132 matches
-
a creierului stropindu-le poala rochiilor. De altfel, m-a cutremurat întotdeauna pofta de a fi lângă moarte a femeilor, fascinația lor pentru bărbații care miros aproape metafizic a praf de pușcă. Succesul incredibil la femei al cimpanzeului stupid și scofâlcit, care din când în când se juca cu propria lui viață, trebuie să fi venit de aici. Niciodată cred că nu s-ar fi iubit mai cu poftă acele femei decât după ce ar fi asistat la moartea lui, ajungând acasă
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
care își continua lectura cu fața întoarsă către fereastră. ― Dumnezeule! Vasăzică, n-ai surzit?! exclamă surprinsă la culme doamna, apropiindu-se de mine și su-nînd. Vrei ceva? ― Vreau să mă rad, spusei eu calm, mîngîindu-mi obrajii, pe care-i simții scofâlciți și reci sub barba crescută în voie. Vă rog să mă iertați dacă mă prezint astfel în fața d-niei voastre. Cred că am fost adus aici în timp ca aiuram. Vă rog încă o dată să mă iertați. Femeia râse cu poftă
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
conversație, te Îmbia cu un vin acru. La al treilea pahar te-ai auzit spunîndu-i: Să trăiești, tataie, iar el ți-a răspuns că ar vrea să mai trăiască, dar că acum l-au pus În pămînt. Avea o față scofîlcită, prin șanțurile ei luceau lacrimi, care atîrnau apoi În mustața albă, mare, răsucită. N-ai mai apucat să te simți prost pentru gafa ta, pentru că nu mai aveai În cap decît ciorapii negri, prost făcuți, ai Monei, mai precis forma
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
piară, noi trebuie să mîncăm, să ne spălăm cu apă caldă și să ne Îmbrăcăm În haine civilizate - eventual, În pantaloni de piele Depeche Mode) cu informația care să ne anunțe că ceea ce ne mișcă În intimitatea noastră de creaturi scofîlcite, viciate, palide și umilite nu e deșertăciune. Așa cum nu am reușit nici să alungăm perspectiva războiului: o să ajungem pe un front din vest, Într-un tranșeu plin cu unguri gata să ne strîngă de gît și să ne fure identitatea
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
parte a zilei e, oricum nu contează. De mai bine de două săptămîni dorm, zi sau noapte, nu mai mult de 4-5 ore consecutive. Dar... să vezi acum poveste. Ofițerul de serviciu pe corpul de gardă, un locotenent-major de transmisiuni scofîlcit, cu o privire vioaie, mi-a zis ieri că probabil că ofițerii mei mă iubesc foarte tare, pentru că nu mi-au trimis un Înlocuitor și se pare că i-au dat de Înțeles că nici nu-mi vor trimite prea
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Pe fruntea la marginea căreia părul creț, cărunt, nu începuse să se rărească, pielea se aduna, roză și moale, ca niște cârnăciori plați, între, zbârciturile adânci. O umbră de barbă țepoasă, de un cenușiu murdar, îi întuneca bărbia și gâtul scofâlcit, ca de reptilă. Singură, bărbia părea ceva mai puțin voluntară, mai puțin formidabil de poruncitoare. George își dădu seama, cu un ușor șoc, de explicația acestui fapt. John Robert își scosese dantura falsă, care putea fi văzută, scânteind, într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
sens. • "Amprenta morții" se referă la imaginile teribile ale morții, inclusiv forme grotești și absurde ale acesteia. În cazul subiecților investigati de Lifton imageria raportată se putea referi la camerele de gazare pentru supraviețuitorii Holocaustului și figuri decrepite, uscate și scofâlcite ale persoanelor cu SIDA pentru terapeuții din studiul lui Gabriel. • " Sentimentele de culpabilitate" resimțite de terapeuți puteau decurge din asistarea unui număr mare de pacienți decedati "m-am simțit vinovat că trăiesc în continuare când atât de mulți mor". Această
Stresul traumatic secundar. Efectul advers al empatiei by Irina Crumpei () [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
-
de loc cu albastrul electric al pastilei și lumea se răsturnă iar cu dosul În sus, cu Monterrico cu tot. Îi trecu prin minte că trebuia să-și ia rămas-bun de la musafiri fără dantură, aveau să-l vadă cu fața scofîlcită și brăzdată de riduri și poimîine era duminică după-masă. Fu cît pe-aci să se arunce de pe terasă din vîrful colinei, cu dantură cu tot, dar se stăpîni fiindcă bărbatul trebuie să fie mai tare decît femeia și, În numele rasei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
