389 matches
-
din josul gravurii neamțului, pe principiul maximei economii. Astfel, cifra unu, constituie conotația numerică a literei aleph, prima literă din alfabetul evreiesc. Principial, sunetul a, mut în ebraica modernă. Știi și tu, că valorile etimologice ale simbolurilor literale, în limbile semitice, consonantice și înrudite cum sunt araba, aramaica, limba lui Hristos și derivata ei, ebraica sunt relative, cât privește notarea vocalelor. Mai departe, avem cifra șase, care corespunde numeric literei ebraice vav, întrucâtva v, dar și u, sub rezerva de mai
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
aspect este important. Putem susține că numele acesta nu se poate să fi fost „inventat” cu ușurință. Dacă israeliții ar fi avut posibilitatea să-și dea un erou național, nu i-ar fi dat un nume egiptean, ci unul tipic semitic, adică ebraic. Moise, prin urmare, nu este un personaj cu totul „inventat”. Este însă dificil să spunem mai multe. Cu siguranță, nu înseamnă că tot ceea ce Biblia povestește cu privire la Moise s-a întâmplat literalmente așa cum îl descrie însăși Biblia. Probabil
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
și Ex 5 vorbesc de o populație de semiți rezidenți în Egipt obligată - din motive strategice sau altele - să construiască o cetate în scop militar, nu departe de Delta Nilului. Există de fapt picturi egiptene care reprezintă sclavi de origine semitică sau asiatică ocupați cu fabricarea cărămizilor. Se poate spune cu certitudine că sunt semiți pentru că iconografia egipteană urmează canoane fixe pentru reprezentarea diferitelor rase. De exemplu, semiții poartă barbă, în timp ce egiptenii sunt fără păr sau poartă o barbă falsă; de
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
ăšērăh era utilizat doar pentru obiecte, nu și pentru persoane, se credea că acesta se referă la un obiect de cult, atestat de altfel destul de frecvent în Biblie; un studiu recent (Xella 1995) a demonstrat însă că în alte limbi semitice occidentale există exemple în care pronumele personale posesive sunt atașate ca sufix numelor de divinități, astfel că acest lucru este posibil și în acest caz. b) Un alt text, din păcate fragmentar, a fost descoperit însă în tradiția religioasă cananeană
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
că trebuie circumciși doar copiii de sex masculin. e) Biblia ebraică subliniază totodată că circumcizia nu trebuie să fie doar un semn care marchează trupul: Dt 10,16; 30,6; Ier 4,4 vorbesc despre „circumcizia inimii”. Pentru că în limbile semitice inima desemnează metaforic intelectul, spre deosebire de Occident în care ea este locul sentimentelor, această formulă presupune că toată viața gânditoare trebuie să se desfășoare sub semnul alianței, al cărei semn fizic este. 9 Alte elemente relevante: cultul și sacrificiile 9.1
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
și solemnități: Pûrîm și Ḥanukkăh 13.1. Sărbătoarea Purim Una dintre sărbătorile ce nu a dobândit niciodată un caracter central se numește în ebraică pûrîm (la singular pûr), „sorți”, un termenul necunoscut atât în ebraică cât și în alte limbi semitice nordice, astfel încât textul Cărții Esterei, unde apare, simte nevoia de a-l traduce cu termenul obișnuit gōrăl, „soartă”; din acest motiv i s-a căutat originea în akkadiană și persană și în prima dintre aceste limbi, începând cu secolele al
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
verbul apare și într-un text extrabiblic, ostraconul de la Javne-Jam (mĕșăd ḥaṧabjăhû, în S-E Iudeii), în a doua jumătate a secolului al VII-lea (Smelik 1991, pp. 93 ș.u.); în rest, rădăcina nu este atestată în nicio limbă semitică occidentală cu excepția ebraicii și aramaicii din Israel. Etimologic, rădăcina šăbat se înrudește cu jăšab, „a se așeza”, „a-și avea reședința”, de la care vine și substantivul derivat din infinitivul šébet, „liniște”, „repaos”. Conform tradiției biblice, substantivul šabbăt provine din prima
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
neortodoxe (Qumran și cel din care provine Cartea Jubileelor) anul jubiliar s-a transformat într-o unitate de măsură a timpului de clasificare a istoriei, operație favorizată de faptul că existau sisteme pentagesimale cunoscute și astăzi în mediul de limbă semitică (cf. Rusalii). 16 Sărbători și solemnități: Calendarul 16.1. Probleme cu privire la calendar Diferitele probleme cu privire la calendarul ebraic antic sau, mai curând, la toate calendarele, sunt departe de a se fi rezolvat. În Biblia ebraică, ca de altfel în tot Orientul
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
