377 matches
-
decât o existență meteorică, ca și alte puncte deținute la un moment sau altul de sarazini în sudul Italiei, Sicilia a constituit o regiune ferm ocupată de către musulmani și a fost nevoie de intervenția acestui nou factor politic pentru ca dominația sarazinilor să fie treptat eliminată. Emiratul de Sicilia a început să se fragmenteze pe măsură ce disputele interdinastice se înmulțeau. Începând din secolul al XI-lea, statele din sudul Italiei continentale angajau mercenari normanzi, care erau descendenți creștini ai vikingilor; normanzii au fost
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
să folosească "Piece of Eden" pentru a controla Țara Sfântă și a aduce pace, luându-le oamenilor libera voință. Acesta află că de Sablè, profitând de asasinatele Frăției, care au adus pierderi atât de partea Cruciaților cât și de partea Sarazinilor, intenționează să convingă cele două tabere să se alieze împotriva noului inamic comun, Hashshashin. Altaïr îl ucide în luptă pe de Sablè în fața regelui creștin Richard Inimă-de-Leu, dar nu reușește să îl convingă pe acesta că sfârșitul războiului ar fi
Assassin's Creed (joc video) () [Corola-website/Science/312668_a_313997]
-
Pe parcursul domniei sale, Principatul de Capua a devenit la rândul său independent. "De jure", Salerno încă era vasal al împăratului occidental, însă în practică se manifesta ca un stat independent. La un moment dat, principele său s-a aliat chiar cu sarazinii. În 880, Guaifer a fost înlocuit de către fiul său Guaimar I, care l-a forțat să se retragă la mănăstire și să îi predea lui frâiele guvernării. Cronicile care descriu vremea sa îl ilustrează în termenii unui despot și el
Principatul de Salerno () [Corola-website/Science/324626_a_325955]
-
l-a forțat să se retragă la mănăstire și să îi predea lui frâiele guvernării. Cronicile care descriu vremea sa îl ilustrează în termenii unui despot și el nu pare să fi fost popular. El a renunțat la alianța cu sarazinii în favoarea unei strânse relații cu împăratul occidental, la vremea aceea Carol cel Pleșuv. Totuși, în 887 Guaifer s-a îndepărtat de suzeranul său și a prestat omagiu împăratului bizantin Leon al VI-lea, de la care a primit titlul de "patrikios
Principatul de Salerno () [Corola-website/Science/324626_a_325955]
-
independentă. El a căutat să sporească controlul bisericii în regiune, însă a eșuat în această întreprindere. El a introdus principiul co-regenței fiilor, în scopul de a stabiliza succesiunea. Fiul său, Guaimar al III-lea, a fost nevoit să suporte atacurile sarazinilor, însă a fost ajutat de către mercenarii normanzi. De asemenea, de-a lungul întregii sale domnii, Guaimar s-a îndreptat împotriva posesiunilor bizantine și a acordat sprijin răsculaților longobarzi din acestea, conduși de Melus din Bari. De asemenea, l-a ajutat
Principatul de Salerno () [Corola-website/Science/324626_a_325955]
-
În cele din urmă, Pandenulf s-a văzut nevoit să îl recunoască pe Lando ca stăpânind în Caiazzo, în condițiile în care apăreau alți pretendenți . După ce ducele Docibilis I de Gaeta a rupt relațiile cu papalitatea din cauza relațiilor sale cu sarazinii, cu care Docibilis se alise, papa Ioan i-a acordat lui Pandenulf anutorizația de a achiziționa posesiunile papale aflate sub guvernarea ducelui de Neapole, Athanasie. Trupele lui Pandenulf i-au constrâns pe cei din Gaeta să își restrângă controlul la
Pandenulf de Capua () [Corola-website/Science/324856_a_326185]
-
acordat lui Pandenulf anutorizația de a achiziționa posesiunile papale aflate sub guvernarea ducelui de Neapole, Athanasie. Trupele lui Pandenulf i-au constrâns pe cei din Gaeta să își restrângă controlul la propria lor peninsulă, însă Docibils a făcut apel la sarazinii stabiliți în Agropoli și a recucerit Fondi, provocând ravagii asupra teritoriului papal. Pandenulf a fost însă rechemat de noile evenimente din Capua, iar papa a fost nevoit să încheie un tratat cu Docibilis, prin care cel din urmă se recunoștea
Pandenulf de Capua () [Corola-website/Science/324856_a_326185]
-
al papei. Pandenulf a găsit un nou aliat în persoana ducelui de Neapole, Athanasie. Dornic să îi mențină pe cei din Capua în stare de război, ducele napolitan a răspuns imediat apelului. Fiind între timp excomunicat din cauza relațiilor sale cu sarazinii, Athanasie a devenit supus al bizantinilor, schimbându-și tabăra și asediind Capua. Din aprilie 881, el l-a alungat pe Pandenulf și a trecut el însuși la conducerea Capuei, ca vasal al lui Guaimar I de Salerno.
