177 matches
-
Era fermecător Și nu știu cum, dar ... Citește mai mult L-am întâlnit cândva din întâmplareîntr-o poveste a unei clipe oarecare,Un militar frumos cu părul grizonatși zâmbetul... puțin c-am șifonat,Cu ochii triști el încă mai strângeaPovești cu fluturiîn buzunarul scorojit de timp, de la manta.Fluturi din primul lui sărutNevinovați... din vremuri de demult,Fluturi din primul zbor avutPrin care el a renăscut...când i-a simțit zbătându-se în trup,Fluturi din toate cele câte au fost, cândvaFemei ce-i
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/370076_a_371405]
-
Acasa > Poezie > Credinta > RUGĂ FĂRĂ ADRESĂ Autor: Teodor Dume Publicat în: Ediția nr. 1785 din 20 noiembrie 2015 Toate Articolele Autorului îngenunchez sub icoana răstignită pe albul scorojit de vreme cu teama zilei de mâine mă întreb ce va fi în anotimpul în care sunt prizonier în propriile mele gânduri nu mai am nimic de făcut îmi rod neputințele din urma genunchilor și aștept nu sunt pregătit pentru
RUGĂ FĂRĂ ADRESĂ de TEODOR DUME în ediţia nr. 1785 din 20 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/353274_a_354603]
-
caii cu apă proaspătă la ulucul de lângă fântână, îi băgă în grajd și le aruncă un braț de fân verde adunat din flora spontană crescută rară pe marginea drumurilor. Își aruncă pălăria din păi pe patul din polatră, lângă cămașa scorojită de transpirația din timpul zilei și se duse să se răcorească la uluc. Îi era foame și simțea nevoia să golească o strachină cu o zeamă caldă, apoi să se întindă un pic pe pat, poate adoarme știind că la
SECERĂTORUL de STAN VIRGIL în ediţia nr. 166 din 15 iunie 2011 [Corola-blog/BlogPost/344496_a_345825]
-
caii cu apă proaspătă la ulucul de lângă fântână, îi băgă în grajd și le aruncă un braț de fân verde adunat din flora spontană crescută rară pe marginea drumurilor. Își aruncă pălăria din pai pe patul din polatră, lângă cămașa scorojită de transpirația din timpul zilei și se duse să se răcorească la uluc. Îi era foame și simțea nevoia să golească o strachină cu o zeamă caldă, apoi să se întindă un pic pe pat, poate adoarme, știind că la
UN SCRIITOR AL TAINICELOR IUBIRI, de STAN VIRGIL în ediţia nr. 2071 din 01 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/343111_a_344440]
-
Autorului Mă prinde, iarași, vremea nostalgiei,.. și, iată, Când murmură suav, în ceas, atâtea clipe, În ea începe-o toamnă cu frunzele-n risipe. Cum,.. magic, arzând ochiul, culorile, cată!... Vin, iar, zilele scurte și-i galben deja timpul, Se scorojește nucul, murmură-o rugăciune, Natura-și țese-n aur totul,.. E-o minune, S-o vadă vântul cum o-nfoaie anotimpul! Păsările-s grăbite ... Bolta ostenită, Un pâlc cu frunze roșii așteaptă-n drumul brizei Și-și pierde iarba umbra
VĂL SCĂMOŞAT DE TOAMNĂ de LIA RUSE în ediţia nr. 1751 din 17 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/378350_a_379679]
-
pe partea sudică a pieței, lângă magazinul de pâine. Pe latura vestică - începând din vecinătatea Casei învățătorilor, pe locul șantierului catedralei greco-catolice - se înșirau câteva clădiri scunde, datând din prima decadă a secolului XX. Imobilele dărăpănate - cu pereții și lemnăria scorojite de trecerea timpului - erau locuite, în majoritate, de o populație de etnie rommă, prezentă activ în circuitul economic și comercial al halei agroalimentare. Șirul acestor clădiri se încheia cu o construcție bine întreținută, în care funcționa un magazine cu specific
PIAŢA CIPARIU, O LUME DISPĂRUTĂ de IOAN CIORCA în ediţia nr. 1742 din 08 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/381809_a_383138]
-
