232 matches
-
Iluminism și Modernism. În epoca elenistă nu a existat acea „prăpastie culturală” semnalată de Ch. Snow în anii ’50 ai secolului XX și care s-a căscat vertiginos în următoarele cinci decenii, devenind „genunea culturală” care ne-a caricaturizat în semidocți și „experți”. În epoca elenistă, quadrivium continua armonios trivium și se întregea prin filosofie într-o simfonie cosmică, de tip pitagoreic, care se sfârșea prin formarea „omului desăvârșit”, cel care prin moarte recâștiga athanasia, ba chiar și creșterea continuă a
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
când se întâlnesc „oamenii de știință” cu „oamenii de artă” și nu pot închega un dialog cultural. Deși „scientiștii” și „umaniștii” se consideră, fiecare, „oameni de cultură”, suntem nevoiți să constatăm cu stupefacție că ambele categorii sunt alcătuite din specialiști semidocți. Să fie acesta blestemul danaic adresat, poate, creștinilor din secolele al II-lea și al III-lea d.Hr. pentru repudierea marii culturi elene? Poate. Altfel avem de a face cu o transformare istorică, de proporții aproape mitice, la care
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
domeniul educației au aflat că, în perioada interbelică și după al doilea război mondial, școala americană disprețuise și ignorase cu emfază rolul decisiv al disciplinelor umaniste în formarea personalității umane. Efectele erau devastatoare; apăruseră, în acest fel, cohorte de americani semidocți, pragmatici și apți pentru survive, dar care nu puteau recita măcar o strofă din poemele lui Edgar Allan Poe, nu citiseră nici măcar o pagină din Mark Twain și habar nu aveau cine a fost Shakespeare. Louise M. Berman a cerut
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
vorbă de școli creative și de resurecție paideutică! Tradițiile prăpastiei culturale, apărută în „amurgul Evului Mediu” prin separarea trivium-ului de quadrivium, sunt perpetuate habotnic. Cele două culturi - umanistă și realistă - continuă să rămână rupte în secolul XXI. Cei doi semidocți ai epocii moderne, umanistul și realistul, continuă să nu poată comunica între ei - mai mult, continuă să se specializeze în domenii din ce în ce mai înguste. Victimele acestei schizofrenii paideutice nu se vor putea adapta societății informatizate și „erei tehnotronice”. Se vor raporta
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
cel mai cultivat popor care a existat vreodată, iar glumele europenilor pe seama apaideusiei americanului de rând nu-și vor mai avea rostul - dimpotrivă, s-ar putea ca the middle man american din anul 2035 să se amuze copios pe seama europeanului semidoct și bun specialist: ospătar, taximetrist, agronom, frizer etc. 192. Elmore, Sykes, op. cit., p. 190. 193. Ibidem, p. 192. 194. J. Kingdon, Agendas, Alternatives, and Public Policies, Little, Brown, Boston, 1984. 195. Ibidem, pp. 92-93. 196. Ibidem, p. 12. 197. Elmore
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
de câteva articole în care marele fizician „deconspira” această taină a culturii europene moderne: separarea dintre „cultura umanistă” și „cultura realistă”. Din cauza acestui păcat, majoritatea celor care se pretind, cu inocență și bună-credință, oameni de cultură sunt de fapt niște semidocți. Ei stăpânesc fie domeniul artelor, al literaturii și al filosofiei (umaniștii), fie domeniul științelor naturii și al matematicii (realiștii). O despărțire care, așa cum am arătat în această carte, își are originea în cele două componente ale curriculumului școlilor ecleziastice creștine
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
Se dezvoltă inteligența socială și o oarecare Îngâmfare gnoseologică. Unii adolescenți realizează Însă, o proastă digestie a celor citite. La sfârșitul acestei perioade se detașează o tipologie culturală În care curba lui Gauss pune În evidență și un procent de semidocți care distorsionează cunoștințe, valori, concepte, măresc redundanța circulației ideilor și stăvilesc uneori cu ostentație progresul valorilor. In aceste condiții, cunoștințele adolescenților sunt din ce În ce mai diverse și mai complexe. Situațiile problematice sunt de fapt de numeroase tipuri și pun În evidență forme
MODALITĂŢI DE PREVENIRE A CONDUITEI AGRESIVE by LIDIA CRAMARIUC () [Corola-publishinghouse/Science/1629_a_2944]
-
de cincizeci de ori mai mult. Văd aici o înțelegere eronată a ideii de mic întreprinzător. Afirmi despre cineva că, atâta vreme cât scrie „PCR și Partidul Comunist Român au făcut..”., nu ai ce discuta cu el despre politică, întrucât e un semidoct care nu știe că PCR. este acronimul pentru Partidul Comunist Român. „Agresatul” te dă în judecată pentru calomnie, jignire și alte vătămări și-ți cere o jumătate de miliard. Atunci, pentru jignirea meseriei de jurnalist prin prostie ori semidoctism, cam
[Corola-publishinghouse/Administrative/1857_a_3182]
-
