329 matches
-
în acest sens, cele mai multe fiind bazat pe standardul de reprezentare "XYZ" definit de Commission internationale de l'éclairage în 1931. Reprezentarea "XYZ" constă în trei numere reale pozitive, notațe "X", "Y" și "Z", fiecare dintre ei fiind definit ca produsul scalar dintre distribuția spectrală a puterii luminii și o „curba de sensibilitate” standardizată: formula 15 formula 16 formula 17 unde "I" este intervalul lungimilor de undă vizibile (400 nm - 700 nm), formula 11 este funcția de distribuție spectrală a puterii luminii incidente, iar formula 19, formula 20
Culoare () [Corola-website/Science/299728_a_301057]
-
În matematică, ortogonalitatea, este o generalizare a "perpendicularității". Înseamnă "în unghi drept, și vine din grecescul "ὀρθός" "orthos", care înseamnă "drept" și "γωνία" "gonia", care înseamnă "unghi". Formal, doi vectori formula 1 și formula 2 dintr-un spațiu cu produs scalar formula 3 sunt ortogonali dacă produsul lor scalar formula 4 este zero. Această proprietate este scrisă formula 5. Două subspații vectoriale formula 6 și formula 7 din spațiul vectorial formula 3 se numesc subspații ortogonale dacă toți vectorii din formula 6 sunt ortogonali pe toți vectorii din
Ortogonalitate () [Corola-website/Science/309781_a_311110]
-
generalizare a "perpendicularității". Înseamnă "în unghi drept, și vine din grecescul "ὀρθός" "orthos", care înseamnă "drept" și "γωνία" "gonia", care înseamnă "unghi". Formal, doi vectori formula 1 și formula 2 dintr-un spațiu cu produs scalar formula 3 sunt ortogonali dacă produsul lor scalar formula 4 este zero. Această proprietate este scrisă formula 5. Două subspații vectoriale formula 6 și formula 7 din spațiul vectorial formula 3 se numesc subspații ortogonale dacă toți vectorii din formula 6 sunt ortogonali pe toți vectorii din formula 7. Cel mai mare subspațiu ortogonal pe
Ortogonalitate () [Corola-website/Science/309781_a_311110]
-
toți vectorii din formula 6 sunt ortogonali pe toți vectorii din formula 7. Cel mai mare subspațiu ortogonal pe un subspațiu dat se numește complement ortogonal al respectivului subspațiu. O transformare liniară formula 11 se numește transformare liniară ortogonală dacă ea păstrează produsul scalar. Adică pentru toate perechile de vectori formula 1 și formula 2 din din spațiul cu produs scalar formula 3, Aceasta înseamnă că formula 16 păstrează unghiul între formula 1 și formula 2, și că lungimile lui formula 19 și formula 1 sunt egale. Termenul de normal este folosit
Ortogonalitate () [Corola-website/Science/309781_a_311110]
-
ortogonal pe un subspațiu dat se numește complement ortogonal al respectivului subspațiu. O transformare liniară formula 11 se numește transformare liniară ortogonală dacă ea păstrează produsul scalar. Adică pentru toate perechile de vectori formula 1 și formula 2 din din spațiul cu produs scalar formula 3, Aceasta înseamnă că formula 16 păstrează unghiul între formula 1 și formula 2, și că lungimile lui formula 19 și formula 1 sunt egale. Termenul de normal este folosit adesea în locul celui de ortogonal, dar "normal" se poate referi și la vectori unitate. În
Ortogonalitate () [Corola-website/Science/309781_a_311110]
-
colecție de vectori care sunt și ortogonali și normali (de lungime egală cu unitatea). Astfel, folosirea termenului "normal" cu sensul de "orthogonal" este adesea evitată. În spațiile euclidiene de 2 sau 3 dimensiuni, doi vectori sunt ortogonali dacă produsul lor scalar este zero, adică fac un unghi de 90° sau π/2 radiani. Astfel, ortogonalitatea vectorilor este o generalizare a conceptului de perpendicular. În termenii subspațiilor euclidiene, complementul ortogonal al unei drepte este planul perpendicular pe el, și invers. Se observă
Ortogonalitate () [Corola-website/Science/309781_a_311110]
-
