95 matches
-
de fapt un alofon al vocalei și nu un fonem separat. Pentru ca o astfel de echivalare să fie acceptabilă este nevoie totuși să se introducă un operator special care să marcheze o "jonctură silabică" (notată cu ca în secțiunea despre semivocale), descrisă ca obligația de a continua silaba de la ultima vocală pînă la sunetul care urmează după . Astfel, cuvîntul "lupi" se transcrie fonologic . Realizarea unei vocale nu se face întotdeauna cu sunetul nominal. De exemplu, vocala din cuvintele "teacă" și "toacă
Fonologia limbii române () [Corola-website/Science/304927_a_306256]
-
transcrie fonologic . Realizarea unei vocale nu se face întotdeauna cu sunetul nominal. De exemplu, vocala din cuvintele "teacă" și "toacă", deși percepută identic, se realizează de fapt ușor palatalizată în primul caz și ușor labializată în al doilea, sub influența semivocalelor precedente. O analiză atentă arată că în limba română fiecare vocală se poate realiza în mai multe moduri distincte, în funcție de contextul fonetic și de vorbitor (chiar în cadrul limbii standard), exprimarea îngrijită sau normală, caracterul neologic sau de fond vechi al
Fonologia limbii române () [Corola-website/Science/304927_a_306256]
-
mai jos cuprinde alofonele principale ale fiecărei vocale în parte, cu exemple. Limba română folosește 20 de consoane, marcate cu galben în tabelul de mai jos care clasifică consoanele în funcție de modul și locul de articulare. (Tabelul cuprinde și două din semivocale, și , notate aici și .) De asemenea sînt indicate unele alofone ale consoanelor, anume acelea care au un simbol aparte în Alfabetul Fonetic Internațional. Așadar, inventarul fonemelor limbii române cuprinde următoarele consoane: Sunet !! Exemple !! Descriere !! Notație fonetică românească !! Note privind alofonele
Fonologia limbii române () [Corola-website/Science/304927_a_306256]
-
Regulile de folosire ale lui И și І (Pre-1918) (a) se scrie "i" înaintea tuturor vocalelor și înaintea semivocalei "й" (b) se scrie "и" înaintea consoanelor și ca ultimă literă a unui cuvânt (d) excepția 2: se scrie "и" în "миръ" pentru "pace, tranquility, concord, uniune", și "i" în "мiръ" pentru "lume, univers, comunitate locală, comune, societate, laicism" și
Ortografia rusească dinaintea anului 1917 () [Corola-website/Science/313723_a_315052]
-
nu diferă în general de cele ale românei. Doar vocalele [ə] și [ɨ] (scrise ă, respectiv î/â în română) prezintă deosebiri, ambele realizându-se când ca [ə], când ca [ɨ], când ca o vocală situată între ele, în funcție de graiuri. Semivocalele din aromână sunt aceleași ca în română, formând diftongii [e̯a], [o̯a], [j] + vocală, vocală + [j], [w] + vocală, vocală + [w] și triftongi. Există și două vocale asilabice (sau scurte), la sfârșit de cuvânt, după vocală + consoană: [ʲ
Limba aromână () [Corola-website/Science/296849_a_298178]
-
din o consoană urmată de o vocală, ca în exemplele Hiroshima "hi-ro-shi-ma", Nagasaki "na-ga-sa-ki". La această regulă generală există cîteva excepții: 1. Uneori consoana poate lipsi, lăsînd vocala să formeze singură mora. 2. Rolul de consoană poate fi jucat de semivocalele y și w. 3. Consoana nazală n poate forma singură o moră, făra aportul unei vocale. 4. O altă moră aparte este "stopul", care este o pauză de lungime egală cu o moră în care se pregătește pronunția consoanei următoare
Limba japoneză () [Corola-website/Science/296903_a_298232]
-
moră, făra aportul unei vocale. 4. O altă moră aparte este "stopul", care este o pauză de lungime egală cu o moră în care se pregătește pronunția consoanei următoare. 5. Între consoana și vocala unei more normale se poate intercala semivocala y. 6. Prin alungirea vocalei se poate obține o moră dublă. Fiecare moră pronunțată durează aproximativ același interval de timp, ceea ce a adus limbii japoneze epitetul de limbă metronomică. Vocale: În limba japoneză există cinci vocale, foarte asemănătoare cu cele
Limba japoneză () [Corola-website/Science/296903_a_298232]
-
cele cîteva foneme japoneze care nu există în limba română fiind relativ ușor de asimilat. (Prin comparație vorbitorii nativi de limba engleză și chineză au de depus un efort relativ mare în această direcție.) Trebuie acordată atenție vocalei u și semivocalei w, consoanelor diferite de cele românești, alungirii vocalice, stopului consonantic, accentului muzical al cuvintelor și nu în ultimul rînd intonației frazelor. Gramatica limbii japoneze, deși foarte diferită de cea a limbii române, este relativ ușor de stăpînit datorită caracterului ei
