376 matches
-
sută de ruble pe care, le aveam la mine. Ajuns în fața geamului florăriei prin care plantele se vedeau ca niște pete de lacrimi din cauză că pe partea dinăuntru a ferestrei se prelingea apă, am pășit pragul. Și, pe când trăgeam în piept semiântunericul umed și parfumat al încăperii, am simțit cum îmi paralizează brusc întreaga ființă: Sonia era și ea în magazin. Aveam pe cap chipiul vechi de licean cu cozorocul decolorat și plesnit. Și eram îmbrăcat cu niște pantaloni vechi, roși în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
o ușoară mâncărime după care totul încetă. I se părea că toiagul face parte din el, că mâinile lui sunt acum mai lungi și că poate simți podeaua camerei cu ajutorul palmelor. Dintr-o dată, camera nu mai era deloc scufundată în semiîntuneric. O lumină gălbuie părea că izbucnește din lucrurile din jur. Vedea o mulțime de detalii care până atunci îi scăpaseră. Surprins, se întoarse spre Calistrat. Bătrânul rămăsese nemiș cat cu mâinile ridicate și privirile pierdute în gol. Avea gura întredeschisă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
irizație cafeniu-gălbuie, ca o aură ușoară. Numai în jurul capului, conturul luminos căpăta nuanțe roșietice. Îngrijorat și puțin speriat de ce se întâmplă, Toma se aplecă și lăsă toiagul din mână rezemat de lavița pe care stătuse la început. Totul redeveni normal, semiîntunericul domnea iarăși în încăpere, iar Calistrat își lăsă mâinile să cadă pe lângă corp. În podul palmelor, inspectorul încă mai avea furnicăturile acelea ușoare. Ei, cum e, simți ceva? îl întrebă el pe Cristian Toma. E foarte ușor, arătă acesta spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
straiele lui aspre, Calistrat era acolo. Boris îl vedea alunecând de sus în jos, ca și cum ar fi coborât de pe versantul vertical. Știa că acest lucru era imposibil, scutură iarăși din cap clipind repede, convins că nu vede bine. Umbrele și semiîntunericul îi jucau feste. Acum, sprijinit în nelipsitul toiag, bătrânul stătea nemișcat cu fața spre masivul stâncos. Privea țintă spre gaura ce se deschidea în munte, părând a o examina cu atenție. Cum oare ajunsese acolo? Cum sărise gardul dar, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
era o barieră naturală, pe care el, Boris Godunov, o considerase de netrecut. Nu pusese pe nimeni de pază în partea aceea, așa încât, pe acolo venise Calistrat. Fără îndoială că se folosise de o frânghie ca să coboare iar el, în semiîntunericul din zori, nu o observase. Mâine se va duce pe platou și, în mod cert, o va descoperi bine ascunsă într-o crăpătură dintre stânci. Desigur că așa se petrecuseră lucrurile, altă explicație logică nu exista. Acum era mult mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
aruncată pe jos și încă mai lumina slab. Felinarele agățate de pereți în galerie aruncau o lumină palidă, pierzându-se în depărtare. Hotărî să stingă lanterna sa și așteptă câteva clipe, ghemuit la pământ, ca să i se obișnuiască ochii cu semiîntunericul. În afară de zgomotul apei ce curgea, nu se mai auzea nimic. Șinele vechi luceau slab în lumina ce răzbătea din galerie. Porni apoi mai departe, încordat ca un arc. Ajuns la intrare, se lipi de perete, ascultând atent orice sunet ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
cei doi nu se sinchisi să-i răspundă. Se mulțumiseră numai să-i arunce din mers o privire înveninată, care spunea foarte clar că, dacă nu își ține gura, va fi lovit cu sălbăticie. Afară era foarte cald. Ieșit din semiîntunericul pivniței unde fuseseră ținuți captivi, inspectorului îi trebui ceva timp ca să-și obișnuiască ochii cu lumina puternică de afară. Probabil că erau orele optsprezece, nouăsprezece cel mult, pentru că soarele, deși nu asfințea încă, coborâse destul de mult spre orizont. Cei doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
gheață peste cărțile și ziarele lor. Silueta lui don Gustavo Barceló se contura lîngă geamurile unei galerii ce dădea spre grădina interioară a edificiului. În ciuda atmosferei aproape tropicale, librarul purta hainele sale obișnuite de țafandache, iar monoclul Îi lucea În semiîntuneric precum o monedă pe fundul unei fîntîni. LÎngă el am deslușit o figură Înveșmîntată Într-o haină de alpaca albă, care mi s-a părut a fi un Înger sculptat În cețuri. La ecoul pașilor mei, Barceló și-a Întors
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
