608 matches
-
care este semnificativ pentru proporțiile dezastrului suferit de creștini. Ducele Bernard I de Saxonia s-a îndreptat spre sud, pentru a participa la adunare, însă un atac al vikingilor din Danemarca l-a forțat să se întoarcă din drum. Pierderile saxonilor la Stilo au fost cele mai grele. În cadrul adunării, Otto a asigurat alegerea fiului său, Otto al III-lea ca rege al Italiei și implicit, succesor al său și a lansat apelul de trimitere de întăriri dinspre Germania. Împăratul s-
Bătălia de la Stilo () [Corola-website/Science/324617_a_325946]
-
al popoarelor balcanice și, pentru Egipt, legile promulgate de mameluci. Guvernarea otomană s-a confruntat de multe ori în Balcani cu problemele privind exploatarea minelor, imposibil de rezolvat doar prin legea coranică. Astfel, nu a ezitat să folosească dreptul minier saxon în vigoare în cazul minelor sârbe sau bosniace. Juriștii otomani au realizat o culegere de reglementări ce priveau atelierele monetare, salinele, regimul pământului, fiscalitatea, regimul vamal, piețele și porturile. Însă această culegere nu a acoperit întreaga structură a statului, ceea ce
Organizarea statală a Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/329071_a_330400]
-
polonez. În același timp, Mieszko a început expansiunea sa împotriva triburilor Velunzani și Lutici. Războiul a fost înregistrat de către cronicarul Abraham ben Jacob. Potrivit acestuia, Mieszko s-a luptat cu tribul Weltaba, identificat cu Veleti. Wichmann cel Tânăr, un nobil saxon care fusese un lider al slavilor Polabian, l-a învins pe Mieszko de două ori, iar în jurul anului 963, fratele lui Mieszko, al cărui nume este necunoscut, a murit în bătălie. Frontierele de la gura de vărsare a râului Oder au
Mieszko I al Poloniei () [Corola-website/Science/313582_a_314911]
-
informațiile privind restituirea acordului, care acționa pentru bine țării și pentru eliberarea prizonierilor, indica faptul că acest conflict a avut loc de fapt. Căsătoria cu Oda a afectat considerabil poziția și prestigiul lui Mieszko, care a intrat în lumea aristocrației saxonilor. Fiind cumnatul Margrafului Dietrich, a câștigat un aliat în unul dintre cei mai influenți politicieni din Sfântul Imperiu Roman. Deoarece Margraful era o rudă îndepărtată a împăratului, Mieszko a devenit un membru al cercului conectat la casa imperială de guvernare
Mieszko I al Poloniei () [Corola-website/Science/313582_a_314911]
-
zidul de apărare al Londrei, în jurul părții dinspre uscat a orașului. Zidul avea aproximativ 300 km lungime, 6 m înălțime și 2,5 m lățime. La sfârșitul secolului al III-lea, Londinium a fost atacat de câteva ori de pirați saxoni. Cam din anul 255 romanii au început să construiască un zid suplimentar pe malul apei. Zidul va rezista în următorii 1600 de ani și va defini perimetrul Londrei pentru secolele următoare. Șase din cele șapte porți ale Londrei au denumiri
Istoria Londrei () [Corola-website/Science/320692_a_322021]
-
un târg. Săpături recente au dovedit densitatea populației și organizarea urbană relativ sofisticată a acestei Londre anglo-saxone timpurii, care a fost construită ca o rețea și care avea până la 10-12 000 de locuitori. Londra anglo-saxonă timpurie a aparținut unui trib saxon numit „Middle Saxons” („Saxoni Mijlocii”), de la care vine numele districtului Middlesex, dar care a ocupat, de asemenea, aria în care în prezent sunt Hertfordshire și Surrey. Oricum, până la începutul secolului al VII-lea, regiunea Londrei fusese încorporată în Regatul Essex
Istoria Londrei () [Corola-website/Science/320692_a_322021]
-
