239 matches
-
re major (evitarea deliberată a sunetului sol împrumută discursului o vădită culoare pentatonică) și fa major. Explorarea abundentă a efectului sonor produs de relația tonică-dominantă constituie un mijloc inspirat de a sugera o parodie sonoră, o caricatură ce își propune ridiculizarea personajului dickensian. De altfel, acest detaliu de limbaj se înscrie printre modalitățile consacrate ale muzicii debussyste de a plasa acest gen de imagine sonoră în categoria estetică a comicului. O melodie amabilă (aimable - p expressif) în acorduri descendente se juxtapune
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
Sub ocrotirea (cuvânt des folosit de Velea) perfidă a autorului, abstracțiunile capătă fulgi și pene și cresc, cresc până la proporții de poveste” (Cornel Regman). Personajele (și autorul) se manifestă ca niște nominaliști hâtri, care subminează generalizările (prin infirmare ostentativă și ridiculizare) și se încred doar în experiența lor, mereu particulară. Aparent fantoșe fără profunzime, deliberat schematice, asemănătoare în această privință cu Dănilă Prepeleac ori cu Păcală (cel al lui Petre Dulfu, de pildă), ele sunt totuși ființe vii, nu foarte deosebite
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290480_a_291809]
-
excluderii lui din grup (cf. Spector, 2000). În confruntarea cu efectele deranjante ale atitudinii deviantului și încercarea de a-l „reabilita”, grupul recurge adesea la un compromis în forma etichetării acestuia ca excentric, cu retragerea atenției de la intervențiile acestuia, eventual ridiculizarea lor (e.g. „Lasă-l să vorbească.”, „A vorbit și X.”, „Nu-i da atenție. Întotdeauna face/spune asta.”) (Arnold și Feldman, 1986). Acest compromis transmite mesaje dezarmante noilor membrilor ai grupului și prin aceasta, se poate solda cu consecințe negative
[Corola-publishinghouse/Science/2059_a_3384]
-
de obicei imprevizibile, iraționale și nejustificate. Mobbing-ul, în schimb, este privit ca o formă distinctă de violență colectivă sistematică, orientată împotriva unui angajat supus hărțuirii psihologice, de exemplu prin exprimarea continuă a unor remarci critice negative, izolare, lansarea zvonurilor sau ridiculizarea persoanei. Prin urmare, putem delimita mobbing-ul de alte fenomene înrudite prin prisma câtorva caracteristici indicate de majoritatea cercetărilor efectuate până în prezent: caracterul repetitiv: acțiunile care constituie mobbing sunt repetate pe parcursul a săptămâni, luni sau chiar ani de zile; caracterul indezirabil
[Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
era de obicei comparată cu un joc de șah cerebral în care ambele tabere cunoșteau regulile. Era un concurs guvernat de logică; jucătorii vorbeau în stilul avocaților, nu al preoților. În anii maturității mele, liderii occidentali câștigau capital politic prin ridiculizarea "comunismului fără Dumnezeu"; în afară de aceasta, nu îmi amintesc ca vreun diplomat american important (nici măcar creștinul renăscut Jimmy Carter) să fi analizat în profunzime rolul religiei în modelarea lumii. Religia nu ținea cont de granițele naționale; ea era deasupra și dincolo de
by Madeleine Albright [Corola-publishinghouse/Science/1028_a_2536]
-
spectru de alternative față de trecutul istoric se instala, pentru localnici, În Panjab, de-a lungul secolului al XIX-lea: pornind de la tradiționalele hagiografii ale diferiților guru sikh (janam-s³khș), Încă viguroase În vremea lui Honigberger, s-a ajuns chiar și la ridiculizarea fondatorilor sikhismului În cadrul intelectual al mișcării politice Ârya S³maj (spre 1870), cf. Denis Matringe, „L’apparition de la nouvelle et du roman en panjabi”, JA, 1985, fasc. 3-4, pp. 425-427. 338. În original: Pishawur. 339. Un fapt pe care călătorii europeni
