142 matches
-
nou, am aflat și noi cât de bizare pot fi trăirile din rand. Cum ar putea o asemenea ființă să creadă în Sfântul Augustin și chiar în Dumnezeu? Nu avem nici o speranță. Abatele scoase de sub cămașa care-i acoperea pieptul scofâlcit punga de piele și apoi ridică în dreptul ochilor săi fiola cu lichid albăstrui. - Asta este șansa noastră. - Ce ai acolo? întrebară într-un glas femeile. Abatele povesti că imediat după ce ele îl uciseseră pe Vassur, Alambicul distilase viruși din sângele
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
instituției, peste indicațiile venite de sus, care nu îngăduiau așa ceva nici în ruptul capului. Sau măcar să fi văzut cum se alcătuia o proclamație de importanță vitală pentru țară, acolo la etajul 11, de niște generali cu bube pe față, senili, scofîlciți, și puțind ca niște stîrvuri. Ai fi dat pe-afară, soldățelule, la fel cum am făcut-o și eu, ți-ai fi borît mațele peste tot, ai fi căutat în cea mai mare viteză ieșirea, ți-ai fi jurat că
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
Ca unul ce dusese la capăt cea mai sângeroasă ispravă, se ospăta c-o fleică friptă pe cărbuni, frecată cu mujdei, oleacă de brânză de oaie cu mămăligă fierbinte și-o ulcică de vin aspru, tras din damigeană. Din fața lui scofâlcită și plină de creți, privirea strălucitoare, de bețiv, era ațintită la femei. Rămăsese cu gura căscată, iar în vârful nasului îi juca, ascuns sub piele, un ou ca de porumbel. Aducând la îndemână vase, gazda, groasă, se învârte harnic, într-
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
se forma În fiecare săptămână pe canapelele noastre negre. Burlac de-o viață, nu avea nici un fel de familie În America, așa că se atașase de a noastră. În fiecare duminică, sosea În Buickul său vișiniu un bărbat Înalt, cu fața scofâlcită, având o Înfățișare tristă și un cap ridicol de vioi, acoperit cu păr ondulat. Nu-l interesau copiii. Susținător al seriei de „Cărți fundamentale“ - pe care le citise de două ori - unchiul Pete era pasionat de gândirea profundă și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
ce se petrece. Un lucru care-mi fusese ascuns atâta vreme n-avea cum să nu-mi ațâțe curiozitatea. Dar În general ceea ce zărisem În acele toalete ale bărbaților mă dezamăgise. Mândrul falus nu se zărea pe nicăieri, doar săculețul scofâlcit, tuberculul uscat, melcul fără cochilie. Și mi-era o frică teribilă să nu mă prindă careva că mă uit. Cu tot costumul meu, tunsoarea și Înălțimea, de fiecare dată când intram În toaleta bărbaților, o voce din capul meu Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
mea. Mă gândeam cum aș fi arătat la treizeci de ani, dacă aș fi trăit Într-o țară din lumea a treia. Aș fi fost o băbăciune... fără dinți, cu riduri imense și șuvițe groase de păr alb peste obrajii scofâlciți. Draga mea, peste treizeci de ani băbăciunea aia va avea parte de o operație estetică de prima mână și va arăta ca nouă. — Cu ce bani? Întrebă Kitty. — Banii noștri. Toate fabricile din America se mută În țări din lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
așa ori erau Înlocuite cu placaje. În fața unor magazine, gunoiul se strîngea pe alei sau chiar pe trotuare. Mașinile erau abandonate lîngă bordură, de unde erau apoi făcute bucăți de scormonitorii prin gunoaie, iar clădirile de cărămidă Însele aveau un aer scofîlcit, de bătrînețe, de parcă, asemeni celor În vîrstă, oameni ori șobolani, Își pierduseră dorința de a-și păstra coloana vertebrală dreaptă. Șobolanii se mutau În mașini, În scaunele cărora Își construiau culcușuri confortabile. Din cînd În cînd, mă mai Întîlneam cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
toate culorile. Priveliștile nu mai aveau pic de adîncime, și erau uniformizate În tablouri lipsite de orice strălucire, În tonuri de gri și maroniu. Clădiri În paragină, ferestre acoperite cu placaje, șanțuri pline de gunoaie, chipuri cenușii Înfrigurate. Totul era scofîlcit, trist și urît. Însă n-am lăsat toate astea să mă afecteze - eram bucuros că mă plimb ca vodă prin lobodă pe străzile Bostonului În buzunarul unuia dintre cei mai mari scriitori ai lumii. Evident, În realitate era mai degrabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
