809 matches
-
observate și la ființe care aparțin unor forme inferioare de evoluție: sălbaticul și copilul. Nimic, deci, nu ar putea fi premeditat la mulțimi. Sub influența instigărilor de moment, ele pot parcurge întreaga gamă a sentimentelor celor mai contrare. Ca și sălbaticul, ea nu admite obstacolul între dorință și realizarea dorinței, cu atât mai puțin cu cât numărul îi dă sentimentul unei puteri irezistibile. Pentru individul aflat în starea de mulțime noțiunea de imposibilitate dispare. În mulțimi, imbecilul, ignorantul și invidiosul sunt
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
În partea sudică din Albemarle, pomenitul curent avea să-l tîrască În Pacific și În cazul ăsta s-ar fi scurs luni de zile Înainte să zărească din nou pămîntul. Ba chiar exista riscul să Încapă pe mîinile triburilor de sălbatici din Noua Guinee sau Melanezia, dacă, prin cine știe ce miracol, ar fi reușit să rămînă În viață pînă atunci. Avea nevoie de un vapor cu vîsle și velă pentru a ieși de pe Insula Hood, dar nu putea nici măcar să viseze la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
înalte se depărtau spre largul mării, iar Tapú Tetuanúi înțelese îndată, uimit, ca cel care încercase să-l omoare nu era o ființă de pe o altă lume sau vreun monstru apocaliptic, ci, după cum se părea, făcea parte din grupul de sălbatici care atacaseră prin surprindere pașnică lor insula. Alerga pe plajă, ajutându-i pe ceilalți să arunce apă pe pirogile care mai puteau fi salvate, încercând cu disperare să stingă focul. Apoi se alătură grupului celor care se luptau cu flăcările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Tavaeárii, fără a da vreo importanță faptului că devenise, dintr-odată, autoritatea supremă din Bora Bora. Un popor fără pirogi este oricând la mâna dușmanilor săi. Apoi, va trebui să încercăm să aflăm din ce parte a lumii au venit sălbaticii aceia. —Cum? întreba Roonuí-Roonuí, care era considerat drept cel mai viteaz războinic al insulei. Marea asta e foarte mare. —Habar n-am, răspunse bătrânul cu sinceritate. S-a înfruntat cineva față-n față cu ucigașii? —Eu! Toți se întoarseră către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
-le încă o dată traiectoria, încercând să și-o graveze în memorie, până când ar ajunge să facă parte din propria lor existența. Atunci cand Mării Dame Solitare nu-i mai lipseau decât trei degete până să dispară de pe firmament, se convinserăcă monstruosul sălbatic nu va apărea, fiindcă în curând prima lumină a zilei avea să șteargă de pe cer stelele care încă se mai puteau zări. Și-acuma ce facem? întreba decepționat Chimé, când în sfârșit putură să-și vadă chipurile. Plecăm după el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
aer, insă Vetéa Pitó îi strigă tăios: — Să nu-l omorî!... Să nu-l omorî!... El e singurul care ne poate lămuri de unde-a venit. Uriașul din Farepíti se supuse, mulțumindu-se să-și lovească scurt victima în moalele capului. Sălbaticul rămase inconștient, iar când se convinseră că nu le mai poate face nici un râu, începură să țopăie în jurul lui, eliminând astfel toată tensiunea pe care o acumulaseră. În cele din urmă se trântiră jos, doborați de emoție, și îl cercetară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
înfruntat? — Nu l-am înfruntat nici o clipă, recunoscu Tapú Tetuanúi, într-o adevărată demonstrație de sinceritate. Am fugit că un rac, dar am reușit să-l atrag în cursă. Nimeni nu se deranja măcar să-i răspundă, aplecați cum erau deasupra sălbaticului, iar cei mai în vârstă se străduiau să curețe noroiul care-i acoperea trupul, pentru a încerca să descopere, în încâlceala tatuajelor, vreun indiciu cu privire la locul său de obârșie. Cineva aduse niște apă, pe care i-o aruncară pe față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
vasul și să i-l înmâneze. Totodată, era și foarte concentrat în studiul tatuajelor care acopereau corpul bestiei și care constituiau singură pistă de care dispuneau pentru a-și face o idee despre locul de origine al acestui popor de sălbatici. Atât Miti Matái, cât și Roonuí-Roonuí și cei mai înțelepți bătrâni din insula își petreceau cea mai mare parte a zilei analizând, în cele mai mici detalii, fiecare dintre acele desene oribile, scop pentru care îl așezaseră pe proprietarul lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
