433 matches
-
primitor, așa cum se află zugrăvită pe vitraliul unei biserici din ținutul meu de baștină"394*. Această dispoziție, pe lângă transparența opacă a unui vitraliu, subliniază distanța în care se desfășoară reprezentarea. Deoarece sfârșitul povestirii este apoteoza unei ospitalități necondiționate, absolute și sacrificiale, trebuie să ne întoarecem în urmă pentru a înțelege care erau limitele cu care Iulian are de a face. Să luăm ambiguitatea limitei care poate fi la fel de bine Schranke ca și Grenze, după cum arată Kant. Frontiera se deosebește de barieră
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
toți sunt morți și în pământ am simțit / Cum hora miresei se învârtea // Taci mireasă, nu mai plânge" (Să bem vinul de nuntă). Titlul volumului Ardere de tot, din 1976, trimite la grecescul holocaust (kaiein = ardere), referire biblică la practica sacrificială la ebrei și nu numai. Lui Avraam i s-a poruncit să nu-și sacrifice fiul, ci să aducă spre ardere-de-tot un berbec (Facerea, XX, 2). Prin ardere-de-tot, poeta vizează sensul derivat: acela de jertfire-de-sine. Existența în totul e zbatere
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
și în umilință. Astfel, omului i se ivește șansa refacerii puterilor sufletești și spirituale după modelul universal al păstorului-zeu (Dumuzi), devenind capabil, în varianta carpatică, să întîmpine moartea, cel mai de temut vrăjmaș al vieții, „împăcat și tare”. În puterea sacrificială de „a pune întrebarea justă” (și necesară), în folosul tuturor, chiar dacă ea rămîne deschisă, pentru a fi asumată de fiecare individ în parte, stă înțelesul moral și existențial al Mioriței. Pe această cale, textul românesc se unește cu documentele de
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
mai tîrziu, doar unor persoane favorizate sau inițiate, care se foloseau de tehnici magice. Regele Saul reușește, cu ajutorul unei vrăjitoare, să recheme din sheol umbra strămoșului său, Samuel, interogîndu-l direct, într-un moment critic pentru neamul lui Israel. Prin tehnici sacrificiale, Ulise coboară în subterane, dialogînd cu eroii de la Troia, transformați în umbre jalnice. Alta este situația Inannei, în cea mai veche ipostază sumeriană, așa cum a fost identificată de asiriologul S. N. Kramer. Zeița se hotărăște să coboare în infern, în lumea
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
trăsături fine, ca idealizare a victimei. Și Burada, familiarizat cu cercetările arheologice, reproduce în studiul său un asemenea chip, amintind îndeaproape statuetele de lut virile ale cucutenienilor, care însoțeau zeițe ale fertilității. Asocierea tinereții, frumuseții și nenuntirii într-un act sacrificial justifică drama, bocetul, lacrimile. La rîndul său, Gheorghe Vrabie descoperă și el o variantă printre manuscrisele Bibliotecii Academiei, care completează cele două tipuri cunoscute de la Burada: Scaloiene, iene, Pui de cuconele, Te caută mă-ta Prin pădurea rară, Cu inima
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
Girard urmările violenței sunt duale 45, atât negative prin sporirea răului provocat în mod brutal -, cât și pozitive prin resimțirea unei mulțumiri împărtășite, datorate ofrandei aduse. De altfel, prezența însăși a divinității în această ecuație asigura caracterul sacru al actului sacrificial, a cărui etimologie exprimă ideea în sine a "facerii de sacru". Tot în acest spirit, filosoful român Nae Ionescu afirma, încă din 1925, referindu-se la trăsătura de sanctitate a divinului, că "divin este acea realitate sau acea valoare căreia
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
de fapt, de marea comoară a creștinismului patristic, acesta, la rându-i, fiind înfrânt, ceea ce și explică prăbușirea Bizanțului. Omul a mărit, astfel, distanța dintre el și lumina Duhului Sfânt, recăzând în violență malefică. Franța se pomenește în plină criză sacrificială, uitând calea hristică a rezolvării acesteia și pariind doar pe raționalismul justiției. În locul libertății după fire, intelighenția franceză, în frunte cu Jean Jacques Rousseau, proclamă libertatea după natură și decretează codul drepturilor și libertăților omului, marea miză a Revoluției Franceze
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
metafizicile materialiste ale veacului, declanșând un război de anvergură împotriva religiei și a Bisericii, care-și recunoșteau, astfel, penetrarea de către diavol. Libertatea e numai după fire, care transcende natura, în lucrarea energiilor divine. Când Biserica s-a pomenit în mijlocul crizei sacrificiale 65, adică în violența revoluției, Papa Pius al VII-lea a intervenit cu o bulă papală, încercând restaurarea libertății augustiniene, știind cât de primejdioasă pentru omenire e abandonarea jertfei hristice. Cert e că revoluțiile europene vor instaura o ruptură profundă
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
