88 matches
-
media, cu posibilitatea mișcării pe glob, solidar cu rețeaua planetară însăși. Tipul acesta uman nu s-a născut întîmplător acum; el este un factor de unificare al Terrei, în clipa în care Terra se pregătește să intre în apoikía, }n roirea galactică, când se pregătește pentru întîlnirea cu un tip de rațiune extraterestră. În condiția universalului generic se așază deci toți cei care dau seama de problemele planetei în totalitatea ei. Eliade este un homo planetarius, un "semădău", cel care dă
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
atuncea i se vedeau ochii, apoi părea că-și închide obrazul în sprâncenele-i stufoase și-n barba-i zbârlită. Câțiva soldați, cei mai slăbiți de drum, despovărați de greutăți, pășeau în urma chilnei de dinapoi, domol, cu capetele plecate, prin roirea pulberei deșteptate. La ambulanța noastră, pe lângă caii regimentului, erau înhămați și doi căiuți care se zbăteau în ștreanguri și trăgeau cu încordare, îndemnați din când în când de glasul stăpânului lor, un român nalt și uscat, negricios la obraz. Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
lumina lunei în mijlocul unei grădini de flori. Florile erau în straturi verzi și luminau albastre, roșie - închise și albe, iar pintre ele roiau fluturi ușori, ca sclipitoare stele de aur. Miros, lumină și un cântec nesfârșit, încet, dulce eșind din roirea fluturilor și a albinelor, îmbătau grădina și casa. Lângă prispă steteau două butii cu apă - iar pe prispă torcea o fată frumoasă. Haina ei albă și lungă părea un nor de raze și umbre, iar părul ei de aur era
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
unei perioade de liniște, a deschis o etapă nouă în istoria spațiului nord-dunărean, pe plan istoric și religios. Continuarea răspândirii creștinismului în sânul populației din nordul Dunării, după mijlocul secolului V, a fost un fenomen intern, în primul rând, datorită "roirii" unor comunități în apropierea vechilor orașe sau în alte zone, generalizarea ruralizării, transformarea limbii latine în lingua franca. Creștinismul latinofon a fost nu numai un mijloc de păstrare a individualității etnice, lingvistice și religioase, dar și o cale de integrare
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de către autohtoni. Alături de un misionarism extern, al trimișilor autorităților bisericești și imperiale-negustori, captivi, refugiați, se poate vorbi și de un misionarism intern-o acțiune de convertire desfășurată din și în interiorul masei romanice, prin "intercirculație umană", schimb de bunuri și idei, "roirea" satelor pe microzone, alcătuirea uniunilor de obști, căsătorii exogame, transhumanță. Absența reală din memoria colectivă a românilor a amintirii unui "apostol al neamului" pune în evidență acest misionarism anonim, popular. Prin vechimea religiei creștine și statutul său cultural mai avansat
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
prestată o muncă dirijată de comunitate și forma un cerc închis, în privința drepturilor de folosință a pământului. Pentru definirea obștii, esențiale erau munca și organizarea ei, și nu stăpânirea pământului, din moment ce existau obști fără pământ, care se deplasau sub semnul roirii sau erau așezate pe pământul stăpânit de un cneaz sau boier. Între obștea țărănească și cea primară nu era, în istoria românilor, o deosebire esențială. Prin urmare, obștea (ginta) primară (de sânge), în care fiecare familie stăpânește un lot separat
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în sânul obștilor și apoi la destrămarea acestora. Prin sintagma "oameni buni și bătrâni" se înțelegeau acei membri de vază ai obștei prin averea și poziția lor. Cârmuirea (conducerea) colectivă nu era o caracteristică a tuturor obștilor românești. În epoca roirilor de sate, în preajma întemeierii statelor și a întăririi feudalismului, satele noi alcătuite aveau câte un conducător și organizator al satului și un șef militar (voievod) în satele întărite cu șanțuri. Titlul lor era acela de jude (termen latin), tradus prin
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
evului mediu, din cauza înmulțirii populației satelor, ale căror hotare deveneau neîncăpătoare pentru agricultură și păstorit și a căutării de pământ mai bun, cetele de neam din sate și-au schimbat locul de lucru. În acest fel s-a produs fenomenul roirii satelor și al desțelenirii pământurilor păduroase de la deal sau de sub munte. În acest pământ nou, cucerit de om, s-au întemeiat sate libere, așa încât alături de satele vechi de tip dacic, intrate în parte în stăpânirea boierilor, s-au întemeiat satele
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Transilvaniei era limitat de pădurile întinse ce acopereau peste 50% din suprafață, iar în unele zone chiar 60-70%. Dar și în zonele împădurite existau numeroase așezări românești. În intervalul menționat, au fost întemeiate multe sate noi, ceea ce se făcea prin "roirea" lor, adifcă desprinderea de obștea sătească a unor familii care se așezau în apropiere de vechea vatră a satului și fondau o nouă așezare. În același timp, are loc acum o creștere a populației de 15-20 % -în Transilvania erau între
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ai pământului. Reunirea satelor cneziale, ca și confederațiile de sate libere stau la baza întemeierii statului medieval. Voievodatele ("țările") se alcătuiesc pe baza unor unități geografice naturale, dar și pe temeiul unor înrudiri de sânge, cf. Panaitescu. Satele constituite prin roire se consideră înrudite, iar ținutul întreg este legat printr-o înrudire de sânge. Aceste organisme social-politice se numesc țări sau voievodate. Închegarea acestora este, împreună cu formarea domeniului cnezial, încă un element social-politic ce a contribuit la întemeierea statului. Peste tot
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
din România, tun după tun... La Alba Iulia, nu a fost chip să mai pătrundă cineva În sala adunării. Poporul care se scurgea din toate colțurile Transilvaniei să audă marea veste, se aduna pe câmpia Întinsă din față. Era o roire de necrezut. Cum pe vremea aceea nu erau microfoane, cei ce vorbeau mulțimii adunate se mutau de la o tribună la alta. Pe fețele tuturora se citea fericirea. Era ceva ce te făcea să uiți totul și să nu te mai
Istoria românilor prin legende şi povestiri istorice by Maria Buciumaş, Neculai Buciumaş () [Corola-publishinghouse/Science/1126_a_1952]
-
familii săsești. Profund originală, instituția românească a preluat din formele specifice de organizare ale sașilor, iar evoluția ei a fost influențată de funcția de punte de comunicație între Occidentul latin și Orientul bizantin pe care, prin transhumanța efectuată sau prin roire, această zonă etnoculturală a deținut-o de-a lungul timpului. Acest fapt este dovedit de diferențele specifice fiecărei comunități din satele din Mărginimea Sibiului care, spre deosebire de Nachbarschaft-ul săsesc, nu aveau o organizare standard, ci deosebiri legate de modalitățile de satisfacere
[Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
satul Slobozia-Umbrărești, cuprinzând inițial în aceeași unitate fiscală satele Bozieștii, Tămășenii și Siliștea, toate formând o singură stăpânire boierească. Totuși, ceea ce s-a numit foarte târziu Siliștea, la începuturile așezării era Umbrăreștii, comunitatea matcă din care s-au desprins prin roire toate celelalte. Să urmărim câteva date documentare referitoare la istoria Bozieștilor și a Tămășenilor. Dacă unul din cei doi beneficiari ai actului de întărire a stăpânirii boierești din 10 iunie 1546, menționat și mai înainte de noi, anume Danciul n-ar
Umbrărești : vatră milenară de istorie by Ion T. SION () [Corola-publishinghouse/Science/101010_a_102302]