190 matches
-
le debitam numai din dorința de a-i dovedi că nu aveam nimic sfânt. În realitate, după moartea mamei mă dusesem mereu să aprind câte o lumânare pentru ea la biserică, iar mai târziu am avut o mare înclinație să sacralizez; dacă n-aș pomeni decât marea și lumina. Mă rușinam însă de asta ca de o slăbiciune și atunci apelam la ceea ce mi-a fost totdeauna la îndemînă; la insolența față de ceea ce alții venerau. Cu alte cuvinte, mi-a plăcut
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
le debitam numai din dorința de a-i dovedi că nu aveam nimic sfânt. În realitate, după moartea mamei mă dusesem mereu să aprind câte o lumânare pentru ea la biserică, iar mai târziu am avut o mare înclinație să sacralizez; dacă n-aș pomeni decât marea și lumina. Mă rușinam însă de asta ca de o slăbiciune și atunci apelam la ceea ce mi-a fost totdeauna la îndemână; la insolența față de ceea ce alții venerau. Cu alte cuvinte, mi-a plăcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
celor bogați doar în omenie. De fapt, în 313 s-a trecut la inventarea unui Crist pantocrator, cu un sceptru imens în mână, gată să-i «nimicească, în fiecare dimineață, pe toții nelegiuiții din țară» (cf. Ps 101,8), care sacraliza printre creștini pofta pentru privilegiile izvorâte din acea supremație ce, până la urmă - după suportarea a trei secole de persecuții - a fost recunoscută. Însă, astăzi, Biserica nu se mai poate baza pe viața consacrată. Cel puțin nu se poate încrede orbește
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
prost rânduită. Umanitatea nu este înzestrată decât cu un echipament incomplet de salvare. Materialist impenitent, comunistul nu crede în posibilitatea dezvoltării lineare a societății și nici în transformarea organică a comunităților. Vânătoarea țapilor ispășitori dinăuntrul elitei e tot ce poate sacraliza manifestul proletar. Din aceste motive, Sartre a putut deveni „primul filozof occidental care a admirat fără rezerve mulțimea revoluționară și imaginea decapitării șefului unei închisori aproape dezafectate”1. Deloc întâmplător, în timpul crizei ostaticilor de la Olimpiada de vară din München (1972
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
oi care zbiară plăcut, taurii care mugesc apăsat, călușaua care nechează, albinele, rîndunelele, ciobănițele care cîntă etc. Nu se poate zice că Iancu Văcărescu are o percepție mai profundă a lumii fizice pe care, se vede bine, vrea s-o sacralizeze. Natura ajunge la el prin intermediul literaturii. „Priza” dintre sensibilitate și lucruri nu se produce decît În acest plan convențional. Cutare vers: „d-amănunt privind natura” indică o voință de profunzime, Însă promisiunea nu este Împlinită. Ar trebui alt ochi și
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
drumurile sînt de flori (Întoarcerea În iară), În poiene pasc zimbrii și peste „dalba moșie” trece vînătorul mitic (Dragoș), arhetipul. Codrii, cîmpiile, apele, viețuitoarele intonează o doină tînguitoare. O serafie generală (spre a folosi vorba poetului) stăpînește țara mitică. Retorica sacralizează toate obiectele, substanța materială se evaporă. Peisajul devine o imensă pată de culoare indeterminabilă. Limbajul lui este acela al adorației mistice. Pentru a-l citi, criticul trebuie să recurgă la codurile rugăciunii. În Pasteluri (poeme de maturitate), Alecsandri face Însă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
glorieuse de l’opération logique, l’obscéne de la bêtise et l’exploration du oui nietzschéen!”* O figură, așadar, a tautologiei și a neputinței limbajului de a exprima totul. O neputință ce exprimă, totuși, o stare de fascinație, un refuz care sacralizează obiectul. Alecsandri n-are această sacră reținere În fața obiectului adorabil. El găsește cuvintele, numai că ele se repetă și nu părăsesc aproape niciodată sfera abstracțiunii. Cuvintele dematerializează imaginea. Ființa „albă și serafică” plutește Într-o indeterminare absolută. Îngerul n-are
