186 matches
-
sau nu În primul rînd. În primul plan se instalează vîntul, zăpada, gerul... elementele, pe scurt, ce Împresoară și, prin violența lor, determină pe leneșul visător să scrie. Fantezia călătorește departe, spre alte ținuturi, În timp ce un sentiment puternic de asprime scitică, oroarea față de „timpul rău” năvălesc În poem. SÎnt, În fapt, mai multe planuri (spații) care se concurează În Pastelurile lui Alecsandri (cele mai reușite, sub raportul compoziției). Cel dintîi este spațiul căminului: refugiu, loc de claustrație comodă, spațiu securizant. Este
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ca solitudinea să devină dintr-o figură a dezolării, Închiderii, o figură a intimității fecunde (În planul imaginarului). Mirajul din natură, monumentul sclipitor, pustietatea albă stimulează Însă și altă reacție a sensibilității: dorința de plutire pe oceanul de zăpadă. Cerul scitic, care-l alungase pe poet În solitudinea biroului, protejează acum o evaziune voioasă: „Gerul aspru și sălbatic strînge-n brațe-i cu jălire Neagra luncă de pe vale care zace-n amorțire; El ca pe-o mireasă moartă o-ncunună despre ziori
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
urmând șirul evenimentelor de înlocuire a limbii grecești ecleziastice ce se desfășurau în Roma creștină, creștinismul devine pregnant în formă latină chiar și în zona dobrogeană. Creștinismul biruitor s-a răspândit la Dunăre de la castrele raetice din Regina, până la cele scitice din Noviodunum. Prezența creștinismului pe teritoriul țării noastre este anterioară anului 270, datorită existenței sirienilor, galatenilor și locuitorilor din provincia Asia etc. printre coloniști sau soldați romani. Cel mai grăitor izvor despre prezența creștinismului daco-roman, după jumătatea secolului III, îl
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
casiene universale de către Owen Chadwick, rector al Universității din Cambridge. Ca urmare a acestor profunde analize, majoritatea specialiștilor au adoptat rezultatul acestor studii ca pe un adevăr definitiv. Ghenadie al Marsiliei este luat ca sursă de bază pentru adeverirea originii scitice a lui Cassian mai ales pentru faptul că a trăit tot în Marsilia ca și Sfântul Ioan Cassian și a scris la treizeci și cinci de ani după moartea acestuia. Acest fapt denotă că a avut date precise de la prietenii
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
de Imperiul roman împotriva dacilor, relațiile ecumenice se intensifică și limba latină câștigă teren în teritoriul Dobrogei de astăzi, dobândind o egală importanță alături de limba greacă. Moștenind același spațiu geografic și aceleași tradiții istorice și sociale ale culturii greco-latine, creștinismul scitic (dobrogean) și-a însușit sistemul complex de relații ecumenice regionale. O serie de autori de la Dunărea de Jos, unii dintre ei episcopi (Teotim al Tomisului), alții făcând parte din grupul ,,călugărilor sciți” (Ioan Cassian, Dionisie cel Mic, Ioan Maxențiu etc.
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
Sfântul Ioan Gură de Aur și puternica influență pe care acesta din urmă a exercitat-o asupra scitului, continuă de fapt legături mai vechi ale Bisericii Bizantine cu Biserica din Scythia Minor și confirmă, astfel, într-o oarecare măsură, naționalitatea scitică a autorului nostru. Declarația Sfântului Cassian că tratatul său Despre Întruparea Domnului, contra lui Nestorie cuprinde, de fapt, învățătura Sfântului Ioan Gură de Aur, care trimisese, pe vremea sa, misiune la sciți, arată că el ducea mai departe o doctrină
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
Cuvântului, unire care a impus o continuitate nesfârșită, precum și referirea continuă, în istoria noastră națională, la anul de la facerea lumii și la acela de la nașterea lui Hristos, sunt piloni puternici în evoluția și promovarea vieții bimilenare a poporului român. Teologia „scitică” a fost scrisă în limba latină a timpului și a locului (așa cum se manifesta ea în Scythia Minor și în alte părți ale Imperiului roman), o limbă care a dat o parte importantă din termenii ei limbajului teologic și bisericesc
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
de prietenia atâtor oameni învățați, drept care cu bun temei îl putem socoti un alt Ieronim al veacului său.” Se cuvin a fi citate și păreri ale oamenilor de știință din ultima vreme privind excepționala personalitate a monahului dobrogean: „Unind cultura«scitică» locală, de care el vorbește ca de o «rodire duhovnicească deosebită», cu cultura universală creștină a vremii sale, Dionisie poate fi considerat ca unul din ctitorii de seamă ai spiritualității europene. Prin ortodoxia operelor sale și prin crearea erei creștine
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