iar o mulțime de astfel de vectori se numește mulțime ortogonală. O astfel de mulțime este mulțime ortonormală dacă toți vectorii acesteia sunt vectori unitate. Vectorii nenuli ortogonali doi câte doi sunt întotdeauna liniar independenți. Adesea se folosește următorul produs scalar între două funcții "f" și "g": Se introduce aici o funcție pondere nenegativă formula 22 în definirea produsului scalar. Se spune că aceste funcții sunt ortogonale dacă acel produs scalar este zero: Scriem normele în raport cu acest produs scalar și cu ponderea
Ortogonalitate () [Corola-website/Science/309781_a_311110]
-
dacă toți vectorii acesteia sunt vectori unitate. Vectorii nenuli ortogonali doi câte doi sunt întotdeauna liniar independenți. Adesea se folosește următorul produs scalar între două funcții "f" și "g": Se introduce aici o funcție pondere nenegativă formula 22 în definirea produsului scalar. Se spune că aceste funcții sunt ortogonale dacă acel produs scalar este zero: Scriem normele în raport cu acest produs scalar și cu ponderea astfel Membrii unei secvențe { "f" : "i" = 1, 2, 3, ... } sunt: unde este Delta Kronecker. Cu alte cuvinte, oricare
Ortogonalitate () [Corola-website/Science/309781_a_311110]
-
câte doi sunt întotdeauna liniar independenți. Adesea se folosește următorul produs scalar între două funcții "f" și "g": Se introduce aici o funcție pondere nenegativă formula 22 în definirea produsului scalar. Se spune că aceste funcții sunt ortogonale dacă acel produs scalar este zero: Scriem normele în raport cu acest produs scalar și cu ponderea astfel Membrii unei secvențe { "f" : "i" = 1, 2, 3, ... } sunt: unde este Delta Kronecker. Cu alte cuvinte, oricare două funcții sunt ortogonale, și norma fiecăreia este 1 în cazul
Ortogonalitate () [Corola-website/Science/309781_a_311110]
-
folosește următorul produs scalar între două funcții "f" și "g": Se introduce aici o funcție pondere nenegativă formula 22 în definirea produsului scalar. Se spune că aceste funcții sunt ortogonale dacă acel produs scalar este zero: Scriem normele în raport cu acest produs scalar și cu ponderea astfel Membrii unei secvențe { "f" : "i" = 1, 2, 3, ... } sunt: unde este Delta Kronecker. Cu alte cuvinte, oricare două funcții sunt ortogonale, și norma fiecăreia este 1 în cazul secvenței ortonormale. Din utilizarea inițială din matematică, au
Ortogonalitate () [Corola-website/Science/309781_a_311110]
-
creare și anihilare în spațiul Fock. În electrodinamica cuantică se utilizează sistemul de unități naturale în care viteza luminii în vid și constanta Planck redusă au valoarea 1. În calculele teoretice este convenabilă descrierea câmpului electromagnetic cu ajutorul potențialelor electromagnetice. Potențialul scalar și potențialul vector sunt reunite într-un cvadrivector formula 5 în spațiul liber (adică în absența surselor, sarcini și curenți) acesta satisface ecuația undelor omogenă care poate fi dedusă din densitatea lagrangiană Cuantificarea câmpului de radiație se face dezvoltând potențialele în
Electrodinamică cuantică () [Corola-website/Science/318918_a_320247]
-
folosește o definiție mai complicată a reflectivității. Considerăm pentru aceasta (vezi Fig.1) un fascicol de raze incidente cu deschiderea formula 2 pe un element de suprafață oarecare formula 3 cu normala formula 4 din direcția formula 5 dată de unghiurile formula 6 ( formula 7, produsul scalar dintre direcția considerată și normala la elementul de suprafață ). Energia care cade în unitatea de timp pe formula 3 este caracterizată de intensitatea formula 9 (fascicolul conține lungimi de undă între formula 10 si formula 11 ): <br>formula 12Energia reflectată de elementul formula 3 într-un
Reflectivitate () [Corola-website/Science/314918_a_316247]
-