au dovedit densitatea populației și organizarea urbană relativ sofisticată a acestei Londre anglo-saxone timpurii, care a fost construită ca o rețea și care avea până la 10-12 000 de locuitori. Londra anglo-saxonă timpurie a aparținut unui trib saxon numit „Middle Saxons” („Saxoni Mijlocii”), de la care vine numele districtului Middlesex, dar care a ocupat, de asemenea, aria în care în prezent sunt Hertfordshire și Surrey. Oricum, până la începutul secolului al VII-lea, regiunea Londrei fusese încorporată în Regatul Essex. În 604, regele Sæberht
Istoria Londrei () [Corola-website/Science/320692_a_322021]
-
Aethelred din anul 911, orașul a fost preluat de regatul Wessex, acest eveniment precedând absorbția întregului regat Mercia care a urmat în anul 918. Deși a trebuit să înfrunte competiția pentru preeminența politică în Regatul Unit al Angliei cu centrul saxon de west, Winchester, dimensiunile Londrei și câștigurile provenite din comerț au devenit obiective din ce în ce mai importante pentru guvernanți. Regele Athelstan a organizat multe întâlniri cu consiliul de conducere (Witenagemot) în Londra și a emis legi de acolo, iar regele Ethelred al
Istoria Londrei () [Corola-website/Science/320692_a_322021]
-
descoperită și apreciată deopotrivă de media și de tineret. Formația a fost prezentă la toate edițiile festivalului Rock București, avînd onoarea să deschidă recitalurile unor nume importante cum ar fi: Ian Gillan și Uriah Heep (1992), Asia și Scorpions (1993), Saxon, Paradise Lost și Jethro Tull (1994), Iron Maiden și Kreator (1995). Pe data de 20 mai 1994 Timpuri Noi este prima formație din România care apare unplugged într-un spectacol la Teatrul Ion Creangă din București (eveniment înregistrat și lansat
Timpuri Noi (formație) () [Corola-website/Science/315423_a_316752]
-
Vortigern, rege al Britonilor, ca mercenari gata să îi ajute pe bretoni în luptele lor împotriva irlandezilor și picților (locuitori antici ai Scoției de astăzi). Cei mai mulți istorici consideră că valurile de popoare germanice, iuții, împreună cu numeroși frizieni și franci ripuarieni, saxonii din nordul Germaniei și anglii din Danemarca de astăzi - cunoscuți generic ca anglo-saxoni - au invadat Anglia din nou pe la mijlocul secolului al VI-lea. Ei erau conduși de lideri militari și s-au stabilit pe țărmul de est. Se crede că
Istoria Angliei () [Corola-website/Science/299895_a_301224]
-
celtici. Cercetările sugerează că Anglia celtă a suferit o formă de epurare etnică în unele părți ale țării din partea invadatorilor anglo-saxoni, în unma retragerii romane din secolul al V-lea. Totuși, profesorii John Davies și A.W. Wade-Evans consideră că saxonii nu au eliminat întreaga populație din zonele ocupate, așa cum s-a presupus până în secolul al XIX-lea. Întreaga populație din Marea Britanie a fost estimată a fi fost circa 3,5 milioane în anul 43 d.Hr., când a avut loc
Istoria Angliei () [Corola-website/Science/299895_a_301224]
-
numele de anglo-saxoni. Unii cercetători sugerează că invadatorii numărau doar 10.000, până la 25.000 de oameni, insuficient pentru a disloca locuitorii aflați acolo. Analiza rămășițelor umane dezgropate la un cimitir antic din apropiere de Abingdon, Anglis, indică că imigranții saxoni și britanicii băștinași au trăit alături. Probabil că avem de-a face cu o majoritate britanică, dominată din punct de vedere politic de o nouă elită", a afirmat Miles. "Ei au fost eliminați din punct de vedere cultural, nu genetic
Istoria Angliei () [Corola-website/Science/299895_a_301224]
-
