pe călcâie și bătu ușor peretele
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
de cămilă pe care nu-l mai purta de ani de zile - căci de când Emma plecase, chiar și gestul banal de a se Îmbrăca, de a se arăta lumii În postura lui cea mai bună Îi devenise neplăcut - erau acolo rezemate, cu țeava În sus, cele trei puști. Remingtonul pe care nu-l folosise niciodată. Izhmashul, cu care mergea la vânătoare Împreună cu tatăl său. Kalașnikovul, ale cărui țevi le atingea uneori cu buzele, de parcă metalul ar fi păstrat amintirea ei. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]