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ani va fi abordată cu adevărat tema violenței. Această cecitate față de violența specifică mediului școlar se explică mai ales prin rațiuni ideologice: școala franceză s-a vrut o școală pentru toți, o școală a egalității șanselor. Puternica tradiție republicană a sacralizat-o în asemenea măsură, încât acest rol nu mai putea fi pus la îndoială. În acest caz, în mod logic, violența nu poate veni decât din afara școlii, iar școala nu poate fi decât "fortăreața asediată", "școala agresată" (Dumay, 1994). În
Violența în școală: provocare mondială? by Éric Debarbieux () [Corola-publishinghouse/Science/1097_a_2605]
-
cazul violențelor sexuale săvârșite de adulți asupra copiilor, la școală și în alte părți, sau al întregului arsenal punitiv care mult timp a fost normă educativă și care este, încetul cu încetul, interzis în dreptul internațional. Nu-i vorba de a sacraliza victimele sau de a face din anumite categorii sociale (fetele, imigranții, copiii) victime obligatorii, alt mod de a le reifica, ci de a ști să le ascultăm punctul de vedere. Așadar nu există nici un motiv de a opune o definiție
Violența în școală: provocare mondială? by Éric Debarbieux () [Corola-publishinghouse/Science/1097_a_2605]
-
fi declarat normalitatea acestui lucru atunci ar fi mărturisit implicit că este un idolatru. În ochii evreilor acel tributum capitis, taxa personală, era semnul specific supunerii complete față de puterea împăratului roman, din moment ce dinarul avea reprezentată pe o parte efigia împăratului, sacralizată de înscrisul Tiberius Caesar divi Augusti filius Augustus, iar pe cealaltă erau gravate cuvintele Pontifex Maximus. Isus reia problema în alți termeni. Arătând o monedă spune: Dați Cezarului cele ale Cezarului și lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu (Mc 12
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
oamenilor valorile structurante în jurul cărora se forma sistemul lor de valori. Religia regla momentele importante ale vieții, orienta conduitele, inspira conștiințele, interpreta evenimentele cotidiene și istorice, organiza instanța de presiune socială, oferea subiecte de reflecție gândirii și artei, pătrundea și sacraliza întreaga existență. În timpul procesului de separare de instituțiile religioase și de credință, se generalizează un număr de idei-forță: omul este muritor; este liber și are dreptul de a-și crea propriile legi. Nu este creat, ci este rezultatul unei evoluții
Sociologia valorilor by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
n-au făcut o călătorie, nu știu ce e aia o fermă americană, nu știu cum trăiește lumea de jos, nu știu ce diversitate de zone și de tipuri umane etc. există în America. Apoi, cu multă suficiență, transmit niște păreri care apoi în Europa sunt sacralizate: doar provin din Le Monde, din Süddeutsche Zeitung, de la BBC deci sunt inevitabil adevărul. Mă uit la ei și-mi vine să râd. Habar n-au de nimic. Deci, dacă oameni trimiși cu serioasă intenție informațională fac erori gravisime, atunci
by Vasile Boari, Natalia Vlas, Radu Murea [Corola-publishinghouse/Science/1043_a_2551]
-
singular, acest sentiment este general uman și etern. S-ar putea spune de aceea că, în poezie, iubirea este un paliativ la răspunsul în legătură cu nemurirea, problemă frecventă pe terenul filozofiei, și din acest motiv creația lirică merge pînă la a sacraliza iubirea sub aspectul ei de atracție către sexul opus. Foarte puțin loc își găsește în aceste împrejurări iubirea pentru aproapele, care privește umanitatea în general (aceasta fiind o problemă a filozofiei practice și a teologiei). Chestiunile care țin de filozofia
