127 matches
-
atâta strălucire, precum un iepure speriat de luminile bruște ale șoselei care începe deodată să alerge dintr-o parte în alta, dar este lovit continuu de roțile debordante ale fericirii. Ușa se deschide în spatele meu, o pereche de pantofi grei, scâlciați coboară scările și, deasupra lor, Noga, îmbrăcată și pieptănată, iar eu mă uit la ea surprinsă, cât de mult s-a maturizat dintr-odată, se apleacă deasupra mea și mă sărută pe frunte fără a spune un cuvânt, eu tac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
coadă, bun, ne-bun, Sile e și el de-al nostru, e nativ, nu? Bașca Spinoza, care zice, dacă nu mă-nșel, în "Etica"... Ho, bine, oprește-te, moară! punctează Dănuț sardonic, cu un flit sec, țintit fix între bocancii scâlciați, de salahor, ai bețivanului. (Care sforăie mai departe, in absentia, fără habar că devenise el însuși subiectul central al maieuticii). Morala mea e foarte flexibilă! Cu siguranță, că tu ai fost femeie, într-o altă viață... Viermeee!! Ba, pardon, zău
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
la ce-i face bine ! La puturoșeală ! Asta să crezi dumneata, că d-aia stă pe întuneric și n-aprinde lumina ! Stă ca să n-o vază nimenea cum arată neboită... Da io am văzut-o pân casă cu niște pantofi scâlciați și c-o treanță de cămașă soioasă, de nu-ți vine nici să ștergi pe jos cu ea. Haidi, madam Cristide ! fac io la ea. Haidi, vin și-mi desfă mașina de cusut ! Haidi și-mi dă toate alea ! Da
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
-o pe Delia că pleacă agățată de brațul lui Claudiu, care avea peste pijama un pardesiu scurt și răpănos, o pălărie ridicolă pe cap și piciorul Împușcat și bandajat vîrÎt Într-un papuc de plastic, iar celălalt Într-un pantof scîlciat, vestimentații civile șutite, probabil, de la vreun bunic din salonul lui, ce deghizare reușită! Așa că mi-am făcut curaj și am coborît la gineco, unde am găsit o companie selectă de doamne care fumau În jurul scrumierei cu picior, identică cu cea
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Se spune că într-o zi dintr-un foarte îndepărtat timp istoric, în satul Saint-Seine a poposit, pe înserate, un pelerin. Arăta a om necăjit și era vizibil ostenit. După ce a străbătut toate ulițele satului, stârnind colbul abundent cu încălțări scâlciate, bătând din poartă-n poartă în căutare de adăpost, dar deosebit de întristat de lipsa ospitalității locuitorilor, pe care îi deplângea cu sinceritate, omul a vrut să renunțe. Mai rămăsese o singură casă în fața căreia nu se oprise. Era o locuință
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92338]
-
Întoarcă privirile. Lui Julius Îi era frică, dar de data asta Îi fusese frică degeaba: Juan Lucas se mulțumi să arunce o privire spre picioarele bietului Universo, care nu reușea să-și acopere cu pălăria de pai ghetele de fotbal scîlciate cu care era Încălțat. „Da, da, spuse: să i se dea ceva de mîncare“. Celso Îl luă imediat de acolo și nu se mai glumi pe seama lui, fiindcă atunci cînd Juan Lucas Își aminti că pe grădinar Îl cheamă Universo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
ai lipsit de la nici o oră de pregătire, că cei patru elevi care merg la faza republicană sunt ai tăi! Spune-le că, dacă ar fi să faci o industrie din matematica pe care o știi, n-ai umbla cu pantofii scâlciați, cu cămășile uzate... Că, la urma-urmei, n-ai fi singurul care dă meditații. Cei care s-au specializat, într-adevăr, în astfel de lucruri stau liniștiți, nimeni nu le spune nimic, deși, judecând după eleganța ostentativă pe care o afișează
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
prezența ei. Parcă se risipise, se redusese la inexistență, ajunsese imposibil de deosebit din grămada de haine vechi și ponosite - un pardesiu vechi, de culoare gri, o pereche de pantaloni vechi și lăbărțați, o pălărie veche, o pereche de pantofi scîlciați și juliți. De fapt, acum parcă el Însuși se redusese la atît: o pălărie, un zîmbet vag și grotesc de bețiv, doi obraji tremurători, două margini de guler mișcătoare, două gheare cenușii și murdare legate cu o cravată ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
aer, prin ușa larg deschisă, primul pantof de damă și a izbit podeaua, lângă mine. Un fel de Poltergeist. În calitatea dumneavoastră de austriacă, sunt sigur că înțelegi... În plus, puteam să jur că pantoful ăla, atât de coșcovit și scâlciat, era al tău...“ 20. „Al doilea pantof m-a nimerit în cap. Cei doi poeți, ca și Robespierre, s-au speriat și au întins-o. M-am ridicat de pe podea și am ieșit pe coridor. Acolo nu se afla nimeni
