648 matches
-
pe masă o sticlă de whisky -, frumușica mea poate să bea și vin. De la mine, o iei direct, peste deal... Mai gîndește-te ce medicamente să iei, pentru Aura, poate... Rămas singur, lovit în spate de zgomotul viscolului, auzind pe sală scîrțîitul roții neunse, Radu are impresia că mintea i se tulbură. Soția lui, Aura, e acolo, în viscol. Abia acum începe să-l cuprindă desperarea... *** "Atîtea persoane cunoscute, apropiate mie, acolo, în plin viscol... se gîndește iarăși Mihai, înaintînd cu greu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
voia să scrie „tufișuri“, terminația „-uri“ ajungea să fie notată pe verticală, iar literele se cățărau pe marginea tablei ca niște piciorușe de păianjen. Facilitatorul începuse să se încrunte din cauza efortului și, în scurt timp, fiecărei strâmbături îi corespundea un scârțâit al markerului pe tablă. Doctorii începuseră să se agite. Alan văzuse deja câțiva cunoscuți, inclusiv pe Hurst și pe Mukherjee de la cabinetul său. Dar fusese și mai amuzat să-l zărească pe Krishna Naipaul, cu care fusese coleg la Medicină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
În librărie. Sau, mai precis, nopțile și duminicile, dat fiind că nu Îndrăzneam să mă aventurez În subsolul imens, cu lumină pîlpîitoare, la orele cînd era lume În prăvălie. Din ascunzișul nostru din subsolul slab luminat, auzeam murmurul vocilor și scîrțîitul pașilor pe tavan. Le auzeam și tremuram. Uneori, pașii părăseau tavanul și coborau pe treptele de lemn În pivniță. De obicei, această acțiune era urmată de o perioadă de tăcere, Însă uneori putea fi succedată și de icnete și gemete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
Proprietarul biroului. Îmi luase foarte mult timp să-mi adun curajul de a privi În jos din Balon, În intervalul cît era deschis magazinul. Însă pînă la urmă, Într-o dimineață devreme, am reușit. Neauzind nici un zgomot de jos, decît scîrțîitul tînguitor al scaunului și foșnetul ocazional al hîrtiei, mi-am lipit cu grijă ochiul de marginea Vizorului Special și l-am zărit acolo, la birou. Citea un ziar, cu coatele pe brațele scaunului. Grație vederii mele ieșite din comun, aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
din beznă, din toate direcțiile. Aveau pachete și valize și unii dintre ei țineau de mînă copii. Se apropiau fericiți de zona luminată din jurul teatrului, Însă nimeni nu alerga și nu scotea nici un sunet sau doar sunete abia discernibile, scîncete, scîrțîituri și altele de acest gen, ce erau acoperite de muzică, oricît de Încet se auzea aceasta. Sute și sute de oameni la coadă, ce se foiau În tăcere avansînd către Îngerii ce ridicau piciorul, de parcă ar fi dansat. Sub poză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
bine bărbierit. Toate fotografiile de criminali semănau, poate din pricina tehnicii „pointiliste“ a fotografiei de ziar. Digby avea atîtea lucruri de Învățat despre trecut, Încît nu-și putea pierde timpul citind despre criminali și, oricum, crimele „domestice“ nu-l interesau. Auzind scîrțîitul unei scînduri, se Întoarse: În pragul ușii, stătea șovăitor, Johns. — Bună seara, Johns, Îl Întîmpină Digby. — Ce faci aci? — Citesc ziarele. — Bine, dar ai auzit ce-a spus doctorul... — Știu, dar aici nu-i o Închisoare - decît pentru bietul Stone
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
stingherit și neajutorat. — Promite-mi măcar că n-o să-l lași să fugă, o rugă el. — Promit, zise ea, ridicînd din umeri. Iar cînd el ieși, Anna Încuie ușa. Mult timp după aceea, Rowe nu auzi nimic - o singură dată parcă scîrțîitul ușii de la bufet și clinchetul unor cești. Își Închipui că Anna Îi pansa Încheietura mîinii; dar Își spunea că, oricum, Hilfe nu mai putea să fugă. Rowe se gîndi să-i telefoneze domnului Prentice și să-i ceară ca poliția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
punea în evidență sânii, talia și umerii. Dar vioara, ah, vioara... M-am ridicat din pat și am descoperit mirat că aveam pe mine niște chiloți. Nu îmi aduceam aminte când îi pusesem pe mine. Nici nu conta. Mona termină scârțâitul și mă privi cu mândrie. De ce? - Mona, e îngrozitor! Căscă ochii. - Ce? - Ce-ai cântat acolo e insuportabil! Mă calcă pe nervi, înțelegi? Nu înțelegea, mi-a spus privirea ei semi-șocată. - Vioara, Mona, am zis încercând să nu urlu, este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
