143 matches
-
bietului rege nebun”, în 1423, Henric al V-lea „Plantagenetul” se încoronează rege al Franței la Nôtre-Dame de Paris. Din punct de vedere juridic, acest act este nul, deoarece încalcă regulamentele succesorale franceze din 1322 și 1328, cât și legea salică devenită izvor formal de drept în materie succesorală în secolul anterior. Această stare de fapt a încetat în 1429, când Carol de Valois, rege neîncoronat al Franței, a devenit Carol al VII-lea (1422-1461) fiind încoronat la Reims. În anul
Casa de Valois () [Corola-website/Science/312554_a_313883]
-
că se trage din Carol cel Mare, iar partizanii săi evidențiază contrastul dintre decăderea familiei capețiene și vigoarea ramurii carolingiene. În 1584, fratele mai mic al regelui și moștenitorul prezumptiv la tron, Francisc, Duce de Anjou, a murit. Conform Legii Salice următorul moștenitor la tron era protestantul Henric de Navara, un descendent al regelui Ludovic al IX-lea cel Sfânt. La sfaturile mamei sale, Henric al III-lea se apropie de Liga Catolică și emite un edict de suprimare a protestantismului
Henric al III-lea al Franței () [Corola-website/Science/312075_a_313404]
-
educație și artă. A murit în 1024, nelăsând urmași, probabil datorită unui jurământ de castitate luat împreună cu soția sa Cunigunde de Luxemburg. A fost ultimul membru al dinastiei ottoniene, fiind urmat de Conrad al II-lea, primul monarh din dinastia salică, strănepotul uneia dintre fiicele lui Otto cel Mare. A fost canonizat sfânt în 1146 probabil în timpul lui Clement al II-lea.
Henric al II-lea al Sfântului Imperiu Roman () [Corola-website/Science/312132_a_313461]
-
5 ianuarie 1477. Înainte de încoronarea sa ca rege al romanilor în 1486, Maximilian a decis să asigure moștenirea burgundă, familiei sale, Casa de Habsburg, cu orice preț. Ducatul de Burgundia era de asemenea revendicat de coroana franceză sub pretextul Legii Salice, regele Ludovic al XI-lea al Franței contestând viguros pretenția Habsburgilor la moștenirea burgundă. Maximilian s-a angajat în apărarea teritoriilor soției sale de un atac al lui Ludovic al XI-lea și a învins forțele franceze în Bătălia de
Maximilian I al Sfântului Imperiu Roman () [Corola-website/Science/312146_a_313475]
-
apropiată a monarhului defunct pe linie masculină, un nepot de frate al lui Filip cel Frumos, Filip de Valois. Trebuie menționat aici că în regulamentele succesorale franceze din 1316, 1322 și 1328 nu se face nicăieri aluzie la faimoasa lege salică, menționată abia în 1358 de juristul și cronicarul Richard Lescot. Interpretarea legii salice în sensul imposibilității femeilor de a domni și de a putea transmite acest drept a fost făcută abia în 1416 de Jean de Montreuil în „Traité contre
Dinastia Capețienilor () [Corola-website/Science/311644_a_312973]
-
Filip cel Frumos, Filip de Valois. Trebuie menționat aici că în regulamentele succesorale franceze din 1316, 1322 și 1328 nu se face nicăieri aluzie la faimoasa lege salică, menționată abia în 1358 de juristul și cronicarul Richard Lescot. Interpretarea legii salice în sensul imposibilității femeilor de a domni și de a putea transmite acest drept a fost făcută abia în 1416 de Jean de Montreuil în „Traité contre les Anglais”, iar în 1464, Legea succesiunii la tron prevedea atât aceste principii
Dinastia Capețienilor () [Corola-website/Science/311644_a_312973]
-