năruit când visul a devenit coșmar! Și-așa cum căldura mi-a absorbit, meschin, din propria mea viață, el a făcut un chin, flămând de-o aroganță în crudă afirmare, m-a-nvăluit, treptat, în nori de nepăsare! Când tușele frumoase s-au scorojit pe față și visul și-a vărsat batjocura semeață, am înțeles, deodată, și vai, atât de clar, că, de la început visul a fost coșmar! Referință Bibliografică: VISUL / Mihaela Alexandra Rașcu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1442, Anul IV, 12
VISUL de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1442 din 12 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/382072_a_383401]
-
Acasa > Literatura > Recenzii > VERONICA PAVEL LERNER DESPRE CARTEA VITRALII PE UN INTERIOR SCOROJIT DE TEODOR DUME Autor: Teodor Dume Publicat în: Ediția nr. 1942 din 25 aprilie 2016 Toate Articolele Autorului Acum câțiva ani, când poetul Teodor Dume, unul dintre autorii cu care m-am întâlnit numai în spațiul virtual- m-a întrebat
VERONICA PAVEL LERNER DESPRE CARTEA VITRALII PE UN INTERIOR SCOROJIT DE TEODOR DUME de TEODOR DUME în ediţia nr. 1942 din 25 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380360_a_381689]
-
Prezentarea grafică este excelentă, coperta aleasă de Mioara Băluță, care a făcut și tehnoredactarea cărții, este sobră și elegantă, iar prefața lui Ionuț Caragea întregește frumusețea și valoarea volumului. Referință Bibliografică: Veronica Pavel Lerner despre cartea VITRALII PE UN INTERIOR SCOROJIT de Teodor Dume / Teodor Dume : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1942, Anul VI, 25 aprilie 2016. Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Teodor Dume : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului
VERONICA PAVEL LERNER DESPRE CARTEA VITRALII PE UN INTERIOR SCOROJIT DE TEODOR DUME de TEODOR DUME în ediţia nr. 1942 din 25 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380360_a_381689]
-
al III-lea la Concursul „Alb Hoinar”, Ediția a II-a, februarie 2016, Vrancea) (inspirată dintr-un fapt real) Căsuța de la poalele muntelui părea gata să se prăbușească sub mormanul de zăpadă care o învelea. Veche și sărăcăcioasă, cu zugrăveala scorojită peste tot și ferestrele afumate, prin crăpăturile cărora vântul se strecura cu nonșalanță, ori de câte ori prindea ocazia, se bucura acum de hăinuța nouă de nea, ca de un veșmânt neprețuit. O liniște de piatră plana ca o regină peste întinderea albă
O IARNĂ DE COȘMAR de CAMELIA ARDELEAN în ediţia nr. 2303 din 21 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/381197_a_382526]
-
al III-lea la Concursul „Alb Hoinar”, Ediția a II-a, februarie 2016, Vrancea) (inspirată dintr-un fapt real) Căsuța de la poalele muntelui părea gata să se prăbușească sub mormanul de zăpadă care o învelea. Veche și sărăcăcioasă, cu zugrăveala scorojită peste tot și ferestrele afumate, prin crăpăturile cărora vântul se strecura cu nonșalanță, ori de câte ori prindea ocazia, se bucura acum de hăinuța nouă de nea, ca de un veșmânt neprețuit. O liniște de piatră plana ca o regină peste întinderea albă
CAMELIA ARDELEAN [Corola-blog/BlogPost/381207_a_382536]
-
al III-lea la Concursul „Alb Hoinar”,Ediția a II-a, februarie 2016, Vrancea)(inspirată dintr-un fapt real)Căsuța de la poalele muntelui părea gata să se prăbușească sub mormanul de zăpadă care o învelea. Veche și sărăcăcioasă, cu zugrăveala scorojită peste tot și ferestrele afumate, prin crăpăturile cărora vântul se strecura cu nonșalanță, ori de câte ori prindea ocazia, se bucura acum de hăinuța nouă de nea, ca de un veșmânt neprețuit. O liniște de piatră plana ca o regină peste întinderea albă
CAMELIA ARDELEAN [Corola-blog/BlogPost/381207_a_382536]
-
de Emilian Oniciuc , publicat în Ediția nr. 2246 din 23 februarie 2017. Vrăji- vrăjite... Emilian Oniciuc-23.02.2015 Fără vânt în taina nopții Se strecoară precum hoții Și foșnesc frunze foșnite, Vrăji- vrăjite și-ofilite... Babe prea de mult băbite, Vrăjitoare scorojite; Se strecoară ca o ciumă Ca să-ți fie-n suflet mumă... Se dau de ceasul morții Să îți treacă pragul porții Cu zâmbetele- zâmbite, Babe, să-ți fie iubite... Babe prinse-n hora Lunii Drept în mijlocul pădurii Dezbrăcate-n pielea goală
