928 matches
-
succes pe scenele internaționale». Cuvinte îndelung aplaudate de participanții la reuniune, al căror sentiment a fost rezumat astfel de Jean-Michel Jarre: «Cu emoție îi mulțumim Marianei Nicolesco pentru tot ce reprezintă în muzică și pentru a ne fi amintit tuturor sacralitatea vocii umane, primul nostru instrument de comunicare».
Nimic nu-i poate apropia pe oameni mai mult dec?t c?ntul by Al. I. B?DULESCU () [Corola-journal/Journalistic/83437_a_84762]
-
Cronicarul a mai reținut studiul lui Ion Papuc pe marginea traducerilor din Rilke ale lui Mircea Vulcănescu. Există, potrivit, autorului, o neașteptată corespondență între sensul unora din versurile lui Rilke și destinul care îl pîndea pe cărturarul român. Preocuparea pentru sacralitate este prezentă la Mircea Vulcănescu în toate etapele biografiei sale, sub cele mai diferite forme, însă ea devine manifestă, se personalizează abia la proces și se împlinește în anii detenției aureolați cu moartea sa christică. Dar în prealabil a existat
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/8436_a_9761]
-
în care protagonistul acesta, pentru ochii noștri de lut în cel mai insesizabil mod, în răspăr cu toate aparențele contrarii, încă de pe când era situat în apogeul vieții de îndestulare și de libertate, aluneca subteran spre închisoare, spre moarte, spre sacralitate. Căci sfințenia preexistă! Despre această catehizare avem ca principală probă transpunerea în românește a părții a treia a uneia dintre cele mai profund creștine dintre cărțile de poezie ale lumii: faimoasa Das Stunden-Buch a lui Rainer Maria Rilke, Cartea orelor
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/8436_a_9761]
-
Bratu Iulian Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a decis ca oficierea Tainei Botezului și a Tainei Cununiei să se facă numai în bisericile parohiale, cu respectarea rânduielilor liturgice. Preoții își motiveză decizia prin faptul că astfel se urmărește păstrarea sacralității și solemnității acestor Sfinte Taine. Decizia luată joi de BOR este contestată vehement de sociologul Ana Bulai, care, la aflarea veștii a exclamat: „Sunt niște tâmpiți!”. Citește și: Sinodul BOR a interzis botezul și cununia în afara bisericilor. Săracii, înmormântați fără
Biserica se luptă cu Miorița. Ana Bulai: Sunt niște tâmpiți! by Bratu Iulian () [Corola-journal/Journalistic/80007_a_81332]
-
asimilate excrementelor, el își expulzează astfel sentimentele Ťreleť și obiectele sale Ťreleť, ceea ce multiplică ușurarea obținută prin plâns." (Klein, 2004: 109) Sistemul infernal de simboluri la care trimite adeseori psihanaliza e parte a unei concepții despre ființa umană în care sacralitatea a devenit o vină, iar aspirațiile nobile sunt subiect de eternă batjocură. Rezonabile sunt, în schimb, considerațiile privind aspectul tămăduitor al doliului: "În doliul normal, subiectul reîncepe să interiorizeze și să instaleze, împreună cu persoana reală pe care a pierdut-o
Mic tratat despre doliu (4) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/6922_a_8247]
-
producție a tetralogiei wagneriene se prezintă în viziunea specială a unui om de teatru rafinat Sven Eric Bechtolf, beneficiind de bagheta încercată a unui reputat muzician al momentului, Franz Welser-Möst, viitorul director artistic al teatrului. Am asistat cu emoție și sacralitate la cele patru opere ale ciclului, rămânând la final cu acel sentiment al unei mari împliniri artistice. Spectacolele acestei noi producții se impun, după opinia noastră, printre cele mai bune ale timpului, după marile repere Otto Schenk și Patrice Chereau
Ringul wagnerian pe Ringul vienez by Mihai CANCIOVICI () [Corola-journal/Journalistic/7045_a_8370]
-
