305 matches
-
obiceiului tradițional Malanca prin care erau satirizați veneticii, alterarea moravurilor și înstrăinarea datinilor, afirmând că acest obicei vechi ar cultiva șovinismul și antisemitismul. În numărul din 7 octombrie 1948 al ziarului "Lupta Poporului", Dragoș Vicol propunea ca Malanca să-i satirizeze pe chiaburii hrăpăreți care „fură munca celui sărac”. A murit la 22 decembrie 1981, în București, și a fost înmormântat în curtea bisericii din Sadova. I s-a conferit post-mortem titlul de cetățean de onoare al comunei Sadova (1999), iar
Dragoș Vicol () [Corola-website/Science/337020_a_338349]
-
alte ficțiuni cu invadatori marțieni, marțienii lui Brown nu intenționează să invadeze Pământul prin violență; în schimb ei pierd ore în șir numind pe toată lumea "Mack" sau "Toots" (sau unele variații regionale ale acestora), dezvăluind secrete jenante, huiduind producții teatrale, satirizând discursuri politice și chiar oferind comentarii colorate și cinice la încercările frustrante de „consumare a căsătoriei” a perechilor aflate în luna de miere. Această critică acerbă fără încetare oprește mare parte a activităților umane, iar mulți oameni înnebunesc, inclusiv Luke
Marțieni, cărați-vă acasă () [Corola-website/Science/324302_a_325631]
-
Fabula este o scurtă povestire alegorică, care aparține genului epic, de obicei în versuri, în care autorul, personificând animalele, plantele, fenomenele naturii și lucrurile, satirizează anumite năravuri, deprinderi, mentalități sau greșeli cu scopul de a le îndrepta. Ea are următoarea structură: povestirea propriu-zisă (istorioara cu tâlc) și morala (învățătura). Figura de stil folosită de obicei este personificarea.Fabula are 2 caractere: caracter satiric și caracter
Fabulă () [Corola-website/Science/297137_a_298466]
-
mai mult decât un simplu artist. Stańczyk a rămas în istorie ca un om cu o mare inteligență și un filozof politic dotat cu viziune formidabilă asupra viitorului Poloniei. Prin munca pe care o presta la curtea regilor polonezi, Stańczyk satiriza, critica și avertiza pe contemporanii săi despre ce anume va urma. Aluziile și glumele lui Stańczyk au fost păstrate și transmise mai departe de către scriitori și istorici, printre care Łukasz Górnicki, Jan Kochanowski, Marcin Kromer, și Mikołaj Rej care l-
Stańczyk () [Corola-website/Science/329171_a_330500]
-
viața compozitorului. Ridiculizează principiile și metodele de educație folosite în pensioanele de călugărițe, unde elevele primeau o educație artificială, ruptă de viață, departe de realitate dar plină predici religioase, de falsă pioșenie, transformându-le în mironosițe acre și speriate. Totodată satirizează obiceiurile rele deprinse de ofițeri care dădeau exemple negative subalternilor. ACTUL I TABLOUL I Tânărul Celestin duce o dublă existență: la mânăstire ocupă postul de organist și maestru de muzică, iar seara, după ce-și termină serviciul, merge discret la
Mam’zelle Nitouche () [Corola-website/Science/307651_a_308980]
-
unei sănătăți spirituale. Tradiția umorului românesc va fi magistral reprezentată de artiști precum C. Jiquidi, A. Murnu, I. Iser, N. Tonitza, C. Ressu, F. Sirato, I. Ross. După 1944, caricatura va deveni un mijloc de propagandă în slujba comuniștilor. Caricaturiștii satirizau (la sarcină de partid), tare ale societății trecute, astfel încât foștii aristocrați, boieri, nobili, industriași, patroni, să nu poată fi compătimiți pentru pedepsele pe care noua oligarhie le aplica. Din nefericire, pedepsele nu au fost doar de natură ironică sau moralizatoare
Caricatură () [Corola-website/Science/299381_a_300710]
-
