331 matches
-
înmuia barba și punea la grea încercare rezistența și răbdarea pacientului. Apropiindu-mă cu briciul, mi s-a părut că Istrate Micescu are frisoane. Privindu-l în ochi am înțeles că frica îl stăpânea. Gura i se încleștase într-un rictus care-l schimonosea, cu mâinile încerca să se apere ca o pasăre rănită care da din aripi fără puțința de a se mai înălța. Am intuit starea lui psihică și i-am zis cu voce blajină, încurajatoare: Sunteți foarte slăbit
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
că suntem rude sau chiar frați și i-am arătat legitimația de la O.N.U., să se convingă. Numele noastre de familie erau cvasiidentice, cu excepția unei inexactități minore, în care ultimul "n" de la mine fusese răsturnat devenind "u" la el. Rictusul lui bănuitor a fost urmat de hohote generale de râs. Îndreptățite. Numele se asemănau, într-adevăr, dar el era... de culoare, negru, cu evidente rădăcini afro-franțuzești, și nicidecum neaoș ardelenești. După această scenă, noi, frații, ne-am "înrudit" atât de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1540_a_2838]
-
el, atenție, tot ce cumperi să nu cumperi! nu e de cumpărat, liniile groase din capăt și din capătul celălalt arată tot șase-șase-șase, în codul nr. 13, cum te-ai împușcat cu degetele în gît, țeavă din buricele lor și rictusul trăgaci, bare, cipuri în gît! precum caii mai rămîne să ne pună, ca la Carte, pe frunte și pe mînă, numărul Fiarei la om! Ora 21,02, în acceleratul Suceava Constanța, în gara Pașcani mîntuire, tot suc e? nu e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
în superstiția cultură lirismul vorbei iuți, oricum l-a furat regina nordică Eminescu, ce rămîne sună a gol, Mogoșani val cu ridicarea pămîntului la semnificație, Cojocaru turla de tablă dezghinată la încheietură, Găești buruiană luată cu sapa din betonul peronului, rictus, cap înfundat pe gît, malul necontenit, cum ziceai că te cheamă? Franzela, Graziela Franzela, aia a lu' Florin, cu care s-a-nsurat! mă duc la o pronunțare la Pitești, porumbele negre, turle de tablă toate bisericile, asta e casă! din lung
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
în formă și a evita pierderea de 15% din forța lor pe săptămână prin imobilizare. în mașină, în tren, în sala de așteptare, peste tot, puteți descoperi cum să faceți izometrie pentru a rămâne în formă. Doar un eventual mic rictus vă va da de gol. 16 Când vine un bebeluș. Pentru femeile care vor să nască fără prea multe probleme (..să zicem pe jumătate din câte ar putea fi..) și cât de repede posibil iată o veche metodă de la bunicuțele
51 Sfaturi înţelepte pentru a fi cât mai sănătoși cât mai voioși și cât mai…frumoși by Ecaterina Grunichevici () [Corola-publishinghouse/Science/760_a_1582]
-
bibliografic și emoțional (Un tren, Cinema, Proust-ul din fiecare, Septuagenara). Un scut reprezintă referințele și asociativitatea în cea mai gravă dimensiune a scrisului/trăitului la acest autor: reevaluarea atașamentelor ideologice ale anilor ’50. Bunăoară, unele pagini din Logica evocă rictusul final din prozele lui Milan Kundera, iar bonomia tolerant-subtextuală în care spiritul dilematic învăluie totul, inclusiv cele mai atroce mârșăvii ale istoriei, nu pedeapsa, ci depășirea prin relativizare a vinovăției o urmărește: „bine, e în ordine, nici un om serios nu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286433_a_287762]
-
în care, năimiți, au intrat cu coasele câțiva flăcăi. Își limpezește fața devale, la pârâu. E învățătorul ce apoi se îndreaptă către școala în care, într-o cămăruță, dorm nevinovat trei prunci care supun la grele încercări inima părinților. Un rictus sceptic față de veleitățile feciorului mai mare, de care se simte totuși mândru, s-a așternut pe obrazul bărbatului. Mama doar, sfânta mamă, privește cu o uimire blândă la copilul încă adormit. Tabloul idilic nu ține mult. Cu trăsnete, pâclă și
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
și nobil, pierzându-și silueta zveltă printre mașini, militari și sumedenie de milițieni însoțiți de câini-lupi, care așteptau să ne ia în primire. Punct! ERAM ÎN BĂRĂGAN!!! 3. GARA DUDEȘTI sau PUNCTUL TERMINUS AL CĂLĂTORIEI NOASTRE Rânjind satisfăcută, într-un rictus de țevăraie metalică, locomotiva neagră ca un bivol sălbatic, plină de zgură pietrificată și de leșie aburindă, s-a îndepărtat de noi ca un vis urât, nu însă înainte de a ne traumatiza organul auditiv cu două semnale stridente și câteva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
