42,999 matches
-
i-a dat ceva bătăi de cap directorului de la Staatsoper în tentativele sale de modernizare a instituției), perfect indiferent la presiunile politice de tot felul, stă misterul bunei conviețuiri dintre locuitorii de etnii diferite ai acestui oraș, model recomandabil la scară europeană. Cariera vieneză a lui Ioan Holender este o lungă poveste de succes. Cazul tipic al omului care, pornit de jos, dar crezînd cu tărie în steaua lui își urmează drumul în pofida tuturor obstacolelor și ajunge, în final, să-și
VIP-ul din stația de metrou by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14425_a_15750]
-
și defecte feminine În egală măsură cu cele bărbătești. Precum există femei care au calități și defecte bărbătești În egală măsură cu cele femeiești. Acești indivizi, bărbați ori femei, sunt În genere de caracter foarte tare. Deoarece se află la mijlocul scării valorilor personale. Spre stânga și spre dreapta se desfășoară un număr incomensurabil de caractere omenești care sunt caracteristice fiecărei persoane În parte. Deosebirile dintre femei și bărbați sunt vizibile cu privire la interesele de care se preocupă, la situațiile prin care trec
Prefață. In: Editura Destine Literare by Eugen de Panciu () [Corola-journal/Journalistic/81_a_336]
-
ale sexului slabtare. Pe vremuri se vorbea de sexul slab, având În vedere calitățile În primul rând sufletești, deoarece din punct de vedere fizic e clar că femeile sunt ceea ce sunt. Astăzi lucrurile au evoluat enorm. Femeile au Înaintat pe scara valorilor intelectuale, pe liniile profesiunilor pe care le practică și datorită legislațiilor socio-economice și politice, sunt În măsură săși desfășoare calitățile sau defectele la lumina zilei. Nu mai putem vorbi de femei slabe, deoarece ele nu mai sunt decât Într-
Prefață. In: Editura Destine Literare by Eugen de Panciu () [Corola-journal/Journalistic/81_a_336]
-
filosofic, unde să-și testeze toate ideile îndrăznețe și speculațiile periculoase. Aproape că nici nu mai e nevoie s-o spun: așa ceva e foarte greu de supraevaluat. E unul dintre experimentele cele mai interesante întreprinse vreodată, cel puțin la această scară, în toată istoria filosofiei occidentale, și probabil că tocmai această trăsătură e cea care, mai mult decât oricare altele, conferă filosofării lui Nietzsche o intensitate, seriozitate și gravitate fără egal. Oricât de ciudată, "exotică", stranie sau "revoltătoare" ți s-ar
...doi diavoli s-au întâlnit și ședeau de vorbă by Costică Brădățan () [Corola-journal/Journalistic/14447_a_15772]
-
de idei și dezbaterilor contemporane. Sunt privilegiate lecturile multiple și variate și se cultivă detaliile menite să completeze, nu de puține ori decisiv, un tablou, ori sunt accentuate comparațiile și reconstituirea unor filiații conceptuale care merg oricât de departe pe scară istorică și geografică. Reflectând asupra antipatiilor și a simpatiilor de după '89, autorul are în vedere numeroase alte exemple ori analogii - precum cea a studenților est-europeni trimiși la studii leningrădene și moscovite la scurtă vreme după încheierea războiului, ori cea a
Lupta eruditului cu sub-înțelesurile by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/14459_a_15784]
-
ajunge" și ei. Constatarea gazetarului democrat își confirmă alura profetică dacă o raportăm la un exclusivism încă viguros, favorizat de "destinderea" normelor postdictatoriale, permisive inclusiv față de practicile antidemocratice, nutrit de înseși apucăturile dictatoriale care, după cum se știe, copiau, la o scară, prin forța lucrurilor, tot mai redusă, modelul unic din vîrful piramidei: " Acum discutăm care e drumul cel mai bun. De ce această ură împotriva cui nu ascultă comanda, nu se încolonează și nu se aliniază fără murmur, bătînd pasul cu cadență
O recuperare de conștiință by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14430_a_15755]
-