Unii dintre noi știm că scândura scenei/e un loc înghețat pe care îl poți traversa/ dacă întâlnești privirea celuilalt") și observațiile pline de miez ale unui alt poet, "travestit" acum în exeget al lui Emil Botta, care vorbește despre sacralitatea "posturii de spectator" și aceea a lecturii/scrierii poeziei? În preajma unei catedrale catedrala fiind metafora poeziei și scenei (n.n.) , ne simțim altfel, parcă mai curați și mai solemni", spune Carmelia Leonte, părând a-l contrazice pe însuși Napoleon care credea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
inspirat, jocuri de cuvinte (con)damnat și plasând ludicul, râsul și derâderea printre pivoții textelor analizate: "Râsul și derâderea, iată o nouă ecuație a scrierilor lui Botta", scrie ferm Carmelia Leonte care descoperă, la rigoare, în continuarea amintitelor considerații privind "sacralitatea" din preajma poeziei și scenei, fără a supralicita nimic, o vibrație a rugăciunii, exprimată discret, într-un gest încremenit sau în "încărcătura harică" a crinului din poezia lui Emil Botta. Nu e puțin lucru a remarca fraza frumoa-să, liberă de încorsetările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
reglează conturile cu lumea, acea toleranță față de oameni, care face posibil un spectacol. Suntem întotdeauna complici cu noi înșine și cu actorul din noi pentru a accepta să mergem la teatru. Este întotdeauna o pro-blemă de etică, dar și de sacralitate, să ne alegem postura de spectator. Căci dacă spectacolul se desfășoară sub ochii noștri, atunci identitatea dintre joc și act sacru, pe care o revela Platon, devine evidentă, tocmai prin depășirea narativității cotidianului pentru a intra în poeticitatea scenei. Însuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
a intra în poeticitatea scenei. Însuși cadrul fix al unui spectacol de teatru oprește mintea din căutările ei iluzorii, o înțelepțește, o ajută să se focalizeze asupra unor valori profund umane și, printr-un efect cumulativ, se produce empatia cu sacralitatea ce există în aceste valori. Probabil că actorii, ca și autorul de teatru, cunosc, în mod paradoxal, bucuria de a fi ei înșiși, trăind în "clandestinitatea" unui rol, a unei imagini, pentru că scormonind în diverse straturi ale ființei, nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
acesteia din urmă valențele ludice atât de evidente, fără a reuși să ascundă fața mai puțin dorită, și deseori hulită, a tragicului. Între aceste două ipostaze aparent contrare se mai întâmplă câte ceva. Întâmplarea cea mai surprinzătoare în acest context este sacralitatea poeziei, aspectul ei de confesional: "Poezie, spune mamei mele să mă ierte, sunt o poamă rea", amintind din nou cuvintele lui Huizinga. "Jocul oamenilor, în aspectele sale superioare, adică unde înseamnă ceva sau unde sărbătorește ceva, își are locul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
voluptate !" Poezia lui Charles Baudelaire Harmonie du soir Armonia serii este de asemenea exemplară ca magie și inițiere orfică. Incantația datorită melodicității excepționale, însoțită de mișcarea ritualică suitoare, poartă cu perfectă logică internă către inițierea într-un mister, cel al sacralității și perenității iubirii: E ceasul când pe lujer în seara ce se stinge, Cădelnițând miresme, se-evaporă-orice floare; Și zvonuri și arome se-nvălmășesc ușoare; Vals trist și o sfârșeală ce sfâșie și-nfrânge. Cădelnițând miresme, se-evaporă-orice floare; Și freamătă-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
descifrezi ce-am spus,/ Căci pana-mi are-o taină și scrie cu nespus." Or, taina de dezlegat aici este următoarea: "desăvârșirea este o sclavie, dar este cea mai pură". Pentru că armonia este o finitudine, dar iubirea o transmută în sacralitate și inefabil. Prin urmare, Hafiz postulează un adevăr fundamental: pentru a înțelege ceea ce creează un văz transcendental este nevoie de un ochi cu deschidere afină. Poemele lui Hölderlin se află pe crestele gândirii de unde nu coboară niciodată. Prin excelență, tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