politice și economice care ar fi decurs de aici, conform punctului de vedere dezvoltat de eminentul om de cultură francez André Maurois. De-a lungul secolelor, Capețienii s-au răspândit în întreaga Europă, conducând de la regate la simple domenii. Legea salică, restabilită în timpul Războiului de o Sută de Ani dintr-o străveche tradiție salică francă, a făcut ca monarhia franceză să permită doar descendenți de sex masculin ai lui Hugo Capet pentru succesiunea la tronul Franței. Fără legea salică, după moartea
Dinastia Capețienilor () [Corola-website/Science/311644_a_312973]
-
dezvoltat de eminentul om de cultură francez André Maurois. De-a lungul secolelor, Capețienii s-au răspândit în întreaga Europă, conducând de la regate la simple domenii. Legea salică, restabilită în timpul Războiului de o Sută de Ani dintr-o străveche tradiție salică francă, a făcut ca monarhia franceză să permită doar descendenți de sex masculin ai lui Hugo Capet pentru succesiunea la tronul Franței. Fără legea salică, după moartea lui Ioan I, coroana ar fi trecut la sora sa vitregă, Joan (mai
Dinastia Capețienilor () [Corola-website/Science/311644_a_312973]
-
domenii. Legea salică, restabilită în timpul Războiului de o Sută de Ani dintr-o străveche tradiție salică francă, a făcut ca monarhia franceză să permită doar descendenți de sex masculin ai lui Hugo Capet pentru succesiunea la tronul Franței. Fără legea salică, după moartea lui Ioan I, coroana ar fi trecut la sora sa vitregă, Joan (mai târziu Joan de Navarra). Oricum, paternitatea Joanei era suspectă din cauza adulterului mamei sale; magnații francezi au adoptat legea salică pentru a împiedicat succesiunea la tron
Dinastia Capețienilor () [Corola-website/Science/311644_a_312973]
-
succesiunea la tronul Franței. Fără legea salică, după moartea lui Ioan I, coroana ar fi trecut la sora sa vitregă, Joan (mai târziu Joan de Navarra). Oricum, paternitatea Joanei era suspectă din cauza adulterului mamei sale; magnații francezi au adoptat legea salică pentru a împiedicat succesiunea la tron a unui posibil bastard. În 1328, regele Carol al IV-lea al Franței a murit fără a avea moștenitori masculini, frații lui murind înaintea sa. La vremea aceea, singurul moștenitor de sex masculin al
Dinastia Capețienilor () [Corola-website/Science/311644_a_312973]
-
al regelui Filip al IV-lea al Franței este regele Eduard al III-lea al Angliei, fiica lui Filip, Isabela a Franței, fiind mama sa. Lorzii francezi s-au opus succesiunii unui monarh francez, și au făcut o adăugare Legii Salice prin care niciun moștenitor de sex masculin nu poate succede la tron printr-o linie feminină. Așadar în loc de succesiunea de mai sus, coroana franceză a trecut de la Casa de Capet după moartea lui Carol al IV-lea la Filip al
Dinastia Capețienilor () [Corola-website/Science/311644_a_312973]
-
de la nici una dintre cele trei soții ale sale. Tânărul Francis a fost logodit din anul 1506 și apoi căsătorit la 18 mai 1514 cu Claude a Franței, fiica lui Ludovic al XII-lea și a Annei de Bretania. Pentru că Legea Salică afirma că femeile nu pot moșteni tronul Franței, la moartea regelui Ludovic al XII-lea, pe tron a urcat Francis I, care era cel mai mare descendent pe linie masculină a Dinastiei Capețienilor. Când Francisc a devenit rege în 1515
Francisc I al Franței () [Corola-website/Science/311778_a_313107]
-
al IV-lea a confiscat ducatul de Aquitaine și regiunea Ponthieu. Eduard emite pretenții la tronul Franței susținând că este singurul descendent masculin al regelui Filip al IV-lea, care era bunicul său pe linie maternă. Francezii au invocat Legea Salică de succesiune și au respins revendicarea regelui Angliei numindu-l moștenitor pe nepotul regelui Franței, Filip al VI-lea, care a domnit între anii 1328-1350. Eduard începe războiul împotriva Franței și își construiește alianțe. În 1338, Ludovic al IV-lea