Păulești, sat Găgeni, care, laolaltă cu Tănțica, nevastă-sa, ne-a ajutat enorm. Pe mine și pe bulgăroaica de Pencke, soție autentică și cu vechime în muncă, să ne oploșim în sătucul de sub poalele Cocoșăștilor. Iar astăzi am iarăși, la scară mai redusă, livadă, vie și grădină plus, asta-i de la mine înțeles, casă. Unde vin de mă caută aceiași prieteni scriitori care mă căutau și la Tâncăbești. Din păcate unii numai în zilele dedicate amintirilor. Căci au emigrat. Spre ceruri
Vlad Mușatescu: "Nenorocirea-i că prea m-am avut bine cu mai toți criticii literari de vază..." by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/14440_a_15765]
-
distreze copios pe seama lui cu senegalezii, dar asta era cel mai nevinovat lucru care putea să i se întâmple în situația lui. Era obosit. Se duse să se așeze, liniștit pe pervazul ferestrei și reluă, încrezător, supravegherea culoarului și a scărilor rulante. Avioanele decolau și aterizau fără zgomot, nu știa cum făceau asta, era ca într-un vis. În acea zi își amintește exact ceasul când regăsise, exaltat, parfumul pletelor Amei care, înainte să plece, se aruncase la pieptul lui și
Constantin Stoiciu - Fugarul by Ioana Diaconescu () [Corola-journal/Journalistic/14477_a_15802]
-
un vis. În acea zi își amintește exact ceasul când regăsise, exaltat, parfumul pletelor Amei care, înainte să plece, se aruncase la pieptul lui și îi ceruse să o aștepte. Culoarul era aproape gol. Într-adevăr nu era nimeni și scările rulante nu mergeau. Fiecare are dreptul să aștepte de la viață ceea ce i se pare bun sau nimic, se formalizează domnul Carol. Horia, un coleg de redacție, fără să poată sau fără să vrea să explice de ce și cu ce câștig
Constantin Stoiciu - Fugarul by Ioana Diaconescu () [Corola-journal/Journalistic/14477_a_15802]
-
Carol. Horia, un coleg de redacție, fără să poată sau fără să vrea să explice de ce și cu ce câștig sau pierdere pentru el sau pentru alții, așteptase ani și ani un cutremur de cel puțin 7,5 grade pe scara Richter. Într-o noapte s-a produs cutremurul de 7,5 grade și cuprins de o bucurie de nedescris, a sărit gol pe fereastră și a dat fuga să-și îmbrățișeze vecinii înfricoșați. Familia l-a băgat la azilul de
Constantin Stoiciu - Fugarul by Ioana Diaconescu () [Corola-journal/Journalistic/14477_a_15802]
-
de ani William îl urmărise tenace cu privirea sa de analfabet ranchiunos. Un altul în locul domnului Carol i-ar fi smuls și mâncat demult ochii porcini. Dar până-n ziua când a descoperit o urmă de mucegai verde pe peretele de pe scara blocului domnul Carol îl lăsă în pace. Nu-și amintea cum își găsise cuib în adâncimea ființei sale gustul pentru fatalitate al destinului său. Putea, fără îndoială, să devină un altul, așa cum putea măcar să-și schimbe numele; dar devotamentul ce
Constantin Stoiciu - Fugarul by Ioana Diaconescu () [Corola-journal/Journalistic/14477_a_15802]
-
lui 21 noiembrie 2002 și ne aflăm pe palierul blocului. El coboară, eu urc (nici un fel de metaforă!). în timp ce-mi caut cheile, îl urmăresc tăcut cu privirea. Continuă să zâmbească. Un zâmbet mai puternic decât obscuritatea densă de pe scara de bloc. în fine, dibui cheile, pierdute pe fundul genții-sac. Cu toate că știu la ce se referă, trag de timp: Ce spuneați c-ați făcut, domnu' Pintea?" "Păi, intrarăm în NATO!" Deși ardelean, dl Pintea folosește cu obstinație perfectul simplu. Vreo
Tratament NATOrist by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14509_a_15834]
-
lui 21 noiembrie 2002 și ne aflăm pe palierul blocului. El coboară, eu urc (nici un fel de metaforă!). în timp ce-mi caut cheile, îl urmăresc tăcut cu privirea. Continuă să zâmbească. Un zâmbet mai puternic decât obscuritatea densă de pe scara de bloc. în fine, dibui cheile, pierdute pe fundul genții-sac. Cu toate că știu la ce se referă, trag de timp: Ce spuneați c-ați făcut, domnu' Pintea?" "Păi, intrarăm în NATO!" Deși ardelean, dl Pintea folosește cu obstinație perfectul simplu. Vreo
Literatură și alte nebunii by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/14514_a_15839]