Barbier" a debutat în 1775. Continuarea "Le Mariage" a trecut inițial de cenzori în 1781, dar reprezentația a fost imediat interzisă de Ludovic al XVI-lea, după ce a citit-o personal. Regele nu a fost mulțumit de felul cum piesa satiriza aristocrația. În următorii trei ani, Beaumarchais a revizuit-o de mai multe ori, pentru a putea să treacă de cenzor. Regele a ridicat interdicția în 1784. Piesa a debutat în acel an și a fost extrem de populară și în rândul
Pierre Beaumarchais () [Corola-website/Science/314924_a_316253]
-
timpurile până în ziua de azi". Proust a murit înainte de a putea să-și corecteze șpalturile ultimelor trei volume, editate postum de fratele său, Robert. Viziunea de tip multi-nivel al lui Proust este considerată de critici drept absolut originală. El a satirizat aristocrația, a fost un analist al dragostei și al geloziei, si un pionier al românului de introspecție și analiza ale conștiinței. A creat peste 40 de personaje memorabile. Mai presus de toate mesajul cărții sale este afirmarea vieții. Opera lui
Marcel Proust () [Corola-website/Science/299128_a_300457]
-
Epigrama (din , prin ) este o specie a poeziei lirice, de proporții reduse, de obicei catren, care satirizează elementele negative ale unui caracter omenesc, ale unei situații etc. și se termină printr-o poantă ironică, mușcătoare, la adresa unui personaj, a unui fapt etc. Epigrama este o formă fixă de poezie, cu un conținut satiric, umoristic, aforistic sau poetic
Epigramă () [Corola-website/Science/296599_a_297928]
-
simetrie și opoziție între argument și contrargument. Printr-un mecanism epigramatic, această structură naște o tensiune numită „epigramatică”, descărcată printr-o „scânteie”, o surpriză ce poartă numele de poantă. Epigramele constituie o modă a literaturii Epocii Luminilor, prin care autorul satirizează defecte morale, mai puțin fizice, ale individului. În special, se dezaprobă lăcomia, ipocrizia și alcoolismul, prin versuri cu un caracter etic, al căror model este preluat din Antichitate. În literatura universală s-au evidențiat epigramiști ca Simonide (Grecia), Voltaire (Franța
Epigramă () [Corola-website/Science/296599_a_297928]
-
au pierdut complet simțul realității. Cartea a patra - în fine - îl conduce pe erou în țara cailor ""Houyhnhnms"", ființe înțelepte și cu mult bun simț, spre deosebire de ""Yahoo"", un fel de oameni-maimuță, ființe brutale și arierate mintal. În această operă, Swift satirizează vanitatea și ipocrizia contemporanilor săi, sistemul judiciar, mecanismele puterii și tendințele războinice, cum le cunoscuse în societatea și în special în viața politică engleză. Așa, de exemplu, vistiernicul din "Lilliput" este o prefigurare caricaturizată a politicianului Robert Walpole. În ultimele
Jonathan Swift () [Corola-website/Science/300836_a_302165]
-
apariția tiparului, romanul cavaleresc cunoaște o deosebită răspândire și un mare succes la public. Ecouri ale acestei specii le întâlnim la "Infernul" lui Dante (unde în episodul Francescăi da Rimini este amintit cavalerul Lancelot) sau la "Don Quijote" de Cervantes (care satirizează exagerările). Apărută în Franța, poezia trubadurilor se răspândește în toată Europa Occidentală. Subiectul îl constituie dragostea (sub forma de adorare și slujire a femeii nobile) și virtuțile cavalerești (statornicia, fielitatea, buna-cuviință, onoarea). Printre poeții medievali europeni, amintim truverii (cel mai
Istoria literaturii () [Corola-website/Science/322282_a_323611]
-
epitete ca "„o comedie exuberantă”" (Eric Shorter, "Daily Telegraph", 25 august 1962), "„o satiră subtilă și adesea ilariantă”" ("Satiră din România", "Edinburgh Evening News", 30 august 1962), "„un sumum al genului naivității politice, dar, în special în primele 15-20 minute, satirizează tipul învechit al gangsterului american de o manieră care merită toate laudele”" (James Breen, "Pe ecrane", "Observer", 2 septembrie 1962), "„o fantezie satirică”" ("Bomba", "Daily Worker", 3 septembrie 1962) etc. Într-un articol din "Sovețkaia Kulture", jurnalista sovietică I. Surkova