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
în multe cazuri mesajul nici nu ajunge la receptor. Dar, chiar o dată ajuns, persoanele-țintă pot rezista persuasiunii prin deprecierea credibilității sursei (nu este demnă de încredere, urmărește interese ascunse ș.a.) sau prin distorsiunea mesajului (reținerea doar a afirmațiilor ce convin, ridiculizarea argumentelor ș.a.). Se înțelege că rezistența la schimbare intervine atunci când poziția propusă de sursă este în discrepanță cu o poziție a subiectului-țintă la care acesta ține foarte mult. De aceea, pentru mulți oameni modul cel mai simplu de apărare față de
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
atentă a unui cadru mai vîrstnic, care-i evaluează tehnicile de umilire învățate în școala de instruire sau de la superiorii săi direcți. Examinarea nu trebuie realizată oricum, ci în cadrul unui spectacol, al unui ceremonial. Printre tehnicile de umilire utilizate, menționăm: ridiculizarea trupului, umilirea verbală (sexuală sau religioasă), raderea bărbii și a părului, scuiparea deținuților, lovirea bine gîndită și proporționată, perchezițiile fulger, interzicerea unor alimente sau produse (Coca Cola, radioul, șahul etc.), scoaterea deținuților pe platou în ținută sumară în timpul iernii, ruperea
by BRUNO ŞTEFAN [Corola-publishinghouse/Science/998_a_2506]
-
comunicativă intră în sfera mobbing-ului, ci doar situațiile ostile, agresive care presupun confruntări, maltratări morale, disprețuirea personalității, vexații, batjocoriri etc. Dar nici chiar acestea nu ar intra în incidența mobbing-ului dacă ar fi accidentale, pasagere. Certurile, fricțiunile, enervările, remarcile ironice, ridiculizările, replicile sarcastice etc. fac parte din viața noastră cotidiană, uneori poate chiar „sarea și piperul” ei. Dacă însă ele sunt practicate sistematic și pe durate îndelungate, devin deranjante, dureroase și chiar distrugătoare. Numai în astfel de situații ele constituie părți
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
ce o îndepărtează și izolează de colegi; se interzice colegilor să vorbească cu victima; se neagă prezența fizică a victimei. 3. acțiuni ce presupun desconsiderarea victimei în fața colegilor victima este vorbită de rău sau calomniată; se lansează zvonuri la adresa victimei; ridiculizarea victimei; se pretinde că victima este bolnavă mintal; constrângerea victimei pentru a se prezenta la un examen psihiatric; se inventează o infirmitate a victimei; se imită acțiunile, gesturile, vocea victimei pentru a o ridiculiza mai bine; sunt atacate convingerile politice
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
un fel de salvare ("scrisul m-a salvat"). Cafard, adică o stare de down nedescris, care întrece cu mult înțelepciunea, la Cioran ridicându-se deasupra vieții și-a morții, acolo unde are loc "nivelarea a tot ceea ce-ai văzut, ridiculizarea diversității". Cafard este starea de inerție absolută, în care nimic nu mai are valoare, foarte asemănătoare cu aceea către care năzuiesc inițiații. Peter Sloterdijk 104 spune că negativismul lui Cioran este existențial, trăit, un cu totul alt negativism decât cel
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
un dialog desfășurat fie între generații, fie între școli literare situate, polemic, la antipozi, invocând cunoscuta teorie a dialogismului, se regăsește, de asemenea, la nivel terminologic. Ca mecanism autogenerator, dar și de autocenzură al literaturii, parodia ia în calcul și "ridiculizarea unei școli literare adverse, desființarea sistemului ei de creație, "demascarea"" acesteia", ajungând să promoveze ceea ce s-a numit devierea de la normă. O asemenea operație practică parodistul prin introducerea unui procedeu preluat procedeul străin, în accepțiunea lui Tomașevski dintr-o scriere