venusiană. Se aflau într-o încăpere care dădea spre o curte și, nu prea departe spre niște masivi de curând iviți. Odaia avea tot confortul, inclusiv livrarea automată de hrană. Privind cu răutate, Gosseyn îl examina pe bărbatul cu obraji scofâlciți. Descoperirea lui Janasen nu fusese anevoioasă. Câteva mesaje interplanetare - fără obstrucții de această dată - un control rapid al roboregistrelor de hotel și ajunsese la capătul drumului. Janasen vorbi primul. - Sistemul acestei planete este, cert, interesant, dar nu mă pot obișnui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
din Noua Alabama. Brian de Bois Guilbert, mare templier de Languedoc și Apulia. Guvernatorul Vonnegut din Atlantide de Vest... Ajunse la ușă și auzi strigătul satisfăcător „Lordul Provost Lanark al Unthankului Mare“, și dădu mîna cu un ins cu obrajii scofîlciți, care îi spuse: — Trevor Weems din Provan. Mă bucur că ați venit. O femeie impozantă într-o rochie de seară din tweed albastru dădu mîna cu el și-l întrebă: — Ați avut o călătorie plăcută? Lanark se holbă la el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
venusiană. Se aflau într-o încăpere care dădea spre o curte și, nu prea departe spre niște masivi de curând iviți. Odaia avea tot confortul, inclusiv livrarea automată de hrană. Privind cu răutate, Gosseyn îl examina pe bărbatul cu obraji scofâlciți. Descoperirea lui Janasen nu fusese anevoioasă. Câteva mesaje interplanetare - fără obstrucții de această dată - un control rapid al roboregistrelor de hotel și ajunsese la capătul drumului. Janasen vorbi primul. - Sistemul acestei planete este, cert, interesant, dar nu mă pot obișnui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
Aruncă o privire spre bărbatul care stătea în spatele biroului masiv, aflat în colțul încăperii mari, și teama că va fi aruncat afară din Comandamentul Districtului 19 i se risipi. Era, într-adevăr, același om de pe navă, dar parcă ceva mai scofâlcit. Fața lui, buhăită atunci când era beat, părea acum mai mică. Cu privirea gânditoare, bătea nervos tactul pe birou. - Lasă-ne singuri, căpitane. Glasul îi era liniștit și autoritar. Căpitanul plecă, privind țintă înaintea sa. Cayle se așeză. - Mi se pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
om bătrîn." Și a plecat. Afrontul acela Filip nu mi l-a iertat niciodată. Ca un făcut, imediat după aceea m-am pomenit asaltat de Tuberculosul. Era neras, ceea ce făcea ca obrazul lui supt de boală să pară și mai scofâlcit. Avea ochii tulburi, arși de febră și nici halatul nu mai ascundea că trupul scuturat din când în când de accese de tuse se încovoia frânt. "De ce nu stai, omule, în pat pe o asemenea vreme ticăloasă?" l-am certat
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
mea. Mă gândeam cum aș fi arătat la treizeci de ani, dacă aș fi trăit Într-o țară din lumea a treia. Aș fi fost o băbăciune... fără dinți, cu riduri imense și șuvițe groase de păr alb peste obrajii scofâlciți. Draga mea, peste treizeci de ani băbăciunea aia va avea parte de o operație estetică de prima mână și va arăta ca nouă. — Cu ce bani? Întrebă Kitty. — Banii noștri. Toate fabricile din America se mută În țări din lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
zece palme de orbitele adâncite, unde globii oculari fuseseră reduse la un grăunte de praf. Ce e asta, murmură Cipriano Algor, ce coșmar e ăsta, cine sunt oamenii ăștia. Se apropie mai mult, plimbă încet lanterna peste capetele întunecate și scofâlcite, ăsta e bărbat, asta e femeie, alt bărbat, altă femeie, încă un bărbat, și altă femeie, trei bărbați și trei femei, văzu resturi de legături care păreau că serviseră să le imoblizeze gâturile, apoi coborî lumina, alte legături la picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
om bătrân”. Și a plecat. Afrontul acela Filip nu mi l-a iertat niciodată. Ca un făcut, imediat după aceea m-am pomenit asaltat de Tuberculosul. Era neras, ceea ce făcea ca obrazul lui supt de boală să pară și mai scofâlcit. Avea ochii tulburi, arși de febră și nici halatul nu mai ascundea că trupul scuturat din când în când de accese de tuse se încovoia frânt. „De ce nu stai, omule, în pat pe o asemenea vreme ticăloasă?” l-am certat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
apocrifă, această poveste a făcut mulți copii isteți să stea plini de speranță sub pomi fructiferi de un fel sau altul, așteptînd căderea unui fruct. Dar nu orice fruct este mărul lui Newton. Unele sînt doar smochine necoapte sau prune scofîlcite. Vorbesc la figurat, dar am să-mi revin, vă jur, de Îndată ce prind un spirit pe bune și intru În dialog cu el. Tot ce știu este că Încerc tot timpul să Înțeleg de ce am zis ceea ce tocmai am zis - iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