ceea ce-i obligă pe vechii polinezieni să-și dezvolte cunoștințe marinărești și astronomice care depășeau cu mult capacitatea de înțelegere a restului oamenilor. De fapt, timp de peste două secole, marinării și astronomii occidentali au refuzat să accepte că niște bieți sălbatici, care nu cunoșteau scrierea, metalul, sextantul, telescopul, nici macar busola, puteau să cunoască mult mai bine decât ei marea și cerul, însă în ultimii ani s-a demonstrat că așa era, căci altminteri niciodată n-ar fi reușit să domneasca peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
și să-nvăț de la tine. —Să vii în Marea Călătorie? se miră Miti Matái. Dar ești abia un adolescent. Ba sunt un bărbat, răspunse el nemulțumit. Și-ți amintesc că aceasta calatorie este posibilă tocmai pentru că l-am capturat pe sălbatic. Fără el, n-ați fi avut nici cea mai mică idee încotro s-o porniți. Asta este foarte adevărat, recunoscu interlocutorul sau cu glas apăsat. Și n-am uitat. Dar nu pot hotărî eu dacă ești sau nu îndreptățit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
supunerea, căci cine nu-nvață să se supună, nu va învăța nici să dea ordine. Tapú Tetuanúi se depărta de-a lungul plajei și, în acest timp, genunchii îi tremurau aproape la fel ca în noaptea când îl înfruntase pe sălbatic, desi ceea ce și-ar fi dorit cu adevarat era să sară în sus de bucurie și să-i strige întregii lumi că fabulosul Miti Matái acceptase că ar putea ajunge un adevărat navigator. El știa foarte bine că nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
prevede că un război între insule începe doar după ce s-au încheiat trei luni de negocieri pentru pace. Își arată dinții, într-un zâmbet discret, ca de iepure. Și din câte știu eu, n-a avut loc nici o discuție cu sălbaticii aia, deci oficial nu s-a declarat nici un război. —Nerușinatule! Hiro Tavaeárii îi adresa o privire mustrătoare lui Roonuí-Roonuí, căruia îi scăpase această exclamație. Niciodată nu s-au permis jigniri în timpul reuniunilor Consiliului. Și nu este acesta momentul să începem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
ne-o putem permite. —Eu refuz să lansez vasul fără un sacrificiu, afirmă cu încăpățânare Tevé Salmón. Dacă aș accepta, sunt sigur că nu ar ajunge nici până pe coastele Rairateei. Atunci va trebui să găsim pe altcineva, insistă Navigatorul-Căpitan. De sălbaticul asta am nevoie. Roonuí-Roonuí propuse organizarea unei expediții rapide în oricare dintre insulele învecinate, cu scopul de a captura un prizonier, insă Hiro Tavaeárii se opuse cu fermitate: —Pentru prima oara în ultimii ani este pace între noi și vecinii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
deasupra căreia strălucea o lună imensă, care conferea peisajului un aspect aproape magic. A doua zi, cănd Consiliul se reuni din nou în jurul lui, se întoarse către Miti Matái și-l întreba cu un calm prefăcut: — Chiar ai nevoie de sălbaticul ăla? Celălalt confirmă cu hotărâre: — Dacă vrem ca expediția asta să aibă vreun sens, da. Dar ai nevoie de el sau doar de tatuajele lui? — El nu-mi servește la nimic, recunoscu Navigatorul-Căpitan. Nu face altceva decât să răcnească și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
pielea sângerânda a nenorocitului, între lemne nu mai rămăsese decât un cocoloș de carne însângerata, care se zbătea în cea mai cruntă agonie. Hiro Tavaeárii se grăbi să dea semnalul eliberării Mararei din legături, iar această alunecă rapid peste corpul sălbaticului, punându-i în acest fel capăt suferințelor. Provele gemene ale catamaranului despicară în sfârșit valurile, legănându-se apoi ușor pe apele liniștite ale golfului lui Farepíti și, pentru prima oara în viața sa, Tevé Salmón își aținti ochii nu pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
omenești între niște stânci de pe plajă apuseana. Se duseră cu toții să le vadă, dar se găseau într-o stare de descompunere atât de avansată, pe jumătate devorate de răci, încât era imposibil să-și dea seama dacă aparțineau unuia dintre sălbatici sau unui pescar din insulele învecinate. Totuși, Miti Matái rămase tăcut multă vreme, privind cu atenție marea și linia coastei, iar în cele din urmă declară convins: — Oricine ar fi, a murit chiar în acest loc, căci nici fluxul, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
-se la culoare. Cand v-a atacat? —Ieri la amiază. De atunci nu l-am mai văzut, dar cu Teatea Maó nu se știe niciodată. —Știu, recunoscu bătrânul. De unde veniți? —De pe Marara. Suntem o expediție de pedepsire, în căutarea unor sălbatici care ne-au atacat insula. Navigatorul-Căpitan îl privi cu deosebită atenție pe interlocutorul sau, încercând să descopere o cât de mică reacție la cuvintele lui. Ați suferit vreo agresiune în ultima vreme? Bătrânul cu mantie roșie rămase câteva clipe pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
