432 matches
-
îndepărtat, mă privea cu atâta tristețe încât n-am putut suporta să mă opresc mult timp asupra lui. Nu-i puteam cere lui Georgie să mă consoleze pentru că iubeam pe altcineva, iar vechea dragoste, care acum îmi părea săracă și searbădă, nu mă putea lecui de cea nouă. Am băut mult și m-am culcat pe la nouă căutându-mi în somn uitarea. Acum mă întrebam dacă n-ar fi bine să încerc din nou să dorm. Treaz nu eram bun de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
cu Ivy, Flo, Phil și Dick, toți oamenii aceia drăguți cu care se săruta și-și ziceau pe numele mic și nu-i cunoștea deloc. Intimitatea cu o persoană putea face așa ceva - să golească lumea de prietenie, să dea gust searbăd sărutărilor date de femei și flecărelii lor vesele, să facă lumea concretă puțin ireală și foarte neinteresantă. Nici doctorul nu conta pentru ea, căci mergeau alături, Însă el era Într-o altă lume. Își aminti totuși să-l Întrebe când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
trecu o mână prin părul cam murdar. Apoi merse în toaleta gării să se spele. Șeful de gară împături plapuma și o duse în ghișeu. Fata se întoarse, proaspătă, dar nu frumoasă. Avea un corp drăguț și o față ștearsă, searbădă. Trăsăturile ei păreau să nu existe. Ochii nu spuneau nimic. - Vă mulțumesc mult pentru tot, zise fata în timp ce își punea pufoaica. - N-aveți pentru ce, răspunse șeful de gară. Fata ieși pe peron. - La revedere, strigă. - La revedere, strigă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
motivație personală, și deci nu are ce căuta tatăl său, „apreciatul Josef ben Bergelson“, asupra căruia Ianikovski aruncă vina. Atunci când traducea, M.O. Întrețesea propriile sale simțăminte. „Astfel, cum aș fi putut traduce cu atâta Împătimire, dată fiind existența‑mi searbădă“, Îmi spunea el. Poeme de Catul, Canțonierul lui Petrarca, sonetele lui Shakespeare pe care le va tălmăci În colaborare cu răposatul Izirkov, se impun, de asemenea, a fi citite În această lumină. Voi trece, domnule, peste fundalul istoric, aidoma unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
făcut evadarea prea ușoară. Lumea pare atât de strâmtă și de secătuită. Învârtitul în jurul lumii îți dă doar șansa să te plictisești în alte locuri, tot mai repede. Un mic-dejun plictisitor în Bali. Un prânz previzibil la Paris. O cină searbădă la New York, și adormi beat în timpul unei felații în L.A. Prea multe experiențe culminante, prea aproape unele de celelalte. — Ca o vizită la Muzeul Getty, spune Inky. — Săpuniți, clătiți, repetați operațiunea, spune bețivul de la Global Airlines. În lumea plicticoasă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
pe noptieră. De la un timp butucii parcă se încovoaie și trupurile la fel. Diminețile devin grele, se lasă umede peste pleoape. Ierburile se încolăcesc reci pe picioare. Respirația ustură, mâinile se învinețesc. Parcă și masa de prânz e tăcută și searbădă. Fetele se întorc la parcelele lor, fără gânduri. Apoi se ivește soarele și via începe să miroasă a viu, a proaspăt, a cuptor. Cântecele ascuțite se duc până departe. Spre seară oboseala începe să doară în trupuri. Cântecele slăbesc, toartele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ochiul de pește Ce mă privește Șopârlește Și mă incită La iubire perfidă. Ia-ți gheara năpârcească Din sufletul meu de iască. Lasă-ți trupul de nimfă Să se usuce la soare, Până moare. Șerpește șerpuiește, Și patima-mi oprește. Searbădă și veninoasă, Mistuitoare și rușinoasă. Și ascunde-o în fund de lume, Să urle și să sune, Ca dorul meu pervertit Să nu mai poată fi auzit. Sau, dacă nu, Cu limba ta șerpească, Ascuțită Și ipocrită, Aplică-mi sărutul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
ceasului, apoi iar la soare, apoi din nou la ceas... Încerc să telefonez Aspidei, trebuie să-i vorbesc, să mă lămuresc. Am o senzație uscată, de sufocare. Un gol imens prinde tot mai mult formă în mine. Cu fiecare zi searbădă care se scurge, se conturează tot mai tare și pare să mă sfâșie pe dinăuntru, așa cum numai vidul te poate sfâșia. Din camera alăturată se aude chinuitor de tare un radio. O voce stridentă și amenințătoare anunță ultimele știri. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