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
mârâit. Druzhki începu să încetinească, iar Porfiri băgă tabachera înapoi fără a-și lua vreo țigară. § Virginski îl văzu pe vagabond chircit la o intrare de pe Strada Gorokhovaia, cu un sac aspru tras peste cap. Își dădu seama după cizmele scâlciate ieșind în afară că este vorba despre același om. Fu ușurat că fața bărbatului era acoperită. Îl ferea să își confrunte teama care acum îl obseda: că se va recunoaște în trăsăturile străinului. Ideea că această arătare ce-i ieșea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
și porticele astea ar deveni săli aidoma celor de la Conservatoire. Tavane joase de secol XVI, arce semicirculare, galerii cu gravuri și obiecte de anticariat, mobile. Place des Vosges, așa cum e ea, joasă, cu portoanele ei vechi pline de dâre și scâlciate și leproase, adăpostește oameni ce nu s-au mutat de-aici de sute de ani. Niște oameni cu mantii lungi, galbene. O piață locuită numai de taxidermiști. Ies numai noaptea. Cunosc piatra din pavaj, gura de canal prin care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
milioane, iar cei din izvorul emigrărei numai 800. 000. În fine, insolență ungurească sau innoranță pedantă nemțească; una din două e de trebuință pentru ficțiunile mari ale imperiului unguresc și a nimicniciei românilor. Și ce-au adus peste Transilvania cu scâlciatele lor idei? Moartea cea oarbă care-i secera cu miile și ura cea cumplită a celorlalte popoară contra a tot ce-i maghiar! Și toate astea le propagau deșerții în numele poporului maghiar care, bun și blând cum sunt toate popoarele
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
-s strunit pentru hârjoane Și nici nu mă răsfăț În dulci oglinzi, Eu, crunt ciuntit, ce nu pot să mă-nfoi Pe lâng-o nimfă legănată-n șolduri; Eu, cel necumpănit deopotrivă, Prădat la trup de firea necinstită, Ne-ntreg și scâlciat prea timpuriu Zvârlit În lumea ce respiră, și-Încă Așa pocit, scălâmb, că pân’ și câinii Mă latră când pășesc șontâc pe drum; Da, eu, În piuitul slab al păcii, Nu jindui să-mi petrec răgazul altfel Decât privindu-mi
Inteligența Eșuată. Teoria și practica prostiei by Jose Antonio Marina [Corola-publishinghouse/Science/2016_a_3341]
-
sa e frământată și îmbogățită prin o mulțime de traduceri de-ale clasicilor și prin cercări numeroase de originaluri, apoi nația de la a cării fii se așteaptă clasicitatea nici nu poate să fie crudă, necultivată, nici să aibă o cultură scâlciată, nici să fie prea cultivată." Aceste rânduri atestă, printre altele, și conștientizarea stadiului incipient al literaturii române, ceea ce face din articol nu doar o teoretizare sterilă, ci mai ales o promovare a căilor de urmat în dezvoltarea culturii. Este, de
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
Ștefan Cacoveanu spune că " Era într-un surtuc de peruvian negru, ros, scurt în mîneci și rupt în coate; în niște pantaloni de altă culoare (gălbui mi se pare) scurți, de i se vedea de sub ei pînă la înfășurări ciobotele scîlciate și prăfuite. Pe cap purta, deși era cald deja, căciulă neagră, grea, soioasă, de miel"94. Cacoveanu l-a luat la gazda sa, unde, pe două paturi, dormeau patru "studenți". În aceeași odaie mică, în fiecare seară se improviza un
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
fapt... E.S.: În 1956. Să știți că în perioada aceea era singur, era boem, avea o vestimentație cam neîngrijită. E.M.: Neîngrijită?!!! E.S.: Da, neîngrijită, era nepăsător cu înfățișarea, ca un veritabil boem. Îmi amintesc că purta niște pantofi cu tocurile scâlciate... Era tot timpul obosit, avea nopți pierdute în anturajul unor prieteni de la Iașul literar, în care se încadra el atunci. Când venea la seminar, îmi amintesc că eram în anul al IV-lea și la seminar discutam limbajul poetic arghezian
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
derutîndu-și toți contemporanii" ...Același critic (Ș. Cioculescu) recunoaște într-o fotografie din tinerețea lui Caragiale o "înfățișare exotică de prinț arab sau indian în straie europenești" în timp ce Macedonski a reținut din perioada debutului literar "zîmbetul sarcastic", "vocea întărîtată", "cu ghete scîlciate sau rupte, fără opere literare... băiat bun la petreceri". Cu un plus de realism îl surprinde Mihail Canianu în schița istorico-culturală Tîrgul Moșilor publicată în revista Ecoul săptămînii (1891): "Mai mult înalt decît scurt. Cu ochelari și totuși de o
