103 matches
-
care nu s-au răspândit în întreaga Scandinavie, ducând la apariția a două dialecte similare, "scandinava veche de vest" (vorbită în Norvegia și Islanda) și "scandinava veche de est" (în Danemarca și Suedia). Dialectul estic se numește în Suedia "suedeză runică", iar în Danemarca "daneză runică", dar până în secolul XII dialectele erau identice. Sunt numite "runice" întrucât majoritatea textelor păstrate au fost scrise în alfabetul runic. Spre deosebire de protoscandinavă, care era scrisă în alfabetul "vechiul futhark", scandinava veche folosea "noul futhark", care
Limba daneză () [Corola-website/Science/296646_a_297975]
-
în întreaga Scandinavie, ducând la apariția a două dialecte similare, "scandinava veche de vest" (vorbită în Norvegia și Islanda) și "scandinava veche de est" (în Danemarca și Suedia). Dialectul estic se numește în Suedia "suedeză runică", iar în Danemarca "daneză runică", dar până în secolul XII dialectele erau identice. Sunt numite "runice" întrucât majoritatea textelor păstrate au fost scrise în alfabetul runic. Spre deosebire de protoscandinavă, care era scrisă în alfabetul "vechiul futhark", scandinava veche folosea "noul futhark", care avea doar 16 litere. Datorită
Limba daneză () [Corola-website/Science/296646_a_297975]
-
scandinava veche de vest" (vorbită în Norvegia și Islanda) și "scandinava veche de est" (în Danemarca și Suedia). Dialectul estic se numește în Suedia "suedeză runică", iar în Danemarca "daneză runică", dar până în secolul XII dialectele erau identice. Sunt numite "runice" întrucât majoritatea textelor păstrate au fost scrise în alfabetul runic. Spre deosebire de protoscandinavă, care era scrisă în alfabetul "vechiul futhark", scandinava veche folosea "noul futhark", care avea doar 16 litere. Datorită numărului limitat de rune, unele erau folosite pentru a exprima
Limba daneză () [Corola-website/Science/296646_a_297975]
-
scandinava veche de est" (în Danemarca și Suedia). Dialectul estic se numește în Suedia "suedeză runică", iar în Danemarca "daneză runică", dar până în secolul XII dialectele erau identice. Sunt numite "runice" întrucât majoritatea textelor păstrate au fost scrise în alfabetul runic. Spre deosebire de protoscandinavă, care era scrisă în alfabetul "vechiul futhark", scandinava veche folosea "noul futhark", care avea doar 16 litere. Datorită numărului limitat de rune, unele erau folosite pentru a exprima mai multe foneme; de exemplu runa pentru vocala "u" mai
Limba daneză () [Corola-website/Science/296646_a_297975]
-
și pentru "e". O schimbare care a separat dialectele estic și vestic al scandinavei vechi a fost modificarea diftongului "æi" ("ei" în scandinava veche de vest) în monoftongul "e"; de exemplu "stæin" a devenit "sten". Aceasta se observă în inscripțiile runice unde în vechime se citea "stain" iar mai târziu a devenit "stin". De asemenea, s-a produs o schimbare din "au" în "ø" (ca în "dauðr" devenit "døðr"). Această schimbare este materializată în inscripțiile runice ca și o schimbare de la
Limba daneză () [Corola-website/Science/296646_a_297975]
-
Aceasta se observă în inscripțiile runice unde în vechime se citea "stain" iar mai târziu a devenit "stin". De asemenea, s-a produs o schimbare din "au" în "ø" (ca în "dauðr" devenit "døðr"). Această schimbare este materializată în inscripțiile runice ca și o schimbare de la "tauțr" la "tuțr". În plus diftongul "øy" ("ey" în dialectul vestic) s-a schimbat în "ø". În secolul al XII-lea dialectul Danemarcei a început să difere de cel al Suediei. Modificările limbii s-au
Limba daneză () [Corola-website/Science/296646_a_297975]
-