și va inspira sistemele filosofice, antropologice, sociologice, psihologice care s-au elaborat din secolul al XVII-lea până în secolul al XIX-lea în jurul ideii de emancipare. Aceasta nefăcând de fapt decât să reia perspectiva soteriologică, căutarea Mântuirii, marcă specifică gândirii semitice. În aceste diverse perspective, tot ce umanul are mai natural trebuie depășit. Ceea ce îl apropie, prea mult, de animal. Ideea de moralitate, în pretenția ei universalistă, se sprijină pe acest fapt. Se pare că ceea ce numesc eu aici "deontologie" exprimă
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
Indicații grafice Pentru pronunțarea termenilor ebraici sau ai altor limbi semitice să se țină cont de următoarele convenții grafice și respectivele transcrieri fonetice (aproximative): ’ este închiderea consoanei glotale, prin care se obține o pauză; ‘ este o faringală sonoră, fără corespondent în limbile europene; g se pronunță dur ca în cuvântul gang
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
și Clement Alexandrinul (Iaoue sau Iaouai; Iabe sau Iabai). În schimb, întreaga tradiție manuscrisă biblică cunoscută până astăzi nu atestă pronunția originară a celor patru consoane (Yhwh) care compun numele divin, deoarece limba ebraică veche, ca și multe alte limbi semitice, precum aramaica, scriau doar semnele consonantice, fără vocalizare. Abia ulterior, în Evul Mediu Timpuriu, tradiția ebraică a „vocalizat” textele consonantice biblice, dar ea - din venerație sacră - se abține să noteze pronunțarea numelui divin Yhwh, astfel că au așezat pe cele
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
este o chestiune dezbătută. Numeroasele tentative de a le explica n-au dus până acum la multe certitudini pentru că, în ciuda unor încercări nefondate de a-l localiza în Ebla sau în Mesopotamia, zeul Yhwh nu este atestat în niciun cult semitic anterior mileniului I î.C. Conform povestirii biblice, strămoșii lui Israel ar fi cunoscut adevăratul nume al dumnezeului lor doar începând cu Moise (Ex 3,13-15; 6,2-8); problemele asupra istoricității narațiunilor Exodului ne recomandă să nu atribuim relevanță istorică
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
B din Kuntillet ‘Ajrud: „Eu te binecuvântez în fața lui Yhwh [...]. El să te binecuvânteze și să te păzească și să fie cu regele meu” (HAE, vol. I, pp. 62-63). Pe de altă parte, aceste formule sunt comune în toată aria semitică învecinată (cf., de exemplu, ostraca edomită din localitatea Horvat ‘Uza: „Așa spune Limilk: spune-i lui Lblbl « Ce mai faci? Eu te binecuvântez înaintea lui Qaus»”) și confirmă presupunerea că morfologia religioasă a lui Yhwh nu este atât de diferită
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
Yhwh putere regelui meu să audă o veste de pace”. În concluzie, în timpul perioadei monarhiei, zeul suprem, Yhwh, era descris în Israel și Iuda cu însușiri tipice ideologiei regale religioase a timpului, foarte asemănător celorlalți zei supremi atestați în regatele semitice vecine (Moab, Amon, Fenicia, Siria); Yhwh era considerat un suveran ceresc superior celorlalți zei, așezat pe tron ca monarh ceresc, înconjurat de oștirile cerului. Își exercita autoritatea și victoria asupra forțelor haotice ale naturii și asupra puterilor dușmane ale istoriei
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
prezență idolatrică condamnabilă. Zeul Baal Numele Baal (în ebraică ba‘al) înseamnă „domn”, „stăpân” și, la origine, era un apelativ al zeului furtunii care, cu trecerea timpului, a devenit un nume propriu autonom. Acest zeu uranian, atestat în multe culturi semitice din Orientul Apropiat antic de la sfârșitul mileniului al III-lea î.C., era foarte venerat în culturile siro-palestiniene în epoca Bronzului Târziu (secolele al XVI-lea - al XII-lea î.C.) și în timpul mileniului I î.C. În timpul regatelor lui
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
originar ar trebui pus în relație cu caracterul nomadic originar al religiei lui Israel și, prin urmare, datat înainte de apariția regatelor lui Israel și Iuda (așa consideră Dohmen, 1985; Albertz, 2005, p. 106). Alții au susținut chiar existența unui aniconism semitic nord-occidental mai generic (Mettinger, 1995, 2005), în cadrul căruia ar trebui să fie contextualizat cel israelit. Cultul originar fără reprezentarea divinității ar trebui înțeles doar ca aniconism de facto, nefiind încă exprimată pe deplin interdicția reprezentărilor divine, adică un aniconism programatic
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
epoca antică. Termenul ebraic ce indică generic acțiunea sacrificială provine de la rădăcina rădăcina zbḥ care generează fie un substantiv (zebaḥ), „ofertă”, „sacrificiu”, fie un verb (zăbaḥ) „a sacrifica”, „a celebra un sacrificiu”. Această rădăcină este documentată în aproape toate limbile semitice antice (ugaritică, acadiană, feniciană, aramaică) unde, în afară de sensul tehnic al sacrificiului, în unele cazuri, poate avea și semnificația de a celebra un banchet (exemplul cel mai clar cu privire la aceasta se găsește în textele ugaritice, cf. Merlo, Xella, 1999, p. 202
