395 matches
-
și ocuparea a unei părți a Poloniei și a Lituaniei și Belarusului în secolul al XIX-lea, s-a început înlocuirea limbilor poloneză, lituaniană și belaruse cu limba rusă în administrația de stat. După revolta polonezilor din 1831, procesul de rusificare s-a intensificat, și a ajuns la apogeu după răscoala din ianuarie 1863 a polonezilor și lituanienilor. În 1864, limbile poloneză și belarusă au fost interzise în locurile publice. În penultimul deceniu al secolului al XIX-lea, limba poloneză a
Rusificare () [Corola-website/Science/309066_a_310395]
-
spusele: „Ceea ce nu au realizat baionetele rusești va desăvârși școala rusă”. („”что не доделал русский штык — доделает русская школа.””) Împotriva acestei interdicții, care a fost ridicată doar în 1904, au luptat așa numiții „knygnešiai” - contrabandiștii lituanieni de carte. Campania de rusificare a promovat ortodoxismul rus în defavoarea catolicismului. S-au luat măsuri pentru închiderea unor mănăstiri catolice, s-a interzis în mod oficial construirea de noi biserici catolice, iar unele dintre cele vechi au fost transferate bisericii ortodoxe. Au fost interzise școlile
Rusificare () [Corola-website/Science/309066_a_310395]
-
compozitiei etnice a regiunii. Deportarea sau colonizarea românilor moldoveni a fost acompaniată de colonizarea slavilor în Basarabia, în special a rușilor și ucrainenilor, dar și a evreilor. Limba de comunicare interetnică a devenit limba rusă, ceea ce a dus la o rusificare a elitelor și după aceea a altor categorii. Autoritățile sovietice au proclamat limba română, rebotezată „moldovenească”, (româna scrisă cu alfaberul chirilic) ca fiind limba „poporului” locuitor al RSS Moldovenești, luptând din toate puterile pentru distrugerea ideii de identitate dintre români
Rusificare () [Corola-website/Science/309066_a_310395]
-
folosească din acel moment diferite variante ale alfabetului chirilic. S-a afirmat că această schimbare a fost făcută „ca urmare a cererilor oamenilor muncii” din republicile respective. Se pare că a fost vorba doar de o asprire a politicii de rusificare, în 1938 trecându-se de altfel la impunerea în toate școlile a limbii ruse ca materie obligatorie de studiu. În anii de început a puterii sovietice, politica în domeniul naționalităților a fost ghidată de politica indigenizării (în ) în timpul căreia noul
Rusificare () [Corola-website/Science/309066_a_310395]
-
obligatorie de studiu. În anii de început a puterii sovietice, politica în domeniul naționalităților a fost ghidată de politica indigenizării (în ) în timpul căreia noul regim a încercat să oprească și să vindece efectele pe termen lung ale politicii țariste de rusificare a populațiilor neruse din imperiu. Noul regim se străduia să-i fie recunoscută puterea legitimă pe întinsul întregului fost imperiu, și a aprobat constituirea unor unități administrative regionale, conduse de lideri ai naționalităților dominante din respectivele zone. În sus-numitele unități
Rusificare () [Corola-website/Science/309066_a_310395]
-
de la începutul deceniului, așa cum a fost cazul în Ucraina. Mai înainte de schimbarea de politică cu privire la ucrainizare din 1933, eupurarean din 1939 a lui Veli Ibrahimov și a apropiaților lui din conducerea RSSA Crimeeană pentru „deviații naționale” a dus la treptata rusificare a conducerii republicii autonome, a învățământului și a mass mediei cât și la crearea unui alfabet special pentru tătari, care să înlocuiască alfabetul latin. Dintre cele două pericole pe care le identificase Stalin în 1923, naționalismul burghez (naționalismul local) era
Rusificare () [Corola-website/Science/309066_a_310395]
-