flăcări când tot ce poetul atinge cu strunele se află în armonie" cu omul și cu toată firea. Spiritualitatea greacă a fost modelatorul liricii lui Friedrich Hölderlin. Sub semnul apolinicului, poezia sa serbează, în gesturile largi ale amplelor ritmuri grecești, sacralitatea naturii și a vieții: Crestele ne învață legile lor sfinte... Vreau să vă cânt graiuri ale cerului, pe toate și să vă înțeleg... Noi suntem meniți slujbei celui Prea-Înalt, pentru ca în noi Geniul divin să cânte acordul maiestuos, ordinea divină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
este justiția ei. Restul e literatură. Poetul este justițiarul axiologic al Ființei. Experiența poetică nu este pur estetică, nu doar celebrează existența, ci prin faptul că transformă poetul, lumea, cititorul, ne schimbă identitatea spirituală, este etică. Etică în sens de sacralitate, pentru că orice creație este sacră. Așa fiind, justiția poetică este o etică neiertătoare. Ce rezistă dintr-un poem supus probei de foc a justiției poetice ? Ea condamnă la dezgust și uitare tot ceea ce Eminescu numește "mlaștină" și "bâiguit nărod". Justiția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
trecând peste pragul morții, de unde Enkidu vorbește cu Ghilgamesh, despre oroarea lumii de dincolo. Unind astfel, pe de o parte, eroarea umană și moartea ca destin ineluctabil, cu răutatea cerului, cu intervenția nefastă a șarpelui, iar pe de altă parte, sacralitatea prieteniei și catharsisul cântului epopeea sumero-babiloniană dezvoltă parametrii esențiali ai răspunsului omului de a fi destinat morții Sein zum Tode, cum se va exprima după șase milenii Martin Heidegger. Considerându-se de aceeași natură cu zeii, pentru egiptean, precum scrie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
artă", că vor fi considerații printre cinici de un așa mercantilism pietonal, că trebuie să fac aici, cu respect, câteva reflecții asupra relațiilor dintre artă și comerț, pentru a-mi umfla acest epilog. Am avut destule urechi de auzit despre sacralitatea artei și de ce literatura nu va ajunge să fie ceea ce trebuie, continuând să fie o profesiune profitabilă, un mod de a se câștiga în viață. Se va ajunge cu așa o doctrină să se facă din literatură o muncă distinctă
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
în chip de parabole, pentru a prezenta și înțelege puterea zeilor și modul în care aceștia interveneau în destinul uman. În etapa elaborării miturilor, atunci când acestea erau „vii”, când erau „trăite”, după cum spunea Mircea Eliade 1, ele se defineau prin sacralitatea lor, participând la legătura omului cu divinitatea. Pentru societățile arhaice, mitul nu constituie o simplă povestire, o ficțiune, este realitatea însăși. Istoria culturii umane nu a conservat aceste mituri nescrise, ci pe cele „povestite” și, prin urmare, modificate grație geniului
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
iluziile ei, întrucât tragedia presupune un 62 sentiment pesimist al existenței, dar o atitudine etică afirmativă și eroică. Secolul al XX-lea tratează mitul dintr-o nouă perspectivă, luând în discuție mai ales miturile societăților arhaice, care păstreză caracterul de sacralitate. Mircea Eliade consideră miturile ca fiind „vii” când furnizează modele exemplare 1. Dacă în societățile arhaice acestea exprimau adevărul absolut, o istorie sacră (mitul fiind real, sacru, exemplară, noutatea lumii moderne se traduce printr-o revalorificare a lor la nivelul