Casa de Plantagenet () [Corola-website/Science/310961_a_312290]
-
al IV-lea a confiscat ducatul de Aquitaine și regiunea Ponthieu. Eduard emite pretenții la tronul Franței susținând că este singurul descendent masculin al regelui Filip al IV-lea, care era bunicul său pe linie maternă. Francezii au invocat Legea Salică de succesiune și au respins revendicarea regelui Angliei numindu-l moștenitor pe nepotul regelui Franței, Filip al VI-lea, care a domnit între anii 1328-1350. Eduard începe războiul împotriva Franței și își construiește alianțe. În 1338, Ludovic al IV-lea
Eduard al III-lea al Angliei () [Corola-website/Science/312461_a_313790]
-
sa Anne Marie de Orléans, care avea șaisprezece ani, era să moară la nașterea sa. Bunicii ei materni au fost Filip al Franței, Duce de Orléans, fratele regelui Ludovic al XIV-lea și Prințesa Anne Henrietta a Angliei. Datorită legii salice nu avea cerințele necesare să moștenească ducatul de Savoia. Nașa ei a fost bunica sa, Marie Jeanne de Savoia, iar nașul său a fost prințul Emanuele Filiberto de Savoia-Carignano. A fost legată în mod particular de bunica și mama sa
Marie-Adélaïde de Savoia () [Corola-website/Science/312832_a_314161]
-
a fost îngropat. Cum nu a avut copii legitimi în viață, coroana Regatului Unit a trecut Prințesei Victoria de Kent, singurul copil al lui Eduard Augustus, Duce de Kent, al patrulea fiu al regelui George al III-lea. Din cauza Legii Salice, o femeie nu putea conduce Hanovra, așa încât coroana hanoveriană a trecut celui de-al cincilea fiu al regelui George al III-lea, Ernest Augustus, Duce de Cumberland. Principalii beneficiari ai testamentului său au fost cei opt copii în viață ai
William al IV-lea al Regatului Unit () [Corola-website/Science/312922_a_314251]
-
de Franța, consideră că lui trebuie să îi revină Coroana franceză. Desigur că acest lucru nu era acceptabil și nici măcar posibil datorită Legii de Succesiune la tron din 1464, care excludea ca posibil succesor un prinț străin și consacra "legea salică", adică îndepărtarea succesiunii pe linie feminină. După o căutare elaborată, juriștii francezi au reușit să depisteze ruda cea mai apropiată a lui Henric al III-lea al Franței, în persoana lui Henric de Bourbon, regele Navarei. Pentru a depista înrudirea
Casa de Bourbon () [Corola-website/Science/310436_a_311765]
-
destule împotriva inamicilor. Asasinatul politic avea să ducă la schimbarea cursului politicii franceze. Această pierdere a devastat nu numai familia, ci a pus continuarea dinastiei Bourbon în pericol căci ducele Angoulême nu avea nici un copil. Parlamentul a dezbătut abolirea legii salice care a excludea femeile din succesiune. Cu toate acestea, văduvă ducelui de Berry, Caroline de Napoli-Sicilia,a devenit gravidă și a dat naștere unui fiu, Henry, Ducele de Bordeaux. Ludovic al XVIII-lea a fost determinat să cedeze presiunii exercitate
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
în anul 1925, când Carol a notificat renunțarea sa la dreptul de a moșteni tronul și s-a încheiat la 8 iunie 1930 prin revenirea acestuia pe tron. Conform Statutului Casei Regale din România, tronul se transmitea pe baza legii salice, respectiv, putea avea calitatea de moștenitor numai fiul cel mai vârstnic al regelui în exercițiu sau, în lipsă de descendenți, ruda cea mai apropiată de sex bărbătesc a acestuia. Regele Carol I nu a avut descendenți masculini, ci numai o
Criza dinastică din România () [Corola-website/Science/305792_a_307121]
-
