248 matches
-
gunoaiele, e pus în vitrină și oferit în vederea unui raport excesiv, ca o marfă de lux. Dacă nu vom înțelege această realitate fundamental echivocă, nu vom putea accepta abuzul de cuvinte mari al unei epoci fără valori. Partea a doua SACRALIZAREA 2.1. În căutarea poporului de poeți. Literatură și demografie Populația înseamnă bogăție. Ca să percepi această realitate nu e nevoie de specialiști în economie, nici de teorii economice complexe. E suficient să înțelegi mecanismul de colectare a veniturilor statului. Populația
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
face pe un alt teren decât acela al sensibilității estetice"75. Rezultatul acestei vaste activități de imaginație colectivă e binecunoscut: a fost elaborat un model al acțiunii poetice bazat pe profetism, în sensul anticipator presupus de science fiction, și pe sacralizare, ca o formă de calificare a excelenței prin transferul de valori religioase. Saint-simonismul a inspirat o imagine a geniului neînțeles de mase, dar funcționând ca ghid moral și social. Însă nu structura mitului mă interesează, ci utilizarea lui în cadrul unei
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
Accentul se mută de pe definirea geniului, preocupare constantă a filosofiei din secolul al XVIII-lea, pe administrarea genialității ca o resursă umană distribuită în masa populației. Saint-simonismul a organizat excepționalitatea ca o funcție socială. Nu era vorba numai de o sacralizare a unor resurse laice, ci și de secularizarea unor teme religioase. Figurile excepționale au fost implicate în toate afacerile zilei: orice domeniu care avea nevoie de îndrumare în îndeplinirea sarcinilor concrete, avea dreptul să mobilizeze, să utilizeze și prin urmare
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
dreptate de a fi conservatoare 77. Ceea ce trebuie remarcat e faptul că genialitatea e astfel condiționată din exterior. Individualitatea excepțională nu presupune un joc al facultăților interioare, ci raportul cu o realitate obiectivă și cu cunoașterea ei profundă. În lumea "sacralizării" nu e nevoie de singularități ireductibile, de structuri psihologice abisale care să caracterizeze în mod absolut indivizii. Definiția genialității condiționează excepționalitatea de cunoașterea unui dat, nu de o dispoziție interioară. Este cea de-a doua caracteristică, după perspectiva cantitativă asupra
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
investigații arheologice etc., fără să îi guști sau să îi înțelegi proza. Și acesta e contractul pe care îl propune Vulcan: să admiri omul înainte chiar de a avea o percepție a operei. Este ceea ce justifică până în zilele noastre supraviețuirea sacralizării ca mod de apreciere al reușitelor spirituale. Pentru că mijloacele ei de admirație au fost menținute (cine nu a auzit de apostolatul lui Goga?) însă numai în măsura în care sunt rezervate strict unor contexte determinate (festive, ceremoniale), cu totul distincte de exercițiul evaluării
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
numai în măsura în care sunt rezervate strict unor contexte determinate (festive, ceremoniale), cu totul distincte de exercițiul evaluării estetice. Nu vorbim despre "luceafărul poeziei românești" într-un comentariu critic, chiar dacă vrem să exprimăm tot o apreciere: pentru că în esență nu credem că sacralizarea autorilor s-ar putea articula cu o exegeză a operei. Însă inițial o asemenea precauție nu exista și realitatea e că foarte repede sacralizarea a fost amputată de capacitatea ei de a descrie opere. Pentru Heliade Rădulescu un singur discurs
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
un comentariu critic, chiar dacă vrem să exprimăm tot o apreciere: pentru că în esență nu credem că sacralizarea autorilor s-ar putea articula cu o exegeză a operei. Însă inițial o asemenea precauție nu exista și realitatea e că foarte repede sacralizarea a fost amputată de capacitatea ei de a descrie opere. Pentru Heliade Rădulescu un singur discurs al admirației cuprindea personalitatea și opera genială. Vorbind despre indivizi excepționali, el putea să vizeze, în interiorul aceluiași cadru conceptual, și creația lor. Asta nu
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
de capacitatea ei de a descrie opere. Pentru Heliade Rădulescu un singur discurs al admirației cuprindea personalitatea și opera genială. Vorbind despre indivizi excepționali, el putea să vizeze, în interiorul aceluiași cadru conceptual, și creația lor. Asta nu înseamnă că figurile sacralizării se combinau cu un set de instrumente pentru analiza textuală. Nu trebuie să ne așteptăm ca elogierea unui "profet" să se completeze cu o metodologie fină de aplicare la text. E de remarcat de altfel că Heliade Rădulescu nu procedează
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