o seamă și totuși diferiți, legați printr-o forță nevăzută, printr-un cordon infinit și visceral prin care curgea iubire. De multă vreme a uitat de sine și de celălalt el, a fost atât de ocupat și prins în această searbădă realitate, încât oglinzile îi rețineau tot mai rar chipul, uitarea de sine se instala tot mai mult, pe zi ce trece. Nu mai era timp pentru asta, numai era timp pentru nimic. Dorințelor lui cele mai aprinse și mai ascunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
zi pentru a-și menține prospețimea. De aceea o plimb mereu cu mine peste tot când e vreme bună... Casa mea e veche și întunecată, cu ferestrele mici orientate spre nord. În fond, viața mea nici nu e așa de searbădă, sunt zile în care petrec timp cu Maurizio mai mult ca oricare membru al familiei lui: patruzeci de minute cu metroul un drum și uneori chiar două în aceeași zi, apoi ne auzim vocile în celular, în convorbiri lungi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
al lui Maurizio. Ea e blocată în cel mai nerostit, dar cel mai elocvent și mai evident sentiment din viața ei. Pentru că ea e sigură de iubirea lui Maurizio. De ce s-o năruie cu un sărut efemer? Cu o noapte searbădă? El, așa cum v-am mai spus, este un netrebnic și un fricos, e paralizat de propria lui dorință, pentru că nu-și poate depăși mediocritatea și siguranța vieții în care este prins. Pulcheria este dorința lui de-a ieși din suficiență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
din sală, ca să dea lămuriri despre femeia prezentă pe scenă. Deci, din fundal, se aude vocea în ecou a rezonerului.) Cât știți d-voastră despre această femeie știu și eu. Veți judeca că nu poate fi decât soția banală și searbădă a lui Maurizio sau, mai degrabă, mama cea voluntară a Pulcheriei. Dar niciuna dintre ele nu sunt presupuse să apară în piesă și nici prea mult nu se vorbește despre ele. Habar nu am cine este și nici de unde vine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
ținea și știa că era sinceră. Ești fericită!? a mai întrebat-o Damiel, oarecum cu mirare. N-a știut să-i răspundă la o asemenea întrebare. Sentimentul mic și incert, instalat de puțină vreme în trupul ei pentru atâta vreme searbăd, nu părea suficient pentru a da curs unei astfel de întrebări. În mod cert, nu avea motive să fie fericită. Lucrurile nu mergeau deloc așa cum ar fi vrut ea, era la limita dintre suferință și bucurie, nici ea nu știa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
în fața lui Dumnezeu pentru ea, și poate până atunci ea va fi fost deja moartă, și el să obțină iertarea unui păcat îngrozitor, mai oribil decât toate pe care le săvârșise până atunci. Ea avea să-i înapoieze viața ei searbădă, goală și imposibilă, de bunăvoie, fără acordul lui. Avea s-o returneze fără regrete, dar numai după izbăvirea de păcatul cel mai îngrozitor. Și atunci ea i-a declarat părintelui că e vinovată de păcatul sinuciderii și că îi cere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
reținem și s-o prelungim, ea devine atât de subțire și de materială, încât n-o mai recunoaștem și tot noi căutăm să ne debarasăm de ea. Când stă lipită de noi cu insistență și fervoare, intervine plictiseala, pentru că devine searbădă și o intuim cel mult ca pe fericirea altora și nicidecum ca a noastră. Fericirea poate fi trăirea sublimă a unei clipe celeste, dar și obiectul unei îndelungi meditații ulterioare. Analiza și despicarea fericirii poate fi prilej de fructuoase și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
frumoasă, strigându-mi mereu numele, ca pe al unui posibil viitor mort, ca pe al unui posibil fost înecat, întâmplări despre care eu, nea Costică frizerul, asemenea prietenului meu, Șepcarul, de la prăvălia de vizavi, auziserăm de-a lungul existenței noastre serbede, întreruptă din când în când de moarte, așa cum tata lui Grasu, în timp ce înălța zmeul, a făcut infarct și, ignorând gravitația, s-a ridicat la cer, iar când Dumnezeu i-a întins o mână, datorită diferenței de fus orar, tata lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
cu fiecare santinelă arătându-le vrafurile de zmeie și parașute, apoi cu poalele negre ale hainei fluturând, se deplasa iute spre școala la care, peste câteva ore urma să mergem, da, urma. Și Șepcarul spuse: Viața mea a fost mai searbădă din cauza ochilor mei slabi, ochelarii mi-au luat toată forța tinereții, s-a râs de mine și eu am plâns de mine, nu am putut să văd decât până la vârful mâinii, dar știam durerea zagnaților înconjurați de trei rânduri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