Piața Victoriei, după care să-i las în urmă pe bulevardul Aviatorilor, dar cum Dorei i se făcuse rău (chipurile din cauza vitezei), am oprit în dreptul secției de poliție de pe Ana Ipătescu, punând o frână ca-n filme, cu fum, cu scârțâit, tot tacâmul. Polițiști opriră în spatele Audiului meu, coborâră din mașină și se apropiară de portiera mea. Erau livizi și transpirați. - Actele dumneavoastră, zise unul dintre ei, supărat nevoie-mare. Am încercat să cobor din mașină, dar m-am dat bătut, observând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
ca o tobă sub ropotul ploii; anemometrul se-nvolbura; universul acesta de bufnituri și salturi putea fi tradus în cifre de încolonat în registrul meu. Un calm suveran prezida peste urzeala cataclismelor. În acea clipă de armonie și împlinire, un scârțâit m-a făcut să privesc în jos. Ghemuit între treptele scăriței și stâlpii de susținere ai gheretei, se afla un bărbat cu barbă, îmbrăcat într-un veston grosolan în dungi, ud leoarcă de ploaie. Mă privea cu ochi senini și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
și tot ce se auzise până acum fusese doar ciripitul păsărelelor în salcâmi. De data asta era un zgomot produs de oameni. Se uită în jur, dar nu văzu nimic suspect. Apoi se auzi din nou, înaintând spre tufișuri, un scârțâit ca de roată neunsă. Probabil unul dintre orfani împingea o roabă sau se juca cu una din mașinuțele acelea pe care copiii le confecționează din bucăți de sârmă ruginită și tablă. Domnul J.L.B. Matekoni își șterse mâinile cu o bucată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
și se uită la roți. Nu mai reparase vreodată un scaun cu rotile, dar era evident ce se întâmplase cu acesta. Cuzineții erau uscați și prăfuiți - un pic de ulei o să facă minuni - și urma la rând frâna. Asta explica scârțâitul. — O să te ridic din scaun, îi spuse. O să stai sub copac până îți aranjez scaunul. O ridică pe fetiță și o așeză cu blândețe pe pământ. Apoi, răsturnând scaunul, eliberă piedica frânei și ajustă pârghia care o punea în funcțiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
până îți aranjez scaunul. O ridică pe fetiță și o așeză cu blândețe pe pământ. Apoi, răsturnând scaunul, eliberă piedica frânei și ajustă pârghia care o punea în funcțiune. Unse cuzineții, apoi învârti de probă roțile. Mergeau ca unse și scârțâitul dispăruse. Întoarse scaunul și îl împinse spre locul unde stătea fetița. Sunteți foarte amabil, Rra, îi mulțumi ea. Trebuie să mă întorc acum, să nu creadă educatoarea că m-am rătăcit. Porni pe cărare, lăsându-l pe domnul J.L.B. Matekoni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
pe fetiță? întrebă ea. Nu încerc să te forțez, domnule J.L.B. Matekoni, dar n-ai vrea s-o întâlnești din nou și să-l vezi și pe băiat? În cameră se așternu tăcerea. Nu se auzea nimic în afară de câte un scârțâit al acoperișului de tablă, care se dilata de căldură. Domnul J.L.B. Matekoni se uita în pământ și își aminti, pentru o clipă, ce a însemnat copilăria lui acolo, în sătuc, cu mulți ani în urmă. Își aduse aminte cum se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
mute și de-acolo sau îs pe picior de ducă, migrează mai ceva decât fondurile, era Turnul Babel în zi de hram la gura lor. Dar sunt mândră de mine... Cred că de-acum sunt în stare să traduc și scârțâitul dușumelei și țârâitul de la pisoar și plescăiturile diverse în nenumărate limbi. Oricum, după vizita de lucru la crama cu ștergare pe pereți și personal în bundițe și legat cu brâie, când am tradus noroc-sănătate-voie-bună-să-hâc-pardon-scuzați-trăiți-să-mai-veniți-pe-la-noi-aveți-o-țară-foarte-frumoasă-ospitalieră-hâc-nu-i-așa?, în vreo cinci limbi, și-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
Însuflețite cu care nu era obișnuit sau s-ar fi văzut asaltat de o grabă bruscă, Îngrijorat ca nu cumva să se trezească cineva de pe puntea-platformă. Tăcu mîlc, trăgînd cu urechea, și Îl liniști faptul că nu se auzeau decît scîrțîitul ritmic al navei și sunetul apei sub prova. Apoi, ridică pe umăr cufărul cel greu și Îl duse la barcă, unde Îl așeză cu mare grijă. Se Întoarse, Îl obligă pe căpitan să se culce la pămînt și puse mîna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
sînt dresorii, stăpînii arenei, pentru că numai ei știu ce culoare au ochii morții." De data aceasta, cînd inginerul Corvino termină de tradus nimeni nu aplaudă, nimeni nu mai scoase un sunet. În acele cîteva zecimi de secundă se auzeau clar scîrțîiturile parchetului sub pașii celor ce serveau, Leonard Bîlbîie constată cu uimire că toți invitații se îngrămădiseră în ușa salonului și fiecare, în felul său și cu motivele sale, asculta discursul aviatorului italian. Abia atunci își dădu seama că invitații nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