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
Cea mai frumoasă experiență pe care o putem avea enunța un savant, Albert Einstein -, este experiența misterului". Partizan al "transcendentalismului", americanul Emerson credea că poezia ia naștere din poezie (Essays), iar argentinianul Borges, adept al "ultraismului" hispanic (antiromantic și antimodernist), sacralizând funcția metaforei, afirma că poezia se naște din limbaj (Ensayos). Nu de la cuvinte în sine începe starea de poezie și nu se încheie cu ele, dar tentația de a comunica le face indispensabile, de unde rolul lor de chei magice, deschizând
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
în genere, torturat însă de propriul Eu. Mai degrabă cerebral și speculativ decât liric și plasticizant, dispersiv și năzuind spre sistematizare, asediat de "puteri diavolești" și apropiat de îngeri, căutătorul copleșit de prezența realului se zbate între limite și nemărginit, sacralizând firea dar invocând tulburat moartea. Locul natal îl aprovizionează cu simbolisme, cu însemne ținând de pământ, de ape și văzduh, de unde dealul, casele, turmele, taurul, șerpii, mistrețul, cerbul, vulturii, berzele, fluturii; în ordine sonoră obsedează clopotele. Însă metaforele, alegoriile și
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
devine suspin, elegie, jelire. De la Nicodim de la Tismana până la Tudor și Popa Șapcă, Țara e tărâm de ziditori; Brâncuși dialoghează cu frescele voronețiene iar Ioan Valahul cu Rotonda de la Alba-Iulia. Analogic, pământul dintre Dunăre și munți e un amplu jertfelnic sacralizând lacrima și floarea. Acest pământ mai trebuie și plâns, / Cuvine-se scăldat în bucurie" (Octogon). Trandafirul, garoafa, laleaua, violetele, anemonele, narcisele, crinii, crizantemele și celelalte luminează fețele copiilor abătând atenția de la efemer și perisabil. Eul dintr-un Autoportret respiră beatitudine
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
femeie!" Jocul de-a nemaivăzutul constituie însăși rațiunea creației; infuzia de candoare și freschețe instaurează disponibilități pentru un spectacol inedit, reactivând parcă teza lui Novalis că "basmul e oarecum Canonul poeziei". În fapt, contemplând lumea, fantezistul din Țicău înnobilează și sacralizează orizontul banal și demitizează amuzat, în joacă, grandiosul. De multe ori axat pe sugestii livrești (mod vizibil în toate volumele), discursul devine parabolă, punct de vedere, meditație, fabulă, scrisoare ori baladă; fluxul liric direct, firesc spontan, se vede concurat de
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
concisa "narațiune", din gingășia barbiană: "Copilul îl urmări în cochilie. / Tot mai adânc. A durat mii de ani. Până când / viață nu mai rămase deloc. Atunci / copilul rosti "Te cunosc, te iubesc, / te cunosc"". Altfel decât Labiș, autorul Poemului de purpură sacralizează Moartea și viața căprioarei, invocând "trupul mistic al animalului / veșnica lui viețuire; / trupul mistic al animalului / văzul mirosul auzul pădurea // Anima mundi". În alt context, niște ciudați navigatori (Argonauții), dematerializați, spectrali, vâslesc pe cer, printre astre. III Contrar impresiei de
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
șoapte și rememorări, discurs care s-ar vrea citit sau rostit în acompaniament de harpe și flaute, în lumini catifelate, scăzute. În fapt, Nicolae Dabija evoluează în prelungirea cântului eminescian, nu însă în latura lui exaltată, ci înaintând pe suavități, sacralizând și spiritualizând în căutarea sublimului. O vizită la Căpriana, magnifică mănăstire basarabeană, e prilej de planare în timpul-memorie, inclusiv într-un prezent diafanizat, aliaj de extatism și trezie calmă. Sacrul fuzionează cu erosul, luminându-l. Haidem, iubito, iar la Căpriana