declarau în cadrul referendumului din 1989 că limba rusă este limba lor maternă. De asemenea, comunitățile evreiești din cadrul Uniunii Sovietice au schimbat limba idiș ca limbă principală cu limba rusă. Altă consecință a amestecului naționalităților și a răspândirii bilingvismului și a rusificării lingvistice a fost creșterea numărului de familii mixte și întărirea procesului de rusificare „etnică”. Astfel au ajuns să se considere ruși (ca naționalitate sau etnie) nu doar cei care vorbeau rusește ca primă limbă ci și cei care o vorbeau
Rusificare () [Corola-website/Science/309066_a_310395]
-
asemenea, comunitățile evreiești din cadrul Uniunii Sovietice au schimbat limba idiș ca limbă principală cu limba rusă. Altă consecință a amestecului naționalităților și a răspândirii bilingvismului și a rusificării lingvistice a fost creșterea numărului de familii mixte și întărirea procesului de rusificare „etnică”. Astfel au ajuns să se considere ruși (ca naționalitate sau etnie) nu doar cei care vorbeau rusește ca primă limbă ci și cei care o vorbeau ca a doua limbă. În ultimele decenii de existență a Uniunii Sovietice, rusificarea
Rusificare () [Corola-website/Science/309066_a_310395]
-
rusificare „etnică”. Astfel au ajuns să se considere ruși (ca naționalitate sau etnie) nu doar cei care vorbeau rusește ca primă limbă ci și cei care o vorbeau ca a doua limbă. În ultimele decenii de existență a Uniunii Sovietice, rusificarea etnică (sau asimilarea etnică) se dezvolta foarte rapid pentru unele naționalități precum karelienii sau mordvinii. Până la urmă, în cazul familiilor în care unul dintre părinți era rus, copii erau crescuți și educați ca ruși funcție de context. De exemplu, majoritate copiilor
Rusificare () [Corola-website/Science/309066_a_310395]
-
mixte ruso-lituaniene ai căror trăiau în Vilnius (capitala Lituaniei) alegeau de cele mai multe ori să li se completeze la rubrica naționalitate din pașaportul intern numele națiunii titulare a republicii lor, nu naționalitatea rusă. În general, modelele asimilării lingvistice și etnice - a rusificării - erau mai complexe și nu puteau fi puse doar pe seama unui singur factor așa cum era popitica educațională. Într-o măsură cel puțin egală erau culturile tradiționale și religioase ale grupului, domiciliul în regiunile urbane sau rurale, contactul și expunerea la
Rusificare () [Corola-website/Science/309066_a_310395]
-
egală erau culturile tradiționale și religioase ale grupului, domiciliul în regiunile urbane sau rurale, contactul și expunerea la limba rusă sau la grupul etnic rus, și mulți alți factori. Este posibil ca unul dintre factorii care au întârziat procesul de rusificare etnică a fost practica cu o lungă tradiție de folosire a etichetărilor naționale în documentele oficiale. De exemplu, „naționalitatea” cetățenilor sovietici era fixată în pașaportul intern - actul de identitate care era eliberat cetățenilor sovietici începând cu vârsta de 16 ani
Rusificare () [Corola-website/Science/309066_a_310395]
-
întări identitate nerusă. Pentru anumite grupuri etnice, așa cum era cazul evreilor, folosirea generalizată a unei naționalități oficiale în actele de identitate era considerată ca un factor generator de atitudini discriminatorii. Un alt factor care este posibil să fi redus presiunea rusificării etnice a fost reducerea sau chiar inversarea migrației rușilor către anumite republici unionale la sfârșitul deceniului al șaptelea. La sfârșitul deceniului al șaptelea s-a făcut simțită o migrație a rușilor dinspre Georgia și Armenia. În deceniul al nouălea s-
Rusificare () [Corola-website/Science/309066_a_310395]
-
asemenea schimbare ar presupune resurse financiare, resurse care sunt limitate și, Este dificil să faci oamenii din generațiile mai vechi să se obișnuiască cu noul alfabet. Criticii președintelui Putin afirmă că acestea sunt în mod evident rămășițe ale politicii de rusificare. Limba rusă a rămas limba principală sau secundară a multor persoane cu educație superioară, a oamenilor de afaceri din toate regiunile Rusiei. În republici precum Kazahstanul, Belarusul, Kîrgîstanul, rusa a fost declarată limbă oficială, (în Kazahstan rusa este considerată în