Pandenulf de Capua () [Corola-website/Science/324856_a_326185]
-
III-lea (d. sfârșitul lui 968/începutul lui 969) a fost cel mai longeviv duce de Neapole, domnind între 928 și 968. Ioan a fost fiul și succesorul ducelui Marin I de Neapole. La începutul domniei sale, a purtat lupte împotriva sarazinilor, cu care a încheiat ulterior un tratat, după ce aceștia au apărut în fața zidurilor Neapolelui în anul 929. În continuare, s-a aliat cu principele longobard de Benevento, Atenulf al III-lea, cu care a semnat un pact, ca și cu
Ioan al III-lea de Neapole () [Corola-website/Science/327728_a_329057]
-
deținut această importantp funcție până în 985 și a organizat îmbunătățirea pozițiilor bizantine din peninsulă, într-un context favorabil pentru Bizanț: împăratul occidental Otto al II-lea fusese înfrânt în bătălia de la Stilo și murise în anul îmediat următor (983), în vreme ce sarazinii din sudul Italiei se confruntau cu dispute interne. Astfel, Delphinas a fost capabil să consolideze controlul bizantin asupra regiunii numite Longobardia, cucerind Ascoli în decembrie 982. Câțiva ani mai târziu, Delphinas s-a raliat revoltei conduse de Bardas Focas cel
Calochir Delphinas () [Corola-website/Science/324452_a_325781]
-
le-a inventariat în deceniul al cincilea al secolului al X-lea, sunt cuprinse în capitolele 12-40. Aceste tratate conțin sursele tradiționale și legendele cu privire la ocuparea în trecut a teritoriilor din jurul imperiului de către popoarele care le locuiau în timpul editării manuscrisului (sarazini, longobarzi, veneti, sârbi, croați, maghiari, pecenegi). Capitolele 1-8 și 10-12 explică politica imperială față de pecenegi și popoarele turcice. Capitolul 13 este privire generală a politicii externe din punctul de vedere al împăratului. Capitolele 43-46 tratează politica externă față de regiunile din
De Administrando Imperio () [Corola-website/Science/328661_a_329990]
-
La rândul său, s-a căsătorit cu Judith, fiica ducelui Eberhard de Friuli. În primul an de domnie, Lambert s-a raliat contelui Gerard de Marsi, gastaldului Maielpoto de Telese și gastaldului Wandelbert de Boiano, pentru a-i împiedica pe sarazinii conduși de Sawdan, emirul de Bari să revină în Bari după o campanie asupra orașului Capua și a Terra di Lavoro. În pofida unei bătălii sângeroase, emirul e reușit în cele din urmă să reintre în Bari. În aprilie 860, Lambert
Lambert I de Spoleto () [Corola-website/Science/324878_a_326207]
-
pe Adrian ca pontif, lui Lambert i s-a retras protecția lui Ludovic. Trei ani mai târziu, Lambert s-a răsculat pentru a doua oară. Astfel, în 871, după ce împăratul și-a sporit puterea și prestigiul prin ocuparea Bari de la sarazini, Lambert s-a aliat cu principele Guaifer de Salerno, cu ducele Sergiu al II-lea de Neapole și cu Adelchis de Benevento și a declanșat revolta deschisă împotriva împăratului. Între timp însă, sarazinii au debarcat noi forțe în sudul Italiei
Lambert I de Spoleto () [Corola-website/Science/324878_a_326207]
-