ocazie mai potrivită. În definitiv, ziua și noaptea anterioară fuseseră foarte tensionate, nimeni nu putuse să închidă ochii, iar trupurile tuturor, chiar și al lui, isi cereau dreptul la odihnă. Dimineață, Miti Matái ordona să se aducă de pe Marara pielea sălbaticului. Această eră prima ocazie, din ziua lansării vasului, cănd Hinói Tefaatáu o prelevase, în care Tapú Tetuanúi avea ocazia să o revadă. Tatuajele se păstraseră perfect, însă era un spectacol macabru s-o vezi astfel, atât de departe de stăpânul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
ziua de astăzi, se cunosc mult mai bine craterele de pe Lună, decat întinderile submarine ale Microneziei. Totuși Marara se îndrepta într-acolo cu speranță nebunească de a găsi, într-un atât de mare car cu fan, acul pe care salășluiau sălbaticii care maturaseră Bora Bora, deși își dădeau seama că atât carul, cât și acul se găseau în așa de temutul Al Cincilea Cerc. De aceea, într-o dimineață, pe când marea părea acoperită cu ulei, iar căldură primelor ore anunță o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
băștinași din Jailali - căci așa afirmau că se numește insula lor - nu puteau decât să se ascundă în peșterile din munți, unde se vedeau obligați să aștepte neputincioși că agresorii să jefuiască totul în calea lor. Cand le arătară pielea sălbaticului, recunoscură că suferiseră - cu mulți ani în urmă- atacul unor indivizi care aveau asemenea tatuaje, dar nu puteau ști sigur dacă erau aceiași și nici nu aveau vreo idee cine erau sau de unde veneau. —Probabil dinspre vest, fu singurul indiciu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
care se întâlniseră în spațiul atât de limitat al unei insule puștii a Microneziei și, așa cum băștinașii se minunau în fața obiectelor spaniolilor, nici aceștia nu puteau să nu admire surprinzătoarea capacitate de adaptare la un mediu atât de ostil a sălbaticilor lor prieteni. Ceea ce pentru ei nu fusese decât un desert de stânci și nisip, în care mureau unul câte unul, pentru aceste ființe primitive și dezbrăcate devenea, cu toată naturalețea, un loc aproape paradiziac, mulțumită surprinzătoarei lor abilități în folosirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
ocolind coastele africane pe la Capul Bunei Speranțe, desi cel mai probabil era că nici în Sevilia nu se știa sigur dacă plecaseră sau nu din portul Callao. Cum să nu fie speriați, cănd viețile lor depindeau de un pumn de sălbatici, care mențineau distanță și nici măcar nu le permiteau să pună piciorul pe vasul lor? Din câte înțeleseseră de la aceștia, sălbaticii intenționau să le repare barcă, pentru că spaniolii să-și poată continua călătoria cu ea, însă nu puteau să nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
dacă plecaseră sau nu din portul Callao. Cum să nu fie speriați, cănd viețile lor depindeau de un pumn de sălbatici, care mențineau distanță și nici măcar nu le permiteau să pună piciorul pe vasul lor? Din câte înțeleseseră de la aceștia, sălbaticii intenționau să le repare barcă, pentru că spaniolii să-și poată continua călătoria cu ea, însă nu puteau să nu se întrebe ce posibilități aveau de a ajunge în Filipine într-o barcă atât de fragilă și după ce hărțile pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
în albastrul oceanului. Soarele încă nu se dezlipise de linia orizontului, când deja înconjuraseră întregul perimetru al insulei, asigurându-se că nu se zarea nici un catamaran - care să le indice că aceasta ar fi fost insula de pe care au pornit sălbaticii lor agresori - și, curând, putură să-și dea seama că nici măcar nu era locuită de oameni ai mării, căci, în mod bizar, colibele nu se ridicau lângă mal, ci se ascundeau între copacii din interior, departe de privirile străinilor. Miti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
geometrice, ale bestiei. Așteptară răbdători, dar se dovedi evident că războinicii n-aveau de gand să-i lase, pentru nimic în lume, să debarce pe insulă. În cele din urmă, Navigatorul-Căpitan lua o decizie și ordona să fie adusă pielea sălbaticului, pe care o păstrau într-un coș, și să fie întinsă pe două lemne încrucișate. Am nevoie de un voluntar care s-o ducă până pe promontoriu și s-o înfigă în nisip, ceru. Mă duc eu, se oferi imediat RoonuíRoonuí
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]