Limba japoneză () [Corola-website/Science/296903_a_298232]
-
alfabet” și „literă” sunt improprii pentru acest stadiu de evoluție, fiind de preferat „silabar”, respectiv „semn (grafic)”. Din perspectiva modernă, efectul este apropiat de o scriere abreviată, unde sunt notate majoritar consoanele (iar vocalele sunt evitate aproape sistematic, cel mult semivocalele fiind notate alături de consoane), lucru care nu ridica probleme vorbitorilor nativi ai limbii. Însă pe măsură ce textele au trebuit să fie puse la dispoziția unor persoane străine de limba în cauză, problema notării vocalelor s-a impus treptat. Același semn cu
A () [Corola-website/Science/296728_a_298057]
-
t→d, h/f→b. În cazul sunetelor palatale sau fracturate (așa-numitele "yō·on"), silabele care se termină în "i" ("i·kō", a doua coloană în tabelul de mai sus) sunt urmate de o silabă micșorată care începe cu semivocala "y" ("ya·dan", al optulea rând în tabelul de mai sus). Împreună formează o silabă comună. Katakana dă de asemenea posibilitatea redării unor cuvinte străine cu noi silabe artificiale (care de fapt nu există în limba japoneză), prin adăugarea și
Scrierea japoneză () [Corola-website/Science/317299_a_318628]
-
dispariția unei vocale (de obicei neaccentuate) aflată între două consoane) vocalelor scurte neaccentuate "i", "u" : "cal(i)da" non "caldă" ; "vir(i)dis" non "virdis" ; oc(u)luș" non "oclus" 2) Închiderea vocalelor scurte în hiat și transformarea lor în semivocale : "vinea" non "vinia" 3) Asimilarea vocalica totală regresiva la distanță după formula "a"-"e" > "e"-"e" : "passer" non "passar" (va da "pasăre" în Română) 4) Betacismul sau confuzia dintre "v" și "b" : alveus" non "albeus" ( Rom. "albie") 5) Dispariția consoanelor
Appendix Probi () [Corola-website/Science/323074_a_324403]
-
Fără diacritice aceste vocale sunt pronunțate scurt, iar cu tremă, lung (ä, ï, ü). În combinație cu consoane uvulare (q, q', qh, x) are loc o mutație fonetică în pronunția vocalelor i și u ( → , → ). Aimara nu are diftongi, iar două semivocale (w și y). Limba aimara are 26 de foneme consonantice (două dintre ele fiind semivocalele și ). Oclusivele sunt grupate în trei perechi: oclusive surde, oclusive aspirate și oclusive glotalizate. Limba aimara are o ortografie fonemică și folosește alfabetul latin cu
Limba aimara () [Corola-website/Science/325813_a_327142]
-
combinație cu consoane uvulare (q, q', qh, x) are loc o mutație fonetică în pronunția vocalelor i și u ( → , → ). Aimara nu are diftongi, iar două semivocale (w și y). Limba aimara are 26 de foneme consonantice (două dintre ele fiind semivocalele și ). Oclusivele sunt grupate în trei perechi: oclusive surde, oclusive aspirate și oclusive glotalizate. Limba aimara are o ortografie fonemică și folosește alfabetul latin cu niște digrame, o trigramă și semne diacritice. Digraful "ch" se folosește pentru consoana oclusivă palatală
Limba aimara () [Corola-website/Science/325813_a_327142]
-
îl"(formă silabica - "l") Sincopa este dispariția unei vocale, de obicei neaccentuate, aflată între două consoane. În latină populară se produce sincopa vocalelor scurte neaccentuate , Sincopa se poate notă prin paranteze: Epenteza este introducerea unei consoane neetimologice sau a unei semivocale neetimologice în corpul cuvântului: Anaptixa este caz particular de epenteza care constă în introducerea unei vocale neetimologice în corpul cuvântului: Popular, în daco-romană se produce anaptixa lui "i" pentru a despărți anumite grupuri consonantice (de exemplu "scioala", "Sf. Silivestru"). Tot
Schimbare fonetică () [Corola-website/Science/322592_a_323921]
-
un cuvânt. Propagarea este pronunțarea încă o dată a unui sunet dintr-un cuvânt. În limba română se propagă nazalitatea ("m" sau "n") Sinereza este reunirea a doua vocale aflate în hiat într-un diftong prin transformarea uneia dintre vocale în semivocala. Se pierde o silaba dintr-un cuvânt. Abrevieri: Lat. - Latină ; rom. - Română , fr. - Franceză , tc.- turcă , bg.- bulgară, magh.- maghiară , sl. -slavă.