lui Caragiale, nu am f...cut prea mult că s... „binemerit...m” de la UE. Aceast... dorinț... este dublat... în ultima vreme, pe m...sur... ce informațiile despre „lumea de apoi” european... filtreaz... și în confuză sfer... public... româneasc... dominat... de semidocți, diletanți și demagogi, de o anxietate crescând.... Tot că în Caragiale, suntem dintotdeauna conștienți c... „Europa st... cu ochii ațintiți asupra noastr...”, dar ne-am obișnuit: ori nu ne pas..., ori credem c... o putem trage pe sfoar..., ori ne
[Corola-publishinghouse/Administrative/1898_a_3223]
-
Brătianu și C.A. Rosetti, partidul liberal (roșu)“, zice el, evocându-i pe contemporanii detestați de gazetarul de altădată de la Timpul, tunând și fulgerând, ca și cum ar fi vorba de propriul său contemporan, împotriva marelui pașoptist: „C.A. Rosetti, mason și semidoct inspirat“ - fiindcă statul născut din ideile pașoptiștilor îi pare „prematur și pernicios“, calificându-l drept „statul de niciodată“, socotind că „nici n-a ființat vreodată un stat românesc“, că „a existat un stat turcesc, un stat ungar, un stat polon
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
caz la caz, trăsăturile esențiale ale acestuia rămân neschimbate. De cele mai multe ori el este naratorul unor istorii absurde, se prezintă cititorului ca un ins ridicol, perfect conștient de ciudățeniile lui, pe care le pune însă pe seama unui destin tragic. Este semidoctul prin excelență, care nu își acceptă condiția și, drept urmare, încearcă să iasă din desele situații nefavorabile făcând apel la bruma de cultură și la memoria sa aproximativă: versuri greșite din clasici sau citate în limba latină nepotrivite în context. Circumstanțele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290145_a_291474]
-
practică biblistica ori patrologia cum ar practica schiul nautic ori saltul cu parașuta. Convingerea mea adâncă este că nu se poate intra În adâncimea textului biblic fără calitățile Înșirate de Luther. Dar ce ne facem cu tabăra „adversă”, a pioșilor semidocți, a aflătorilor În treabă, care se apucă să traducă ori să Îndrepte Biblia fără să fi Învățat cum trebuie nici greaca, nici ebraica, nici latina, fără să fi văzut În viața lor un manuscris, fără să știe exact cu ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
creștini, dar sunt și serios școliți Într-ale filologiei, istoriei și teologiei. Există o singură excepție, un singur agnostic În grupul nostru, dar atât de bun cunoscător al limbii grecești și al tradiției creștine antice, Încât Îl prefer oricărui pios semidoct. Doar Dumnezeu poate judeca și alege În asemenea cazuri. Faptul că acest prieten agnostic a acceptat să traducă Biblia alături de noi este, pentru mine, un semn divin. Prin caracter, prin bun-simț, prin smerenie cărturărească, omul acesta Îmi pare uneori mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
patimilor politice. Deveniți cetățeni, tinerii aceștia nu sunt în stare să facă o revizuire a bagajului lor intelectual, așa încât orice propagandă care îmbracă o formă familiară stereotipelor lor e acceptată fără bănuială și fără spirit critic. Tot așa omul mijlociu, semidoctul, care se informează din gazete și e deprins să nu cugete, devine pradă lesnicioasă pentru demagogiile extremiste. Antisemitism, naționalism integral, hitlerismul, kukuxclanul au fost acceptate de tineret și semidocți fără discernământ. M-me d'Oberkirch, în "memoriile" sale, spune că d.
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
acceptată fără bănuială și fără spirit critic. Tot așa omul mijlociu, semidoctul, care se informează din gazete și e deprins să nu cugete, devine pradă lesnicioasă pentru demagogiile extremiste. Antisemitism, naționalism integral, hitlerismul, kukuxclanul au fost acceptate de tineret și semidocți fără discernământ. M-me d'Oberkirch, în "memoriile" sale, spune că d. duce d'Aumont, privindu-se în oglindă, avea zilnic acest solilocviu: "D'Aumont! Domnul Dumnezeu te-a făcut bun gentilom; majestatea sa te-a făcut duce; fă și domnia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
Încurcați mâna când mă Întâlneau și care apoi, harnici, În spate, „aveau voie” să debiteze variantele cele mai comice și mai insolente despre persoana și scrisul meu. Da, după cum se vede, securitatea „noastră” le-a permis celor invidioși și frustrați, semidocți și impostori, să se răzbune cu vârf și Îndesat asupra cuiva care Îi Întrece radical În profesiune și care mai are și insolența de a reacționa ca un om liber. Cum adică - ca un om liber?! Adică ce, noi nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
s-a animat foarte repede. Incitat ba de unul, ba de altul, Profesorul a început obișnuitul său „joc de-a masacrul”, inofensiv cînd îl urmărești a doua sau a treia oară, amuzîndu-se pe seama unei părți din lumea literară. Cutare? „Un semidoct!” Cutare? „Un idiot!” Cutare? „Un dobetoc!” Cutare? „Un sinistru imbecil!” Bălăiță, care se așezase la dreapta sa, ținea să pună moț, de fiecare dată, malițiilor, îndeosebi celor care îl vizau pe Eugen Barbu. Aflat odinioară printre colaboratorii acestuia, la „Luceafărul