-
revoluția mass-media, singura incontestabilă, din 1989? Un original răspuns la această întrebare oferă romanul lui Bogdan Teodorescu, Spada*. Un roman care reface într-un fel statutul ante-revoluționar al acestei specii literare pentru că are ambiția de a fi o proiecție la scară redusă a societății românești actuale. Pornind de la un fapt divers (un ucigaș în serie taie cu cîte o singură lovitură de spadă - de unde porecla, devenită titlu al cărții - gîturile unor borfași țigani), cartea face o radiografie a societății românești actuale
Măști ale tranziției by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14541_a_15866]
-
Georgeta Drăghici Probabil prea apăsat autobiografice pentru a fi fost date spre publicare atunci cînd au fost scrise, prozele Florenței Albu din Scara ce nu duce nicăieri (Editura Cartea Românească, București, 2001) au acum un aer ușor desuet, par poate străine de sensibilitatea de astăzi, însă ele nu sînt deloc lipsite de virtuți literare și, în orice caz, întregesc fericit un portret al
Cochilia lui Pagurus by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/14591_a_15916]
-
personaj) o cochilie în care să se ascundă și care să o poată proteja. Biografie și ficțiune, cartea lasă loc și meditației și tentației decriptării. Cine a citit jurnalul (1970-1990) poate gusta și din deliciile descoperirilor, mai importantă însă în Scara ce nu duce nicăieri e complexitatea percepției estetice, care părăsește imaginile în sepia, în favoarea exploziilor de culoare, fiindcă, înainte de orice, proza Florenței Albu se remarcă prin plasticitate. Se încheagă aici o pictură a elementelor esențiale, ca în tablourile lui Florin
Cochilia lui Pagurus by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/14591_a_15916]
-
picaresc să port pe drumuri o lume de iarmaroc - învingători, învinși, triști, incurabili, ridicoli cuminți, oratori și circari, clovni și cavaleri rătăcitori. În loc să-i găsesc în lume, bătînd drumurile, mi-au venit singuri între ziduri și i-am plimbat pe scara ce nu duce nicăieri". Întîlnirile din "odaia cu scară" duc spre "infinit sau în fundătură". Bineînțeles că majoritatea merg spre fundătură dacă ne raportăm la contextul istoric în care evoluează personajele. Nici o evoluție nu e de fapt cu putință, singura
Cochilia lui Pagurus by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/14591_a_15916]
-
învingători, învinși, triști, incurabili, ridicoli cuminți, oratori și circari, clovni și cavaleri rătăcitori. În loc să-i găsesc în lume, bătînd drumurile, mi-au venit singuri între ziduri și i-am plimbat pe scara ce nu duce nicăieri". Întîlnirile din "odaia cu scară" duc spre "infinit sau în fundătură". Bineînțeles că majoritatea merg spre fundătură dacă ne raportăm la contextul istoric în care evoluează personajele. Nici o evoluție nu e de fapt cu putință, singura scăpare e doar fuga în lumea liberă. Sau... cochilia
Cochilia lui Pagurus by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/14591_a_15916]
-
lumea liberă. Sau... cochilia lui Pagurus. ("Cehoviana" de aici, sfîrșit de secol XX, este mai dură, prozaizată cu bună știință, înseamnă acceptarea unui destin istoric anti-eroic - refuzul eroismului gîndit cu luciditate, respins cu oroare - qui prodest, eroismul?" În "odaia cu scară" au loc însă și "întîlniri miraculoase", cu prietenii, cu dragostea - evadările din cotidianul cenușiu și constrîngător. Accentele cad, evident, pe povestea de dragoste: "E prima oară cînd scriu surdă la fala, frumusețea sau urîtul vorbei, la efectul cuvintelor. Poate fi
Cochilia lui Pagurus by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/14591_a_15916]
-
și moarte, Florența Albu va fi mai ușor de recunoscut de cei ce i-au citit poezia și jurnalul. Mai rămîn de descoperit luminozitatea, bucuria regăsirii ființei în formele elementare ale naturii, trăirile simple din întîlnirile miraculoase "în odaia cu scară". Toate acestea se află în Scara ce nu duce nicăieri.