scurtă expunere a hristologiei ortodoxe și un răspuns complet al motivării necesității Întrupării. Epistola a XLVI-a, a aceluiași autor (Chiril al Alexandriei), adresată tot întâistătătorului Diocesareei din Isauria, cuprinde explicațiile mai multor întrebări, în special referitoare la faimoasa formulă scitică. Înainte de a reproduce formula augustiniană „Duhul Tatălui și al Fiului”, Dionisie Exiguul a amintit de „mărturiile venerabililor Părinți referitoare la deosebirea Persoanelor”. Astfel, unii cercetători au văzut aici o dovadă a existenței unui florilegiu de texte patristice. Mai mult, vestea
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
fi o scurtă expunere a hristologiei ortodoxe și un răspuns complet al motivării necesității Întrupării. Epistola a XLVI-a aparține aceluiași autor și destinată tot întâistătătorului Diocesareei. Ea cuprinde explicațiile mai multor întrebări, mai ales cele referitoare la faimoasa formulă scitică: „Unul din Sfânta Treime a pătimit în trup”. 2. Scrieri aghiografice. Biografii Cu fidelitatea sa față de tradiția patristică și față de hotărârile Sinoadelor Ecumenice, cu propovăduirea pocăinței și a creșterii lăuntrice, Dionisie Smeritul nu-și putea tăinui multă vreme „preocupările duhovnicești
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
toate aceste pedepse, pentru că îmi dădeam seama că le meritasem; dar furia ta a fost mai blândă decât greșeala mea. Tu mi-ai ordonat să plec ca relegat în teritoriile pontice și să brăzdez cu o navă de fugar marea Scitică"111. Într-un alt pasaj, adresându-se soției lui de data aceasta, reia: "Cezar nu mi-a luat nici viața, nici norocul, nici dreptul meu de cetățean, deși aș fi meritat să pierd totul din cauza vinii mele (viciului meu); dar
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
ispășește pedeapsa de exil. Așadar, el vrea din partea unei persoane competente, expertă în locurile și oamenii de acolo, o confirmare propriu-zisă a faptului că lamentările lui nu sunt inventate, ci reale 203. Astfel trec prin fața ochilor cititorului câteva incommoda: clima scitică, teroarea pe care i-o inspiră dușmanii care-l înconjoară pe poet cu săgețile lor otrăvite, cu cruzimea lor și inhumanitas, frigul intens care transformă până și marea în uscat... Și totuși, în mijlocul unei asemenea dezolări, sulmonezul încă mai găsește
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
și purpura, dar mâna sarmaților nu este deprinsă să o vopsească 394. Astfel în toată partea stângă a regiunii Pontus, Ovidiu, prietenul său grijuliu, nu a găsit nimic să-i trimită. "Ți-am trimis, însă, săgeți închise într-o tolbă scitică: fie ca acestea să se împregneze de sângele dușmanului tău!" Clausa tamen misi Scythia tibi tela pharetra: Hoste, precor, fiant illa cruenta tuo. (v. 19-20) "Maxime, acestea sunt scrierile, acestea sunt cărțile din această regiune: aceasta este Muza care domnește
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
numele antic al Carașului era altul, așa cum consemnează documentele, începînd cu Tabula Peutingerian: Apo, Apio, Appion, Apo. Numele a fost consi derat, pe rînd: tracic (înrudit cu Apulum, Apula din Dacia, cu prus. ape, apu, lit. úpe, sanscr. ap, „apă“), scitic, (paralel cu Cal abaeus și Zald-apa), iliric (comparat cu ilir. Aplō > Aplü), celtic (< apa „Flusz“) sau chiar lat. aqua, a cărui pronunție a fost influențată de iliră (ajungînd și în viitoarea limbă romînă tot sub forma apă), sau a putut
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
de toate celelalte variante, altfel similare. Acesta a primit multiple explicații, pornindu-se de la asocieri îndepărtate și referiri colaterale din documente: Duna-re, „purtător de nori“ < alb. da-re, „nor“ (Hasdeu); magh. Duna + adj. rea (Pușchilă); *Donaw, *Donaw (numele zeității Dana) + scitic. -ris, „rîu“ (I. Ionescu), Duna (radical autohton) + celticul are < ara ( G. Pascu); dacul Dănaris s-a transformat în *Donaris, *Dúnaris sub influența goto-gepidului Dónavis, Dunavis, iar sufixul -aris este din dacă, același ca în Naparis (L. Diculescu); sufixul dacic ri
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
ucr. Žiliaștina, Zilusjka). Se poate presupune că radicalul acestora, ca și al formei vechi a Jiului, este același cu al sl. Șila, „vînă, filon“ (din derivatul Șilav care a dat în romînește jilav, „umed“). Hasdeu consideră că din aceeași rădăcină scitică șil, „apă, fluviu“, derivă în ultimă instanță și toponimele Jilț, Gilort, Jaleș, Giomartil. Leamna Este un toponim rar întîlnit. El desemnează un pîrîu, afluent al Jiului, și două sate din apropierea Craiovei, Leamna de Jos și Leamna de Sus, numele primit
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Merish, Mörisch. Apare, așadar, la multe dintre ele vocala o în loc de a și, mai tîrziu, ș final. Pentru baza străveche au fost propuse radicalele: *mar, „apă“ (extras din variante apropiate ca formă în sanscrită, galeză, bretonă, lituaniană, gotică, latină, slavă), sciticul *maris, „hotar“, tracicul *mar-, „a luci, a străluci“, germanicul mòra, „mlaștină“, un nume de persoană Mariș, Mareș (prezent și în toponimul Maramureș). Traseul pe care l-a străbătut numele străvechi pînă la actuala formă Moreș, Mureș (rostite dialectal Morăș, Murăș