zis ceea ce tocmai am zis - iar cînd am Înțeles, În sfîrșit, uit și spun altceva ce are nevoie de explicații și nu sînt niciodată sigur care din aceste lucruri este important, care este un măr și care este o prună scofîlcită, adică o prună uscată. Evident, mărul nu contează. Merele cad În capetele a tot felul de inși care nu sînt Newton. Singurul care contează este mărul care a căzut În capul lui Newton, al nimănui altcuiva. Așteaptă ca publicul să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
goale care, pe deasupra, mai era și rea. O chema Arona. Când a văzut Tatăl a doua zi cu cine s-a Însoțit, ce să mai facă? A ținut de Arona până ce i-a adus pruncul pe lume. Pruncul, tot un scofâlcit și-un costeliv, căruia i-au spus Șoim, căci maică-sa era din neamul șoimilor din pădurile nesfârșite de la Miazănoapte. Pe vremea aceea, vestea că Tatăl făcuse și dresese Începuse să se ducă de la neam la neam. Nemernica aia de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
aduse la urechi niște șoapte Îndepărtate. Oare pusese Logon pândarii În sat, așa cum hotărâsem Înainte de chef? Deodată, pereții de stuf ai casei foșniră ca izbiți de un vânt puternic și se prăbușiră. Am țâșnit În picioare, gata-gata să le arăt scofâlciților lui Dupna că legământul lăsat prin vorbă e mai tare decât cel lăsat prin sânge. În clipa aceea, am auzit un glas cunoscut care venea de departe: - Uite-l acolo, Kikil! N-am apucat să văd ce-i cu glasul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
bâiguie fata, de unde să știu? Și lumea își arată o clipă, prin clocotul și aburii de creieri puși la fiert, fața ei de putere, precum un odor de preț sclipind în bezna unui mormânt scitic. Peste zeci de ani, oameni scofâlciți și băbătii vor continua să-și amintească nuanța liliachie a unei rochii sau zgomotul ploii de aprilie, iar amintirea aceea îi va urmări mereu, mereu, mereu, mereu. Dar Iulia și Alexandru n-au vreme și nici chef acum să pună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
începutul campaniei rusești. Supraveghetorul femeilor era un olandez gras, între două vârste, cu un costum ponosit. Paza femeilor era asigurată de un bătrân înalt, împovărat de ani, care avea o carabină cu un foc de pe vremea războiului franco-prusac. Pe pieptul scofâlcit al bătrânului atârna Crucea de Fier. O prizonieră a ieșit din casă cu pași târșiți cărând în brațe o vază albastră de-o strălucită frumusețe. Femeia avea în picioare niște saboți de lemn legați cu cârpe. Era o zdrențăroasă fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
telejurnale. Brutalitatea imaginii care te întîlnește venind din față, fără posibilitatea eschivei, mă răstignea, ca pe un boxeur căzut în ring, pe urâțenia acestei țări: case din chirpici roase de inundații, orătănii evoluând printre șoproane acoperite cu carton gudronat, obrajii scofâlciți ai oamenilor, guri fellinian știrbe, priviri moarte, haine jerpelite, balada mizeriei recitată în fața unui microfon într-o limbă stâlcită, fără nici o propoziție întreagă, fără nici un cuvânt adunat cum trebuie lângă altul; o limbă a nimănui, vestigiu al unei omeniri pe cale
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
personajului feminin, plin de culoare și fără perdea, cel mai viu, autentic și pitoresc din cadrul Povestirilor din Canterbury: măi ghiujule, buhai bătrân, mișele, lovi-te-ar o lungoare, trăsni-te-ar din senin cu foc și fier, frângeți-ai grumazul scofâlcit, călca-te ar de moșneag, derbedeu, tontul de bărbat, om tehui, nevolnice, scârbavnice hârdău, netot, caracudă, zurliule, ciufut, bată-te-ar năpasta, nebune, măi papă-lapte, lua-te-ar benga să te ia etc. Scena domestică reînviată de târgoveață aduce în
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
mânzul de zglobiu/ și ca o coțofană guraliu./ În timp ce behăia cântând, la gât/ Guși lungi de piele-i bâțâiau urât.../ Ce-a zis în sine Mai doar Domnul știe,/ Văzându-l în izmene, cu scufie/ Pe cap și cu grumazul scofâlcit;/ Socot că nu i-a prea prețăluit/ Îmbrățoșarea...” 892 Viața domestică pare a urma cursul prefigurat de nunta celor doi, femeia este obedientă și nu își exprimă, în nicio manieră, gândurile, sentimentele, dorințele, cel care se evidențiază mereu fiind bătrânul
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]