877 matches
-
Poștașul, una se petrece în stradă, alta se dă pe post sau se scrie în ziare, puteți să i dați bătaie, încerc să dibuiesc unde vreți să ajungeți, zice uitîndu-se atent la rotilele scaunului în care se fîțîie încă Bătrînul ros parcă de și mai multe gînduri. Ora 18, e întuneric beznă, iluminatul public nu funcționează, cer fără lună, demonstranții se retrag pe străzi lăturalnice, revin, și iar se retrag. Apar steagurile decupate în mijloc. Aici zice că Securitatea, Miliția, Armata
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
Trebuie să dispară. La momentu potrivit Îl eliberăm din strînsoare, Îl Împingem și-l vedem cum cade În spate, prăbușindu-se peste geamurile putrezite, Încă rezistînd, dar nefiind În stare să se redreseze și Încercînd să se țină de perdelele roase și vechi, dar materialul doar i se sfîșie În mîini, iar el ne privește cu ură și fără să Înțeleagă, propriu-i sînge scurgîndu-i-se din limba retezată din gură, pe cînd alunecă pe fereastră și se izbește de aleea asfaltată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
mai cumpărat și covorul ăsta? mă întreabă taică-meu strâmbându-se. L-ai găsit într-un magazin de vechituri sau ți l-a dat cineva de pomană? — Mie-mi place. — Ce tot spui, mă contrazice taică-meu, nu vezi ce ros e? Îi răspund cu seninătate: — E ros, da’ nu-i terminat. Bine? Ajunge? — Alex, te rog, intervine maică-mea, ăsta-i într-adevăr un covor foarte ros. — Ai să te-mpiedici în el, cobește taică-meu, o să-ți disloci genunchiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
Mie-mi place. — Ce tot spui, mă contrazice taică-meu, nu vezi ce ros e? Îi răspund cu seninătate: — E ros, da’ nu-i terminat. Bine? Ajunge? — Alex, te rog, intervine maică-mea, ăsta-i într-adevăr un covor foarte ros. — Ai să te-mpiedici în el, cobește taică-meu, o să-ți disloci genunchiul și atunci chiar că o să dai de bucluc. Și dacă stăm să ne gândim, cu genunchiul tău n-o să fie chiar un fleac, zice maică-mea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
zici, Alex, mă întreabă ironicul de taică-meu, sunt șanse ca treaba asta să se-ntâmple în timpul vieții noastre? Crezi c-o să se-ntâmple înainte să intru-n groapă? Aș... mai curând preferă să-și riște viața cu un covor ros! Ce ironic - și ce logic! — Să-și crape țeasta! Și te mai întreb ceva, independentu’ tatii, cine ar prinde, măcar, de veste că ești în casă dacă ar fi să zaci pe jos, cu vreo hemoragie mortală? La jumătate din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
căutînd mereu să-și acopere picioarele goale cu colțul unei pături. Bătrîna cu ochelari, așezată lîngă soț, uită să mai clatine din cap, dar continuă șirul de oftaturi prelungi. Nina, întinsă, învelită pînă la brîu cu o pătură mai veche, roasă și aspră, își îndeasă cu putere tîmpla sub coasta actorului, simțindu-se mai în siguranță cînd mîna acestuia, cu degetele desfăcute, i se oprește în părul de la ceafă, ca un paravan între capul ei și zidul rece. În brațele tatălui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
pe bancheta din spate. Mâini soioase de mecanic expun fesele fetei panourilor publicitare ce gonesc pe lângă ei. Autostrăzile ude zboară în strălucirea farurilor și-n scrâșnetul plăcuțelor de frână. Tija penisului sclipește deasupra fetei pe când lovește în acoperișul de plastic ros al mașinii, însemnând materialul galben cu smegma sa. Ultima ambulanță plecase. Cu o oră mai devreme, actrița de film fusese condusă la limuzină. În lumina serii, cimentul alb al coridorului de coliziune de sub podul rutier aducea cu o pistă aeriană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
penis. Probabil că urmele acestea fuseseră făcute în contextul unei drame imaginare puse în practică de diversele companii care foloseau mașina, de actorii care jucau roluri de detectivi și criminali mărunți, de agenți secreți și moștenitoare puse pe fugă. Volanul ros purta în manșonul lui urmele unsuroase a sute de mâini ținute acolo în pozițiile dictate de regizori și cameramani. Înaintând în traficul de seară de pe Western Avenue, mi-am imaginat cum ar fi să mor în acea uriașă acumulare de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