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Aluata etc. Este clar că numele este străvechi și s-a menținut, cu unele modificări (datorate inclusiv grafiei documentelor în diverse limbi), pînă astăzi. Sensul originar nu a putut fi identificat cu precizie. Originea a fost considerată, pe rînd, traco-dacică, scitică, ilirică, germanică sau chiar latină. Astfel, unii specialiști apreciază că numele provine din tracodacă, fără să-l pună în legătură cu vreun radical. Hasdeu, în schimb, propune la baza numelui radicalul scitic sau agatîrșic (agatîrșii erau o populație scitică tracizată) *alt, care
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
identificat cu precizie. Originea a fost considerată, pe rînd, traco-dacică, scitică, ilirică, germanică sau chiar latină. Astfel, unii specialiști apreciază că numele provine din tracodacă, fără să-l pună în legătură cu vreun radical. Hasdeu, în schimb, propune la baza numelui radicalul scitic sau agatîrșic (agatîrșii erau o populație scitică tracizată) *alt, care ar însemna aur și care este întîlnit și la popoarele turanice sub forma altyn, altun, în Caucaz găsindu-se un toponim identic. Această origine este susținută de faptul că, așa cum
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
pe rînd, traco-dacică, scitică, ilirică, germanică sau chiar latină. Astfel, unii specialiști apreciază că numele provine din tracodacă, fără să-l pună în legătură cu vreun radical. Hasdeu, în schimb, propune la baza numelui radicalul scitic sau agatîrșic (agatîrșii erau o populație scitică tracizată) *alt, care ar însemna aur și care este întîlnit și la popoarele turanice sub forma altyn, altun, în Caucaz găsindu-se un toponim identic. Această origine este susținută de faptul că, așa cum arată V. Pîrvan, sciții și agatîrșii s
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
unui apelativ, alta(s) „apă curgătoare, pîrîu“. Eugen Tănase găsește și alte paralele, în primul rînd occitanul Olt, Oultet. Concluzia firească a acestor ipoteze este că numele rîului Olt este străvechi, avînd cel mai probabil o rădăcină traco-dacică, ilirică sau scitică. Celelalte presupuneri sunt departe de a avea un fundament științific. O problemă foarte mult discutată este evoluția lui a din formele antice la o din formele mai noi (Alutus > Olt), care a fost pusă de unii cercetători pe seama filierei slave
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
asemenea cu variante). După secolul al XV-lea, numele latinesc este Tibiscus sau Tybiscus (ca urmare a confuziei cu Timișul). Baza toponimului a fost considerată pe rînd: traco-dacă (comp. zendicul peretu și i.e. pate, „a se așterne, a se lărgi“; scitică ori celtică, (radicalul parth din Parthona, Parteno, Parthanum); germanică (Tiza, trecut în bulgaro turcică și din aceasta în maghiară). De la unguri ar fi luat-o slavii (sub forma slov. Tisa, Cisa, pol Cyssa, ceh Tisa, srb. Tisa, cr. Tisa, bg
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
atins strălucirea aceleia din sudul Rusiei. Numele topice puse în legătură cu substratul iranic (Dunăre, Iași, Nistru, Olt, Prut, Zărand) au fost explicate și ca elemente traco dace. Nu este exclus să aibă dreptate și unii, și alții, în sensul că numele scitice au fost preluate de traco-daci și apoi au fost transmise, prin latină, până astăzi. Unii lingviști români (printre ei și O. Densusianu) au încercat să explice și diverse cuvinte comune românești prin substratul iranic. Chestiunea este foarte complicată și presupune
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
cuvântului ungari. Despre ei se spune, ca și despre huni, că au întemeiat în secolul al VI-lea statul care stă la baza monarhiei austro-ungare (Brückner). Din acest secol ei sunt atestați în scrierile latine ca Avares și Abares „popor scitic”. A se compara cu germ. Ober „șef, superior”. Documentele slave îi atestă ca obre, sg. rs. obrin, sloven obăr „uriaș”, însă ei au dezvoltat pentru sensul de „mare” în titulatura țării și a domniei formele vel(ik) și bol(earin
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
alți latini din păturile lucrătoare, cărora li se atribuie romanizarea Daciei, și 2) faptul că limba română este, grosso modo, atât latină stricată cât și dacă stricată. Și fiindcă istoricii poloni considerau că slava, respectiv polona, are același substrat sarmatic (= scitic, tracic, dacic) cu româna, Cantemir îl acuză pe Sarnicki că „a dorit ca românii să fie de neamul său, adică de-o limbă cu dacii cei vechi, prea cutezant stricând tradițiunile vechilor autori, pe care le întoarce după gustul său
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]