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
ciclu de dezastre. Istoria evreilor ar începe, în fapt, cu ea și, în cel mai rău caz, s-ar termina cu o altă tragedie similară. Suferinței trăite îi răspunde astfel suferința imaginată și viitoare. Devenit obiectul unui cult, evenimentul se sacralizează, iar memoria lui se absolutizează. Nu întâmplător un cercetător al Holocaustului ca Alvin Rosenfeld cere ca memoriile, poezia și proza dedicate acestui subiect să fie tratate ca "texte sacre", nu doar literare. La rândul său, Arnold Lustin afirmă că o
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
poată repeta. Supraviețuitorii se aflau acolo pentru a mărturisi ororile vieții de neputință din diasporă. Deviza "niciodată să nu se mai întâmple asta" căpăta un sens sacru, era o datorie pe care Israelul avea s-o îndeplinească. Statul era astfel sacralizat și el, totul prefigurând sacralizarea viitoare a fidelității față de Israel în diasporă, în numele celor care muriseră în lagăre și al viitorului mai bun care trebuia asigurat noilor generații. Fondarea statului Israel câștiga astfel în moralitate. Toate sacrificiile erau justificate, precum și
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
se implice. Îndemnul la dezvoltarea aptitudinilor este valabil pentru toate nivelurile întreprinderii: sunt vizați chiar și managerii, conducerea trebuind să permită creșterea capacității de înțelegere și de reflecție, rezolvarea problemelor, aptitudinea de a aprecia și de a decide. Perioada care sacraliza organizarea „științifică” a muncii sau recordurile stahanoviștilor comuniști a rămas în urma noastră. Trebuie optimizate nu numai cunoștințele, ci și modul de trai, sentimentele, toate componentele personalității individuale. Odată cu managementul hipermodern, eficiența a ieșit din momentul său taylorian, tehnocratic, obiectivist, potențialele
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
de vasul din care se bea apă, pentru ca dracii, în timpul zilelor de sărbători, să nu spurce apa și din acel urcior.403 În calendarul tradițional, apa este un element proteic, ca parte integrantă ritualului propriu-zis, renăscând forțe magice pentru a sacraliza destinul individual sau colectiv al comunității sătești. II. PĂMÂNTUL Element congenere celorlalte forme arhetipale ale cunoașterii universale, pământul, ca temelie a umanului, convertește materia originară la subtanțialitate pură. Interdependența ontologică dintre formele arhetipale ale cunoașterii este foarte bine ilustrată într-
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
întocmai ca Marți-seara."61 Timpul istoric este reînnoit periodic, prin intermediul timpului mitic, creația inițială a universului fiind repetată ritualic în actele magice care însoțesc pragurile de trecere. Astfel, "săptămâna" primordială este reamintită în orațiile nupțiale, tocmai pentru a reînnoi și sacraliza timpul profan: "Că numai Dumnezău e negreșit / Care toate-n lume le-a rânduit. / Luni a făcut sămn cu mâna / Și s-a făcut lumina; / Marți a făcut pomântul / Numai cu cuvântul, / Miercuri marea și câte-s într-însa / Numai
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
ca lumina. Mai de-a rând cu dumnealui / Se scăldau și dalbi junei, / Se scăldau, se îmbăiau, / Veșmânt dalb se primeneau."117 Apa în care se scaldă Crăciunul este binecuvântată de focul arhetipal, ca simbol al verticalității transcendente, apa fiind sacralizată de lumânarea care desăvârșește creația reînnoită anual cifra nouă semnificând desăvârșirea desăvârșirii, ordinea în ordine, unitatea în unitate: "La vârfuri de nouă meri, / Oi leroimdai leroi Doamne, / Ardu-mi nouă lumânări, / Sus îmi arde, jos îmi pică, / Oi leroimdai leroi Doamne
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]