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
consumat în mai multe împrejurări precum voturile, mulțumirea sau vindecările. Și în acest caz multe texte biblice care ne vorbesc despre acest fel de sacrificiu sunt databile în perioada postexilică (Lev 3; 7), dar prezența sacrificiului šelămîm în culturile antice semitice și în textele tradiției biblice mai antice (2Rg 16,13; Am 5,22) mărește posibilitatea existenței sale încă din timpul regatelor lui Israel și Iuda. Cât privește așa-numitul sacrificiu „ispășitor” (ḥațță’t) trebuie să spunem mai întâi că, în ciuda
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
Lev 15,15). Acest tip de sacrificiu se regăsește în teologia purității, predominantă în epoca postexilică, așa că putem deduce că și sacrificiul „ispășitor” a dobândit o importanță deosebită în epoca preexilică. În ciuda faptului că atestarea rădăcinii *ḥț’ în alte limbi semitice antice susține sensurile de „a comite greșeli”, „a păcătui”, „a încălca”, ele nu au niciodată accepțiunea tehnică cultuală de „sacrificiu de ispășire” (Cardellini, 2001, p. 88), confirmând astfel dubiile cu privire la existența unei astfel de tipologii a sacrificiului în religia ebraică
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
rituală din epoca monarhică, pentru că nu e sigur că ritualurile au rămas mereu aceleași. Neavând însă alte izvoare scrise databile în epoca monarhică cu privire la cultul din Israel și Iuda, putem doar considera - având în vedere și paralelismele cu celelalte culturi semitice - că în sanctuarele regale, aproape în mod sigur, s-a desfășurat zilnic sacrificiul în onoarea lui Yhwh, Dumnezeul suprem, în timp ce existența cultului săptămânal din ziua de sâmbătă e nesigură întrucât sărbătoarea sâmbetei pare să fi dobândit o însemnătate mai mare
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
suprapunerea trupului său peste trupul copilului (2Rg 4,33-35) poate fi foarte bine clasificat ca acțiune magică terapeutică pe baza mecanismului magic tipic al contactului sau contagierii. Capitolul 6 Antropologia religioasă După cum am amintit deja de mai multe ori, culturile semitice antice nu separau experiența religioasă a persoanei de realitatea cotidiană, tangibilă, a vieții: considerau că fiecare moment al vieții, de la naștere la moarte, era voit de Dumnezeu. Consecința acestei mentalități religioase este că evenimentele despre care astăzi credem că au
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
mai degrabă ca talismane decât ca imagini ale unor divinități (Ornan, 2007; cf. Fig. 12). Sănătatea și boala Conform modului nostru de a gândi, sănătatea și boala se referă la starea fiziologică bună sau alterată a unei persoane. În culturile semitice antice însă conceptele de sănătate sau boală erau corelate în cea mai mare parte cu ansamblul forțelor naturale și supranaturale care cauzau bunăstarea sau indispoziția unei persoane. Când folosim termenii de sănătate sau boală trebuie să ținem cont de distanța
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
va reuni poporul sfânt al lui Israel, va dobândi o deosebită relevanță în teologia sacerdotală din perioada postexilică (cf. Ez 40-48; Num 2; Mih 4,1-2), dar își trage rădăcinile din vechea teologie regală a templului, documentată în multe inscripții semitice din mileniu I î.C., în care regii se mândresc de zelul lor religios, amintindu-și cum ei au „făcut să locuiască” divinitatea în mijlocul poporului lor prin construirea mai multor sanctuare (cf. KAI 14, liniile 16-17; KAI 214 linia 19
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
religioasă crea o opoziție naturală simbolică între centru și periferie, între interior și exterior după cum bine evidențiază Ez 5,5: „Acesta este Ierusalimul. Îl pusesem în mijlocul neamurilor și de jur împrejurul lui erau țări”. Conform acestei concepții geografice, comună și altor culturi semitice, numai teritoriul care participă la calitățile benefice ale „centrului” constituie adevărata lume civilă în care este posibil să construiești orașe și sate și unde poți cultiva pământul și crește animale domestice. Departe de acest centru se găsește periferia sălbatică, lipsită
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
Îl văzu și Dee: — Caligari! exclamă el. E și el aici, și În casă la Madame Sosostris, The Famous Clairvoyante! Trebuie să ne grăbim. Iuțirăm pasul și ajunserăm la ușa unei maghernițe, Într-o stradelă nesigur luminată, cu ceva sinistru, semitic. Băturăm, iar ușa se deschise ca prin farmec. Intrarăm Într-un salon mare, Împodobit cu candelabre cu șapte brațe, cu tetragrame În relief, cu stele ale lui David În evantai. Niște viori vechi, de culoarea pânzei din tablourile de altădată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]