papală, încercând restaurarea libertății augustiniene, știind cât de primejdioasă pentru omenire e abandonarea jertfei hristice. Cert e că revoluțiile europene vor instaura o ruptură profundă între tradiție și modernitate. De la societățile arhaice până în secolul Luminilor, predominantă a fost soluționarea crizei sacrificiale fie prin victima ispășitoare (ceea ce încă se va mai încerca în Franța, în conflictul franco-german, prin "afacerea Dreyfus"), fie ritualic, în spiritul învierii creștine, fie prin spălarea onoarei în duel, soluție consacrată în viața aristocratică a evului mediu, fie pe
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Oricât de căzută, Dumnezeu încă nu și-a retras din lume ultima făclie, care dă speranța învierii. Cum poate să apară ordinea în haosmos, lumina în întuneric? Altfel spus, cum poate haosmosul să devină cosmos? Răspunsul e: prin curmarea crizei sacrificiale, care înseamnă întoarcerea cu fața spre Creator, iar nu spre diavol. Or, numai raționalismul justiției, rupt de actul sacrificial hristic, nu e suficient pentru a reîntrona comuniunea dialogică în lume. "Sacrificiul atrage atenția René Girard a fost întotdeauna ca o
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
să apară ordinea în haosmos, lumina în întuneric? Altfel spus, cum poate haosmosul să devină cosmos? Răspunsul e: prin curmarea crizei sacrificiale, care înseamnă întoarcerea cu fața spre Creator, iar nu spre diavol. Or, numai raționalismul justiției, rupt de actul sacrificial hristic, nu e suficient pentru a reîntrona comuniunea dialogică în lume. "Sacrificiul atrage atenția René Girard a fost întotdeauna ca o mediere între un sacrificator și o <<divinitate>>"67. Rațiunile lui rămân, însă, ascunse, căci sunt deasupra oricărei rațiuni, încât
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
ca o mediere între un sacrificator și o <<divinitate>>"67. Rațiunile lui rămân, însă, ascunse, căci sunt deasupra oricărei rațiuni, încât modernilor sacrificiul le apare ca absurd și, firește, inuman. Așa se și explică inaderența modernilor și postmodernilor la miturile sacrificiale de felul celui al jertfei pentru creație din balada Monastirea Argeșului. Dar mitul rezolvă o profundă criză sacrificială prin victima ispășitoare, care este Ana, respectiv Mira din drama lui Blaga, făcând posibilă creația de cultură și civilizație. Ana frânge violența
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
oricărei rațiuni, încât modernilor sacrificiul le apare ca absurd și, firește, inuman. Așa se și explică inaderența modernilor și postmodernilor la miturile sacrificiale de felul celui al jertfei pentru creație din balada Monastirea Argeșului. Dar mitul rezolvă o profundă criză sacrificială prin victima ispășitoare, care este Ana, respectiv Mira din drama lui Blaga, făcând posibilă creația de cultură și civilizație. Ana frânge violența telurică, irațională, malefică, dărâmătoare de ziduri, curmă discordia dintre meșteri și restabilește unitatea dialogică a comunității. În mit
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
natura întreagă"68. Săptămâna patimilor, moartea și învierea Mântuitorului readuc ritualic, în fiecare an, sacrificiul real, refăcând dialogic unitatea comunităților umane întru iubire, unitate veșnic amenințată de pornirile violenței malefice care ne însoțește existența ca parte a diavolului. Raționalizarea crizei sacrificiale în societățile moderne, cu începuturi încă din vechime, este dezvoltarea paralelă a sistemului judiciar, care derivă din justiția divină. Dacă sistemul nostru ni se pare mai rațional ne atenționează Girard este, în realitate, pentru că e mai strict conform principiului răzbunării
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
se restabilește. Mecanismul funcționează la nivel privat, între grupuri sociale și între comunități naționale, ultima instanță fiind a dreptului internațional. Separarea dintre Biserică și stat în societățile moderne a putut crea impresia că justiția laică poate înlocui complet "iraționalitatea" crizei sacrificiale, curmată prin violența benefică fondatoare, că, deci, lumea de aici poate subzista fără religie. Așa s-a născut teoria că societatea e rezultatul nu al unui act fondator sacral in illo tempore, ci al unui contract social, încât unitatea lumii
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
socială deținătoare a puterii în stat. Gândirea umană devenea și mai incapabilă să repereze esența religioasă a unității dialogice a lumii. În secolul Luminilor, efectul n-a întârziat să apară, căci ignorarea raționalistă a riturilor fondatoare readuce violența, adâncind criza sacrificială. Ca eveniment istoric, ea s-a numit Marea Revoluție Franceză, aducătoare de teroare și de ghilotină, ca șir de răzbunări ce amenințau să devină perpetue. Istoria a dat dreptate protagoniștilor revoluției, dar dreptatea era a Papei care chema la rememorarea
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
a dat dreptate protagoniștilor revoluției, dar dreptatea era a Papei care chema la rememorarea iubirii augustiniene. Revoluția Franceză va aduce Europei un prim "război mondial", declanșat de ambițiile eroice ale lui Napoleon Bonaparte. Aceeași revoluție a favorizat și noi acte sacrificiale fondatoare, din care au apărut națiunile moderne în secolul al XIX-lea. De acum încolo, Europa va dezvolta trei tipuri de violență, dincolo de cea privată și de clan: violența de clasă, raționalizată de marxism și de utopiile aferente; violența între