importante", a afirmat Simon James. În mod constant, populația romano-britană (britoni, conform "The Britons") a fost asimilată, proces posibil datorită lipsei unei clare unități a populațiilor britane împotriva invadatorilor. Invazia sau așezarea acestor "invadatori" este cunoscută sub numele de "Cucerirea saxonilor" sau a "anglo-saxonilor", sau chiar a "englezilor" (conform "the Saxon Conquest" sau "the Anglo-Saxon" sau, câteodată, "English Conquest"). În anul 495, în bătălia de pe Muntele Badon (fortăreața Badbury rings, Mons Badonicus în latină, Mynydd Baddon în velșă) în apropiere de
Istoria Angliei () [Corola-website/Science/299895_a_301224]
-
britoni, conform "The Britons") a fost asimilată, proces posibil datorită lipsei unei clare unități a populațiilor britane împotriva invadatorilor. Invazia sau așezarea acestor "invadatori" este cunoscută sub numele de "Cucerirea saxonilor" sau a "anglo-saxonilor", sau chiar a "englezilor" (conform "the Saxon Conquest" sau "the Anglo-Saxon" sau, câteodată, "English Conquest"). În anul 495, în bătălia de pe Muntele Badon (fortăreața Badbury rings, Mons Badonicus în latină, Mynydd Baddon în velșă) în apropiere de drumul roman Porchester-Southampton-Poole, armata invadatoare anglo-saxonă a suferit o mare
Istoria Angliei () [Corola-website/Science/299895_a_301224]
-
știe cu certitudine cine a comandat forțele care au opus rezistență. Această victorie a armatei britanice a făcut posibilă oprirea invaziei saxone și a asigurat o lungă perioadă de pace pentru Britania celtică. În bătălia decisivă de la Deorham, din 577, saxonii care avansau au împărțit poporul britanic din sudul Britaniei în scoțieni și scoțienii din vest (Cornwall și Devon). Până în secolul al IV-lea, mulți britani scăpară din Țara Galilor, Cornwall și Britania de sud traversând Canalul Angliei cu conducătorii, soldații, familiile
Istoria Angliei () [Corola-website/Science/299895_a_301224]
-
întreprins multe incursiuni asupra Angliei începând cu raidul din 793 asupra mânăstirii din Lindisfarne. În 829, în orașul Dore (acum o suburbie a orașului Sheffield), Eanred de Northumbria îi jură supunere lui Egbert de Wessex, acesta devenind astfel primul domnitor saxon al întregii Anglii. După o perioadă de jafuri și invazii, vikingii începură să se stabilească în Anglia și să facă schimburi comerciale, conducând în cele din urmă Danelaw (regiune istorică în nord-estul Angliei stăpânită de danezi, numele traducându-se "legi
Istoria Angliei () [Corola-website/Science/299895_a_301224]
-
sa va fi preluată de Ioan. Ca urmare a organizării teritoriale în bănie și cum noua cetate a Severinului conform unui document pontifical din 1234 atrage într-un scurt timp în regiune un număr considerabil de cumani, valahi, maghiari și saxoni deopotrivă, și implicit, un amestec confesional grec și latin, pentru prima oară, Béla al IV solicită Papei Grigore al IX-lea în 1238 înființarea unei Episcopii latine a Severinului care însă va fi instituită abia în 1382. În anul 1238
Banatul Severinului () [Corola-website/Science/304418_a_305747]
-
cucerit Mercia, însă și-a pierdut curând controlul asupra ei. Spre sfârșitul secolului al IX-lea, Wessex domina regatul anglo-saxon. Regele Alfred cel Mare era suveran al Merciei de vest și a folosit titlu de Rege al Angliei și al Saxonilor, însă nu a domnit niciodată peste partea estică și nordică a Angliei, pe atunci regiunea Danelaw. Fiul său, Eduard cel Bătrân a cucerit estul Danelaw, dar fiul lui Eduard, Athelstan a devenit primul rege care avea să se pronunțe asupra
Lista monarhilor englezi () [Corola-website/Science/333036_a_334365]
-
din exil și a fost proclamat rege, la 3 februarie 1014. Fiul său l-a urmat la tron după ce a fost ales rege de către cetățenii din Londra și o parte din Witan, în ciuda eforturilor danezilor de a smulge coroana de la saxonii din vest. După bătălia decisivă de la Assandun din 18 octombrie 1016, regele Edmund a semnat un tratat cu Knut, în care toată Anglia, cu excepția regiunii Wessex, era controlată de Knut. După moarea lui Edmund, la 30 noiembrie, Knut a condus