a creierului stropindu-le poala rochiilor. De altfel, m-a cutremurat întotdeauna pofta de a fi lângă moarte a femeilor, fascinația lor pentru bărbații care miros aproape metafizic a praf de pușcă. Succesul incredibil la femei al cimpanzeului stupid și scofâlcit, care din când în când se juca cu propria lui viață, trebuie să fi venit de aici. Niciodată cred că nu s-ar fi iubit mai cu poftă acele femei decât după ce ar fi asistat la moartea lui, ajungând acasă
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
începutul campaniei rusești. Supraveghetorul femeilor era un olandez gras, între două vârste, cu un costum ponosit. Paza femeilor era asigurată de un bătrân înalt, împovărat de ani, care avea o carabină cu un foc de pe vremea războiului franco-prusac. Pe pieptul scofâlcit al bătrânului atârna Crucea de Fier. O prizonieră a ieșit din casă cu pași târșiți cărând în brațe o vază albastră de-o strălucită frumusețe. Femeia avea în picioare niște saboți de lemn legați cu cârpe. Era o zdrențăroasă fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
mă gândesc. “Are merțan, mânca-ț-aș. Merțan! Io dă ce n-am dacă trag toată noaptea?” “Pentru că nu ești doctor!”, i-o taie Argeș. “Ce vorbești, bre, da munca mea nu se pune?” Și Zubar pleacă iar. Un Hristos scofâlcit Intră o infirmieră și ne anunță tăios: “Masa!”. Merg după bătrânii mei. La etaj, într-o sală foarte curată, oameni livizi, majoritatea - bătrâni, târșindu-și papucii. La intrare, o imagine duioasă de carton, cu Fecioara Maria și Pruncul. Scârbită mai mult
Dracul zidit by Viorel Patrichi () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100968_a_102260]
-
aruncă în afară primii metri din fîșia care se lățește văzînd cu ochii. Apoi se aude o bubuitură pe la mijloc și motoarele încep să alerge nebune, semn că merg în gol. Peste rolele din capăt trec ultimii metri de bandă scofîlcită ca o imensă coajă de fasole. Muncitorul aruncă de pămînt cîrligul, scuipînd o înjurătură. Stă un timp cu mîinile în șolduri, apoi se apleacă și-și ia cîrligul. Îi ascute vîrful la polizorul instalat lîngă perete și fuge spre prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
telejurnale. Brutalitatea imaginii care te întîlnește venind din față, fără posibilitatea eschivei, mă răstignea, ca pe un boxeur căzut în ring, pe urâțenia acestei țări: case din chirpici roase de inundații, orătănii evoluând printre șoproane acoperite cu carton gudronat, obrajii scofâlciți ai oamenilor, guri fellinian știrbe, priviri moarte, haine jerpelite, balada mizeriei recitată în fața unui microfon într-o limbă stâlcită, fără nici o propoziție întreagă, fără nici un cuvânt adunat cum trebuie lângă altul; o limbă a nimănui, vestigiu al unei omeniri pe cale
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
de loc cu albastrul electric al pastilei și lumea se răsturnă iar cu dosul În sus, cu Monterrico cu tot. Îi trecu prin minte că trebuia să-și ia rămas-bun de la musafiri fără dantură, aveau să-l vadă cu fața scofîlcită și brăzdată de riduri și poimîine era duminică după-masă. Fu cît pe-aci să se arunce de pe terasă din vîrful colinei, cu dantură cu tot, dar se stăpîni fiindcă bărbatul trebuie să fie mai tare decît femeia și, În numele rasei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
tremură, nu doar ele, întreg corpul său înfășurat ca al unei mumii tremură, o asistentă oftează în spatele meu, este în criză, sărmanul micuț, s-a născut dependent, acum îl dezintoxicăm. Va fi bine, piticule, îi șoptesc eu, îi mângâi obrajii scofâlciți, te vom elibera de acest destin, te vom planta într-un alt pământ, unde vei înflori, un sentiment de mândrie se trezește în mine deodată, îmi îndrept spatele, vezi, mă întorc eu spre Udi șoptind, noi salvăm vieți, copilul acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
că Își ținea poșeta strâns lipită de piept și purta bocanci lungi, maro, cu șireturi roșii. Odată ce termină, bărbatul pocni din călcâie, Își așeză degetele pe mânecile sacoului și - cu totul lipsit de sens - Își scoase În evidență cămașa deja scofâlcită. — Alors? Întrebă. Partenera sa nu spuse nimic, dar Își Îndreptă spatele și Își aruncă o privire languroasă și acră În același timp. În loc să răspundă, Konrad se Întoarse către femeie. — Dominique, spuse scoțând placid țigara din gură, Întotdeauna e o plăcere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
om bătrîn." Și a plecat. Afrontul acela Filip nu mi l-a iertat niciodată. Ca un făcut, imediat după aceea m-am pomenit asaltat de Tuberculosul. Era neras, ceea ce făcea ca obrazul lui supt de boală să pară și mai scofâlcit. Avea ochii tulburi, arși de febră și nici halatul nu mai ascundea că trupul scuturat din când în când de accese de tuse se încovoia frânt. "De ce nu stai, omule, în pat pe o asemenea vreme ticăloasă?" l-am certat
