142 matches
-
de la epistolă la e-mail, de la telefonul fix la mobil, de la buzunarul vanitos la carduri, de la cămăruța de bloc la dea lul cu mesteceni vâlceni, de la vacanța prahoveană la cea lisboetă, florentină ș.a.m.d. Booon - am încasat castana și am ricanat cu fiere, neputincios la replică! Pe urmă, a venit valul apusenilor, adică al prietenilor francezi din Lille, pe care ni i-am făcut grație lui Mitterrand în primele luni ale lui 1990, când cu acțiunea „Offrez un livre à un
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
copiilor și cu care trebuie să mă lupt. Din fericire, ne vedem foarte rar. Nici măcar nu mâncăm la aceeași masă. Ce părere ai despre el? Fata zâmbi impersonal; - A, îl cunoaștem pe Fara Clark. Este bastionul împărătesei la Glay. - Da, ricana băiatul. Normal să fi auzit de el. Crede că trăim în cer și că Împărăteasa este o putere divină. Mai rău decât atât, n-are nici o șansă ca cineva să-i șteargă de pe față aerul ăsta demodat. Cei doi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
voi l-a ucis pe Panaitescu. ― Tu! Tu! reuși să exclame Valerica Scurtu. Bătrânul ridică sprîncenele: ― Chiar! De ce n-ai fi dumneata criminalul? ― Fiindcă eu știu că nu eu l-am ucis. Unul din voi trei a făcut-o. ― Hm! ricană disprețuitor Grigore Popa. Halal logică! ― Pentru mine e destul de bună. ― Domnule Matei! Melania Lupu făcu câțiva pași înainte: Vă rog! Doar am văzut cu toții. Domnul Panaitescu n-a înghițit nimic, n-a luat nimic din mâna noastră. Cianura omoară instantaneu
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
lăsase în ajun, despre bălăriile care creșteau bolnăvicios, fără nici o noimă, într-un adevărat desfrâu, în spatele azilului, amenințând să înăbușe într-o zi clădirea, despre pasiunea Hingherului pentru câini, una din acele pasiuni unice care devoră până în măruntaie ("Pe ăsta, ricana Mopsul, cum nu-i vorbești de câini, îl înghite noaptea"), sau despre ultimele cancanuri venite din cătun și în cele din urmă cineva spunea cuvântul fatidic: Bătrânul. Imediat, discuția se concentra asupra lui. Intervenise ceva nou? Se mai aflase ceva
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
îndesase ziare sub pulover ca să nu-i fie rece. Anton profită de tăcerea mea ca să-i întrebe dacă mă considerau vinovat. Ultimul care a dat din cap a fost Domnul Andrei, foarte jenat, uitîndu-se în altă parte. "Și tu Siminel? ricană Mopsul. Ce faci, dormi?" Siminel răspunse sec: "Eu cred că e nevinovat" și se apropie de mine: "Domnule sculptor, nu mă așteptam la asta". După plecarea bătrânilor noaptea deveni zăpușitoare. Aveam febră, amețeli și dureri de cap. Parcă nu mai
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
-s alea, nu pricepeam bine cuvîntul, care era departe de a fi la modă. PÎnă atunci, Îl rugasem pe Dumnezeu să mă elibereze de rău. Dl. Diekirch nu-mi furniza explicațiile pe care i le ceream. Dădea din cap, uneori ricana. M-a Întrebat Într-o zi ce gîndeam despre tata. I-am răspuns că-l iubeam. Dl. Diekirch s-a uitat la mine de parcă aș fi rostit o prostie: „Așteptam un răspuns mai pișicher“. CÎteva săptămîni mai tîrziu, tata m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
atenție, puritate, respect. Nu te gîndi la ce ți-ar putea ea da: de la spirit se alunecă ușor la trup. O dragoste care nu se manifestă prin respect nu-și mai merită numele“. Astfel de Îndemnuri nu mă făceau să ricanez. Aderam din toate puterile mele la ceea ce aveam să consider mai tîrziu ca fiind niște tîmpenii. „De la spirit se alunecă ușor la trup“. Îmi făgăduiam să nu alunec de la minte la trup. Admiram inteligența Tinei. CÎt privește trupul, vom vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
Simt că sufăr. Ofer această suferință drept ceea ce este: tresărirea unor nervi obosiți sau conștiința paternității mele treze, nu știu prea bine“. Mă lăsase, mental, În mîinile lui Dumnezeu dîndu-mi voie să-i fac capul calendar lui Prévert, poetul „care ricanează și pîngărește“ (pater familias meus dixit). Există ceva ce nu pricep. SÎnt acum un „tînăr“ bărbat de vreo cincizeci de ani (cînd voi avea cincizeci și nouă, voi spune doar că sînt un bărbat de cincizeci de ani!), am realizat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
