698 matches
-
a strigat Iordache cu înfrigurare. Nici un răspuns însă. A mai strigat de câteva ori, dar, degeaba. Fiorii unei primejdii necunoscute au început să-i alerge pe șira spinării...Unde-i? Ce i s-o întâmplat?” Hliboceneee! Hliiiboceeeneee! - a început să scâncească Iordache, retrăgându-se înspăimântat spre șirul de sănii... A alergat cât a putut, dar nici urmă de sănii. Nici chiar firimitura de lumină de la felinarul lui Mitruță nu se mai zărea nicăiri. Înotând prin nămeții care deja acoperiseră urmele săniilor
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
găsit pe Hliboceanu cu ochii larg deschiși. Ce faci, cumetre? Ai făcut ochi așa de dimineață? Cum ai dormit? Biiineee! - a murmurat Hliboceanu, iar ochii au mijit a zâmbet... Dacă spui tu, atunci chiar îi bine. Mi-i seteee - a scâncit rănitul. Uite aici apă, băiete - a răspuns Cotman, ridicându-i capul cu grijă și ducându-i ulcica cu apă la gură. Spre surprinderea lui Cotman, Hliboceanu a băut în lege. Asta-i altă poveste, flăcăule. De când nu te am mai
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
te tăvălesc prin omăt până ce ajungi sloi de gheață și te las aici să dea lupchii peste tine! L... l-am... aruncat. Unde l-ai aruncat? Hai, povestește, până nu mă supăr și mai tare decât sunt! Uite... acolo - a scâncit hoțul, arătând locul cu capul. Și zi așa... Hai să le stingem felinarele și pe urmă pe ei cu baltagele! Să știți că nu sunteți chiar așa de proști cum se pare la prima vedere. Numai că socoteala de acasă
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
puține automobile se mai mișcau, Încet, ca Într-o defilare letargică. Aproape toate trăseseră pe trotuare. Doar pe aleea din spatele Primăriei, o limuzină elegantă, cu geamuri Întunecate, se Învârtea, parcă amușinând printre trupurile strivite de pe jos, cu alarma de proximitate scâncind. — Uneori mă Întreb dacă nu aveți și voi, femeile, un prospect pus Într-unul dintre buzunare, care să vă explice principiile de funcționare, i-am șoptit, cuprinzând-o pe după umeri. S-a desprins de mine și, zâmbind, m-a luat
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
Am redus viteza până la limita evitării oricărui pericol, mai ales că un antebraț apărut pe turnantă Îmi presa jugulara, iar două gheare mi se Înfipseseră În chică. Am reușit, probabil, o lovitură norocoasă, căci o blondă aflată În proximitate a scâncit scurt, ca o mobilă deplasată pe linoleum, Începând să-și dea ochii peste cap. În timp ce apăsam toate butoanele aflate la Îndemână ale flipperului uman, așteptând zăngănitul monedelor, o a doua duduie Îmi șoptea la ureche niște cuvinte care ar fi
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
a mai deschide gura. În acest timp, Marychka stătea pe un taburet În bucătărie și răsfoia imperturbabilă ziarul The Baakho Monitor, adus tot de ea. Părea că nu-i pasă de nimic din ce se Întîmpla În jur, deși Kiki scîncea și behăia fără motiv la fiecare două minute. De această dată, pe pagina a treia era publicat un articol nesemnat, dar cu un conținut filosofic foarte profund, despre: Depersonalizarea prin personalizare. Ce ar fi putut Înțelege Marychka dintr-un asemenea
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
de jos În vreme ce urlă și se prăbușește, apoi se dă deoparte gîfÎind, iar eu văd cum mi se descompune pula. Se sprijină de spătar și Își aprinde o țigară. — Mmmm. A fost minunat. Ce s-a Întîmplat Bruce? Ești ok? Scîncești ca un țînc mucos! — Shirley e bolnavă, spun eu. Cumnata mea. Nu se simte bine. Îmi plîng de milă. Se uită la mine și clatină din cap. Nu mai ai nici un haz Bruce. Auzim voci Chrissie. Totimpu. Tu le auzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
Ai să vii, da? Antonia se uită la mine. Fața i se crispă, dădu din cap și încercă să vorbească. Apoi spuse: Ah, sunt atât de amărâtă, Martin! Se lăsă greoi pe pat, începu să se legene încolo și încoace scâncind jalnic. Am privit-o un timp. Se auzi din nou soneria de la intrare. Antonia se opri brusc din plâns, de parcă ar fi întors un comutator, și, pe când treceam pe lângă ea, îmi întinse mâna pentru o clipă. I-am răspuns strângându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