S-a furat o bombă () [Corola-website/Science/319396_a_320725]
-
franceze literare unitare. Pe aceasta o opun în primul rând limbilor „moarte”, în special latinei, și se ridică împotriva latinizării francezei, spre exemplu de către cei care au studiat la Sorbona, universitatea din Paris dominată de biserică. Și pe aceștia îi satirizează François Rabelais în "Pantagruel". Scriitorul consideră că în franceză exprimarea poate fi tot atât de nuanțată, fiind totodată înțeleasă de un public mult mai larg. Este și părerea retoricianului și poetului Pierre Fabri, dar cel care teoretizează pe larg ideea este poetul
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
piesă cu multe implicații politice care, în ciuda controversei din jurul ei, a reușit să aibă 108 spectacole. Muyicalul lui Kurt Weill "Knickerbocker Holiday" (Vacanța unui new-yorker) a adus pe scena muzicală din New York, folosind ca sursă scrieri de Washington Irving, în timp ce satirizează bunele intenții ale președintelui Franklin D. Roosevelt. Scriitorii britanici, ca Noel Coward și Ivor Novello, au continuat să producă muzicaluri de modă veche și sentimentale, ca "The Dancing Years" (Anii dansului). În mod similar, Rodgers & Hart s-au întors de la
Teatru muzical () [Corola-website/Science/316098_a_317427]
-
sale sunt singurele exemple de Comedie Veche Atică care a ajuns până la noi în stadiu complet; asta deși avem și fragmente semnificative din operele unor contemporani de-ai lui , Cratinos și Eupolis. Majoritatea pieselor lui Aristofan aveau un caracter politic, satirizând de multe ori pe cetățenii bine cunoscuți ai Atenei pentru comportamentul lor din timpul Războiului Peloponeziac și de după. Aluzii din textele pieselor, întărite de erudiți antici, sugerează că Aristofan a fost adus în fața tribunalului de mai multe ori de către Cleon
Aristofan () [Corola-website/Science/308468_a_309797]
-
Aristofan și a liricii sale, mai degrabă decât o descriere a unui eveniment istoric. Dintre piesele care au supraviețuit, „"Norii"” nu s-a bucurat de succes în cadrul Bacanalelor Urbane, clasându-se pe un loc trei considerat umilitor. În ea este satirizată educația sofistă, în vogă printre aristocrații acelei perioade, Socrate fiind prezentat ca un sofist tipic. În „"Apologia"” lui Platon, personajul Socrate sugerează că acea acuzare a stat la baza condamnării sale. „"Lysistrata"” a fost compusă în timpul Războiului Peloponeziac, dintre Atena
Aristofan () [Corola-website/Science/308468_a_309797]
-
pline de artificii iluzioniste, decorează celebra sala de recepție "Kaisersaal" a palatului episcopal de la Würzburg (Reședința din Würzburg). În deplin sincronism cu evoluția rococo de pe continentul european se află și opera artistului englez William Hogarth (1697-1764), ale cărui picturi moralist-narative satirizau moravurile epocii, un exemplu în acest sens constituindu-l lucrarea "Marriage à la Mode" (1745), care prezintă efectele dezastruoase ale unei căsătorii din interes. Thomas Gainsborough (1727-1788) și Joshua Reynolds (1723-1792), urmând linia trasată de van Dyck, se concentrează asupra
Istoria picturii () [Corola-website/Science/315124_a_316453]
-
ridicole cu privire la istoria omenirii, pocește numele unor personaje istorice (Aries Tottle în loc de Aristotel, Neuclid în loc de Euclid, Cant în loc de Kant, Horse în loc de Morse, Furrier în loc de Fourier), interpretează batjocoritor unele obiceiuri vestimentare din trecut și cunoștințele tehnico-științifice primitive din epoca Revoluției industriale, satirizând gândirea îngustă a celor care credeau că nu este posibil să călătorești pe calea aerului. Mărturiile arheologice descoperite în prezent pe locul unde se afla odată orașul New York (ce fusese distrus complet de un cutremur devastator în 2050) atestau faptul