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
interesante vine dinspre intelectualitatea desprinsă din lumea islamului. Ea încearcă să rezolve criza intervenită în lume în urma ofensivei americane în Orientul Mijlociu, din interese strategice de ordin politic și economic, un factor esențial fiind și conflictul palestiniano-isrealian, împins într-o criză sacrificială perpetuă cu largă extindere în lumea arabă. Este limpede că, în limbaj eminescian, antiteza Occident-Islam a devenit, îndeobște după 11 septembrie 2001, una monstruoasă, cu urmări greu de prevăzut. Lucrări precum cea a lui Samuel P. Huntington despre ciocnirea civlizațiilor
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Maria Magdalena. Rivalitatea a existat între religia oficială a imperiului și creștinismul minoritar, persecutat (5,8% din populație). Pricina persecuției nu venea pe criterii sexuale, fiindcă temelia oricărei religii este modalitatea de a valorifica sacrul, adică de a "gestiona" criza sacrificială. Marea diferență dintre religiile precreștine (sau postcreștine, ca Islamul), fie ele politeiste sau monoteiste, vine din natura sacrificiului: cum am mai spus-o, în vreme ce până la creștinism oamenii "îmblânzeau" violența malefică prin sacrificii animale sau umane aduse zeilor, în creștinism, pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
În conflictul cu religia oficială, creștinii erau învinuiți că nu practică sacrificiile aduse zeilor, ceea ce le atrăgea vinovăția pentru toate relele din imperiu. De aici persecuțiile dure și martirizarea creștinilor în primele secole. Altminteri, împărații tolerau toate cultele de tip sacrificial tradițional. Un edict din anul 304 impunea obligativitatea cetățenilor romani de a aduce sacrificii zeilor, iar nesupunerea însemna condamnarea la moarte sau muncă silnică pe viață 289. Constantin cel Mare a curmat aceste persecuții în 313, adică la un an
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
cel mult, la secte sau la "religii" materialiste de felul comunismului. Este adevărat că religiile se nasc din antagonisme fundamentale din ființa umană și socială, cum a demonstrat René Girard, în admirabila lui carte Violența și sacrul, dar marile crize sacrificiale nu pot fi programate și rezolvate pe cale strict rațională. Partenerii "trialogului" din finalul cărții lui Ștefan Lupașcu au sesizat că religia visată de filosof se situează între mistică și gnoză. Din ea ar putea să se revendice, la urma urmei
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
puberul transformă istoria copilului într-o subiectivitate infantilă și de-istorizată: puberul sacrifică copilăria pentru a se transforma în subiect și orice revenire la această copilărie apare ca o posibilă rezistență. Rezultat al perioadei pubertare, infantilul este însușirea subiectivă a reziduului sacrificial al copilăriei. Într-un anume fel travaliul puberului se opune rememorării copilăriei: „cu cât elaborarea adolescentă se manifestă mai mult, cu atât infantilul, scufundat în scena pubertară, evadează și se organizează” (Gutton, 2000). Se înțelege că eventuala insistență a terapeutului
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
Desigur, faptul că regele nu sacrificase donatorului divin darul de preț primit din partea lui îi oferi o scuză cum nu se putea mai valabilă. Într-adevăr, Minos sustrăsese un dar destinat inițial să se întoarcă la zeu sub forma fumului sacrificial; nu era prima dată când muritorii cei mai de vază făceau cu pricea în schimburile lor cu olimpienii. Fu cât se poate de atentă să nu pomenească nimic de mânia zeului împotriva Labirintului și de latura expiatorie a ofrandei pe
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
en otros se habla de "comer al mismo dios", en cuyo caso se considera la comida como unión mística con el dios, y como participación de șu fuerza y de șu destino." (Dionisio Borobio, El sacrificio ritual y la comida sacrificial: signos y símbolos, în Teatro y referentes sagrados. De M. de Ghelderode a F. Arrabal, coordinación y edición de Francisco Torres Monreal, Universidad de Murcia, Servicio Publicaciones, 2001, p. 71) ("Pare clar că în toate religiile, "hrană pentru zei" trece
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
transformă pe martir din cineva care suferă și moare În cineva care poartă mărturie. Trebuie să ne ridicăm singuri crucea și s‑o acceptăm ; nu doar să ne fie impusă prin coer‑ ciție exterioară. Suferința devine creativă, iar moartea devine sacrificială, dacă și numai dacă sunt acceptate de bunăvoie de cel care trebuie să sufere sau să moară. Pentru a Întări această trăire avem destule mărturii și din primele secole creștine. Astfel, cunoaștem din Tradiție și de la Sfântul Ambrozie al Milanului
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]