EMILIAN ONICIUC [Corola-blog/BlogPost/371338_a_372667]
-
Suflețelul le- ncălzește Cântând de dor vrăjit, Pentru fete de iubit... Fete ... Citește mai mult Vrăji- vrăjite...Emilian Oniciuc-23.02.2015Fără vânt în taina nopțiiSe strecoară precum hoțiiși foșnesc frunze foșnite,Vrăji- vrăjite și-ofilite...Babe prea de mult băbite,Vrăjitoare scorojite; Se strecoară ca o ciumăCa să-ți fie-n suflet mumă... Se dau de ceasul morțiiSă îți treacă pragul porțiiCu zâmbetele- zâmbite,Babe, să-ți fie iubite...Babe prinse-n hora LuniiDrept în mijlocul păduriiDezbrăcate-n pielea goalăCu păr lung la subțioară
EMILIAN ONICIUC [Corola-blog/BlogPost/371338_a_372667]
-
caii cu apă proaspătă la ulucul de lângă fântână, îi băgă în grajd și le aruncă un braț de fân verde adunat din flora spontană crescută rară pe marginea drumurilor. Își aruncă pălăria din păi pe patul din polatră, lângă cămașa scorojită de transpirația din timpul zilei și se duse să se răcorească la uluc. Îi era foame și simțea nevoia să golească o strachină cu o zeamă caldă, apoi să se întindă un pic pe pat, poate adoarme știind că la
PUNŢI PESTE VREMURI de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1430 din 30 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/371952_a_373281]
-
dat organelor de anchetă, bineînțeles, cu vădită tendință de-a o găsi vinovată. Cât a stat în pușcăria de la Ploiești, unde și-a dat obștescul sfârșit, măicuța Sevastia a scris (într-un caiet ale cărei scoarțe înegrite de vreme se scorojiseră și se rupseseră la colțuri) povestea lui Andrei și a Lenuței, și multe învățăminte cu privire la îndreptarea nelegiuiților pe drumul cel bun, cât și despre iertarea păcatelor... pe care le fac oamenii într-o viață trecătoare pe acest pământ. Marin VOICAN-GHIOROIU
ULTIMA SPOVEDANIE (NUVELĂ DE DRAGOBETE) de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 420 din 24 februarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/346838_a_348167]
-
cinci, nu mai știu, și s-au dus de tineri... Păi, atâta carne...da... poate și blestemele... mai știi ? completă Miti a lu Banbus, bărba-su, un om solid, ca la cincizeci de ani, căruia i se vedeau de la distanță bătăturile scorojite din palme. Parcă eu n-aș vrea numa bun ? da de unde ?... și se încruntă imediat lăsându-și privirile în jos ca și când ar fi vorbit cu o persoană inexistentă. Lascu știa bre, știa tot ce se întâmplă în sat, da se
O TOAMNĂ CA ATÂTEA ALTELE..., AUTOR IOAN GHEORGHIŢĂ de VALENTINA BECART în ediţia nr. 2332 din 20 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/376779_a_378108]
-
prin fața caselor oamenilor sunt făcute din resturi de marmură mici spații de parcare. Minunat, parcari din marmură, sunt pe drumul cel bun. Iată, prin bălării și tufe o tablă amarată, veche, strâmbă, ruginită într-un cadran de fier cu vopseau scorojită pe care scrie RUSCHITA. Etalon de nepăsare și mizerie aici, la cariera de marmură recunoscută în lume, pentru că nu s-a găsit un bloc de marmură, din miile care se exportă, să fie asezat aici si pe care să scrie
AURUL ALB ROMANESC de CORNELIU FLOREA în ediţia nr. 2261 din 10 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/378051_a_379380]
-
atinge sufletul - acel pulover împletit din agrișe -, ia-mi doar trupul tăvălește-l fără nicio grije îndoaie-i colțurile șifonează-i oasele creponează-i formele rimează-i nodurile Nu-mi atinge sufletul - acel ghem înăsprit de vreme -, ia-mi doar gândul scorojind zâmbetul ce geme răscolind furtuna rulează-i rândul rotunjind întruna ovălind minciuna Referință Bibliografică: Nu-mi atinge sufletul / Mihaela Tălpău : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1633, Anul V, 21 iunie 2015. Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Mihaela Tălpău : Toate
