112 matches
-
urmărească temeiurile filosofice și izvoarele, C. întreprinde în continuare o lucrare monografică amplă în cinci volume, Opera lui Mihai Eminescu. Criticul examinează minuțios filosofia teoretică și filosofia practică (volumul I), apoi cultura poetului (volumul II). Sunt relevate influențele kantiene și schopenhaueriene, gândirea social-poitică, antiliberalismul, naționalismul. În stabilirea largilor hotare ale culturii poetului, criticul se arată cu multă măsură, combătând interpretările și calificările excesive. Descrierea operei pune pentru prima dată accentul pe postume și își propune cartografierea amănunțită a temelor romantice la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286041_a_287370]
-
Nisipeanu (1885-1945), profesor la Școala Normală din Râmnicu-Vâlcea, apoi tot restul vieții președinte al Asociației profesorilor secundari din București, rămâne un virulent susținător al ,,școlii active”. Cristalizarea concepției sale pedagogice privind școala activă a fost legată indiscutabil de spiritul filosofic schopenhauerian. Dacă esența lumii constă în voință, dacă esența ființei umane constă tot din voință, atunci omul nu se poate împlini decât tot prin procese volitive, prin activități susținute voluntar. Constrângerile de orice fel, precum și pasivitatea, ar anihila această tendință: voința
Istoria pedagogiei : educaţia între existenţă şi esenţă umană by Mihai VIȘAN, Mihaela MARTIN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101000_a_102292]
-
di quelli in cui lo spirito è qualcosa. Più può lo spirito in qualcuno, più la noia è frequente, penosa e terribile"), ca un mijloc gregar de reproducere a speciei și de conservare a stirpei. Pentru el și înclinațiile sale schopenhaueriene, sentimentul purificat de instinct atinge absolutul doar sub raza neprihănită a primordiilor. Este cheia esteticii romantice, a expansiunii cosmice și a delirului uranic, a retragerii în insula edenică a voluptății și mistuirii (cupio dissolvi). Scrisă la doar 19 ani, nuvela
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
și nu va apărea decât în 1935, însoțită de o postfață cu valoare de pledoarie pro domo - Paragraf pentru o eventuală istorie a gândirii românești - ce rediscuta raportul dintre moralitate și artă. Într-o epocă în care prin Lovinescu teza schopenhaueriană despre moralitatea artei ar fi trebuit asimilată, Ministerul Instrucțiunii Publice ierarhiza încă operele literare pe criterii etice. “Lupta împotriva pornografiei” - titlul unui proces-verbal din 26 martie 1937 în urma unei Sedințe a Academiei Române - e dusă de N. Iorga, N. Crevedia, N.
Scriitori în boxa acuzaților by Adina-Ștefania Ciurea () [Corola-journal/Journalistic/13622_a_14947]
-
justificarea acestei adevărate trădări a clericilor spiritului, este de ordin filosofic (și mai profund încă, de ordin moral și religios). Erau epigonii tardivi ai unei filosofii de sfîrșit de veac. Discipoli amatori ai lui Hegel, imitatori întîrziați ai lui Nietzsche, schopenhauerieni dezabuzați, existențialiștii unor ătrăiriă exaltate și vane, sinucigașii ce nu s-ar fi sinucis în veci, toți acești pseudofilosofi s-au lăsat antrenați într-o aventură sîngeroasă care - dacă ar fi izbutit - i-ar fi lichidat pînă în cele din
Un jurnal tulburător by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17934_a_19259]
-
drum curent al generației sale în anii regimului comunist: de la adeziune la nedumerire, de la nedumerire la decepție, de la decepție la aversiune. E interesant de observat că, spre deosebire de adepții lui Kant, Hegel, Schopenhauer sau ai altora, care se numesc kantieni, hegelieni, schopenhauerieni etc., zelatorilor lui Marx li se spune marxiști - cu un sufix specializat pentru opțiunile politice: socialiști, comuniști, fasciști, leniniști, troțkiști, hitleriști... A adera la marxism însemna, cu evidență, a te subordona unei politici, nu a subscrie unei gîndiri. O dată pasul