magnat Îmbogățit prin tertipuri tulburi pe vremea revoluției industriale, fiica acestuia, o domnișoară din lumea bună pariziană, foarte citită și fină fiind, se Îndrăgostea de hoț. Pe măsură ce avansa Întortocheata poveste de amor, Împînzită de incidente frămîntate și de episoade În semiîntuneric, eroina deslușea misterul ce Îl determina pe enigmaticul protagonist, care nu-și dezvăluia niciodată numele, să orbească păpușile, descoperea o taină Îngrozitoare despre propriul ei tată și despre colecția lui de figurine din porțelan și se afunda În mod inevitabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
mele Îmbibate de ploaie nu degajau căldura dorită, m-au abandonat indiferente. Camera Clarei era situată În celălalt capăt al apartamentului, lîngă bibliotecă și sala de muzică. Pașii invizibili ai pisicilor mă urmau de-a lungul coridorului, În expectativă. În semiîntunericul intermitent al furtunii, apartamentul lui Barceló mi se părea cavernos și sinistru, diferit de acela pe care mă Învățasem să-l consider a doua mea casă. Ajunsei În partea din față a apartamentului, ce dădea spre piață. Sera lui Barceló
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
să cadă prin propria lor greutate. Mai erau cîteva ore pînă În zori și mai aveam de făcut un lucru Înainte să mă pot Întoarce acasă cu conștiința curată. Strada Arco del Teatro era tot acolo, abia o breșă de semiîntuneric. Un pîrÎiaș de apă neagră se formase În centrul străduței și pătrundea ca o procesiune funebră În inima Ravalului. Am recunoscut vechea poartă din lemn și fațada barocă la care mă condusese tata cu șase ani În urmă. Am urcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
roman făcîndu-i cu ochiul și am repus la locul ei antologia lui Jovellanos, zidind astfel primul șir. Fără să mai zăbovesc, m-am Îndepărtat, călăuzindu-mă după crestăturile pe care le lăsasem pe drum. În timp ce străbăteam tuneluri de cărți prin semiîntuneric, fără voia mea am fost cuprins de o senzație de tristețe și descurajare. Nu mă puteam abține să mă gîndesc că, dacă eu, din pură Întîmplare, descoperisem un Întreg univers Într-o singură carte necunoscută din infinitatea acelei necropole, alte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
sofa, cu ziarul pe piept. Am lăsat deșteptătorul pe masă, cu un bilet pe care scria „din partea lui don Federico: aruncă-l pe cel vechi“, și m-am prelins pe furiș spre camera mea. M-am Întins pe pat În semiîntuneric și am adormit gîndindu-mă la inspector, la Fermín și la ceasornicar. CÎnd m-am deșteptat, era ora două noaptea. M-am dus pe hol și am văzut că tata se retrăsese În camera lui cu deșteptătorul cel nou. Apartamentul era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
a părut că redescopeream o altă Barcelonă. Se crăpa de ziuă și un firicel de purpură sfîșia norii și se presăra pe fațadele micilor palate și ale marilor case senioriale care flancau bulevardul Tibidabo. Tramvaiul albastru se tîra alene prin semiîntuneric. Am alergat după el și-am izbutit să mă cațăr pe platforma din spate, sub privirile severe ale controlorului. Cabina din lemn era aproape goală. Doi călugări și o doamnă În doliu, cu pielea cenușie, se legănau adormiți În acel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
minusculă, fără duș și fără cadă, prin care pătrundeau tot soiul de arome, Începînd cu cele de bucătărie de la barul de jos și terminînd cu adierea țevilor și conductelor vechi de aproape un veac. Casa aceea zăcea Într-un perpetuu semiîntuneric, un balcon de Întunecimi susținut de niște ziduri scorojite. Mirosea a tutun negru, a frig și a absențe. Nuria Monfort mă privea În timp ce eu mă prefăceam că nu bag În seamă precaritatea locuinței sale. — Cobor În stradă să citesc fiindcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
mai puțin grav e că Întîrzii cu plățile la cheltuielile asociației. Închipuiți-vă, vorbesc limbi străine și port pantaloni... Nu puțini mă acuză că țin În apartamentul ăsta o casă de toleranță. Altfel ar sta lucrurile... M-am bizuit că semiîntunericul Îmi ascundea roșeața. — Iertați-mă. Nu știu de ce vă povestesc toate astea. Vă fac să roșiți. — E vina mea. Eu am Întrebat. RÎse, nervoasă. Singurătatea emanată de femeia aceea ardea. — Dumneavoastră semănați un pic cu Julián, spuse ea dintr-o dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
să Îl lovească pe Dante. Acesta Însă evită lovitura, Încercând la rândul lui să prindă cu țărușul una din gambele călugărului. Totodată, se uita spre ușă cu coada ochiului, temându-se să nu mai vadă apărând și alți adversari. În semiîntuneric, i se păru că zărește o a doua umbră, care Îl pândea. Brusc, se ridică și o apucă Într-acolo. Brandan, Între timp, o zbughise Îndărăt. Silueta unei femei apăruse În cadrul ușii, luminată de o rază a lunii. Dante Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cu un fior. Dar unde putea fi? Poate că În chilie avea să găsească vreun indiciu. Mai Împinse o dată În ușă, cu mai multă putere. La a doua izbitură, auzi cum zăvorul cedează și intră. Chilia era cufundată Într-un semiîntuneric abia străbătut de crepusculul slab ce se strecura prin oblonul tras peste ferestruică. Se opri o clipă În prag, așteptând ca ochii să i se deprindă cu Întunericul. - Arrigo, autoritatea Florenței vine cu mine, ca să dai seama pentru crimele dumitale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