lăsase în ajun, despre bălăriile care creșteau bolnăvicios, fără nici o noimă, într-un adevărat desfrâu, în spatele azilului, amenințând să înăbușe într-o zi clădirea, despre pasiunea Hingherului pentru câini, una din acele pasiuni unice care devoră până în măruntaie ( „Pe ăsta, ricana Mopsul, cum nu-i vorbești de câini, îl înghite noaptea”), sau despre ultimele cancanuri venite din cătun și în cele din urmă cineva spunea cuvântul fatidic: Bătrânul. Imediat, discuția se concentra asupra lui. Intervenise ceva nou? Se mai aflase ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ziare sub pulover ca să nu-i fie rece. Anton profită de tăcerea mea ca să-i întrebe dacă mă considerau vinovat. Ultimul care a dat din cap a fost Domnul Andrei, foarte jenat, uitându-se în altă parte. „Și tu Siminel? ricană Mopsul. Ce faci, dormi?” Siminel răspunse sec: „Eu cred că e nevinovat” și se apropie de mine: „Domnule sculptor, nu mă așteptam la asta”. După plecarea bătrânilor noaptea deveni zăpușitoare. Aveam febră, amețeli și dureri de cap. Parcă nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
un ticălos și un mîrlan. — Susan, nu vorbi așa! Chiar dacă poate e ticălos, să ne ierți, domnu’ Wakefield. Ar fi trebuit să vii aici Înainte de război. Bărbații erau politicoși și drăguți, harnici, nu auzeai un cuvînt urît, nu Înjura... — Corect, ricanează Susan, băuturica și jocurile de noroc În fiecare noapte la club, dormit duminica toată ziua, țipatul la mine și la Tiffany... Era drăguț numai cînd era acasă profesorul Telescu. — Ia ceva dulce, domnu’ Wakefield. Io face. Wakefield ia o bucată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
lui Urmuz este inexistent sau este o mască asemeni acelor hidoase măști totemice ale genialelor tragedii ioniene, ascunzînd totuși cu iscusință tragicul. Rîsul lui Urmuz, pantomimele și marionetele lui, rînjet fără scăpare ca tîlharul din stînga, care și răstignit, mai ricanează”. Ar fi de notat faptul că un „urmuzian” paradoxal precum Ionathan X. Uranus (Marcel Avramescu) va urma un itinerar excentric, redimensionîndu-și urmuzismul prin intermediul ezoterismului tradiționalist al lui René Guénon spre a îmbrățișa, ulterior, credința ortodoxă. Urmuz trebuie privit, prin urmare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
anexa cabin-cruise-ului a fost descoperită Într-un golf din Morgat. Nicolas a scăpat, adăugă ea ca să-și liniștească fratele. Cu coada ochiului, Îl văzu pe Christian că zîmbește scurt. Ușurat. - Scăpat? Loïc Întoarse spre ea ochii injectați de sînge și ricană. - PÎnă ce copoii au să pună gheara pe el, vrei să zici! - Esențial este că el e bine, pledă Marie, știind perfect că spunînd așa ceva Își tăia singură punțile. În ce privește restul, o să vedem la momentul potrivit. - Marie are dreptate, declară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
sus și tare că de acum nimic nu se mai punea În calea plecării lor. Lucas Îi ajunse din urmă cînd intrau În cabina ascensorului. - Pot să-ți spun două cuvinte, Bréhat? Între patru ochi. - Fiecare la rîndul lui, atunci, ricană Christian. Cade bine, și eu am ceva să-ți spun. Începe să faci bagajele, scumpo, mă Întorc peste un minut. Înainte să se Închidă ușa ascensorului, Marie Îi văzu Îndreptîndu-se spre terasă. Ce avea Christian să-i spună lui Lucas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
fapt, n-ai avut niciodată de gînd s-o faci. Mi-ai spus asta pentru că știai că era important pentru mine. Iar eu, idiotul, te-am crezut. - Eram sinceră, Christian. SÎnt și acum sinceră. Voi veni după tine de Îndată ce... Christian ricană, Întrerupînd-o brusc. - Uită-te la tine! Nici tu nu crezi. Își Închise sacul trăgînd de fermoarul recalcitrant. - S-a isprăvit cu promisiunile, Marie. Sau plecăm Împreună mîine, sau Între noi doi totul s-a terminat. Stupoarea, descumpănirea, decepția se succedară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
pariu cine Îi va veni primul de hac, marea sau nisipul. De ce refuzase să se lase Însoțit de Morineau? De ce Îl trimisese să cerceteze la fabrica de faianță și la reședința familiei Le Bihan? Obiceiul de a fi mereu singur? Ricană, fără să se lase dus de nas. Încă de la Început, acumulase prostie după prostie. Faptul că se Îndrăgostise Îi Întunecase judecata și-l făcuse să-și piardă concentrarea. Iar acum avea să plătească prețul cel mare. Un val mai puternic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
metri distanță de Lucas, căruia Îi vedea ceafa. - SÎnt aici, Lucas, zise ea cu o voce pe care se strădui s-o facă să sune calm. Mai ales nu te mișca. În alte Împrejurări, remarca l-ar fi făcut să ricaneze, Într-atît era de blocat În Învelișul de nisip. Acum Însă era hipnotizat de meduza pe care ultimul val o adusese la zece centimetri de fața lui. Marie se lungi pe nisip și Înaintă lent spre el. Ajunsă la trei metri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