Rusificare () [Corola-website/Science/309066_a_310395]
-
revoluționarilor — cetatea din Zamość. După revolta din noiembrie și detronare, casa Romanov a uzurpat titlul de rege al Poloniei. Nicolae II a renunțat la acesta la data de 25 decembrie 1916, recunoscând suveranitatea Regatului Polonez. După revoltă s-a intensificat rusificarea, iar autonomia regiunii a fost limitată. La data de 22 ianuarie 1863 a început cel de-al doilea război de independență, revolta din ianuarie. Și aceasta a fost împotriva Imperiului Rus. Lupte au avut loc atât pe teritoriul Regatului Congresului
Polonia () [Corola-website/Science/296619_a_297948]
-
În opiniile istoricilor care au studiat perioada respectivă, Bodiul a fost un „dictator regional” tipic perioadei brejneviste. În calitate de prim-secretar al PCM, el s-a remarcat prin lupta dusă împotriva conștiinței naționale românești. Bodiul a opus naționalismului moldovenesc politica de rusificare a Republicii Moldova, invitând specialiști alogeni din cele mai îndepărtate colțuri ale fostei Uniuni Sovietice în detrimentul angajării în câmpul muncii a populației băștinașe care, la rândul ei, era trimisă în mod organizat în Siberia și în alte regiuni ale URSS (în
Ivan Bodiul () [Corola-website/Science/311961_a_313290]
-
alarmant pentru regimul sovietic, care considera că ucrainenii vor deveni mai loiali propriei națiuni decât ideologiei comuniste sau statului sovietic. La începutul deceniului al patrulea, politicile ucrainizatoare au fost oprite brusc și au fost înlocuite cu o politică rapidă de rusificare, ceea ce a produs numeroase probleme sociale, culturale și politice în teritoriile populate de ucraineni. În același timp, a fost introdusă politica de colectivizare a agriculturii, iar la începutul anului 1932, 69% din gospodăriile ucrainene erau deja în colhozuri. Deși în
Holodomor () [Corola-website/Science/306726_a_308055]
-
Voronțov, conducerea Basarabiei trece în mâna guvernatorului. În fruntea ținuturilor erau numiți "nacialnici" de limbă rusă. Articolul 63 al noului Regulament interzicea folosirea limbii române în actele publice. Funcționarii publici erau numiți de guvernator. Asrfel începe o acțiune masivă de rusificare prin adminstrație, biserică și școală. În 1843 limba română este suprimată în toate instituțiile statului. În 1871, Basarabia este transformată într-o simplă gubernie a Imperiului Rus, fiind administrată după legile rusești. În locul ocoalelor sunt introduse volostile de tip rusesc
Vărvăreuca, Florești () [Corola-website/Science/299843_a_301172]
-
Ana Vasile Acațatov, la fratele Anei, Victor Vasile Acațatov, nobil basarabean, și fiicele lui Bulgarov - Maria Pleșcov și Nadejda Erizan. (Numele Bulgarov era de fapt Bulgaru, întâlnit și astăzi la Vărvăreuca, fosta moșie a Varvarei Starova. Autoritățile țariste , în scopul rusificării depline a populației, adăugau sufixul -ov la numele băștinașilor. Așa s-a întâmplat și cu numele Pleșca, și cu multe altele). În fiecare an dintre 1870-1875 a bântuit ciuma dobitoacelor, numărul cailor și al bovinelor descrește astfel că nivelul economic
Vărvăreuca, Florești () [Corola-website/Science/299843_a_301172]
-
(1899-1905, 1908-1917, "Sortokaudet" (Vremurile opresiunii) în limba finlandeză, a fost o politică guvernamentală a Imperiului Rus care urmărea distrugerea autonomiei Marelui Ducat al Finlandei. A fost o încercare care făcea parte dintr-o mai largă politică de rusificare începută la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul celui de-al XX-lea de guvernele țariste care încercau să abolească autonomia administrativă și culturală a tuturor minorităților ne-ruse din imperiu. Politica de rusificare a inclus următoarele măsuri: Politica