NU-MI ATINGE SUFLETUL de MIHAELA TĂLPĂU în ediţia nr. 1633 din 21 iunie 2015 [Corola-blog/BlogPost/379682_a_381011]
-
și nu spun nimic mă satur de mine privind înspre ceea ce am fost și nu mai sunt... acum un an pe vremea asta sufletul tatei s-a înălțat pe un fuior de lumină nevrednic de mine am plâns înlăuntrul meu scorojit de amintiri am săpat un mormânt prin ferestrele înegrite de ani nu mai pătrunde nimic un păianjen agățat pe durere țese ultima lui pâmză poate o să am noroc să-l întâlnesc pe tata... Referință Bibliografică: vitralii pe un interior scorojit
VITRALII PE UN INTERIOR SCOROJIT de TEODOR DUME în ediţia nr. 1701 din 28 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/379211_a_380540]
-
a Victoriei se află prima ei carte, Nostalgiile identității. Un mic (usturoiat și ardeiat la maximum) ne servește Dan Petrescu, în recentele lui Deconstrucții populare: "Veșnicii Simion, Breban, Buzura, Țepeneag et alii eiusdem farinae nu-și mai pot interpreta partiturile scorojite fără acest Octavian Ursulescu al culturii române". Micul ar fi literatul teleast Cătălin Țîrlea. Să ne înfruptăm o țîr(l)ă și din folcor, dar nu din cel vindecător prin adîncă înțelepciune, ci din altul, mai gratuit-jucăuș, ca și cum (și aici
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
o binecuvântare pentru tine, care, oricum, nu erai în postura de a-I cere socoteală. Privești cu mândrie și totuși cu oarece neîncredere la ziduri. Pe alocuri s-au afumat și nu mai sunt frumoase. Lemnul a început să se scorojească... Simți că trebuie să deprinzi ceva nou, să faci ceva cu suprafețele acelea cenușii, care par nemărginite și totodată atât de strâmte... Crey zâmbea din nou întunericului din cabina sa. Arta divinației se dovedea mai simplă decât crezuse. Se descurcase
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
vremelniciei, într-o ambianță a sacrului degradat și a pătimirii în el: „Căzusem în lumină/ Ca într-un lac de dumnezeire!” (Abia mai târziu); „Există un unghi/ Sub care cade uneori soarele/ Peste noi // Spațiul dintre pământ și cer/ Se scorojește/ Ca foaia de porumb a toamnei” (Există un unghi). În Rotitoarele spații, Incantație, Glasul pământului, Înainte de lumină, Muntele alb pe dinăuntru, perspectiva asupra universului devine zbor, aspirație spre înalt. Poezia se construiește în jurul unor metafore ale perenității într-o înfiorare
OANCEA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288499_a_289828]
-
creionarea universului moral în al cărui mecanism se trezește prins detectivul. Nota retrospectivă a narațiunii - Marlowe istorisește povestea familiei Quest și întâmplările macabre ce-l prind într-o plasă a suspiciunii și nevrozei - induce de la bun început sentimentul eșecului. Cușca scorojită din care, asemenea unui păianjen, Marlowe contemplă nimicnicia lumii e mai puțin o metaforă a decăzutului univers californian, cât cutia de rezonanță în care se aud ecourile distorsionate ale lăcomiei, cruzimii, imoralității și violenței universului. Vizita neașteptată a lui Orfamay
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
ar fi întâlnit niciodată și, chiar întâlnindu-se, nu s-ar fi înțeles niciodată. „Un leningrădean, și-ar fi zis Pavel cu suspiciune, fiu de ministru...“ Își dădea acum seama că războiul simplificase totul. Era focul ăsta, care usca și scorojea bucățile de noroi lipite de cizme, era noaptea în câmpia aceea pierdută undeva, între Polonia și Germania, era bucata asta de pământ nocturn, pe care tocmai o smulseseră dușmanului. Și mai era și omul ăsta așezat lângă foc, un om
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]