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
ideea că, la origini, parodia ar fi esențialmente literară, ea captând și interesul altor domenii artistice (sculptură, pictură, fotografie, cinematografie) ulterior, după ce operele parodice în proză sau în versuri vor fi dat deja tonul. Pentru că parodicul, alături de celelalte forme ale ridiculizării practicate pe scară mai redusă sau mai largă, s-a născut în literatura populară, unde imitația vieții s-a făcut sub plăcerea conspirativă a anonimatului și a îngăduit orice libertăți: "Toate aceste parodii ale genurilor și ale stilurilor ("limbajelor") intră
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
și ale stilurilor ("limbajelor") intră în universul vast și variat al formelor verbale care ridiculizează discursul direct sobru, indiferent de varietatea genurilor. Acest univers este foarte bogat, mult mai bogat decât se crede în mod obișnuit(...) caracterul și mijloacele de ridiculizare sunt foarte variate, ele nu sunt epuizate de parodiere și travestire, în sens restrâns"30. Libertatea și chiar tendința de răsturnare a ordinii impuse oficial, în paralel cu desacralizarea temelor religioase sau a momentelor de cult sunt tot atâtea paradigme
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
teorii aristotelice asupra artei, teoria imitației, care susține că esența operei, a celei literare cu precădere, rezidă în fenomenul de mimetism 75. Parodia ar reprezenta o imitație a imitației, adică o imitație de grad secund. Punând accentul pe efectul de ridiculizare care se obține prin mijlocirea textului parodic și incluzând în acest tip de literatură subiectele cele mai lipsite de demnitate, definiția însăși se dovedește mimetică: Aristotel făcuse cel dintâi precizările cu privire la "caracterele" articulate de parodiști în operele lor, dar se
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
puțin două atribuții: "să imite glasurile păsărilor și animalelor și să maimuțărească vorbirea, mimica și gesturile sclavului, țăranului, proxenetului, magistrului pedant, străinului"90. Ulterior, pe terenul Romei, celebră pentru organizarea Saturnaliilor, este atestată o întreagă producție literar-artistică celebrând râsul și ridiculizarea ritualică, pe teme din cele mai diverse ("sunt cunoscute ridiculizările rituale legiferate la care era supus comandantul victorios de către soldați; e cunoscut râsul ritual al romanilor la înmormântări; e cunoscută libertatea legiferată a râsului mimic"91 etc.). Spre această idee
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
să maimuțărească vorbirea, mimica și gesturile sclavului, țăranului, proxenetului, magistrului pedant, străinului"90. Ulterior, pe terenul Romei, celebră pentru organizarea Saturnaliilor, este atestată o întreagă producție literar-artistică celebrând râsul și ridiculizarea ritualică, pe teme din cele mai diverse ("sunt cunoscute ridiculizările rituale legiferate la care era supus comandantul victorios de către soldați; e cunoscut râsul ritual al romanilor la înmormântări; e cunoscută libertatea legiferată a râsului mimic"91 etc.). Spre această idee se îndreaptă și Ulrich Weisstein în studiul său dedicat formelor
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
de atunci încolo, aproape tuturor poeticilor cu privire la subiectul în cauză. Mai mult chiar, prin trimiterile la mimesis se reliefează faptul că arta literară conține în natura ei germenii parodiei, la fiecare autor manifestându-se, sub o formă sau alta, tendința ridiculizării celorlalți. Prima mențiune cunoscută asupra parodiei o leagă de comedie, însă nu prin scontatul efect umoristic, ci prin "imitația unor oameni neciopliți". "Homer, bunăoară, închipuie pe oameni mai buni (proces de idealizare, s.n.), Cleofon așa cum sunt (respectă uzanțele realismului, s.n.