reușit să discern sunetele din spatele meu. La Început am văzut o mișcare repetată cu o anumită Încăpățânare, urmată de un sunet alunecos și umed, de obiect frecat, după care Dora, spre surprinderea mea, dar fără să mă deranjeze, Începu să scâncească: — Mișcă-te, Îmi șopti pe un ton Înfundat. Revenindu-mi din starea agitată, m-am gândit să Încerc să-mi fac și eu rolul. Astfel că am Început nu doar să mă mișc, dar să scot și sunetele delicioase emise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
în creier și refuză să se clintească de-acolo - ceea ce mă face, în cele din urmă, să cred că lucrurile chiar s-au întâmplat. O văd pe soră-mea ascunsă în spatele mamei; Hannah s-a încleștat de mijlocul ei și scâncește, iar maică-mea plânge cu lacrimi formidabile, ce i se preling de pe obraji hăt până pe linoleum. Lacrimile sunt, în același timp, însoțite de țipete atât de tari încât i s-au umflat până și venele - și țipă și la mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
locomotivă? Porc! Cine, eu? Și, dintr-o dată, totul se repetă, mă trezesc din nou înfipt în trecutul îndepărtat, în ce-a fost și nu va mai fi niciodată! Ușa se trântește - a plecat - mântuirea mea! sora mea! - iar eu rămân scâncind pe podea, cu AMINTIRILE MELE! Nesfârșită-i copilăria mea! Și n-o mai slăbesc deloc - sau nu mă slăbește ea pe mine! Care din două? Îmi amintesc de ridichi - cele îngrijite de mine cu atâta dragoste în grădinița mea din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
pe vremea când scriam și publicam primele nuvele și, asemenea multor eroi de Bildungsroman de până la mine, mă gândeam la propriul meu Bildungsroman-fluviu - am ajuns la ascunzătoarea marelui bărbat. — Ce cauți în autobuz cu mălaiul la tine? Tot omul bolnav scâncește după mama; dacă ea nu se află prin preajmă, trebuie să se mulțumească cu alte femei. — Romanul tău, zice el, este categoric una dintre cele cinci-șase cărți ale vieții mele. Din momentul în care, în timpul unui control de rutină, medicul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
fonfăit și foșnet de șervețele. Marci plângea fără să se poată controla. —Marci, am câteva Întâlniri importante la serviciu În după-amiaza asta. Poți să supraviețuiești până la ora 6? Atunci pot să trec pe la tine, am spus, plină de compasiune. —ÎhÎÎÎhÎÎÎhÎÎÎÎ, scânci Marci, ca un pisoi rănit. Lauren a spus că vine Într-o juma’ de oră. Se ascunde de ochii lumii cu nu știu ce tip. Poate o să stea ea cu mine până ajungi tu aici. —OK, bine, asta e grozav. Ne vedem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
sau s-a rupt firul... Vine un sunet foarte slab. Toți au încremenit. Chiar și focul din vatră. Doar viscolul, afară, urlă ca un stăpîn dezlănțuit. Clipe în șir oamenii privesc aiurea, pierduți. Apoi, încet-încet, își reiau locurile. Un copil scîncește un "papa", mai mult ca să spună ceva, dar cuvîntul este reluat de celălalt, amplificat și transformat într-un plîns nervos, care umple încăperea. De afară, zgomotul viscolului se aude tot mai puternic. Și deodată, ușa se deschide larg, izbită în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
copilul nechemat de nimeni în existența lor se impunea luat în considerație. Fata a apărut pe cealaltă ușă, auzind ceva vorbe, înțelegînd că a venit el, preocupată să pară naturală, ca să facă o impresie bună. În brațele bărbatului, fetița a scîncit, lipindu-se mai bine de gulerul moale. Mama și fata au schimbat între ele o privire violentă, plină de neliniște, de întrebare, de rugă și de ură. Pe ea am luat-o în brațe a încercat un surîs Săteanu, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
haină mare, neagră, cu guler din pielea unui miel brumăriu. Iarna dormeam învelită cu ea. Cît despre mama... Prima amintire legată de ea e dureroasă: era studentă, și eu, care probabil c-o deranjasem de la învățat, stăteam la colț și scînceam. Dacă nu taci, te duc înapoi la copii!" îmi zicea mereu. Doina tace, atît cît să-și tragă răsuflarea. De multe ori, noaptea, eram mare de acum mă trezeam și începeam să plîng. Eram terorizată de amenințarea asta: "Te duc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
și să o ghideze cu propria ei mână spre un sfârc... El se avântă flămând spre una din urechile ei, ca și cum stimularea suficientă a acesteia ar fi putut determina apariția misterioasă a lactației. Se freca afectuos de ea, gâfâind și scâncind ușor. Coapsa lui mătăsoasă alunecă peste a ei, mâna liberă îi atinse umărul și, asemenea unui marinar cățărându-se pe catarg, se urcă la bord neașteptat de ușor. Dar nu fusese dintotdeauna așa? Ia amintește-ți puțin prologul... Și amintește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