Mellonta Tauta () [Corola-website/Science/336342_a_337671]
-
tot ce ține de oameni, ajungând până acolo încât și-a construit o casă în dimensiunea ei. Vrăjitoarelor din universul lui Pratchett le lipsesc mare parte din caracteristice oculte moderne (deși Pratchett se folosește deseori de narațiunile sale pentru a satiriza conceptul de vrăjitorie), fiind niște femei înțelepte care se ocupă de plante și vindecări. Asta nu înseamnă că femeile de pe Disc nu pot folosi magia; pur și simplu preferă să nu o facă, considerând că e mai simplu și eficient
Lumea Disc () [Corola-website/Science/314476_a_315805]
-
cel mai eficient propagandist prin manipulare al cinematografiei comuniste”. Criticul Călin Căliman scria în "„Istoria filmului românesc (1897-2000)”" (2000) că "Secretul lui Nemesis" este o satiră, „de fapt o farsă grotescă [ce] are drept ținte principale credulitatea și ignoranța”. Filmul satirizează nu doar un caz singular sau un individ anumit, ci mai multe tare morale ca ipocrizia, oportunismul, minciuna și comportamentul retrograd ce caracteriza viața social-politică din România în acei ani. Ținând cont de contextul acelor ani, Căliman consideră că realizarea
Secretul lui Nemesis () [Corola-website/Science/328638_a_329967]
-
scăzut. În afară de eseuri, ea a publicat, de asemenea, lucrări importante de ficțiune horror și acest lucru este privit ca o influență importantă asupra scriitorilor victorieni de mai târziu precum Charles Dickens, surorile Bronte și Edgar Allan Poe; Poe chiar a satirizat obsesiile revistei în „Loss of Breath: A Tale A La "Blackwood"” și „How to Write a Blackwood Article”. Revista nu și-a mai recăpătat succesul anterior, dar a continuat să aibă un public constant de-a lungul Imperiului Britanic în
Blackwood's Magazine () [Corola-website/Science/336401_a_337730]
-
mare succes din partea publicului. În curând s-a tradus în principalele limbi europene și în prezent este una din operele cu cele mai multe traduceri din lume. La început, intenția lui Cervantes a fost de a combate popularitatea atinsă de cărțile cavalerești, satirizându-le prin povestea unui mic nobil din La Mancha care pierduse contactul cu lumea reală datorită lecturilor sale, crezându-se un cavaler în căutare de aventuri. Pentru Cervantes, stilul romanelor cavalerești era deplorabil, iar istoriile povestite absurde. Cu toate acestea
Miguel de Cervantes () [Corola-website/Science/307858_a_309187]
-
cu caracter anonim. Viaje del Parnaso Unicul poem narativ de mai lungă întindere a lui Cervantes este „"El viaje del Parnaso"” („"Călătoria Parnasului"”), din 1614. E format din terține concatenate, prin intermediul cărora autorul critică pe anumiți poeți, pe alții îi satirizează, iar pe alții îi elogiază (de exemplu pe Góngora). Este inspirat din opera „"Viaggio di Parnaso"” a lui Cesare Caporali di Perugia și narează într-o formă autobiografică o călătorie la muntele Parnas, la bordul unei galere dirijată de Mercur
Miguel de Cervantes () [Corola-website/Science/307858_a_309187]
-
moderni. Marsilio Ficino (în „Teologia platonică”, 17.3-4) a afirmat că referințele lui Platon cu privire la metempsihoză au fost intenționat alese pentru valențele lor alegorice. În literatura greacă mai târzie doctrina apare periodic; este menționată într-un fragment din Menandru și satirizată de Lucian. În literatura romană este descoperită timpuriu datorită lui Ennius care în casa lui din Calabria trebuie să fi fost familiarizat cu teoriile grecești și care era un descendent al unei familii provenite din Magna Graecia. Într-un pasaj
Metempsihoză () [Corola-website/Science/317762_a_319091]