"Va urma" by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/11635_a_12960]
-
Dar capodopera memorialisticii contemporane poetului național, ca studiu de fond dedicat personalității acestuia, rămâne eseul lui Maiorescu, Eminescu și poeziile lui, din 1 noiembrie 1889. Este o analiză strânsă, cu o logică fără cusur, pe marginea unui poet și gânditor schopenhauerian, întreprinsă de unul dintre cei mai fini cunoscători din epocă (ea însăși schopenhaueriană) ai filosofului voinței. Astfel, după Maiorescu, personalitatea lui Eminescu s-ar caracteriza printr-o «covârșitoare inteligență» și o memorie fără defect. Lumea în care trăiește poetul e
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/2808_a_4133]
-
rămâne eseul lui Maiorescu, Eminescu și poeziile lui, din 1 noiembrie 1889. Este o analiză strânsă, cu o logică fără cusur, pe marginea unui poet și gânditor schopenhauerian, întreprinsă de unul dintre cei mai fini cunoscători din epocă (ea însăși schopenhaueriană) ai filosofului voinței. Astfel, după Maiorescu, personalitatea lui Eminescu s-ar caracteriza printr-o «covârșitoare inteligență» și o memorie fără defect. Lumea în care trăiește poetul e «o lume a ideilor generale», căci geniul însuși înseamnă, pentru Schopenhauer, o aptitudine
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/2808_a_4133]
-
Safranski, "dacă cunoașterea și voința de adevăr sunt cu adevărat subordonate "instinctului de conservare a speciei", sau dacă voința de adevăr se poate elibera de viață și chiar îndrepta împotriva ei." (p. 236) Această chestiune ține, fără îndoială, de moștenirea schopenhaueriană, dar felul în care ea a fost reformulată de Nietzsche, patosul și intensitatea pe care el le-a investit într-însa, o fac aproape de nerecunoscut. în ultimă instanță, tot ceea ce a făcut Nietzsche în toate scrierile lui n-a fost
...doi diavoli s-au întâlnit și ședeau de vorbă by Costică Brădățan () [Corola-journal/Journalistic/14447_a_15772]
-
laolaltă, tristețile, dezamăgirile, haosul, disperarea, limitele, ar fi în stare să-i „înfrâneze această sete nebună de viață, o sete necuviincioasă poate, destrăbălată”, tipic karamazoviană, considerată de unii moraliști, în chip straniu, ticăloasă, în vreme ce această neostenită sete de viață servește schopenhaueriana voință oarbă de a fi: „Vreau să trăiesc și trăiesc, chiar dacă trăiesc împotriva oricărei logici. Nu cred în ordinea lucrurilor, dar îmi sunt dragi frunzulițele lipicioase ce se ivesc primăvara din muguri, îmi este drag cerul albastru, uneori îmi este
Tăcerea care ne umple de dangătul tuturor clopotelor by Aura Christi () [Corola-journal/Journalistic/4731_a_6056]
-
muzică. Mai precis, jazzul și toate formele sale „adiacente”: Duke Ellington, Benny Goodman, Petruciani, Woody Herman, Charlie Parker, Stan Getz, Benny Carter până la Net King Cole, Donna Summer, Jim Morrison... Dezamăgirea și disperarea prezentului și viitorului sfârșesc totdeauna întrun nihilism schopenhauerian trecut mai întăi prin „detronatorul ” nitzschean al lui Dumnezeu: „Nimeni nu semnează nimic și nimeni nu e autorul timpului pe care îl trăiesc. Nici chiar Dumnezeu...” (p. 10) Toată viața sa a luptat pentru a rămâne în viața asta: „... și
Un Robespierre modern – cântăreț de jazz by Eugen Cojocaru () [Corola-journal/Journalistic/2500_a_3825]
-
efemeritatea omului și a civilizațiilor marchează momentele cruciale ale poemului. Ultimul vers din Conrad („Dar crucea nu mai este, mormîntul s-a stricat”) ne anunță retragerea în natură a ultimului semn lăsat de erou pe pămînt. Rostogolirea continuă de sentenții schopenhaueriene din ultimele strofe ale lui Memento mori se află aici schițată cu anticipare. Față de Conrad, Traianida pare un poem mai puțin finisat și într-o redactare deseori neglijentă. Nici nu știm de fapt dacă epopeea, sub forma pe care o
D. Bolintineanu, poet și nimic altceva by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5431_a_6756]
-