puterea și prestigiul prin ocuparea Bari de la sarazini, Lambert s-a aliat cu principele Guaifer de Salerno, cu ducele Sergiu al II-lea de Neapole și cu Adelchis de Benevento și a declanșat revolta deschisă împotriva împăratului. Între timp însă, sarazinii au debarcat noi forțe în sudul Italiei și au atacat Salerno. Adelchis, care îl luase captiv pe împărat pe când Lambert se afla la Benevento, l-a eliberat pe Ludovic pentru a putea conduce forțele împotriva "infidelilor". Odată eliberat, împăratul l-
Lambert I de Spoleto () [Corola-website/Science/324878_a_326207]
-
Umfredo, le-a confiscat. În aprilie 1064, Abelard s-a aliat cu trei baroni nemulțumiți: (Godefroi de Conversano, Josselin de Molfetta și Robert de Montescaglioso), într-o rebeliune contra lui Robert Guiscard, care tocmai plecase pentru a cuceri Sicilia de la sarazini. Răsculații au primit ajutor financiar și militar de la Perenos, ducele bizantin de Durazzo, revolta durând vreme de cîțiva ani, fără să fi avut loc o confruntare decisivă cu forțele loiale lui Robert. În 1 ianuarie 1068, Roman Diogenes a fost
Abelard de Hauteville () [Corola-website/Science/328227_a_329556]
-
un "prefecturius" și abia pe urmă, din 877, ca "hypatus", moment în care a urmat exemplul predecesorilor și l-a asociat la domnie pe fiul său Ioan. În primii ani de ocupare a funcției, Docibilis a avut de confruntat amenințarea sarazinilor și a fost capturat de către aceștia. După ce a fost eliberat de către prefectul amalfitanilor, Pulcharius, Docibilis a încheiat pace cu musulmanii, drept pentru care a fost excomunicat de papa Ioan al VIII-lea. În 876, papa a venit în sudul Italiei
Docibilis I de Gaeta () [Corola-website/Science/324653_a_325982]
-
Docibilis a încheiat pace cu musulmanii, drept pentru care a fost excomunicat de papa Ioan al VIII-lea. În 876, papa a venit în sudul Italiei pentru a-i recruta pe principii longobarzi de Capua și Salerno pentru lupta împotriva sarazinilor. Docibilis s-a întâlnit cu papa la Traetto, însă nu au reușit să ajungă la o înțelegere. Cu acea ocazie, papa a intervenit în chestiunea succesiunii din Capua, ivite după moartea principelui Landulf al II-lea din 879 și l-
Docibilis I de Gaeta () [Corola-website/Science/324653_a_325982]
-
principelui Landulf al II-lea din 879 și l-a restaurat pe Pandenulf în defavoarea lui Lando, noul principe promițând să îl atace pe Docibilis I. Pandenulf a reușit să captureze Formia, drept pentru care Docibilis a solicitat sprijinul unor mercenari sarazini din Agropoli. În cele din urmă, Docibilis și papa Ioan s-au întâlnit chiar la Gaeta și au încheiat pacea. Împreună, ei au asediat fortăreața musulmanilor de la Garigliano. După moartea papei Ioan al VIII-lea, Docibilis s-a întors împotriva
Docibilis I de Gaeta () [Corola-website/Science/324653_a_325982]
-
întâlnit chiar la Gaeta și au încheiat pacea. Împreună, ei au asediat fortăreața musulmanilor de la Garigliano. După moartea papei Ioan al VIII-lea, Docibilis s-a întors împotriva Capuei, pe care a asediat-o, potrivit cronicarului Erchempert, cu concursul mercenarilor sarazini în două rânduri, în 900 și în 903. În continuare, el a inițiat un program de încheiere de alianțe cu conducătorii longobarzi din sudul Italiei, căsătorindu-și fiica, Megalu cu Rodgipert de Aquino, după cum o altă fiică, Eufemia i-a
Docibilis I de Gaeta () [Corola-website/Science/324653_a_325982]
-