frumoase fete veniseră fie împinse de părinți, fie de capul lor, fără să le pese de rugămințile fierbinți ale iubiților, total lipsiți de simțul infinitului. Binefacerile închegărilor unei familii, bucuria trecerii prin viață, consemnată în statistica vremii, oferea un orizont searbăd frumoaselor cu destin de vestală. Sacrificiul lor avea să le zeifice, pășind din viață în tărâmul inefabil al mitului, atrăgând după sine belșugul perpetuu care va fi înălțat orașul la rangul de grânar al lumii. Vasele erau monoxile, bărci săpate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
câteva străluminări deveni stroboscop, lumina deveni unduitoare, dansând o gavotă. Limpezimea dezvălui pe Lia, Mița și Stana, femei cu... și nu mă mai interesează ce-a urmat! urlă Mioara. Revoc banalul. Vreau ceva plin, copt, gustos. Tu mi-ai arătat searbădul. E apă vie, Mioara. Nimic nu e searbăd, dar nu e apa ta. De aceea ai ocolit atâtea lucruri. Spuneai că nu sunt sub cerul tău. N-au limba ta, te simți străină. Oare de ce? o întrebă Mioara. Mereu m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
o gavotă. Limpezimea dezvălui pe Lia, Mița și Stana, femei cu... și nu mă mai interesează ce-a urmat! urlă Mioara. Revoc banalul. Vreau ceva plin, copt, gustos. Tu mi-ai arătat searbădul. E apă vie, Mioara. Nimic nu e searbăd, dar nu e apa ta. De aceea ai ocolit atâtea lucruri. Spuneai că nu sunt sub cerul tău. N-au limba ta, te simți străină. Oare de ce? o întrebă Mioara. Mereu m-am simțit străină și atunci când făceam ceva firesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
ea prin lume. Nășteam invidii și gelozii. Divulgam ciudatul, inefabilul îl scoteam din obscurantism în cea mai luminoasă renaștere. Obraznică prin expunere, îndrăzneață prin comportament. Altfel, n-aș fi colaborat cu lumea. Și n-aș fi trecut încântător prin vremea searbădă a tinereții. Și deși capul iubitei mele tuciurii era gol ca un electron, mă străduiam să-i nemuresc nimicul transformându-l în enigmă. Creându-mi astfel scopul de a munci pentru a-l decodifica. Efortul depus îmi umplea timpul care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
să fie trist uneori, dar nu era trist și nu putea cădea În melancolii pentru că Victor cel iubitor de istorie Îi spunea cu exactitate ori cu aproximație, dar totdeauna cu nobilul scop de a distrage atenția diamantului său de la viața searbădă pe care o ducea, minunate „povești” despre ierni grele În care Napoleon a fost Învins de Cutuzov, despre ierni grele În care alte armate cu conducători vestiți treceau Alpii Înghețați, despre iernile grele trăite personal ori prezenta simple sau simplificate
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
În fiecare sat și, În timp ce o vizita, băiatul era lăsat să vândă oale, de două ori pline cu vin, o dată și jumătate pline cu grâu sau grăunțe sau o dată pline cu făină. Se Întorceau acasă cu produsele obținute și viața searbădă continua la fel de cenușie. La Început de septembrie, Victor a tăiat porcul și găinile, a vândut câte ceva, restul a fiert și a făcut păstramă la hornul de ars oale, a Împachetat ce era mai important, a bătut ferestrele În cuie, a
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
rămâne singur și neajutorat. Oamenii sunt solidari la necazuri, dar pe timp scurt și, de cele mai multe ori, interesat.“ Asemenea afirmații sunt de o tristă justețe și de un dezolant prozaism. Daniela Gifu are aproape întotdeauna dreptate, dar dreptatea ei este searbădă, lipsită de poezie: „Prietenia adevărată se construiește în timp și este trecută prin multe încercări până la o consolidare puternică.“ „Înainte de a demara un proces acțional [sic!], este bine să analizezi problema cu toate cărțile pe masă, deci cu multă obiectivitate
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
singurătății, înțelegi? Pricepi cât de mult am luat-o razna? N-am la mine Jurnalul filosofic al lui Noica, dar aici, la Amsterdam, cred că el a zămislit grozav profilul singurătății. Îți amintești?... Singurătatea absolută, zicea el dar citez din searbăda mea memorie o concep câteodată așa: în tren, pe un culoar, stând pe un geamantan. Ești atunci departe nu numai de orice om, mai ales de cei care te împiedică să te miști; dar ești departe și de orice punct
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]