semeni - de atingerea, nu chiar păcătoasă, a unor femei mai tinere? Dacă existența era cît o clipire, de ce viața sexuală, și mai scurtă, trebuia să fie omorîtă de o morală nepotrivită? Judecînd așa, Își face loc stricăciunea! ar fi putut ricana, cîrcotașe, ultimele Antonii rămase, nu mai aveau mult până să ajungă În raiul lor mai rău ca un iad, deposedate de orice plăcere adevărată, sex și alcool - nu fuseseră tot de Dumnezeu lăsate? Neînduplecate, o țineau pe-a lor: sexul
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
tot e biserică. Și lumânări la ce-mi folosește să aprind ? — Lumânările nu sunt pentru noi, spuse Coltuc. Sunt pentru morți... — Cu atât mai mult, adăugă orbul. Eu sunt singurul mort pe care-l cunosc... — În curând, cum te văd, ricană Ologu, nici de ăsta n-o să-ți mai aduci aminte... — Tacă-ți gura, șontorogule, i-o tăie, neobișnuit pentru el, orbul. Ți-a ajuns mintea după cum îți sunt și picioarele... Costică Ologu ridică din umeri. Făcea asta destul de des. Mișca
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
putea să fugim, ar trebui să trecem pe lângă ei, în vale. Că de urcat, să scăpăm pe partea ailaltă... — Te pomenești că au o altă mașină în susul dealului, se neliniști de tot Ologu. Ne-au înconjurat ! — Da’ cine te crezi, ricană orbul, că, dacă ar vrea să te prindă, să trebuiască să te înconjoare ? — O să ne prindă Crăciunul frecând la podele, suspină Costică. Și nu e decât Sfântul Andrei, mâine e abia 1 De cembrie... Jandarmii roboteau împrejurul mașinii, de fapt
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
numai bună. Și-acuma uite-o câtă e, că nu mai știi care e orașul și care gunoiul... — Aici, unde suntem noi, e adevărul și viața, hotărî Isaia. — Of, devla, devla, se văită Faraon, strângând portiera în brațe. — Auzi, tataie, ricană Chisăliță, căruia ciuda nu-i trecuse. Ziceai că te-a căutat moartea pe-acasă și nu te-a găsit ? — Ba m-a găsit, răspunse Bunelu, căci era obișnuit cu întrebări de felul ăsta. Da’ era o moarte mică, uite, cam
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Mi-ar plăcea, în locul unui viitor luminos care nu mai vine, să am, mai degrabă, un trecut de care să mă bucur. Vreau să-mi câștig dreptul de a avea un trecut. — Păi, mai ai puțin până să fii bătrân, ricană Maca. Pe dracu’... înțelegi ce vreau să spun. Uită-te la părinții noștri, au îmbătrânit fără să aibă vreun trecut... Nu suntem nici noi mai breji... spuse Jenică, mestecând absent un miez de pâine. Arătă spre cei doi căruțași care
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Cioran stilul, spunea conu' Alecu teribilist, nu mai rămâne din el nimic." Afirmația asta m-a tulburat foarte tare, simțeam că e nedreaptă, dar nu știam să spun de ce. Noica, la rândul lui, de câte ori venea vorba de Cioran, îl simțeai ricanînd: "Cioran, cu văicăreala lui..." Cu aceste lucruri în minte și luîndu-mi toate precauțiile ca să nu-l jignesc, îi spun la un moment dat lui Cioran: "V-aș ruga să acceptați să vorbim despre dumneavoastră cu o anume notă de cruzime
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
simțit că nu se mai poate și că trebuie să mă decid. Chiar și după plecarea definitivă, în 1975, un an sau doi au fost un fel de ani de tranziție. Țin minte că un distins political scientist de la Berkeley ricana sarcastic: "Ce faci, domne, aștepți să vină social-democrații în România?" De fapt, avea pe undeva dreptate. Eu pe-atunci așteptam să vină un socialism cu față umană, ceea ce nu se întâmpla, fiindcă fața devenea tot mai neumană, pe măsură ce trecea timpul
by Vasile Boari, Natalia Vlas, Radu Murea [Corola-publishinghouse/Science/1043_a_2551]
-
mâna invizibilă, care operează în și prin toate interacțiunile frecvente (asta e o condiție indispensabilă), împreună cu mâna vizibilă a intervenționismului de stat (alt rău necesar, la rândul lui temperat de structurile intermediare) sau împotriva sa. La noi, o spun uneori ricanând amar, românul, pluralist și flexibil cum îl știm, a inventat teoria și practica mâinilor invizibile: foarte multe mâini care-ți umblă prin buzunar, te pipăie și te jefuiesc. La noi, instituțiile/organizațiile/companiile publice și multe din cele private nu
by Vasile Boari, Natalia Vlas, Radu Murea [Corola-publishinghouse/Science/1043_a_2551]