a fost și duce de Spoleto și Camerino din 967 și a succedat și ca principe de Salerno din 977 sau 978. A fost un nobil important din sudul Italiei, aflat în luptă atât cu Imperiul Bizantin cât și cu sarazinii pentru controlul regiunii. El a devenit stăpân asupra aproape întregii jumătăți sudice a Italiei. Mama sa a fost Yvantia, iar Pandulf a fost co-principe al tatălui său, Landulf al II-lea de Benevento, începând de la 943, atunci când bunicul său, Landulf
Pandulf Cap de Fier () [Corola-website/Science/324614_a_325943]
-
Ca urmare a căsătoriei sale cu Marozia, fiică a senatoarei Theodora cu contele Teofilact I de Tusculum, Alberic a primit titlul de "patrician al romanilor" ("patricius Romanorum"). Alberic a fost unul dintre conducătorii ligii creștine care i-a înfrânt pe sarazini în bătălia de la Garigliano din iunie 915. El și-a condus trupele din Spoleto și Camerino, împreună cu Teofilact de Tusculum, raliindu-le celor ale papei Ioan al X-lea: contingentul din Latium și cele ale lui Adalbert de Toscana. Armata
Alberic I de Spoleto () [Corola-website/Science/324736_a_326065]
-
succedat lui Athanasie ca episcop de Napoli. În conformitate cu "Chronicon ducum et principum Beneventi, Salerni, et Capuae et ducum Neapolis", Grigore a domnit vreme de 16 ani și 8 luni. Sudul Italiei se afla în acea perioadă sub constantele atacuri ale sarazinilor. În jurul anului 900, Grigore a distrus în mod preventiv "castrum Lucullanum", o fortăreață napolitană din afara cetății, tocmai pentru a preveni preluarea acestei baze de către musulmani. Pe de altă parte, el a fortificat zidurile orașului și l-a aprovizionat cu suficiente
Grigore al IV-lea de Neapole () [Corola-website/Science/324720_a_326049]
-
de mai târziu, Leon de Ostia, Grigore a încheiat un pact cu principele longobard de Benevento și de Capua, Atenulf I, și cu locuitorii din Republica Amalfi, creând o forță comună care i-a atacat și i-a înfrânt pe sarazini. La 2 iulie 911, el a semnat un alt "pactum" cu fiii lui Atenulf, co-principii Atenulf al II-lea și Landulf I, prin care se realiza împărțirea disputatului teritoriu al regiunii "Liburia". În același an, Grigore a participat la atacurile
Grigore al IV-lea de Neapole () [Corola-website/Science/324720_a_326049]
-
conduse de ducele Alberic I de Spoleto și de papa Ioan al X-lea. Împreună, ele au condus un nou asalt asupra fortăreței de la Garigliano. În bătălia de acolo, a fost urmat sfatul lui Gregory de a ataca direct liniile sarazinilor. Confruntarea s-a încheiat cu un succes și musulmanii s-au retras în pădure, unde au fost capturați și masacrați. Grigore nu a apucat să mai trăiască mult pentru a beneficia de roadele victoriei, el murind la sfârșitul anului 915
Grigore al IV-lea de Neapole () [Corola-website/Science/324720_a_326049]
-
divizat ducatul între cei doi fii ai săi, Lambert I și Guy al II-lea, cel din urmă primind ca partea sa senioria de Camerino, care a devenit ducat cu acea ocazie. Lambert I a fost un consecvent luptător împotriva sarazinilor, care își începuseră raidurile asupra Italiei, dar el a atacat în egală măsură și pe bizantini (cum s-a întâmplat în 867), motiv pentru care a fost depus în 871, apoi restaurat în 876 și în cele din urmă excomunicat
Ducatul de Spoleto () [Corola-website/Science/324678_a_326007]