Cochilia lui Pagurus by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/14591_a_15916]
-
mai ușor de recunoscut de cei ce i-au citit poezia și jurnalul. Mai rămîn de descoperit luminozitatea, bucuria regăsirii ființei în formele elementare ale naturii, trăirile simple din întîlnirile miraculoase "în odaia cu scară". Toate acestea se află în Scara ce nu duce nicăieri.
Cochilia lui Pagurus by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/14591_a_15916]
-
se duce să mănânce la restaurantul "Carpați" o friptură și își demonstrează puterea financiară făcându-i cinste Vicăi cu un orez cu lapte. Vica, la rândul ei, are simțul ierarhiei și justiției. Ea este o adeptă a meritocrației, ascensiunile pe scara ierarhică a lucrătoarelor (și implicit, ascensiunea socială) trebuie să se facă în viziunea ei, după un stagiu la un nivel inferior: "Tu știi că noi am măturat pe jos luni de zile până am prins ceva, și ea, gata, moț
Femei, comunism, psihanaliză by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/14598_a_15923]
-
dintre ele li s-ar fi arătat niscaiva dosare rău mirositoare? Prin urmare, ceea ce se întâmplă în interiorul CNSAS-ului nu ține neapărat de ticăloșia specifică unui grup restrâns de oameni. Ci de reflexul unei mentalități ce domină societatea românească la scară mare. Duplicitarismul, pe de o parte, legăturile inavuabile fie cu Securitatea, fie cu forțele politice sprijinite de supraviețuitorii Securității, pe de alta, au ajuns să reducă aproape de zero eficiența instituției în fruntea căreia tronează dom' Onișoru. însă în țara "românului
Negrul de sub unghiile puterii by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14615_a_15940]
-
pictură, ea jura doar pe Corot, al cărui peisaj ciuruit de raze - văzut împreună la parter cu puțin înainte - o fascinase: un copac bătrân bătut de soare aruncând prin frunzișul stufos scăpărări dumnezeești de lumină în iarba franceză. Urcând anevoie scările de fier incomode ca de incendiu, gâfâind cu opriri dese în torentul gălăgios de turiști sub acoperișul bătrânei Gări dezafectate dixneuviemsiècle, m-am oprit sus de tot la mansardă, - pe impresioniștii săraci urmărindu-i și aici soarta lor umilă de
Reflexe pariziene XII by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14656_a_15981]
-
și intru, în fine, la Van Gogh, liniștit, ca-ntr-un lan blond de grâu... Arleziana... Odaia artistului, cu perspectiva ei imposibilă... La Guinguette... Biserica din Anvers, bleu adânc, sauvage, de ocean încruntat. După două ceasuri, amețit, cobor clătinându-mă scările de fier ca de ieșire în caz de foc, și când o văd la parter, nemișcată, la locul ei, mă dau în spectacol numaidecât, posedat încă de vedeniile de la mansardă. Colombina îmi ascultă zâmbind adjectivele înfrigurate, interjecțiile; pe urmă zice
Reflexe pariziene XII by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14656_a_15981]