categoriei frumosului, o eliberare a drepturilor de utilizare a calificărilor supreme. Se deschideau astfel orizonturi aproape nelimitate de valorizare. Orice se putea prețui, în funcție de orice fel de calități. Monumentalizarea a justificat o apreciere aproape universalizată a materiei naționale. * * * Față de modelul sacralizării, cel al monumentalizării deplasează sensibil referentul spontaneității creatoare. Din punct de vedere sociologic, figurile sacralizării corespund dispariției sistemului de bresle care organiza lumea artei și sunt angajate într-un proces de proletarizare a societății creatorilor și de modificare a regulilor
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
aproape nelimitate de valorizare. Orice se putea prețui, în funcție de orice fel de calități. Monumentalizarea a justificat o apreciere aproape universalizată a materiei naționale. * * * Față de modelul sacralizării, cel al monumentalizării deplasează sensibil referentul spontaneității creatoare. Din punct de vedere sociologic, figurile sacralizării corespund dispariției sistemului de bresle care organiza lumea artei și sunt angajate într-un proces de proletarizare a societății creatorilor și de modificare a regulilor de acces în câmpul artei. Chiar dacă în sens istoric acest fenomen corespunde unei realități instituționale
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
În schimb, monumentalizarea nu se referă la oameni, ci la lucruri. Ea corespunde unor fenomene istorice care au condus la mărirea parcului de antichități și e expresia nevoii de a numi și de a gestiona abundența pieselor interesante. Dacă uzajele sacralizării sunt legate de disoluția clasei artizanilor, uzajele monumentalizării sunt reclamate de disoluția clasei obiectelor frumoase, de ieșirea lor din muzee și din nomenclatoarele specializate: frumosul se găsește peste tot și în toate. Pentru întemeietorii culturii literare în Țările Române, descoperirea
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
stinse într-acel june de douăzeci și trei de ani toate razele geniului, toate făgăduințele viitorului"102. O anume noțiune a vieții afectate de timp a condus în acel moment percepțiile estetice, inclusiv pe cele din domeniul literar. Spre deosebire de regimul sacralizării care se sprijinea pe o viață exemplară sau de regimul vocațional care avea să pună în centrul atenției viața singularizată, regimul monumentalizării a mizat pe expresia tranzitorie a vieții, definită de experiența unui prezent și de caracterul său pasager. O
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
04.2016. Ideea se regăsește, desigur, mult amplificată, în Politiques de la nature. Comment faire entrer les sciences dans la démocratie (1999), La Découverte, Paris, 2015. ------------------------------------------------------------------------- PROZA LUI A. SOLJENIȚÎN Relațiile interpersonale 2 1 FABRICA DE GENIU Resursele 110 3 Resursele Sacralizarea 164 163 Monumentalizarea Singularizarea 234 235 Devalorizarea unui mit Bibliografie selectivă 242 241 Indice de nume Abstract 248 247 Résumé
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
a datoriei, transpusă sub forma obligației morale, de ordin deontologic - ca doctrină a normelor de conduită profesională (Trusted, 1987, pp. 17-25ă. Pentru respectarea moralei, conduita indivizilor unei societăți este pusă sub protecția forțelor divinității, cu implicații directe ale religiei asupra sacralizării și Întăririi conceptelor de ordin moral (Kropotkin, 1922, p. 60ă În consonanță cu filosofia Greciei antice, ideile lui Socrate au conturat concepția că etica este cheia spre o viață virtuoasă care conduce la fericire, iar dezvoltarea ulterioară a acelorași idei
Riscul de fraudă by Ioan-Bogdan ROBU () [Corola-publishinghouse/Science/205_a_255]
-
să-și păstreze trecutul prin lógos, pe schemele ajutătoare ale imaginarului. Este ceea ce, după Herodot în istoriile sale (II 53), ar fi început odată cu Homer și cu Hesiod − cel care îi conferă poetului o funcție religioasă, chiar de sacralizare a trecutului. El are capacitatea dovedită de a mulțumi, chiar de a încânta zeitățile și de a rosti "adevărul". Dacă înlocuim, nu simbolic, ci practic, rolul poetului cu cel al ceremonialului imperial, fastuos și dramatic, constatăm că semnificațiile din vechea
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
impactului asupra comunității, dar și semnificației sale, a fost limitată oficial de Augustus însuși la procesiunea de înmormântare a împăraților, funus imperatorum, și, implicit, la divinizarea lor prin apoteoză, consecratio. Decizia autocratului de a-și apropria autoritar această formă de sacralizare a dus, pe de-o parte, la un monopol imperial asupra spațiului public și asupra traseelor urbane centrale, devenite scena manifestării plenare a puterii sale, iar pe de altă parte, la transformarea concretă a bazelor religiei romane republicane târzii, cu
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
va schimba ceva din canonul iconografic ortodox; și așa va rămâne el până în prezent. Organizarea grandioasă a funerariilor imperiale la Roma în perioada principatului, dar și la Constantinopol (cu toate modificările impuse de credința basileilor) demonstrează însă interesul comun pentru sacralizarea funcției imperiale. Practica și teoria divinizării, de sorginte greacă, trecute prin filtrul stoic (de la Cicero la Seneca), apoi prin cel creștin-timpuriu (și arian, la Eusebiu din Cesareea), vor fi și ele preluate de a doua capitală "romană", cea orientală (Benoist