Rusificarea Finlandei () [Corola-website/Science/302413_a_303742]
-
o mai largă politică de rusificare începută la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul celui de-al XX-lea de guvernele țariste care încercau să abolească autonomia administrativă și culturală a tuturor minorităților ne-ruse din imperiu. Politica de rusificare a inclus următoarele măsuri: Politica de rusificare a dus la apariția unei rezistențe finlandeze aprige, care cuprindea o paletă largă de acțiuni, de la petiții, greve și rezistență pasivă (inclusiv nesupunere la recrutare), până la forme de rezistența activă, culminând cu asasinarea
Rusificarea Finlandei () [Corola-website/Science/302413_a_303742]
-
la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul celui de-al XX-lea de guvernele țariste care încercau să abolească autonomia administrativă și culturală a tuturor minorităților ne-ruse din imperiu. Politica de rusificare a inclus următoarele măsuri: Politica de rusificare a dus la apariția unei rezistențe finlandeze aprige, care cuprindea o paletă largă de acțiuni, de la petiții, greve și rezistență pasivă (inclusiv nesupunere la recrutare), până la forme de rezistența activă, culminând cu asasinarea Guvernatorului General Nicolai Bobrikov în iunie 1904
Rusificarea Finlandei () [Corola-website/Science/302413_a_303742]
-
cuprindea o paletă largă de acțiuni, de la petiții, greve și rezistență pasivă (inclusiv nesupunere la recrutare), până la forme de rezistența activă, culminând cu asasinarea Guvernatorului General Nicolai Bobrikov în iunie 1904. Guvernul imperial a răspuns prin epurarea oponenților politicii de rusificare din administrația finlandeză, printr-o cenzură mult mai strictă și, din aprilie 1903 până la revoluția din 1905, prin acordarea de puteri dictatoriale Guvernatorului General. Campania de rezistență a dus la câteva succese, cea mai importantă fiind neaplicarea noii legi a
Rusificarea Finlandei () [Corola-website/Science/302413_a_303742]
-
aprilie 1903 până la revoluția din 1905, prin acordarea de puteri dictatoriale Guvernatorului General. Campania de rezistență a dus la câteva succese, cea mai importantă fiind neaplicarea noii legi a serviciului militar. Se poate spune că rezistența finlandeză la politica de rusificare a fost unul dintre cei mai importanți factori care au dus la proclamarea independenței Finlandei în 1917. Campania de rusificare a fost suspendată și s-a renunțat la unele dintre rezultatele sale între 1905 - 1907 în timpul perioadei de nesupunere civilă
Rusificarea Finlandei () [Corola-website/Science/302413_a_303742]
-
succese, cea mai importantă fiind neaplicarea noii legi a serviciului militar. Se poate spune că rezistența finlandeză la politica de rusificare a fost unul dintre cei mai importanți factori care au dus la proclamarea independenței Finlandei în 1917. Campania de rusificare a fost suspendată și s-a renunțat la unele dintre rezultatele sale între 1905 - 1907 în timpul perioadei de nesupunere civilă din întregul Imperiu Rus care a urmat înfrângerii în războiul ruso-japonez. Programul a reînceput să fie aplicat în 1908, ducând
Rusificarea Finlandei () [Corola-website/Science/302413_a_303742]
-
apariția mișcării Jäger. Mai multe măsuri rusificatoare au fost suspendate din nou în 1914 - 1917 în timpul primului război mondial, dar documente guvernamentale secrete, publicate în presa finlandeză în noiembrie 1914, sugerau că guvernul imperial lucra la planuri pentru o completă rusificare a Finlandei în viitor. Pentru finlandezi, perioada de rusificare a fost unul dintre cele mai importante evenimente în istoria țării, al doilea eveniment ca importanță după războiul de iarnă. Pentru deceniile care au urmat, rusificarea a determinat atitudinea finlandezilor față de
Rusificarea Finlandei () [Corola-website/Science/302413_a_303742]