nu s-au distribuit uniform în toată Scandinavia, astfel apărând două dialecte apropiate, "nordica veche vestică" (Norvegia și Islanda) și "nordica veche estică" (Danemarca și Suedia). Dialectele estice ale nordicii vechi care erau folosite în Suedia sunt cunoscute ca "suedeza runică", în timp ce, în mod similar, dialectele din Danemarca sunt cunoscute ca "daneza runică". Dialectele conțin numele „runic” deoarece majoritatea unui text era scris cu ajutorul alfabetului runic. Spre deosebire de proto-nordică, limbă care a fost scrisă cu alfabetul futhark antic (cea mai veche formă
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
apropiate, "nordica veche vestică" (Norvegia și Islanda) și "nordica veche estică" (Danemarca și Suedia). Dialectele estice ale nordicii vechi care erau folosite în Suedia sunt cunoscute ca "suedeza runică", în timp ce, în mod similar, dialectele din Danemarca sunt cunoscute ca "daneza runică". Dialectele conțin numele „runic” deoarece majoritatea unui text era scris cu ajutorul alfabetului runic. Spre deosebire de proto-nordică, limbă care a fost scrisă cu alfabetul futhark antic (cea mai veche formă a scrierii runice), nordica veche era scrisă cu varianta așa-zis „tânără
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
Norvegia și Islanda) și "nordica veche estică" (Danemarca și Suedia). Dialectele estice ale nordicii vechi care erau folosite în Suedia sunt cunoscute ca "suedeza runică", în timp ce, în mod similar, dialectele din Danemarca sunt cunoscute ca "daneza runică". Dialectele conțin numele „runic” deoarece majoritatea unui text era scris cu ajutorul alfabetului runic. Spre deosebire de proto-nordică, limbă care a fost scrisă cu alfabetul futhark antic (cea mai veche formă a scrierii runice), nordica veche era scrisă cu varianta așa-zis „tânără” a alfabetului futhark, care
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
Suedia). Dialectele estice ale nordicii vechi care erau folosite în Suedia sunt cunoscute ca "suedeza runică", în timp ce, în mod similar, dialectele din Danemarca sunt cunoscute ca "daneza runică". Dialectele conțin numele „runic” deoarece majoritatea unui text era scris cu ajutorul alfabetului runic. Spre deosebire de proto-nordică, limbă care a fost scrisă cu alfabetul futhark antic (cea mai veche formă a scrierii runice), nordica veche era scrisă cu varianta așa-zis „tânără” a alfabetului futhark, care avea doar 16 litere. Deoarece numărul runelor era limitat
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
mod similar, dialectele din Danemarca sunt cunoscute ca "daneza runică". Dialectele conțin numele „runic” deoarece majoritatea unui text era scris cu ajutorul alfabetului runic. Spre deosebire de proto-nordică, limbă care a fost scrisă cu alfabetul futhark antic (cea mai veche formă a scrierii runice), nordica veche era scrisă cu varianta așa-zis „tânără” a alfabetului futhark, care avea doar 16 litere. Deoarece numărul runelor era limitat, unele rune erau folosite pentru un număr mare de foneme, cum de exemplu este runa folosită pentru vocala
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
s-au răspândit neuniform din Danemarca, ceea ce a creeat o serie de limite dialectale, sau izoglose, variind din Zeelanda din sud până în Norrland, Österbotten și zona nord-estică a Finlandei în nord. O schimbare timpurie care a dus la separarea danezei runice de celelalte dialectele ale nordicii vechi estice a fost transformarea diftongului "æi" în monoftongul "é", cum de exemplu "stæinn" a devenit "sténn" „piatră”. Acest fapt se observă și pe inscripțiile runice, unde forma veche "stain" a fost înlocuită de "stin
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