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
maiorul Mentz a crescut numai până la vârsta de treisprezece ani. Totuși pare prea bătrân pentru cei cincizeci și cinci pe care îi recunoaște. E mereu bolnav. Numai ochii negri și adânci i se țin proaspeți și vii, luminându-i obrajii scofâlciți și palizi. În ziua cununiei se îmbrăcase în uniformă de campanie. Purta o sabie prea lungă pentru statura lui. Pe piept, între doi nasturi de alamă încheiați, își fixase panglica neagră a crucii de fier. Din spate părea un copil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
E cam jerpelit. Dar are o hârtie legată sul. Spune că e un cadou pentru Marele Maestru. - Să intre, spuse Ștefănel. În Încăpere intră un bărbat ce părea a avea În jur de cincizeci de ani. Era slab, avea obrajii scofâlciți, iar hainele Îi erau peticite. Dacă era negustor, se gândi tânărul, atunci afacerile nu-i mergeau tocmai bine. Omul se prosternă cu fruntea la pământ, cerând să fie ascultat. - Te ascultăm, spuse Amir În turcește. În cuvinte destul de greu găsite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
succes în continuare! alx: ...aaa ema has just signed out Urăsc diminețile de luni. Mai ales iarna. Geamurile biroului nostru, niciodată foarte curate. Caloriferele vechi, ca niște relicve, tocul ușii, puțin scorojit, biroul care era modern acum cinci ani, buze scofâlcite, buze cu crețuri pe margini și colțuri lăsate, buze strânse ca niște sprâncene încruntate, buze deschise într-un zâmbet care dezgolește dinți galbeni, buze care sorb din cafeaua captivă într-un pahar de plastic, de jos, de la noi, de la automat
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
își spuse că era teama de a-i pierde. Pe ei, miezul ființei lui. Oaza lui de liniște. Știa, însă, că nu fusese așa. Nu întru totul. Simțise sângele scurgându-i-se din obraji, până când rămăsese palid ca o frunză scofâlcită, ea singură semeață sub o pală de vânt. Simțise încăperea răcindu-se brusc, ca și când s-ar fi deschis o ușă inexistentă până atunci în interiorul lui, acolo unde frigul își găsea, cu fiecare clipă, un sălaș mai primitor. Prin iarnă, începuse
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
și uscățiv, cu o barbă de călugăr încărunțită și după pomeții obrajilor și fruntea cu o cicatrice, nu-i puteai stabili vârsta. Era îmbrăcat cu o robașcă de soldat sovietic și cu pantaloni de doc. Purta în picioare niște cizme scofâlcite, iar pe cap avea o caschetă de ofițer slinoasă și pe margini mai mult ferfenițită. În spate avea o raniță militară în care avea, probabil, ceva de mâncare și vreo cămașă de schimb și, poate, nici el nu mai știa
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
Extraterestrul, privind de data aceasta portretul agățat În perete, portret care Îi reprezenta pe Mașa În chip de mireasă și pe fostul ei soț În costum de mire. Costumul nu se prea potrivea nici cu rochia Mașei, nici cu fața scofâlcită, trecută prin ciur și prin dârmol, al tomnaticului mire, care, În ciuda vârstei destul de Înaintate, se ținea totuși bățos. - M-a luat cu transpirație, răspunse Mașa, făcându-și vânt cu palma peste fața-i asudată. - Deci ăsta-i fostu’, nu? - Fostu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
gustărică și totul va reveni la normal... În fond, alții au pățit-o și mai rău“, conchise el. Meditând la această stratagemă, șeful salahorilor observă lăfăindu-se pe masă o bucată de salam abia-ncepută și niște acrituri un pic cam scofâlcite. Toate aceste resturi, care degajau un miros destul de neplăcut, i se părură a fi o adevărată mană cerească pentru mahmureala lui. Ippolit luă cuțitul și-și tăie un felioi zdravăn de salam, pe care-l mâncă dintr-o Înghițitură, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
începu să scapere albastru a geruială siberiană. Tologindu-l prin vipia omătului, ce-i ardea pielea palmelor, ca o combinație de acizi, Vladimir declanșă o tumultuoasă acțiune de fricționare, frământându-l când sus pe gâtul lui fragil, când pe pieptul scofâlcit, pe burta scobită, pe picioarele numai os învelit în piele. Gâfâind de atâta efort, depus în unitate de timp, se opri să gâlgâie din carafa încă plină, meditând că ar fi păcat să prăpădească prețiosul whisky, utilizându-l ca înlocuitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]