merovingiană nu era o lege universală bazată pe echitate rațională, aplicabilă tuturor, asemenea legii romane; era aplicată fiecăruia în conformitate cu originea sa: francii ripuarieni aveau propria lor "Lex Ribuaria", codificată la o dată ulterioară (Beyerle și Buchner 1954), în timp ce așa-numita "Lex Salica" (Legea salică) a clanurilor saliene, codificată pentru prima oară în 511 (Rouche 1987 p 423), era invocată sub exigențele medievale până în perioada Valois. Din acest punct de vedere, francii se aflau în urma burgunzilor și a vizigoților, neavând o lege universală
Dinastia Merovingiană () [Corola-website/Science/303466_a_304795]
-
era o lege universală bazată pe echitate rațională, aplicabilă tuturor, asemenea legii romane; era aplicată fiecăruia în conformitate cu originea sa: francii ripuarieni aveau propria lor "Lex Ribuaria", codificată la o dată ulterioară (Beyerle și Buchner 1954), în timp ce așa-numita "Lex Salica" (Legea salică) a clanurilor saliene, codificată pentru prima oară în 511 (Rouche 1987 p 423), era invocată sub exigențele medievale până în perioada Valois. Din acest punct de vedere, francii se aflau în urma burgunzilor și a vizigoților, neavând o lege universală după modelul
Dinastia Merovingiană () [Corola-website/Science/303466_a_304795]
-
cronici, alte surse sunt scrisorile și alte documente de acest tip. Clericii, precum Grigore și Sulpitius cel Pios au scris scrisori, deși doar câteva s-au păstrat. S-au păstrat edicte, acte de donație, și decizii judecătorești, precum și cunoscuta "Lex Salica", menționată mai sus. Din domniile lui Clotaire al II-lea și Dagobert I s-au păstrat numeroase exemple în care regele joacă rol de instanță supremă de judecată. În sfârșit, dovezile arheologice nu pot fi ignorate ca o sursă de
Dinastia Merovingiană () [Corola-website/Science/303466_a_304795]
-
O serie de achiziții și căsătorii avantajoase au mărit domeniul Comitatului Luxemburg, iar în 1354 Carol al IV-lea, Împărat din dinastia Luxemburg, îl ridică la rangul de Ducat pentru fratele său Wenceslaus I. Deoarece Ducatul era guvernat conform Legii Salice, la moartea acestuia fărăurmași, docatul revine nepotului său Wenceslaus II, Rege al Romanilor și al Boemiei. Acesta oferă ducatul drept gaj în 1388 lui Jobst de Moravia acesta devenint "Duce angajat" ("duc engagé"), o practică ce va continua în următoarea
Ducatul Luxemburg () [Corola-website/Science/314985_a_316314]
-
timp de 6 luni, în cadrul acordării însemnelor laice ale demnității primite, să dăruiască pe ierarhii investiți. Prin concordatul de la Worms se pune capăt sistemului de sprijinire a regalității germane pe instituția bisericească catolică imperială, care existase pe parcursul dinastiilor ottoniene și salice. Puterea papală se despărțea semnificativ în Sfântul Imperiu Roman de cea a împăratului romano-german, devenind pentru următoarele două secole, o putere de prim rang în Europa de Vest și Europa Centrală. Scaunul Papal a încheiat ulterior înțelegeri asemănătoare celei de la Worms cu
Concordatul de la Worms () [Corola-website/Science/319436_a_320765]
-
William al IV-lea tronul Regatului Unit a trecut următorului moștenitor legitim, Ducelui de Kent (al patrulea fiu al regelui George al III-lea) și deci a singurului copil al Prințului Eduard, Prințesa Victoria. Totuși, în Hanovra se aplica legea salică care cerea un moștenitor pe linie masculină. Prin urmare, Ducele de Cumberland (al cincilea fiu al regelui George al III-lea) a devenit rege al Hanovrei. Case regale de Hanovra și a Regatul Unit au fost separate.
Ernest Augustus I de Hanovra () [Corola-website/Science/317823_a_319152]