Unele cu totul regretabile. * Toate drumurile lui Slavici, așa cum le vede el în amintiri, în Lumea prin care am trecut, duc spre Viena. Toate amintirile se întorc către Eminescu. El nu e genialul pe care l-ar fi dorit proiectul schopenhauerian: el rămâne într-o margine a Imperiului, mereu hrănita și mereu amenințată de iluzie. Trăind, nu-i așa, sub semnul autodistrugerii. * A se compară cu monologul lui Rica Venturiano din O noapte furtunoasa scris totuși cu un an mai devreme
Slavici si arta autodistrugerii la români by Cornel Ungureanu () [Corola-journal/Journalistic/18026_a_19351]
-
un zîmbet care nu știu ce însemna, îngăduință și înțelegere a oamenilor, sau ironie față de lume și de el însuși? «Pe mine nu mă sporesc decît creațiile și stelele năzdrăvane». Lucian Blaga era rațiune pură, dar una frămîntată. Soarta filosofilor. Era raționalist schopenhauerian, dar și intuitiv de tipul bergsonian. Somn bun nu avea, vise mereu da”. Ultimele cuvinte, atît de relevabile pentru o existență de poet. Zenovie Cârlugea, Lucian Blaga - sfîrșit de secol, început de mileniu, Ed. Scrisul românesc, 2012, 328 p.
Blaga, totuși în actualitate by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4055_a_5380]
-
Eminescu nu este însă absolut original: criticul nu face altceva decît să împrumute trăsăturile geniului, așa cum ele fuseseră stabilite de Schopenhauer, și să le aplice poetului român. Originală rămîne doar identificarea verosimilă, în însăși biografia și psihicul eminescian, a elementelor schopenhaueriene. Cel dintîi portret complet și adevărat pe care un critic i l-a închinat lui Eminescu a fost realizat în regim filozofic - și întreaga exegeză eminesciană ulterioară va purta semnele acestui debut. Analizele maioresciene au rămas cam la aceeași formă
Supremul pontif by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5709_a_7034]
-
esențială, decisivă, memorabilă. A lucra pe texte clasice implică tocmai această plăcere de a propune un răspuns inedit la o întrebare veche. „Toate-s vechi și nouă toate” - aici celebrul vers nu mai capătă sensul unei dezabuzate constatări, în spirit schopenhauerian, a „eternei repetiții”, ci, dimpotrivă, diagnostichează satisfacția de a vedea în mod simultan „vechiul” și „noul” împreună, de a descoperi uimit coexistența lor. Șerban regîndește imaginea lui Otello (adoptăm ortografia verdiană a numelui căci e vorba aici de opera italiană
Un Otello neașteptat spectacol pus în scenă de Andrei Șerban la Opera din Paris by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/12934_a_14259]
-
a stat pe loc. Există două momente esențiale în receptarea poetului. Primul trebuie legat de portretul pe care i-l face Maiorescu în 1889, pornind de la ediția poeziilor pe care criticul însuși o alcătuise în 1883. Este un Eminescu văzut schopenhauerian, ca un geniu care se hrănește exclusiv cu spirit, disprețuind mizeriile vieții cotidiene; poezia lui se rezumă la antume, adică la acele texte apărute cît timp a trait poetul însuși; publicistica politică rămîne în umbră, curentul eminescian, sesizat de Ibrăileanu
Luna Eminescu by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/18161_a_19486]
-
eu scrisesem versurile astea. Și Ionescu are aceeași obsesie, să facă Dumnezeu lumea de la început și s-o facă așa cum trebuie, pentru că e o lume - zice Eugen Ionescu - în care ne mîncăm unii pe alții, asta e și o idee schopenhaueriană, că ne mîncăm unii pe alții, că mîncăm ceea ce e viu, și acel ceva viu a mîncat, la rîndul lui, ceva ce e viu, și e așa, un lanț, de fapt, e un circuit al materiei într-un spațiu foarte
Marta Petreu by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/13691_a_15016]
-
păstra pe cea veșnică” (Ioan). I-ar plăcea lui Dumnezeu astfel de oameni posomorâți? Nu i-ar prefera pe unii care știu să se bucure? Oricum, nu-mi doresc o religie care încearcă să-mi impună un gând ca acesta, schopenhauerian. (Când recitesc. În privința urii, rămân la ce spuneam. În a iubirii, cred că acum îmțeleg. Nu-i vorba de o persoană egoistă care ți-ar cere s-o iubești mai mult decât pe altcineva. E vorba de credință, de spiritualitatea
