93 matches
-
martor (intradiegetic) exterior, neangajat în cele povestite (heterodiegetic), spre deosebire de povestirile lui Lixandru și Leana, puternic implicați (homodiegetici) în evenimente, așadar mai puțin demni de încredere decât Fărâmă, povestitor al unor lucruri văzute și auzite 408. Analizând acest "adevărat paradis naratologic", semioticianul consideră că în Pe strada Mântuleasa "narațiunea este un mod de inserție a naratorului într-o societate activă în care acesta, altfel, nu poate pătrunde" și că "actul narațiunii nu este niciodată inocent" (s.a.) 409, deoarece Fărâmă, cu proverbiala-i
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
povestească așa cu s-au întâmplat lucrurile"413. Sorin Alexandrescu 414 afirmă că, de fapt, povestirile lui Fărâmă sunt nule din punct de vedere informațional, deoarece disparițiile lui Iozi și a lui Darvari erau cunoscute din presă. Preluând terminologia barthiană, semioticianul consideră că naratorul Fărâmă utilizează, după capitolul al doilea, indicii, funcții narative care dau atmosfera epocii fără a adăuga evenimente noi celor cunoscute, în discuțiile cu Economu și Anca Vogel. Funcțiile cardinale - cele mai încărcate de informație și care deschid
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
explorează o lume imaginară, una care, sugerând realul, retrăiește o lume-poveste, plină de fantezie. El descoperă codul propus de un scriitor sau altul și îl împărtășește cititorului sau ascultătorului, la rându-i devenit un inițiat, un fel de colaborator discret. Semioticienii sau poeticienii pornesc de la demontarea textelor pentru ca prin reconstituirea lor să definească statutul scriitorului în raport cu genul literar și cu profilul epocii în care se desfășoară personajele și evenimentele la care participă. Interpretările criticului abordează textul literar din multiple perspective, aplicând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
totul deosebit. Mult mai aproape de noi, Paul Tillich va înțelege că în interiorul adevăratului nume al zeului este prezent acela care Îl poartă: zeul însuși. Numele este, în acest caz, suprema teofanie. Un alt mare căutător al limbii perfecte este și semioticianul și romancierul italian umberto Eco. Subiectul limbii perfecte este prezent și într-unul din romanele sale, Pendulul lui Foucault. Prin unul dintre personajele romanului, Eco afirmă că permutarea literelor alfabetului ebraic ar putea duce la regăsirea limbajului perfect, identificat cu
Sociologia religiilor: credințe, ritualuri, ideologii by Nicu Gavriluță () [Corola-publishinghouse/Science/610_a_1439]
-
, Gabriela (30.VI.1946, Iași), stilistician, semiotician și traducătoare. Este fiică a Casandrei și a lui Ioan Duda, inginer silvic. A absolvit liceul în Galați (1964), apoi, la Universitatea din București, Facultatea de Limba și Literatura Română (1969) și Facultatea de Filosofie (1981). Este doctor în filologie
DUDA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286890_a_288219]
-
personaje cunoscut ca Nouveau Roman riscă să fie respins definitiv În ciuda snobismului pe care-l provoca. Aflat la intersecția unor curente culturale din care putea Împrumuta În voie, romancierul și eseistul care debutase În 1958, căsătorit din 1975 cu celebra semioticiană și psihanalistă Julia Kristeva, mută accentul de pe o literatură a textului Înspre un textul ca act de viață. CÎteva romane publicate În acei ani În Franța vă pot dumiri despre legătura dintre libertatea manifestată În scrierea liberă de constrîngeri și
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
unul pur decorativ; imaginea unui animal avea ea însăși un sens pe care i-l conferea tradiția simbolică. Acest proces de constituire a unui limbaj al imaginilor și semnelor este explicat optim și de Umberto Eco. În Evul Mediu, constată semioticianul, "în loc să vorbească, așa cum se întâmplă în tradiția fabulistică, animalele sunt semne într-un limbaj divin. Ele "spun" multe lucruri, dar fără s-o știe. Tocmai ceea ce sunt ele sau ceea ce fac devine imagine a altui lucru. Leul semnifică Mântuire prin
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
spațiu, o populare imaginativă, simbolică, cu oameni cărora li se atribuiau trăsături identitare, rasiale chiar, în concordanță cu noile discipline ale etnografiei, antropologiei, folclorului și științei raselor, ale căror baze se puneau 67. Similar, etapele descoperirii alterității colonizate, definite de semioticianul Tzvetan Todorov, cu referire la cucerirea Americii, au fost: cucerirea, posedarea (colonizarea), distrugerea și/sau reversul (nerealizat) al acestora, comunicarea, înțelegerea, iubirea, toleranța 68. În cazul lui Larry Wolff, colonizarea la care se referă este imaginară, simbolică. Istoricul american precizează
Geografiile simbolice ale diferenței ideologice by CARMEN ANDRAŞ [Corola-publishinghouse/Science/947_a_2455]
-
Marius Chivu Proiectul universitar american de conferințe publice Tanner Lectures l-a avut ca protagonist în 1990 pe Umberto Eco. Semioticianul italian a unit cele trei conferințe ținute atunci sub titlul Interpretare și suprainterpretare, urmând ca Richard Rorty și Jonathan Culler să-i dea fiecare câte o replică pentru ca apoi Eco să revină cu lămuririle de final. Un spectacol intelectual în
Prima poruncă a textului: Nu suprainterpreta! by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12597_a_13922]
-