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
ci și celebrarea victoriei, eveniment definitoriu în viața capitalei. Ceea ce conferea guvernării din perioada principatului o valoare triumfală și, în relația fecundă cu autocratul invictus sau victor, întărea sentimentul de apartenență la romanitate, devine mai puțin relevant în imperiul creștin. Sacralizarea spațiului urban, prin ceremonii specifice, asigura totodată și relația dintre oameni și zei; împăratul era și generalul legat de armata sa, și un "corp"-simbol, cum am subliniat, care concentra în el componentele variate ale politeismului roman; cultul imperial a
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
curte de la Dioclețian, adaptează ideologia imperială, asimilează zeitățile locale grecești, cumulează celebrul cult al soarelui cu figura plină de umanitate a lui Christos, îl "dublează" pe acesta, mai întâi ca vicar al său, înconjurat de figuri celeste; această politică de sacralizare a imaginii autocratului, în special pentru primul împărat creștin, va duce mai târziu chiar la pretenția de substitut a figurii christice (cum lasă să se întrevadă și perioada iconoclastă). Noțiunea complexă "rege−preot" este prezentă în Cărțile Sfinte și reprezentată
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
în „experiența naivității” (Emil Cioran) și a imanenței divinului. Iubirea și nunta, universul gospodăriei, paradis terestru în mic, proliferarea de roade („Auzi?/ Cartofii sunt lehuzi./ Ascultă, harul a trecut prin ei/ Virginal, candid și holtei./ Dumnezeiește.”) transcriu un rit al sacralizării existenței: integrarea în ciclurile unei vitalități cosmice, fără moarte (Înviere, Dragoste, Căsnicie, Har). Mesageri îi sunt buruienile „cu fir aprins”, lăcusta, pământul, toate cele ce, fără glas, mărturisesc prezența lui Dumnezeu în creația sa (A venit, Denie, Urare). Simpatia argheziană
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
prim-arheolog al moldovenismului ancestral) - și vocația de critic literar. ( În paranteză fie spus: criza de legitimitate (identitate) pe care o resimt conducătorii Basarabiei, nu trebuie căutată de aceștia în trecut. Nu vor găsi nimic care să le consfințească impostura. „Sacralizarea” unor ideologi comuniști, idoli de tinerețe precum Andrei Lupan și Emilian Bucov, nu este o soluție fericită, ci, mai degrabă, una descalificantă în aceste timpuri. Dacă vor să se perpetueze la putere, conducătorii de astăzi ai Basarabiei nu trebuie să
[Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
Elanuri titanice, în stare să cucerească cerul, pământul, să stăpânească timpul și spațiul, existența noastră, divinitatea (Vreau să joc, Dați-mi un trup, voi munților"); 18. Misterul lui "homo ludens" - divinitatea este eliberată prin joc, într-un elan cosmic de sacralizare, de spiritualizare; 19. Extazul contrastele se dizolvă în extaz: nocturn/ diurn; sacru/ profan; 20. Panismul o stare de toropeală, oarbă, edenică, expresie a beatitudinii cosmice, inspirată din cultul lui Pan (zeitate a naturii amorțite); contopire totală cu sevele pământului; 21
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
izvor este puritatea sa totală, ce-și are obârșia în intimitatea secretă a pământului. Pe lângă faptul că purifică organele și țesuturile, apa de izvor ne pune în contact cu liniștea și cu calmul primar, ne oferă posibilitatea reîntoarcerii la natură. Sacralizarea izvoarelor reprezintă un aspect universal al multor tradiții și mitologii, care vedeau în izvor apa vie sau apa virgină. Izvorul simbolizează originea vieții iar apa sa este considerată pe bună dreptate o autentică sursă de sănătate. Cele mai bune izvoare
[Corola-publishinghouse/Science/1870_a_3195]
-
a individului poate fi un punct de orientare fie și prin contrast spre libertatea verticală. în sfîrșit, aproape nu mai este nevoie de spus că, bine observat, principiul libertății religioase și de conștiință ferește de înțelegerea colectivistă a religiei, de sacralizarea grupurilor religioase, naționale, ideologice. Bine observat, el menține atenția spirituală pe axa care unește interioritatea trans individuală a omului cu transcendența, nemărginirea inimii profunde cu abisul divin. Punctele menționate mai sus nu sînt, desigur, interesante pentru modernitatea laică, nu sînt
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
lor de a se concepe ca societăți perfecte sau în drum spre o perfecțiune colectivă. întemeiate pe recunoașterea propriei, indefinitei amendabilități, societățile liberale sînt figura unui mers accidentat, dar funcțional, pe orizontala timpului. E o trăsătură care, bine interpretată, interzice sacralizarea socialului și a istoriei, elimină obiectivarea sociomorfică a absolutului, menține distanța dintre imanent și transcendent. Ascunsă în adîncul fiecărui suflet, prezența transcendenței e lăsată mai evident ca oricînd în grija persoanei umane ; se manifestă public prin intermediul persoanei, prin demnitatea ei
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]