pentru mine, care Îmi risipesc toți anii navigând pe mare...“ Și totuși el nu avea sentimentul risipirii, nu trăia speranța prezentă, implicită În conștiința unei risipiri. Simțea numai că viața i se refuză. „Rosalind, Rosalind!“ A rostit Încet cuvintele În semiîntuneric până când camera s-a umplut parcă de ele, briza sărată și umedă i-a udat părul, iar briciul lunii a tăiat bolta, făcând draperiile să ia o Înfățișare Întunecată, spectrală. A adormit. Când s-a trezit, era foarte târziu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
fată, poate că nu voi mai avea de ce să fiu geloasă, mă gândeam eu. În timp ce mie Îmi treceau toate acestea prin minte, Maestrul a coborât din pat și s-a Îndreptat spre sufragerie. Perdelele erau trase, și În cameră era semiîntuneric, cu toate acestea l-am zărit Îngenunchiat pe podea, căutând ceva. „Ce cauți acolo?“ l-am Întrebat. „Praful de sidef, aur sau argint. Asta caut. Aici trebuie să fi căzut.“ Așezat În genunchi, cu mâinile sprijinite de podea bâjbâia prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
se înteți. Văzând că nu-i răspunde nimeni, avu curajul să apese pe clanța ușii și să pătrundă în întunericul ce-l întâmpină când intră în tinda casei. Vaietele se auzeau dintr-o cameră alăturată. Deschise ușa, obișnuindu-se cu semiîntunericul din cameră. Când pătrunse în odaia slab luminată, văzu o femeie tânără, cam la douăzeci și trei de ani, poate mai mult cu doi - trei, întinsă într-un pat cu tăbliile din lemn, unde se zvârcolea continuu. După volumul burții
ANA, FIICA MUNŢILOR -ROMAN CAP. I de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1107 din 11 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/363801_a_365130]
-
fără niciun motiv, pe destinul fiecăruia dintre ele în parte. De fapt, ”TU” nu avea propriu-zis inimă, ci doar o mulțime finită de obiecte supuse legilor imuabile ale fizicii. Nimic altceva. Dacă, în cea mai ascunsă privirii biserică a Ortodoxiei, semiîntunericul îmbracă icoanele sfinte cu blânde irizații de dincolo de orizont, lumina hâdă din ziua Crăciunului cu miros de moarte a șters, în câteva secunde, orice urmă de poveste personală, ca și cum aceasta nu ar fi existat niciodată cu adevărat... Sigur, imaginația te
PASĂREA „TU” de MAGDALENA ALBU în ediţia nr. 2202 din 10 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/362897_a_364226]
-
oglinzi pe toți pereții, iar în centru se află un pat matrimonial cu lenjerie de mătase de culoare freză. În pat se sărută și se alintă Prințesa și Paloș. INT. / O CAMERĂ DIN PALAT / NOAPTE Într-o cameră aflată în semiîntuneric stă pe un scaun un vampir rotofei și cam urât pe nume URSUZ. URSUZ: (vorbește singur )A venit nenorocitul ăsta de muritor să ne ia frumusețe de prințesă... Vampirulse ridică nervos și merge prin încăpere, încercând să inițieze un plan
REGATUL LUI DRACULA (I) (SCENARIU FILM) de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1068 din 03 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/362936_a_364265]
-
Acasa > Literatura > Proza > PACTUL Autor: Camelia Constantin Publicat în: Ediția nr. 1732 din 28 septembrie 2015 Toate Articolele Autorului La masa rotundă a negocierilor era semiîntuneric. Doar mâinile acoperite de mănuși negre erau slab luminate. Liderul întâlnirii se deosebea prin culoarea roșie a mănușilor. O muzică ciudată, cu ritmuri sacadate de tobe se auzea în surdină. Simțea sudoarea rece cum i se prelinge pe spate și
PACTUL de CAMELIA CONSTANTIN în ediţia nr. 1732 din 28 septembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/363441_a_364770]
-
Acasa > Stihuri > Semne > FOTOGRAFIA Autor: Boris Mehr Publicat în: Ediția nr. 1350 din 11 septembrie 2014 Toate Articolele Autorului Fotografia O cameră, nimeni Nu-i găsește intrarea, La mijloc, în semiîntuneric Ești tu, o bluză roșie, Sânge transfigurat în mătase, Chipul, buzele, numai gândul, șarpe ascuns, lactofag, eu te respir, apari și dispari, trecut și prezent, precum două lichide ne întrepătrundem molecular, liniștea ta, a mea nebunie frecventă, gingaș Olimp lângă
FOTOGRAFIA de BORIS MEHR în ediţia nr. 1350 din 11 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/362369_a_363698]