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
condamnat de Aristotel, care desemna de fapt spargerea ordinii instituite, de-clișeizarea, a provocat aprige dispute atunci când s-a erijat în modalitatea capitală de compoziție a unor scrieri precum Apokolokyntosis, în care Seneca îi alătură metrului eroic, epopeic, substanța unei ridiculizări semantice fără precedent. Iată confirmate aici spusele de mai târziu ale abatelui Sallier, care sesizase că fiecare epopee conține chiar punctul de pornire al propriei parodii pentru a inova apoi prin intertextualitate: "când el se folosește (...) de aceleași versuri pentru
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
către zei, specifică momentului cu care debutează epicul epopeic, fiind ușor de recunoscut grație circulației largi a epopeilor homerice. Oricum ar sta însă lucrurile, o certitudine se lasă totuși întrezărită: reprezentarea aristotelică asupra parodiei o leagă de tendința evidentă de ridiculizare a epopeii, pregătind terenul speciei numite mock epic sau poem eroi-comic. Dintre genurile "nobile" sau pur și simplu serioase, epopeea reprezintă, în concepția aristotelică, ținta predilectă a parodiștilor cel puțin sub două aspecte: ea oferă posibilitatea imitației stilistice și a
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
aici, ca și în scrierile de odinioară, ideea intervenției zeilor în favoarea/ defavoarea muritorilor, condiționare esențială a destinului), de mult mai mondenii astrologi. Să fie acesta un semn al schimbării ștafetei în ceea ce privește credința în forțele supranaturale sau pur și simplu o ridiculizare, cum vom avea prilejul s-o constatăm ulterior, a reprezentării morții ca final implacabil al existenței umane? În orice caz, aici hotărârile zeilor sunt întotdeauna determinate de muritori, niciodată invers, un resort în plus al parodiei savuroase, atunci când aceasta își
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
briciul, și nici Eumolpus nu întrerupsese această comedie a sinuciderii" (Satyricon, XCIV). Petronius nu-și îngăduie prea multe inovații în schema romanului de aventuri, pe fundal idilic, o păstrează, dar hotărăște că tocmai această schematizare, ajunsă la apogeu, trebuie supusă ridiculizării. Encolpius și Giton se despart, apoi se regăsesc pentru a se transforma în acuzați. Într-o parodie de proces care li se intentează pe mare, în timpul unei călătorii. Acuzațiile aduse sunt, cum am mai amintit, întemeiate; în schimb, deznodământul procesului
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
că, începând din Antichitate și, culminând în Renaștere, parodia ar fi esențialmente literară, ea captând interesul altor domenii artistice peste timp, după ce operele parodice în proză sau în versuri vor fi dat deja tonul. Pentru că parodicul, alături de celelalte forme ale ridiculizării practicate pe scară largă, a luat naștere în literatura populară, unde imitația vieții s-a făcut sub plăcerea conspirativă a anonimatului și a îngăduit orice libertăți. "Toate aceste parodii ale genurilor și ale stilurilor ("limbajelor") intră în universul vast și
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
și ale stilurilor ("limbajelor") intră în universul vast și variat al formelor verbale care ridiculizează discursul direct sobru, indiferent de varietatea genurilor. Acest univers este foarte bogat, mult mai bogat decât se crede în mod obișnuit (...) caracterul și mijloacele de ridiculizare sunt foarte variate, ele nu sunt epuizate de parodiere și travestire, în sens restrâns"193. Libertatea și chiar tendința de răsturnare a ordinii impuse, oficiale, urmate de desacralizarea temelor religioase sau a momentelor de cult sunt tot atâtea coordonate la
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
tatăl lui Pantagruel, așa cum a fost alcătuiră mai demult de Domnul Alcofribas, abstrăgător de chintesență. Scriere plină de pantagruelism, dacă ne referim numai la parodierea extremă a actului educativ în sine, din capitolele XIII-XV. Cu autoritatea paternă evident subminată de ridiculizare, Grandgousier, ne înfățișează, prin silogisme luând în derâdere scolastica, maniera în care trebuie deprins tânărul învățăcel Gargantua cu "toaleta" zilnică: "Mai întâi de toate, n-ai nevoie să te ștergi dacă nu ești murdar. Iar murdar nu poți să fii
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]