Lista monarhilor englezi () [Corola-website/Science/333036_a_334365]
-
cu Milo, un susținător. După ce subjugă toată Austrasia, a mărșăluit împotriva lui Redbad și l-a împins înapoi pe teritoriul său, fortându-l chiar să-i concesioneze Frizia de Vest (mai târziu o parte din comitatul Olanda). A trimis, de asemenea, saxonii înapoi peste Weser și, astfel, și-a asigurat frontierele sale în numele noului rege Clotaire, desigur. În 718, Chilperic a răspuns ascensiunii lui Charles cu o alianță cu Odo cel Mare (sau Eudes), ducele de Aquitania, care a devenit independent în timpul
Charles Martel () [Corola-website/Science/309471_a_310800]
-
a asigurat puterea printr-o serie de victorii: a câștigat loialitatea mai multor episcopi importanți și a stareților (prin donarea de terenuri și bani pentru fondarea de mănăstiri, cum ar fi Echternach), a subjugat Bavaria și Alemannia, învingându-i pe saxonii păgâni. După ce i-a unificat pe franci sub stindardul său, Charles a fost determinat să-i pedepsească pe saxonii care au invadat Austrasia. După 718, le-a pustiit țara dintre Weser, Lippe și Ruhr, învingându-i în pădurea Teutoburg. În
Charles Martel () [Corola-website/Science/309471_a_310800]
-
donarea de terenuri și bani pentru fondarea de mănăstiri, cum ar fi Echternach), a subjugat Bavaria și Alemannia, învingându-i pe saxonii păgâni. După ce i-a unificat pe franci sub stindardul său, Charles a fost determinat să-i pedepsească pe saxonii care au invadat Austrasia. După 718, le-a pustiit țara dintre Weser, Lippe și Ruhr, învingându-i în pădurea Teutoburg. În 719, Charles a ocupat Frizia Occidentală fără o rezistență importantă din partea frizonilor. Deși Charles nu avea încredere în păgâni
Charles Martel () [Corola-website/Science/309471_a_310800]
-
în 720, Charles l-a numit succesor al său pe fiul lui Dagobert al III-lea, Theuderic al IV-lea, care era încă minor, și care a ocupat tronul între 720-737. În acest moment, Charles din nou a mărșăluit împotriva saxonilor. Apoi neustrienii s-au răzvrătit sub Ragenfrid, care a părăsit regiunea Anjou. Au fost ușor învinși în 724, iar Ragenfrid i-a dat pe fiii săi ca ostatici pentru păstrarea comitatului său. Aceasta a pus capăt războaielor civile din timpul
Charles Martel () [Corola-website/Science/309471_a_310800]
-
un eveniment foarte important în istoria Europei și a creștinismului. În deceniul următor, Charles a condus armata francă împotriva ducatelor estice, Bavaria și Alemannia, și ducatele sudice, Aquitania și Provence. S-a ocupat de conflictul în curs de desfășurare cu saxonii din nord-estul său cu un oarecare succes, dar cucerirea deplină a saxonilor și încorporarea lor în Imperiul Franc va fi înfăptuit de Charlemagne, nepotul său, deoarece Martel și-a concentrat cea mai mare parte a eforturilor sale împotriva expansiunii musulmane
Charles Martel () [Corola-website/Science/309471_a_310800]
-
următor, Charles a condus armata francă împotriva ducatelor estice, Bavaria și Alemannia, și ducatele sudice, Aquitania și Provence. S-a ocupat de conflictul în curs de desfășurare cu saxonii din nord-estul său cu un oarecare succes, dar cucerirea deplină a saxonilor și încorporarea lor în Imperiul Franc va fi înfăptuit de Charlemagne, nepotul său, deoarece Martel și-a concentrat cea mai mare parte a eforturilor sale împotriva expansiunii musulmane. Deci, în loc să se concentreze pe cucerirea de estului, el a continuat extinderea
Charles Martel () [Corola-website/Science/309471_a_310800]