același comentator: "incoruptibilă și incorigibilă ca orice mare idealist, incapabilă să fie, ca un comis-voiajor, pe placul tuturor clienților ce-i pică sub condei". Cu toată strădania, n-am putut recolta, de pe întreaga postată a literelor române, decât un singur rictus mărunt de respingere, de-a dreptul bizar, evident inconsistent și superficial, sub semnătura lui Horia Gârbea. Nici n-are rost să-l reproduc; se pierde în impresionantul vraf de elogii. Ocolirea cifrelor răspicate și dezvăluirea vârstei în astfel de împrejurări
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
degrabă amar decât vesel, în acord cu esența realității investigate condiția umană. Cu cât cobori mai în adânc, cu atât se dizolvă zâmbetul și începe să fâlfâie aripa tragicului. Umorul injectat aforismului nu-i decât masca zâmbăreață menită să ascundă rictusul trist. Un soi de cașetă ce disimulează amăreala chininei. Dorel Schor a semnat cărți de factură diversă: "Șarpele și cupa" (Ed. Junimea), "Zmeul cel mic" (Ed. Albatros), tipărite în România și în Israel ("Amărâtul fericit", "Doctor în umor", "Consultații gratuite
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
s-avem cea mai pipernicită literatură dintre popoarele acestui colț de lume? Eugen Negrici nu afișează fărâmă de îndoială. E dreptul lui. Lectura cărții mi-a indus o stare ce-a influențat, probabil, echilibrul aprecierii: se vede că am împrumutat rictusul ofuscat al autorului. O fi dreptul meu? P entru a ilustra "nevolnicia" literaturii noastre, de regulă se aduce argumentul absenței unui NOBEL pentru români, prin comparație cu vecinii de continent, mai galonați, ca să nu spunem mai abili și mai norocoși
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
scăpați, am spus, da’ nu te-ai gândit?... Acuma lasă-mă să-mi tihnească, Relule, ce naiba... Sosiseră berile, băbătia le lăsase nedestupate pe masă, iar după prostu-i obicei Andrei le smulgea capsele cu dinții. Gura i se strâmba Într-un rictus amarnic și-i scrâșneau dinții pe tabla capsei, de-ai fi zis că acuma sar țăndări În toate părțile, și chiar mă gândeam că-n definitiv n-aș avea ce să-i reproșez, el n-are nici i vină. Lasă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
sale succedanee și aparate succesoare) publica, sub semnătura lui Cristian Tudor Popescu, un articol exploziv Înainte de alegerile din 1996. Pentru mulți dintre noi a fost un articol dinamitard, adresat unui public care În mod normal vota cu Iliescu. Se numea „Rictusul bolșevic al președintelui Iliescu”. Mircea Mihăieș: În 2000, Între cele două tururi, tot Cristian Tudor Popescu a publicat un editorial, „Un scuipat În obrazul clasei politice”, denunțând faptul că această clasă politică a participat Într-un fel la ascensiunea lui
[Corola-publishinghouse/Science/2223_a_3548]
-
capul gazdelor, se repezi în față pentru a conduce micile grupe de specialiști aflate la diferite standuri, grupe ce urmau să prezinte exponatele și să participe la mult așteptata consfătuire cu secretarul general, președintele republicii. Cu un și mai accentuat rictus al gurii, cu privirea dură, sfredelitoare, Ceaușescu, cu gura încleștată, trecea tot înainte, refuzând orice discuție, orice degustare a noilor bunătăți. În acest timp, începu să se lămurească misterul, dezvăluit pe șușotite de unii din suita președintelui. Ceaușescu făcuse dimineața
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
Ordinii. Și pe urmă, derapajul final. Evanghelismul și socialismul născute din cuvinte curg apoi prin vene. Energii minuscule eliberează altele, enorme, care curg în sens invers și-și strivesc izvoarele. Surîsul promisiunilor devine, pe parcurs, grimasă și sfîrșește într-un rictus. După încîntarea produsă de primele decenii, întunecarea celor din urmă. Transformarea umanistului în fanatic, al persecutatului în polițist. De la individualismul reînnoit, la conformismul reînnoit. Secolul al XVI-lea și secolul XX încep de "la stînga" și se încheie "la dreapta
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
ca Eriniile. Dacă le înfrunt, dacă dau piept cu ele, e cumplit, dar mă descarc și asta mă ușurează... Dacă... dacă ar fi cineva lângă mine... spune ea după un moment de tăcere și-n colțul buzelor se schițează un rictus amar. Ștefan e "rara avis"... Nopțile lui nu-s mai puțin albe. Fiecare cu coșmarul lui... Spune, eu... eu cum pot să te ajut? Nimeni nu mă poate ajuta, îngână ea resemnată în disperarea ei. Încerc să lupt. Cât o să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