Insemnari by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/2581_a_3906]
-
de vedere social a Cezarei și a lui Ieronim (încălcarea normelor impuse din afară, prin refuzul Cezarei de a se mărita cu bărbatul ales de tatăl ei, prin duelul lui Ieronim, interzis de lege, etc.) și chiar și cu observațiile schopenhaueriene ale lui Euthanasius, despre intelectul care-i doar aparent stăpânul voinței, pe când de fapt e servitorul ei (tot astfel, grădina sălbăticită dovedește victoria naturii asupra formelor impuse, sau a "instinctelor" asupra "rațiunii"). Mânăstirea lui Ieronim e plină de ierburi învălătucite
Revolta împotriva grădinii ordonate by Ana-Stanca Tabarasi () [Corola-journal/Journalistic/16419_a_17744]
-
i se impună și obligă la deschidere spre universalitatea adevărului căreia i se face purtătoare.” Prin concepția sa, creatorul Pontif se situează la polul opus gândirii materialiste, și - totodată - se pronunță a fi un adversar indubitabil al preceptelor nietzscheene sau schopenhaueriene, care au apreciat iubirea sau dragostea drept „o capcană întinsă individului pentru perpetuarea speciei”. Știm că ceva mai târziu, în timpurile de restriște, când poeții lagărului socialist erau chemați să fie în primul rând internaționaliști, aliniați la practica literară și
Revelația divină by Nicolae Mareș () [Corola-journal/Journalistic/2639_a_3964]
-
o persoană sensibilă, a asculta un disc ar însemna să asiste la o înmormînare. Ce anume se îngroapă? Tocmai posibilitatea de a trăi sunetul adevărat, ceea ce e de neînlocuit și de nescris.“ (p. 115) Viziunea e curat mistică, cu tente schopenhaueriene, pledoaria pentru lepădarea de sine îmbinînduse cu invocarea esenței iraționale a muzicii, iar respingerea intelectului culminînd într-un catharsis colectiv pe care îl trăiești fără ambiția de a explica altuia ce ai trăit. „Cînd ești saturat de noțiuni intelectuale, nici
A nu putea altfel by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3293_a_4618]
-
așa cum fiecare înamorat din "cele câteva sute de milioane" crede că "femeia pe care o iubește este unica ă...î, singura ființă fermecătoare..." (38). Amorul propriu ii repugnă, îi provoacă râsul (155). În această grupă de cugetări simțim un vânt schopenhauerian, de împrumut, atunci când autorul se ridică împotriva vieții, a procreării (6, 100 și 190). Contradictorie, mai degrabă neaprofundată, este gândirea sa în privința relației natură - civilizație, precum și în privința raportului implicat dintre instinct și inteligență. În câteva aforisme, șapte la număr, aprecierea
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Adela este o carte a recitirii îndrăgostite. Iar Emil Codrescu, omul unei singure «cărți»“. Infirmând cu autoritate tezele de influență mai mult sau mai puțin psihanalitică după care Emil Codrescu, amantul indecis de la Bălțătești, ar fi un fetișist, un dezamăgit schopenhauerian sau, Doamne ferește, un complexat oedipian, Patraș avansează teza că doctorul e un senzual al imaginației care „ar fi bine primit între libertini“. În loc să gonească, donjuanesc, după ipostaze din ce în ce mai îndepărtate ale „Femeii“, Codrescu se oprește la o singură femeie, căreia îi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2172_a_3497]
-
în întregime, să-mi asum, la anii mei, riscul unei astfel de sarcini? O docență liberă, deci privată, având în vedere prelegeri asupra unui domeniu strict determinat al filozofiei, cum ar fi de pildă abordarea specială a filozofiei kantiene sau schopenhaueriene, așa cum se găsesc ele în scrierile respective, aș fi îndrăznit să primesc, căci [în astfel de cazuri] nu se poate depăși decât cu puțin textul, iar [prelegerea] depinde mai mult de redarea fidelă și clară a celor știute decât de
Opere 16 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295594_a_296923]