I-ai văzut penisul? În timp ce i-l descriam pe Vaughan, mi-am ascultat vocea cum se ridică ușor deasupra sunetelor corpurilor noastre. Am trecut în revistă elementele care alcătuiau în mintea mea imaginea lui Vaughan: fesele tari acoperite de jeanșii roși pe când se lăsa pe-un șold ca să iasă din mașină; pielea subțire de pe abdomen, aproape expunând triunghiul pubisului când stătea întins în spatele volanului; cornul penisului pe jumătate erect apăsându-se de cadrul inferior al volanului prin prohabul umed al pantalonilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
pompând fără rost în vulva ei învinețită, Vaughan se lăsă să cadă pe banchetă. Își pierduse deja interesul pentru tânăra femeie care, în timp ce-și trăgea hainele pe ea, plângea cu suspine. Mâinile lui pline de cicatrice explorau materialul ros al banchetei, desenând din spermă o diagramă misterioasă: un semn astrologic sau poate o intersecție rutieră. Când am ieșit din spălătorie, rulourile continuau să se scurgă tăcute în întuneric. În jurul mașinii, o baltă imensă de clăbuci albi se făcea una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
aceluiași personaj, desemnat, după caz, cu numele de botez, porecla, numele de familie sau al tatălui, ba chiar și apelative ca „văduva lui Jan“, sau „argatul de la hambar“. Dar ceea ce contează sunt detaliile fizice pe care romanul le subliniază, unghiile roase ale lui Bronko, puful de pe gușa lui Brigd, chiar și gesturile, ustensilele folosite, ciocanul de șnițel, strecurătoarea de năsturel, cuțitul de unt, încât fiecare personaj e definit mai întâi prin acest gest sau atribut; mai mult chiar, de parcă cuțitul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
sau de roman, nu încerc să-i smulg hainele de pe ea, rămâne în treningul ei bleu, nu explorez cu mâinile, febril, nu bag degete nicăieri, ca instalatorul care verifică dacă nu picură apa pe la îmbinări și coturi și nu-i roasă garnitura, n-am stofă de Ultimul Tango la Paris. Iar faza cu mânjitul pe piept și prin alte locuri cu mâncare nu-mi mai spune nimic de când, pe la vreo patru ani, m-am scăldat în troacă și-aveam terci amestecat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
Deschid ușa de la baie, aprind lumina, ceva trece pe lângă piciorul meu, se-oprește pe poliță. E-un șobolan gri deschis, numai coada de el, cu ochi mari, negri. Bat din palme, nu se clintește. Pe gresie, o bucată de săpun ros. A mâncat săpun? Fac mai mult zgomot, dar nu se mișcă, se uită la mine, stă ca veverița. - Știi ceva, coșcodanule? Hai să discutăm... mi-aprind o țigară. Ai ceva de văzut aici? Așa crezi, tu? Mare păcăleală ai tras
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
doi cai povarnici și silnici. Pe locul din față, fără coviltir, stătea un domn În jur de patruzeci de ani, cu niște ochi mari, negri, și cu pleoapele oblonite de oboseală. Pe cap avea o pălărie cu boruri tari, cam roase. Ținea hățurile lejer Într‑o mână, ca un căruțaș destoinic, Înfășurând ambele curele În palma sa mare, Într‑o mănușă de piele de căprioară. Cu cealaltă mână strângea biciul, nou‑nouț, de gospodar, din trestie de bambus, cu ornamente de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
Întunecate, de un verde Închis, și tot așa de răzuite, zdrelite, cu pete de cerneală și cu crestături care nu se mai puteau șterge, nume, desene, formule. Și tabla era la fel, mai mult neagră decât verdeînchis (cum fusese cândva), roasă și ea, căci liniile, care altădată trasau pătrățele, abia se mai zăreau, și asta numai pe margini. Catedra era Înfășurată Într‑o hârtie ordinară, albastră, fixată cu pioneze de tăblie. Ferestrele Înalte aveau zăbrele, ca În mănăstirile din romane. Ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
Angelique, care încă arată trăznet. Îi prinzi privirea, și, cu o mână înmănușată îți face semn să te apropii. Când sosește ascensorul, îți spune că se duce la mansarda lui Lenny. La clinică. Se uită la tine, la tocurile tale roase și la unghiile tale crăpate și rupte, și spune: Hai să vezi care e noua industrie în plin avânt... Ascensorul oprește la etajul cincizeci, întreaga mansardă închiriată de Lenny, în care două mormane de mușchi în costume cu dungi păzesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