O schimbare timpurie care a dus la separarea danezei runice de celelalte dialectele ale nordicii vechi estice a fost transformarea diftongului "æi" în monoftongul "é", cum de exemplu "stæinn" a devenit "sténn" „piatră”. Acest fapt se observă și pe inscripțiile runice, unde forma veche "stain" a fost înlocuită de "stin". De asemenea a survenit o schimbare a diftongului "au", ca de exemplu din cuvântul "dauðr", devenind "ø", ca în "døðr" „mort”. Această schimbare a fost marcată pe rune prin schimbarea de la
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
prin schimbarea de la "tauțr" la "tuțr". Mai mult, diftongul "øy" a devenit o vocală lungă închisă, "ø", după cum se reflectă în cuvântul din nordica veche pentru „insulă”. Spre sfârșitul perioadei, aceste inovații deja afectaseră și majoritatea zonelor vorbitoare de suedeză runică, exceptând unele dialecte vorbite în nordul și estul Mälardalen unde diftongii încă s-au păstrat în părțile izolate. Denumirea de suedeză veche ("fornsvenska") este dată suedezei vorbite în perioada medievală. De obicei începutul perioadei acestei limbi este considerat a fi
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
începând cu secolele XII-XIII s-au dezvoltat povestirile cu caracter mitico-religios numite "saga", care vorbesc despre eroi legendari, regi și alte personaje. Aceste saga erau cântate de scalzi (poeți de curte). Dintre izvoarele istorice nescrise cele mai importante sunt inscripțiile runice cum ar fi piatra de la Rök (Suedia), amuleta Kvinneby sau stânca de la Eggjum (Norvegia). Există și multe pietre runice care înfățișează scene din "Völsunga saga" sau care îi arată pe Odin și Sleipnir, pe Odin devorat de Fenris, pe Hyrrokkin
Mitologia nordică () [Corola-website/Science/297539_a_298868]
-
și alte personaje. Aceste saga erau cântate de scalzi (poeți de curte). Dintre izvoarele istorice nescrise cele mai importante sunt inscripțiile runice cum ar fi piatra de la Rök (Suedia), amuleta Kvinneby sau stânca de la Eggjum (Norvegia). Există și multe pietre runice care înfățișează scene din "Völsunga saga" sau care îi arată pe Odin și Sleipnir, pe Odin devorat de Fenris, pe Hyrrokkin la funeraliile lui Baldur. Istoria cea mai completă a creației universului în mitologia nordică este transmisă de admirabilul poem
Mitologia nordică () [Corola-website/Science/297539_a_298868]
-
perioada în care au fost atestate, varietățile de limbi germanice au fost împărțite în trei grupe: limbi germanice de vest, de est și de nord. Relația exactă dintre ele este greu de determinat doar din evidențele rare provenite de la inscripțiile runice, dar se știe că ele au rămas mutual inteligibile în timpul Perioadei de Migrații , astfel unele varietăți individuale sunt dificil de clasificat. Unele inscripții runice datând din secolele XVIII și IX au supraviețuit (cum ar fi Piatra Eggjum și Piatra Rök
Limbi germanice () [Corola-website/Science/296679_a_298008]
-
nord. Relația exactă dintre ele este greu de determinat doar din evidențele rare provenite de la inscripțiile runice, dar se știe că ele au rămas mutual inteligibile în timpul Perioadei de Migrații , astfel unele varietăți individuale sunt dificil de clasificat. Unele inscripții runice datând din secolele XVIII și IX au supraviețuit (cum ar fi Piatra Eggjum și Piatra Rök), unele texte în alfabetul latin din secolul al XII-lea au supraviețuit (Íslendingabók), și unele poezii scandinave datează cel mai devreme din secolul al
Limbi germanice () [Corola-website/Science/296679_a_298008]
-
Germania (Suabia și Bavaria), Elveția și Austria, iar limba germană vorbită în aceste regiuni are dialecte distinctive regionale. Astăzi germana vorbită în zona unde au trăit alemani este numită „germană alemanică” și este recunoscută în rândul subgrupei limbilor germanice. Inscripțiile runice alemanice, cum ar fi cele de pe „catarama de la Pforzen”, sunt printre cele mai vechi mărturii din vechea germană. „Alemania” a pierdut identitatea distinctă jurisdicțională atunci când Charles Martel a încorporat-o în Imperiul francilor, la începutul secolului al VIII-lea. Astăzi