formei de sonată din părțile întâi). Dacă suportul teoretic al analizelor constituie o sinteză bibliografică - unică de altminteri în muzicologia românească -, analizele propriu-zise îi aparțin integral autoarei. Ea reînnoadă firul analizei de tip Riemann, reformulând-o în viziunea modernă a semioticianului. Și, desigur, nu este întâmplător ales compozitorul în creația căruia teoria narativității poate găsi destul de clar “ecouri” muzicale. Remarcabil este din nou instinctul autoarei pentru “punctele fierbinți” ale muzicologiei actuale, dat fiind că Beethoven a reprezentat în ultimii 20-30 de
Pe portativ by Valentina Sandu-Dediu () [Corola-journal/Journalistic/13120_a_14445]
-
poetic și literar în general, m-a interesat un alt maestru, Charles Sanders Peirce, fondatorul semioticii, așa cum este practicată ea în Statele Unite, și care a fost, firește, foarte diferită de ceea ce propuneau Greimas ori Lotman. Am devenit apoi președintele Asociației Semioticienilor Americani... Ceea ce m-a frapat ca fiind ceva în întregime nou, a fost, la Peirce, gândirea de o fluiditate și o mișcare continue (ce nu avea nimic de-a face cu rigiditățile și apriorismele celor care porneau de la limbă) și
Michael RIFFATERRE "Textul literar nu e niciodată desuet" by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/15544_a_16869]
-
literatura franceză", după cum îi caracterizează C. Pricop, cu toate că E. Lovinescu, G. Călinescu, dar și Vladimir Streinu au fost și teoreticieni defel lipsiți de interes. ,,Formalizarea" criticii se anunță odată cu ,,mult ironizatul" Mihail Dragomirescu și continuă, în perioada postbelică, cu structuraliștii, semioticienii, narativiștii noștri, care, în bună parte, și-au revizuit între timp rigiditățile doctrinare, apropiindu-se de discursul critic tradițional... Două chestiuni ni se par discutabile în cuprinsul amplei, inteligentei analize întreprinse de universitarul ieșean. În primul rînd o extensie a
O analiză a fenomenului critic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15571_a_16896]
-
la Cluj-Napoca. Este Director academic SACRI (Societatea Academica de Cercetare a Religiilor și Ideologiilor) din anul 2002( www.sacri.ro), iar din 2006 ocupă funcția de Vicepreședinte al AROSS (Asociația română de studii semiotice), afiliată la IASS-AIS (asociația internațională a semioticienilor). Teoria semnelor și interpretării (Semiologie), Comunicare de gen, Corp și comunicare, Comunicarea în modernitatea tîrzie, Semiotică gestuală, Comunicare și negociere în afaceri.
Aurel Codoban () [Corola-website/Science/302579_a_303908]
-
școala și-a redeschis porțile fiind gazdă a aproximativ 900 de copii, fete și băieți. Din anul 1625, abația a fost membră a Congregației Austriei, care este astăzi parte a Confederației Benedictine. În faimosul său roman "Numele trandafirului", scriitorul și semioticianul italian Umberto Eco denumește unul din protagoniștii romanului său după numele acestei abații, "Adson din Melk".
Abația Melk () [Corola-website/Science/303598_a_304927]
-
lua în calcul jurnalele sale intime și manuscrisele inedite. Este membru post-mortem al Academiei Române (din 1990). Născut în București, a fost fiul lui Gheorghe Eliade (al cărui nume original fusese Ieremia) și al Jeanei. A avut o soră, Corina, mama semioticianului Sorin Alexandrescu. Familia s-a mutat între Tecuci și București, în ultimă instanță, stabilindu-se în capitală în 1914, și și-a achiziționat o casă pe strada Melodiei (actualmente str. Radu Cristian la nr.1), în apropiere de Piața Rosetti
Mircea Eliade () [Corola-website/Science/297106_a_298435]
-
spiritualității. Eco transformă aceste controverse și erezii religioase medievale folosind termeni politici și economici moderni. Acest lucru îi oferă cititorului modern un context în care să poată ajunge la propriile lui concluzii în ceea ce privește semnificația romanului și cercetările făcute de personaje. Semioticianul Eco este apreciat de studenții lui, care preferă să folosească romanul său pentru a explica disciplina lor de studiu. Tehnica de a folosi povestirea în ramă, povestirile fiind parțial fictive și ambiguitatea lingvistică intenționată sunt tipice pentru stilul narativ al
Numele trandafirului () [Corola-website/Science/317768_a_319097]
-
nuda tenemus". Acest text se traduce ca „Unde sunt acum Regulus, sau Romulus, sau Remus? / Romei de ieri i-a rămas doar numele, ne-au rămas doar simple nume” . Apărut în 1980, romanul Numele Trandafirului, care l-a impus pe semioticianul Eco drept romancier este o carte cât o întreagă bibliotecă, cât biblioteca din Edificiu și la fel de labirintică și plină de sensuri ascunse. Numele personajului principal, William de Baskerville, face aluzie la două personaje, detectivul fictiv Sherlock Holmes (compară cu "Câinele
Numele trandafirului () [Corola-website/Science/317768_a_319097]
-
Dupin urmărește intenționat o recompensă financiară. În timp ce discuta metoda lui Dupin în funcție de logica lui Charles Sanders Peirce de a face presupuneri bune sau un raționament abductiv, Nancy Harrowitz citează mai întâi definiția analizei făcută de Poe și arată apoi cum „semioticianul Poe rulează aici o gamă de posibilități - concluzii, raționament invers, semne fonetice, materiale și vizuale, fețe citibile. Jucând cărți cu omul ar fi fost o experiență interesantă”. Priceperea deductivă a lui Dupin este expusă pentru prima dată atunci când el citește
C. Auguste Dupin () [Corola-website/Science/325983_a_327312]