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
v?l" al ghe?îi, peisajul reprezint? proiec?ia sentimentului propriului sfâr?it pe care poetul Îl tr?ie?te În mijlocul acestui univers desacralizat (imaginea bisericii cu ferestre sparte, u?i prin care ?iuie vântul, marcând astfel c?derea din sacralitate, triste?ea, pustietatea, ruinarea). Configura?iile peisajului cumuleaz? În modul acesta o expresivitate tragic? izvorât? din sentimentul pierderii credin?ei care, pentru poet, este echivalent? cu o moarte a sufletului. De aceea, luna, „regina nop?îi", e lipsit? de via
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
o viziune de ??re?ie În profunzimile spa?iului neptunic" (Zoe D.Bu?ulenga) Nu este de mirare atunci c? În acest univers fantastic I?i au s?la? zeii În???i lumea mitului aureolând astfel peisajul descris, conferindu-? i sacralitatea unui templu magic. Dac? mediul subacvatic este dominat de sclipirile argintii ?i de r?sfrângerile astrului nocturn În albastrul apei, În inima p?mântului, a muntelui, domne?te aceea?i lume arhitectonic?, de data aceasta s?pat? nu În „sc
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
confer? originalitate operei". Astfel, f??? s? abordeze „o clasificare rigid?", ea identific? (În capitolul „R?sfrângeri ale tradi?iei culturale În câteva figuri ale limbajului eminescian") urm?toarele teme ale „lumii eminesciene": „aiontologia"; „na?terea moarte"; „na?terea suferin??: pățim?"; „sacralitatea mo?neagului", „câteva accep? iuni ale lui veac"; „barierele cerului ?i barierele timpului"; „sfinxul p?truns de neîn? eles"; „cifră"; „mirul". Precizând c? „multitudinea motivelor" din opera eminescian?, face extrem de dificil? Întocmirea unui catalog, Zoe D.-Bu? ulenga identific? o
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
la memoria acestuia. Ieșind din imaginarul și din narația spectacolului biblic și pășind mai încoace, în lumea seculară și în spațiul culturii istoricizate, Zamfirescu nu-și modifică atitudinea și nici nu-și schimbă felul de a privi. Chiar dacă părăsește spațiul sacralității, el rămîne cumva în mitul exemplarității, ceea ce dovedește o mare capacitate de admirație care, în ultimă instanță, nu este decît un semn al prospețimii privirii și al candorii afective. Don Quijote, Mozart și Salieri, Picasso, Luchian, dar și Personaj venețian, Dansatoare
Un manierist tărziu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9927_a_11252]
-
universul valorilor? Am impresia că feminitatea, în primele texte din eposul medieval german, este introdusă ca agent stimulator, organizator sau perturbator, într-o ecuație mai complexă a valorilor, care se situează deasupra oricărui individ, fie el bărbat sau femeie: putere, sacralitate, iubire, onoare, bogăție, familie și mai ales destin. Femeia (nu feminitatea) este legată de denaturarea unora dintre aceste valori fundamentale în: orgoliu, instigare, influență nefastă, subminare a puterii, înșelăciune, cruzime, fiind un agent de același fel cu bărbatul, deci nu
Un tânăr germanist by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8984_a_10309]
-
era însăși producătorul anonim și colectiv, sau poate tocmai de aceea) încerca să-i seducă spiritul. În Evul Mediu s-a produs o schismă la nivel semantic: pe de o parte muzica de cult (gregoriană sau bizantină), prioritar monosemică, proliferează sacralitatea și contemplativitatea creațiilor tradiționale, antice (cu precădere muzica greacă, ebraică, nord-africană sau autohtonă); pe de altă parte muzica laică (a cavalerilor), polisemică, în ton cu arta poetică pe care o slujea, se preta la tălmăciri în chei diferite: alegorică, morală
Între claritate și echivoc by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/9457_a_10782]