-n viață cu părul mare... Pe urmă, după ce se consumase crepusculul școlii primare și bântuiam prin zorii gimnaziului (orbit de strălucirea ciocaților negri), frati-miu exista, sugea la sân și din biberon, morfolea suzetele între gingii până le făcea bucățele, scâncea, plângea de-a binelea, făcea caca și pipi pe el, adică-n scutece, nu în pempărși, trecuse deja de operația de stenoză de pilor (dacă v-ar arăta burta lui, deși mă îndoiesc c-o să fie de acord, i-ați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
să ne aducă mai aproape, eu și tu și Filip și toată lumea, dormi Matei, cred că fratele nostru tocmai o să stingă televizorul, cred că e sfârșitul filmului ăluia și s-a făcut târziu. Și chiar nu are nici un rost să scâncești acum, Matei. 6. Mărunțișuri, vechituri, oameni și omuleți Tare trebuie să se mai bucure Mateiul mic! Cred că mușcă dintr-o plăcintă cu mere, bea sirop, citește și recitește scrisoarea primită de la Mateiul mare, mănâncă pufarin cu pumnul, ronțăie o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
trimis în cameră după un pachet de țigări. Mi-a zis să intru repede și să nu las ușa deschisă, ca să nu năvălească țânțarii. Și țânțarii nu s-au năpustit înăuntru, în schimb era ceva sub dulap, un animăluț care scâncea, chițăia, scheuna, râcâia, nu știu ce sunete mai scotea, dar m-a speriat groaznic. M-am urcat pe masă și m-am uitat aproape un minut la podea, mă gândeam c-o fi un șobolan sau un dihor, până când a ieșit un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
nimic, era de parcă nu eu l-aș fi visat pe el, ci el pe mine, cu chiu cu vai, am reușit să-l opresc puțin din scris atât cât să-l strâng tare, tare de tot la piept și să scâncesc încet, șoptit, Matei. 12. Lui Tudor Vladimirescu, cu uimire și presupuneri Dacă pantalonii de uniformă stau ghem pe calorifer și haina atârnă de încuietoarea ferestrei, dacă un papuc e în holul apartamentului 40 și celălalt s-a ascuns după un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
nici o altă mamă din istoria lumii nu s-ar fi Încumetat niciodată să-l facă, se trîntește pe pat - buf - și adoarme imediat, cu gura căscată, sforăind și total surdă la haosul stîrnit În jurul ei. Zgîriind cu ghearele, Împingînd, mușcînd, scîncind, toți treisprezece ne avîntăm simultan asupra celor douăsprezece mameloane. Lapte și nebunie. În acest joc de țîțici muzicale, eu rămîneam cam Întotdeauna pe dinafară. Uneori, mi se pare că mi s-ar potrivi perfect numele de Cel care rămîne mereu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
cartea deschisă în fața ochilor, când cineva ți-o smulge din mână și, ca la o ridicare de cortină, vezi înșirați în fața ta polițiști împopoțonați cu banduliere de piele, zdrăngănindu-și armele automate, poleiți cu vulturi și epoleți. — Dar cartea mea..., scâncești, întinzând cu un gest de copil o mână neînarmată spre bariera autoritară de nasturi strălucitori și guri de foc. — Confiscată, domnule. Cartea asta nu poate intra în Ataguitania. E o carte interzisă. — Cum se poate...? O carte despre frunzele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
lozinci de soiul „aici zonă interzisă porcilor”, „ipocriții să crape-n hainele lor” și multe altele. - Ce zici de asta? se bălăngănește Tavi spre mine. „Ca niște iepuri cu urechile tăiate, pe sub geamuri, femeile noastre-și poartă ovarele la vedere, scâncesc fetușii plutind în lichide, pe străzi paltoane uzate conduc camioane... trec și mă-ntorc cu borcane, bine legate...” - E tare, mă! E tare de tot! Beton! Scrie-o, să n-o uiți... Zi și tu, Sclivi, dacă nu-i așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
și-o leagă de margini. - O să le urce ei sus, în blocul ăla repartizat, le dau de-o mastică, de-o țuică. Vin și eu mai târziu, femeie, mai am o treabă. Câinele a răgușit urlând, e zbârlit tot, acum scâncește doar și-i tremură pielea pe el. Scurmă cu labele din față în țărnă. Nu l-a recunoscut, și-a arătat colții. - Taci, prostule, terminăm acuș, acuș... uite niște carne... Hai, măi cărăbuș, n-o mai adulmeca și tu, ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]