Alemani () [Corola-website/Science/320220_a_321549]
-
VII-lea. Spre deosebire de creștinarea târzie a saxonilor și a slavilor, alemanii par să fi adoptat creștinismul treptat, și în mod voluntar, deoarece creștinismul era răspândit în rândul elitei merovingiene. De la cca. 520 la 620, a existat un val de inscripții runice. Aproximativ 70 de exemplare au supraviețuit, aproximativ jumătate dintre ele pe fibule, altele pe cataramele centurilor și altele pe bijuterii și piese de arme. Utilizarea runelor dispare o dată cu avansaul creștinismului. Fibula de la Nordendorf (începutul secolului al VII-lea) consemnează în
Alemani () [Corola-website/Science/320220_a_321549]
-
consemnează în mod clar zei păgâni: logațorewodanwigițonar citit ca "Wodan și Donar sunt magicieni / vrăjitori", dar acest lucru poate fi interpretat fie ca o invocație păgână a puterilor acestor zeități, sau un farmec creștin de protecție împotriva lor. O inscripție runică pe o fibulă găsită la Bad Ems reflectă sentimentul pios creștin (și este, de asemenea, în mod explicit marcată cu o cruce creștină), pe ea scrie god fura dih deofile ("Dumnezeu pentru / înaintea ta, Teofil!", sau, alternativ, "Dumnezeu înaintea ta
Alemani () [Corola-website/Science/320220_a_321549]
-
mod explicit marcată cu o cruce creștină), pe ea scrie god fura dih deofile ("Dumnezeu pentru / înaintea ta, Teofil!", sau, alternativ, "Dumnezeu înaintea ta, Diavole!"). Datată între 660 și 690 d.Hr., aceasta marchează sfârșitul tradiției native alemaniice de alfabetizare runică. Bad Ems este în Renania-Palatinat, la granița de nord-vest a teritoriului alemanic, unde influența francilor a fost mai puternică. Construirea episcopiei din Konstanz nu poate fi datată exact și este posibil ca însuși Columbanus să se fi ocupat de asta
Alemani () [Corola-website/Science/320220_a_321549]
-
civilizației minoice. Pe continent, grecii sunt primii care au dezvoltat un alfabet sub influența scrierii feniciene. De aici a fost preluat de etrusci și de latini, care au dezvoltat propriile variante, iar mai apoi germanicii au adaptat alfabetul la scrierea runică. În orient, alfabetizarea a avut un specific local și era accesibilă numai unor anumite categorii relativ restrânse de inițiați (scribi). În Europa însă alfabetizarea a devenit un fenomen de masă, astfel că, în special, în lumea greacă și romană scrisul
Alfabetizare () [Corola-website/Science/325608_a_326937]
-
anul 1004 sau 1005, cu trei nave la bordul cărora se aflau 160 de persoane, au debarcat în Vinland, care a fost descoperit câțiva ani mai înainte de Leif Eriksson. Localizarea exactă așezărilor scandinave nu este cunoscută, în ciuda descoperirii unor inscripții runice, arme scandinave, construcții și nave. Cu strugurii sălbatici menționați în saga, coloniștii s-ar putea întâlni doar la latitudinea statului american Massachusetts. Fiul lui Torfinn, Snorri care s-a fost născut într-o toamnă, în Vinland, a fost aparent primul
Thorfinn Karlsefni () [Corola-website/Science/326154_a_327483]
-
Hristos. Mai multe limbi indo-europene care aparțineau aceleași familii, a limbilor italice (falisca, membri a grupului limbilor sabelle, inclusiv osca, umbriana și limbi aparținând altor subgrupuri ale limbilor indo-europene, precum limbile galică, venetică și mesapică) au utilizat acest alfabet. Scrierea runică, specifică limbilor germanice a fost derivată din unul din aceste alfabete până la sfârșitul secolului al II-lea î.Hr.
Alfabetul etrusc () [Corola-website/Science/327320_a_328649]