sânge Închegat. De câte ori ajungea cu visul lui În acest punct, deschidea ochii ca să nu mai vadă. Dar visul continua aievea. Maria lui zăcea Într un colț de grădină, cu hainele sfâșiate și smulse de pe trup, cu fața Înțepenită Într-un rictus de groază. Din sânul gol și vânăt ieșea un ciot de suliță. Peste drum, pe gardul de lemn al bisericii, un șir Întreg de bătrâni cu pletele Însângerate atâr nau pironiți În cuie. Îl descoperise și pe tatăl lui, cu
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
îți vor putea scrie cel puțin atât: că sunt sănătoasă și muncesc cu dragoste și râvnă și mai presus de puterile mele. Mi-e frică să nu învăț să urăsc; ar fi îngrozitor, la vârsta mea, cum ar fi îngrozitor rictusul de maimuță, în locul surâsului cald cu care mă plecam peste trupșorul tău, spre privirea minunată de viață a ochilor tăi mari, castanii. Cât aș vrea să pot fi lângă tine! Iată „paradisul pierdut“. Înainte, desbrăcându-l de reminiscențele literare, livresci, nu
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
juneții - când, o spuneam, fusesem cu adevărat curați, apți de idealuri Înalte, umane! -, Încât nu numai că nu le recunoaștem În anii greori și tracasanți ai vârstei adulte, dar, nu rareori, amintindu-ne de acele principii sau idealuri, avem un rictus ironic la adresa lor. Iar dacă e cineva de față, nu ezităm să râdem de ele, exersându-ne sarcasmul, sub pretextul că am devenit „realiști”, adică „Învingători ai existenței sociale”. Vai de „victoria” noastră, un eșec, din acest punct de vedere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
el, Cristian Tudor Popescu transmite ideea că e un om din popor și pentru popor, veșnic nemulțumit de felul în care cei mulți sunt prostiți și împilați. (Veșnic, pentru că frustrările celor mulți sunt, la rândul lor, veșnice.) De-aici încruntătura, rictusurile sarcastice (trebuie să recunoș tem că îl ajută și fața foarte mult - osoasă, mobilă și expresivă; închipuiți vă un rubicond în rolul „durului“ Popescu și o să vedeți că nu vă iese deloc personajul). De aici, pe de altă parte, îmbrăcămintea
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
niște perne lunguiețe până când adulții au început să aplaude. „Ce drăguț“, am murmurat chiar în urechea lui Nadine Allen, fără să fi realizat până atunci că stătea lângă mine, cu o mână pe spatele meu. Mi-a zâmbit generos (un rictus de la Klonopin), după care a încercat să-l îmbrățișeze pe Ashton, care s-a întors brusc și a zbughit-o din cameră. Fața lui Nadine tresări aprinsă de îngrijorare - însă numai o secundă - după care redeveni masca zâmbitoare a gazdei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
am oftat. - Tată, e ceva pe tine. Am deschis ochii dar nu m-am putut concentra. Ceea ce am văzut apoi s-a întâmplat foarte rapid. Terby era pe pieptul meu, cocoțat deasupra, cu fața spre mine, gura deschisă într-un rictus care ocupa acum jumătate din fața păpușii, iar colții pe care abia îi observasem deunăzi erau acum maronii (sigur că erau pentru că „mutilaseră“ un cal într-un câmp lângă autostradă nu departe de Pearce). Pintenii îi erau înfipți în halatul în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
o zi, revenind, cu precauție, la acest subiect sensibil și explicându-i poziția mea, i-am cerut scuze, zâmbindu-mi, Marin Sorescu mi-a spus că ar trebui să mă obișnuiesc cu faptul și să înțeleg că viață are și rictusuri... Cred că îmi semna, în felul sau inimitabil, încă o dată, o polița în alb. Acum, făcând o largă volută și revenind la prezent, constat, oarecum surprins, dacă-mi e îngăduit, că, în afară excelentului Teatru Național care îi poartă numele
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
unde a ajuns gura de apă cu pastila fărîmițată între dinți. Mă ridic, merg la chiuvetă și mai beau o cană cu apă, să diluez aspirina din stomac. Din oglindă, cînd ridic ochii, mă privește o față obosită, cu un rictus ciudat în colțul gurii, pe care nu-1 recunosc. "Disponibil"... Ha!, îmi vine să rîd. De ce să mă dea ei, cînd pot să plec eu?! Pot pleca oricînd, cu inima împăcată! Am pornit separatorul, munca mi-e terminată aici. N-o să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
tablou în alb și negru are un negru de tăciune, înfricoșător pe alocuri... Nu m-ai cccunoscut ca lumea, replică Bobo, cu un glas schimbat, care o făcu pe Clara să-și întoarcă ochii spre el, obser vându-i surprinsă rictusul din colțul gurii. în mine au existat întotdeauna pporniri violente. Am ajuns și la școala de corecție... — Cum așa? Ce-ai căutat la școala de corecție? îl întrebă ea, incredulă. — Spărgeam mașini și furam tte miri ce. Am vrut să
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]