ei de cauciuc. Cu o țigară atârnând dintre buzele ei roșii-roșii. Franțuzoaica asta întoarsă din morți. Salvată, și ținută dreaptă de centura de siguranță. O persoană transformată într-un obiect, acum transformat la loc într-o persoană. Animăluțele oloage, tigrii roși, ursuleții și pinguinii orfani, sunt toți aliniați în dreptul lunetei. Pisica e printre ei, adormită în soare. Toți fac tai-tai cu mâna. Cora o ia pe autostradă, derapând cu spatele, mergând deja de două ori mai repede decât limita de viteză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
și tare ar fi vrut să se convingă că mesajul ei fusese înțeles: "Iubiți-vă. Noi ne iubim!" Glasul lui Marc o făcu să tresară: De un sfert de oră tac și mă uit la tine. Unde ai fost? Luana roși. Îmi cer scuze. Cuvintele tale mi-au adus în minte vremuri de demult. Băiatul se uită într-o parte, jenat. Te plictisesc, nu-i așa? O plictisise, într-adevăr, puțin! Nu leșina de emoție în prezența lui Antal Marcus, evident
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
nu era un semn din naștere, ci o cicatrice Întrețesută de vinișoare moarte, aproape netedă, asemenea unei pietre pe malul apei. Fata, deși cu câțiva ani mai mare decât Adam, nu era mai Înaltă decât el. Avea unghiile murdare și roase. De fapt, acum n-am decât mamă, a zis. — Acum? — Da, tata e la pușcărie. Nu știu când iese. Sunt orfană! Așa zice mama când o apucă tristețea și se pune pe plâns. „Am rămas văduvă! Nu mai sunt nimic
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
capul și se strâmba caraghios, În vreme ce bici cleta avansa În zigzag. Deasupra lor, un stol de păsări zbura lent spre sud, mici triunghiuri negre care Își fâlfâiau aripile pe fundalul cerului albăstrui. Probabil că se duc spre locuri mai răco roase, a spus Adam, spre Australia, iar Neng a zis că n-are de unde să știe el una ca asta. El nu știa ce fel de păsări erau și nici nu știa că acelea aveau să fie ultimele vorbe pe care
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
pielea rece. Nu mi-ai spus niciodată numele fratelui tău, a zis ea Într-un târziu. Adam. Numele lui e Adam. Adam și Johan. Se potrivește foarte bine. E-așa de multă vreme de când n-am mai auzit pe cineva ros tindu-i numele, a spus el râzând, iar Farah i-a simțit din nou răsuflarea pe gât. Nu-i mai era așa de frig. N aș vrea să pleci, i-a spus. Nu vreau să pleci! Trebuie să plec. Nu-i
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
veșnic În penumbră. Pentru mo ment, asta-i tot ce-și amintea. Îmi pare rău, a spus Zubaidah, trebuie să fie dureros să-ți amintești toate astea. Nu, a răspuns el. Dacă cineva Îți e adesea În preajmă e dure ros când pleacă. Dar nu-i decât atât, durere. Dar dacă Îți e alături clipă de clipă, zi de zi și noapte de noapte, absența lui bruscă nu provoacă durere, ci dă naștere unui gol, un gol nesfârșit cu care trebuie
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
atunci, la o masă retrasă, nu făcuse altceva decât să caște și să se lase sărutată și pipăită de un bărbat pirpiriu, cașectic, rătăcit Într-un palton gri la două rânduri de nasturi, cu o blană de jder la gât, roasă, proaspăt bărbierit și Încălțat cu pantofi de lac atât de mari Încât, ca să nu-i piardă, cum se Întâmplă totuși cu unul, Îi Împingea ca pe niște schiuri. O mișcare nu tocmai ușoară dat fiind faptul că transporta În chip
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
de un albastru închis. Stând pe coridor în felul acela arăta... ei bine, arăta extraordinar. Albă și perfectă: perfectă-dar-nu-tocmai-perfectă, reală. Gâtul ei lung, claviculele precise, sânii mici - o sculptură în marmură din vremuri străvechi, ieșind puțin cam mult din cupele roase ale sutienului funcțional -, coastele prea pronunțate, mușchii mici, dar solizi încordându-se pe sub pielea albă-albă, mișcându-i pulpele, brațele, răsucindu-i mijlocul, boxerii mari întinzându-se pe rotunjimea șoldurilor și-n jos, între coapsele ei, elasticul din talie strângându-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
care ar trebui să arate o barcă de vânat rechini. Jeanșii, încălțările și jacheta încă-mi erau îmbibate de-o umezeală rece, dar soarele făcea deja tot posibilul să-mi încălzească extremitățile corpului. Am simțit sub degete puntea veche și roasă. — O idee colectivă? — Da, încuviință doctorul, și încă una comun acceptată preț de mai bine de douăzeci și cinci de ani. Din pricina asta e atât de convingătoare. Îmi întinse mâna și mă ajută să mă ridic în picioare. Am încercat să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]