este pe punctul de a deveni paralizia lor. Era îngrozit, gura îi era plină de salivă, scuipă, mai mult apă, care se prelinse pe la colțul buzelor și îl îngrețoșă. Soldatul s-a oprit nehotărît, peste șopronul apei se auzea clar scîrțîitul furcheților, barcagiul n-avea nici o grijă, era prea bucuros că găsise locul, nu era prea ușor să traversezi orbește fluviul și să nimerești într-un anumit loc. Nu era departe de soldat, cu tot întunericul reușea să-i distingă silueta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
o mișcare bruscă îndărăt și s-a prăbușit moale pe lada pe care stătea. Mort. Mort cum sînt toți morții. Locotenentul Georgescu mi-a smuls revolverul și cred că l-am auzit înjurînd, dar cine ar putea înțelege ceva din scîrțîitul sinistru al gîtlejului său și Radul Popianu a îndrăznit să-l atingă pe Leonard Bîlbîie. Nu mai era nimic de făcut, avea obrazul înțepenit, ochii sticloși, i-a tras pleoapele și n-a mai zis decît "s-a dus". Asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ale subsuorilor, ca și mirosul de vite, În clipa În care fură așezați toți trei În carul tras de boi, unde erau așternute pielicele de miel. Cu capetele Înălțate pe perne moi, zăceau În car ca‑ntr‑o corabie, deslușind scârțâitul molcom al roților amestecat cu cântări și gemete. Vrând să‑și mijească pleoapele sub care se prefirase lumina, va fi săgetat de o durere precum tăișul lamei de oțel a briciului pe pupilă, după care va privi În jur, În stânga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
Îi cădea umbra pe chip și pe ochii‑i vlăguiți, presimțind prezența caselor joase de după care soarele nu se adăpostea, dar la fel de prezente, de nevăzute și atât de reale, mai reale decât cerul de deasupra capului său, mai reale decât scârțâitul oiștii carului și decât larma mulțimii care Îi Însoțea, murmurând rugăciuni și cântări. 16. Oh, fiți binecuvântați, voi cei care ieșiți În Întâmpinarea Împăratului! - Nu, ăsta nu mai era vis; mai avea Încă În urechi glasul acela, deci nu atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
auzi mai bine răgetul leilor, chipul tânărului cu barba roșiatică se făcu nevăzut, iar deasupra sa se ivi iarăși denecuprinsul cerului. 17. Dintr‑odată se lăsă o liniște deplină, care va spulbera sâcâitoarele bocete și cântări ale mulțimii; Încetase și scârțâitul, smucitura roților prin hârtoape: carul se oprise locului. Și ăsta era tot vis? Acea potolire care‑i făcea atât de bine sufletului său după atâta vânzoleală și zarvă, tot vis era? Glasul mulțimii amuțise, scârțâitul carului Încetase, ca și opinteala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
cântări ale mulțimii; Încetase și scârțâitul, smucitura roților prin hârtoape: carul se oprise locului. Și ăsta era tot vis? Acea potolire care‑i făcea atât de bine sufletului său după atâta vânzoleală și zarvă, tot vis era? Glasul mulțimii amuțise, scârțâitul carului Încetase, ca și opinteala oiștii. Razele soarelui, care până atunci Îi căzuseră drept pe față, acum pieriseră, poate zăvorâte de vreun portic nevăzut de el. Trupul i se odihnea pe pielicelele de miel, iar izul lânii Îi umplea nările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
de desfătare, Încât văzduhul se Înmiresmă de adierea trandafirilor. Oh, ce bucurie! Și doar amintirea trupului ei și a sufletului ei În acel ceas de tihnă, În acea maree de extaz, atunci, la porțile palatului, când vacarmul mulțimii Încetase, iar scârțâitul carului Încremenise, și când În suflet i se crestase dulcele nume al Priskăi, iar În nări avea mireasma trandafirilor, În acel ceas, aflat iarăși În negura grotei, În mormântul veșnic, se trezi În el o fericire tulbure și Îndepărtată, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
lumină: de la licărul zăpezii de afară și de la luciul samovarului, aidoma unui lampion. Nilus Îi făcu semn oaspetelui său să vină până la fereastră. În albul imaculat al zăpezii se deslușea silueta unuia care se Îndrepta spre mănăstire, iar ei auzeau scârțâitul zăpezii sub pași. „Știți cine era?“ Îl Întrebă părintele Serghei, când pașii se Îndepărtară. Ochii săi aveau o strălucire dementă. „Farmacistul David Kozelsk sau Kozelski. (Cu de‑al de ăștia niciodată nu știi.) Sub pretextul că ar lua‑o pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]