valorilor tuturor punctelor, adică: are derivata de timp zero. Derivata funcției formula 73 este: unde operatorul formula 75 este definit ca un analog continuu al operatorului Hermitian conjugat: Pentru o bază discretă, matricea elementelor operatorului liniar H se supune legii: Derivata produsului scalar este: fiind proporțională cu partea imaginară a lui opratorului H. Dacă operatorul H nu are parte imaginară, adică este autoadjunct, atunci probabilitatea se conservă. Acest lucru este adevărat nu numai pentru ecuația Schrödinger de mai sus, ci și pentru ecuația
Ecuația lui Schrödinger () [Corola-website/Science/305969_a_307298]
-
timp, este de fapt valoarea cea mai apropiată de rădăcina pătrată pozitivă a lui a. Este convenabil să redefinim timpul pentru a absorbi pe m, înlocuind t/m cu t. Integrala formula 29 peste întregul spațiu este un invariant, deoarece produsul scalar al lui formula 29 cu starea energetică zero este o funcție constantă în spațiu, fiind de fapt o undă cu lungimea de undă infinită. Pentru orice stare energetică cu funcția de undă formula 159, produsul scalar: se modifică în timp într-un
Ecuația lui Schrödinger () [Corola-website/Science/305969_a_307298]
-
spațiu este un invariant, deoarece produsul scalar al lui formula 29 cu starea energetică zero este o funcție constantă în spațiu, fiind de fapt o undă cu lungimea de undă infinită. Pentru orice stare energetică cu funcția de undă formula 159, produsul scalar: se modifică în timp într-un mod simplu: faza se rotește cu o frecvență determinată de energia lui formula 161. Când formula 161 are energia zero, precum unda cu lungimea de undă infinită, faza nu se schimbă deloc. Suma pătratelor modulelor lui
Ecuația lui Schrödinger () [Corola-website/Science/305969_a_307298]
-
cu o funcție test diferențiabilă arbitrară dă valoarea funcției test în zero. Pentru a vedea acest lucru, să notăm că, integrala peste întregul spațiu al lui K este egală cu 1, pentru orice timp t: deoarece această integrală este produsul scalar al lui K cu o funcție de undă uniformă. Dar factorul de fază de la exponent are derivata spațială diferită de zero cu excepția originii, astfel încât, atunci când timpul este mic există o rapidă anulare a fazei peste tot cu excepția unui punct. Acest lucru
Ecuația lui Schrödinger () [Corola-website/Science/305969_a_307298]
-
deoarece hamiltonianul acționează doar prin multiplicarea matricii. Într-o reprezentare continuă hamiltonianul este un operator liniar, care acționează printr-o versiune continuă a multiplicării matricii: Complex conjugata este: Pentru ca evoluția în timp să fie unitară, pentru a se păstra produsul scalar, derivata cu timpul a produsului scalar trebuie să fie zero: pentru o stare arbitrară formula 248, care cere ca H să fie hermitiană. Într-o reprezentare discretă acest lucru înseamnă că formula 259. Când H este continuu, devine autoadjunct, ceea ce înseamnă că
Ecuația lui Schrödinger () [Corola-website/Science/305969_a_307298]
-
matricii. Într-o reprezentare continuă hamiltonianul este un operator liniar, care acționează printr-o versiune continuă a multiplicării matricii: Complex conjugata este: Pentru ca evoluția în timp să fie unitară, pentru a se păstra produsul scalar, derivata cu timpul a produsului scalar trebuie să fie zero: pentru o stare arbitrară formula 248, care cere ca H să fie hermitiană. Într-o reprezentare discretă acest lucru înseamnă că formula 259. Când H este continuu, devine autoadjunct, ceea ce înseamnă că, H cere suplimentar stărilor normalizate să
Ecuația lui Schrödinger () [Corola-website/Science/305969_a_307298]
-
B, scriindu-se: dând astfel legea transformarii pentru H sub un impuls infinitezimal: Interpretarea acestei formule este că, schimbarea lui H sub un impuls infinitezimal este în întregime dat de schimbarea energiei cinetice a centrului de mase, care este produsul scalar al impulsului total având viteza infinitezimală v. Cele două cantități (H,P) reprezintă un grup Galilean cu sarcina centrală M, în care numai H și P sunt funcții clasice în spațiul fazelor sau operatori mecanici cuantici, în timp ce M este un