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
fiecare clipă îi unește și îi desparte : legea coliviei. „Neatent, mereu neatent, eu, acum el, cineva neatent și.“ Revede, pentru o clipă, rama scorojită a ferestrei, chiuveta adâncă și îngustă ca o oală, caietul cu coperțile verzi de pe măsuță, papucii scâlciați, taburetul înalt, vopsit în roșu. Nu-și suportă maturitatea, așa sugerase, ironic și iritat, colegul Vornicu într-un bâlbâit dialog cu colegul Manole, soțul disputatei doamne. Formulare aparent întâmplătoare, diagnostic însă nu cu totul nepotrivit. Nu cu totul, nu cu
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
pas În față și punând piciorul În pragul ușii. Pentru orice eventualitate. — Ăăă... da? Bărbatul avea un accent puternic de Edinburgh, cu vocalele urcând și coborând la mijloc. — E vreo problemă, domnule polițist? Se trase Înapoi În vestibul, pantofii săi scâlciați răsunând pe dalele crem cu maro. Logan schiță un zâmbet liniștitor. — Nu aveți de ce să vă temeți, domnule, spuse el intrând la rândul său În clădire. Vrem să discutăm cu unul din vecinii dumneavoastră, dar soneria dumnealui nu pare să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
Am continuat să mă uit la tânărul cu înfățișare ciudată. Părul îi stătea ridicat de parcă un curent electric trecuse prin el. Puloverul său ros, fără mâneci atârna peste un tricou uzat de flanelă, pantalonii prăfuiți căzându-i pe niște pantofi scâlciați. —Sunt american, i-am răspuns. —Și eu. Dacă aș fi fost altceva, credeți că aș mai fi fost azi aici în shul1? La periferia Varșoviei, nu aș fi dus-o chiar atât de bine. De Germania, nici nu mai zic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
îndesată cu gazete. Treceau trei sau patru săptămâni până la reapariția lui, cu barba crescută și mai sălbatic, cu pantalonii sfâșiați, prin care se întrevedeau, până spre genunchi, picioarele-i păroase, slăbănoage, fără ciorapi, vârâte în niște ghete întoarse, diforme și scâlciate, cu gumilasticul ros de mărăcini. Când Peter Hille întârzia vreme mai îndelungată, se vestea poliția care pornea la vânat și întotdeauna cu multă greutate, se izbutea descoperirea omului pironit la trunchiul unui arbore, cu ochii ațintiți pe craca de unde curgeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
ghem, pe salteaua înfundată. Cearceaful era mototolit, cu pete în albul dubios la pânzei, ca petele gălbui de pe cămașa ei scurtă. Doamna Patanetschek își arăta gambele scurte și groase, cu venele răsucite de varice, în niște târlige flanelate, cu tălpile scâlciate. Gura Omului cu ciocul de aramă se lărgise până la urechi. Mi se păru, atunci, că cel mai bun lucru ce-l am de făcut este să râd și eu. A râs și Doamna Patanetschek, săltându-și țâțele ca două bășici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
de scânduri ale celorlalți locatari ai casei, ne fusese repartizată drept debara, peste un cufăr legat cu sfoară, am făcut - eu sau băiatul în care, de timpuriu, se acumula atâta masă epică - o descoperire capitală. Pe sub vechituri și printre moblie scâlciate mă aștepta un cufăr special; cel puțin așa am interpretat eu descoperirea. Oare se afla sub niște saltele găurite? Oare se plimba pe el, uguind, vreun porumbel care se rărătăcise prin lucarna deschisă? Oare, speriat de mine, acesta a lăsat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
dată cu adjective - Paul, de cele mai multe ori sumbru, Arthur, adeseori pierdut în visare, Alfons, veșnic vesel -, urmam o linie aeriană spre Undeva, așa cum, zburând înapoi, încerc acum să aterizez cu precizie acolo unde nu mă așteaptă nici un rest, nici un fotoliu scâlciat, nimic concret și palpabil. Ah, de s-ar găsi totuși, dacă nu un cufăr, atunci măcar o cutie de carton umplută cu mâzgălelile mele timpurii. Dar nu a rămas nici o jumătate de vers din primele poezii, nici o pagină din singurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
ca și când fiecare arc și fiecare stâlp de cărămidă ar trebui să mi se întipărească în minte. În afară de asta, îmi rămâneau locurile de lectură, preferat fiind cel din podul ale cărui despărțituri fuseseră între timp eliberate de vechituri, inclusiv de canapeaua scâlciată, fiindcă acestea erau considerate combustibil pentru bombele incendiare. Sub olanele intacte se afla o încăpere goală, măturată, în așteptarea lucrurilor ce aveau să vină. De aceea erau înșirate acolo găleți cu apă; în plus, la îndemână, unelte de stins focul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]