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
cea mai aiuritoare a primului secretar a fost aceea că, atît în operele literare, cît și în articolele de ziar, „negativul” (cine i-o fi sugerat acest procent?) nu trebuie să depășească 10 la sută. „Ai văzut ce siguranță are semidoctul?”, m-a întrebat a doua zi Sp. „Monumentală!”, i-am răspuns. „Tocmai de aceea nu poate fi luat în serios, am adăugat. Rețeta sa e imposibil nu numai de realizat, ci și de controlat. Pentru a vedea dacă o respectăm
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
directorul Ion V. Cristea, întotdeauna jovial, i-a întâmpinat cu băuturi fine, aperitive, și le-a recitat din Eminescu, Victor Eftimiu și alți clasici, uimind asistența. Iată, contrar spuselor unor denigratori ai lui Ion V. Cristea, care-l considerau un semidoct, un om fără școală, acesta a dovedit contrariul. O contribuție însemnată la dezvoltarea învățământului profesional, a fost construirea Grupului Școlar ”Nicolae Bălcescu”, elevii de aici făcând practică în Șantierul Naval, sub indrumarea unor profesori ingineri, maiștri și chiar a unor
Mari personalități oltenițene by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1699_a_3145]
-
scrisori -, a surprins nu numai prin părăsirea tărâmului liricii, cât, mai ales, prin dominanta lui de observație realistă și ironică, cu fixarea într-o tipologie de descendență caragialescă (dar vivace) a mediului micilor funcționari, însoțită de șarja suculentă a limbajului semidoct. Adevărata măsură a talentului de romancier, C. o dă în Femeia sângelui meu. Aici, veridicitatea împrejurărilor-cadru (Parisul, în cutremurul - bine prins - al primelor luni de război) și cea a personajului (evocat prin intermediul jurnalului intim) sunt puse în umbră de pulsația
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286158_a_287487]
-
Am apelat la menționarea atitudinilor cititorilor față de controversatul critic al "beneficiilor" internetului tocmai pentru a sublinia faptul că, deși civilizația de astăzi este tributară anonimilor, societatea nu a premiat, în istoria sa, vulgarizarea științei și nici extremismul ideologic sau amatorismul semidoct. Ceea ce-și dorește societatea de la știință și tehnologie vizează securitatea, siguranța și eliminarea riscurilor care i-ar periclita habitatul și, ca urmare, viitorul. În aceeași măsură, important pentru omenire este extinderea angajării responsabile a științei și tehnologiei în procesul
by AURICA BRIŞCARU [Corola-publishinghouse/Science/951_a_2459]
-
În anii ’50 și, mai apoi, cu „marii scriitori sovietici”, adepți ai realismului-socialist, care, În esență, consta În eradicarea culturilor naționale de toți acei „scribi Înfeudați burghezo-moșierimii” și Înlocuirea lor cu submediocrii altor vremuri culturale, dar și cu oportuniștii și semidocții impostori ai „vremurilor noi”. Sigur, a fost probabil și atracția Parisului cea care m-a Îndepărtat de Germania, centrul magnetic al scriitorilor români Începând cu pașoptiștii, dar... un nu-știu-ce provincial mă dezorienta pur și simplu În atmosfera literară germană!... Poate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
urmă Îl descăunase pe Maurer, artizanul noii politici externe Încă de pe vremea lui Dej, naivul Maurer, care-l ajutase să pună mâna pe putere contra celor de drept În ierarhia de partid, precum Apostol!, crezând că-l putea manipula pe semidoctul, tânărul și „prostul”, inflamatul fost utecist. Naivul, dar și lașul Maurer, care ar fi trebuit Încă atunci, În luna mai ’71, după ce Scânteia, organul partidului, refuzase să-i publice un discurs ținut la Cluj și, mai ales, după debarcarea sa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
competență a administrației nu devenise flagrantă și când granițele și informațiile din afară erau perfect filtrate, dacă nu brutal manipulate, nu puțini dintre aceștia credeau a trăi cu adevărat o „eră nouă”. Dan Deșliu, actor de mâna a doua, poet semidoct care a umplut cu versurile sale populiste mii de ore de clasă la liceu și mai bine de un deceniu toate manualele școlare, începuse binișor și destul de iute să se convingă pe sine însuși că este „al doilea Eminescu”, naș
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
era un adevărat „eșantion” de poezie adevărată și majoră. În revistele literare, pe vremea aceea, puține, erau însăilate mai ales catrene versificate ce se „remarcau” printr-un vocabular neaoș, „muncitoresc” - de tipul Deșliu! -, sau prin metafore simpliste, grosolane, pe care semidocții poeți aflați atunci în vogă - Eugen Frunză, Iureș etc. - le manevrau cu lejeritate și pe care erau obligați să le imite chiar și poeții adevărați și culți ce, voit sau ne-voit, se prostituau - susțineau, adică, linia partidului! -, precum Veronica
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]