Ecuația lui Schrödinger () [Corola-website/Science/305969_a_307298]
-
din teoria probabilităților sunt astfel ortogonale în raport cu funcția densitate de probabilitate normală standard. Polinoamele Hermite (atât cele din teoria probabilităților, cât și cele din fizică) formează o bază ortogonala în spațiul Hilbert al funcțiilor care satisfac condiția în care produsul scalar este dat de integrală ce include funcția pondere gaussiană "w"("x") definită în secțiunea anterioară, O bază ortogonala pentru "L"(R, "w"("x") d"x") reprezintă un sistem ortogonal "complet". Pentru un sistem ortogonal, "completitudinea" este echivalentă cu faptul că
Polinoame Hermite () [Corola-website/Science/316296_a_317625]
-
Acest stil de programare este preferabil celui de a scrie cod direct în limbaj de asamblare fiindcă GCC poate genera cod pentru instrucțiunile SIMD de pe alte procesoare. Scrierea codului în C are de asemenea avantajul că GCC va genera cod scalar pentru sistemele care nu oferă suport pentru instrucțiuni vectorizate. O aplicație care poate beneficia de SIMD este una în care aceeași valoare se adaugă (sau se scade) la un număr mare de date, o operațiune comună în multiple aplicații multimedia
SIMD () [Corola-website/Science/322888_a_324217]
-
vector. Aceasta declarare sugerează faptul că tipul de data vec t este vector, cu elementele de tipul data t și având dimensiunea VBYTES în octeți. Pentru a accesa elementele vectorului, o soluție este folosirea unui union: Un exemplu simplu ce calculează produsul scalar pentru doi vectori SIMD: Multe din instrucțiunile SSE impun cerințe stricte pentru alinierea operanzilor în memorie. Trebuie că orice date citite din memorie într-un registru XMM sau scrise din XMM în memorie să satisfacă un aliniament de 16 octeți
SIMD () [Corola-website/Science/322888_a_324217]
-
formula 40 (Comutativitatea adunării). Adunarea matricelor este comutativă, adică: formula 42 (Element neutru). Adunarea matricelor admite matricea nulă ca element neutru, adică: formula 45 (Elemente opuse). Orice matrice formula 46 are un opus, notat formula 47 astfel încât: Fie formula 49 și formula 50 Se numește produsul dintre scalarul formula 49 și matricea A, matricea notată formula 52 definită prin formula 53 "Observație" A înmulți o matrice cu un scalar revine la a înmulți toate elementele matricei cu acest scalar. Deci: formula 55 formula 56 formula 57 formula 58 Fie formula 59 Produsul dintre matricele A și
Matrice (matematică) () [Corola-website/Science/298202_a_299531]
-
neutru, adică: formula 45 (Elemente opuse). Orice matrice formula 46 are un opus, notat formula 47 astfel încât: Fie formula 49 și formula 50 Se numește produsul dintre scalarul formula 49 și matricea A, matricea notată formula 52 definită prin formula 53 "Observație" A înmulți o matrice cu un scalar revine la a înmulți toate elementele matricei cu acest scalar. Deci: formula 55 formula 56 formula 57 formula 58 Fie formula 59 Produsul dintre matricele A și B (în această ordine), notat formula 60 este matricea formula 61 definită prin: "Observații" 1) Produsul formula 60 a două matrice
Matrice (matematică) () [Corola-website/Science/298202_a_299531]
-
opus, notat formula 47 astfel încât: Fie formula 49 și formula 50 Se numește produsul dintre scalarul formula 49 și matricea A, matricea notată formula 52 definită prin formula 53 "Observație" A înmulți o matrice cu un scalar revine la a înmulți toate elementele matricei cu acest scalar. Deci: formula 55 formula 56 formula 57 formula 58 Fie formula 59 Produsul dintre matricele A și B (în această ordine), notat formula 60 este matricea formula 61 definită prin: "Observații" 1) Produsul formula 60 a două matrice nu se poate efectua întotdeauna decât dacă formula 64 adică numărul
Matrice (matematică) () [Corola-website/Science/298202_a_299531]