Schimbare fonetică () [Corola-website/Science/322592_a_323921]
-
cuprinde 26 de litere fără semne diacritice, două ligaturi (æ și œ), precum și 14 litere cu diacritice (ç, é, è, ê, ë, à, â, î, ï, ô, ù, û, ü, ÿ), pentru a reda 17 consoane, 16 vocale și 3 semivocale, deci există 42 de litere pentru 36 de foneme. În tabelele de mai jos se poate vedea, prin sortarea lor după prima și după a doua coloană, ce grafii corespund unui fonem, respectiv ce foneme corespund unei grafii, precum și frecvența
Ortografia limbii franceze () [Corola-website/Science/330721_a_332050]
-
al cantității, în silaba accentuată, în funcție de caracterul închis sau deschis al acesteia, si de consoana care le urmează în silaba închisă. Vocale alungite numai de /v/, /z/, /ʒ/, /ʁ/ și /vʁ/: Vocale alungite de orice consoana: Limba franceză are trei semivocale: /j/, /w/ și /ɥ/, corespunzătoare vocalelor /i/, /u/, respectiv / y/. Toate trei pot forma diftongi ascendenți, iar / j/ și diftongi descendenți. Exemple: "bien" [bjɛ̃] „bine” (cu diftong ascendent), "évantail" [e.vɑ̃.taj] „evantai” (cu diftong descendent) "oui" [wi
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze () [Corola-website/Science/330116_a_331445]
-
u/, respectiv / y/. Toate trei pot forma diftongi ascendenți, iar / j/ și diftongi descendenți. Exemple: "bien" [bjɛ̃] „bine” (cu diftong ascendent), "évantail" [e.vɑ̃.taj] „evantai” (cu diftong descendent) "oui" [wi] „da”, "huit" [ɥit] „opt”. De multe ori, semivocalele alternează cu vocalele corespunzătoare: "nie" [ni] „neagă” ~ "nier" [nje] „a nega”, "loue" [lu] „închiriază” ~ "louer" [lwe] „a închiria”, "tue" [ty] „omoară” ~ "tuer" [tɥe] „a omorî”. Semivocalele și vocalele corespunzătoare formează unele perechi minimale: "și elle" [si.ɛl] „dacă ea” - "ciel
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze () [Corola-website/Science/330116_a_331445]
-
taj] „evantai” (cu diftong descendent) "oui" [wi] „da”, "huit" [ɥit] „opt”. De multe ori, semivocalele alternează cu vocalele corespunzătoare: "nie" [ni] „neagă” ~ "nier" [nje] „a nega”, "loue" [lu] „închiriază” ~ "louer" [lwe] „a închiria”, "tue" [ty] „omoară” ~ "tuer" [tɥe] „a omorî”. Semivocalele și vocalele corespunzătoare formează unele perechi minimale: "și elle" [si.ɛl] „dacă ea” - "ciel" [sjɛl] „cer”, "pays" [pɛ.i] „țară” - "paye" [pɛj] „plata”, "abbaye" [a.bɛ'i] „abație” - "abeille" [a.bɛj] „albina”, "tu aș" [ty.a] „ai” - "tua" [tɥa] „omorî
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze () [Corola-website/Science/330116_a_331445]
-
plata”, "abbaye" [a.bɛ'i] „abație” - "abeille" [a.bɛj] „albina”, "tu aș" [ty.a] „ai” - "tua" [tɥa] „omorî” (perfect simplu). În procesele de conjugare și de derivare se observă multe alternante între sunete. Mai sus s-au văzut alternante vocală ~ semivocala corespunzătoare. Cele mai multe alternante sunt vocalice, iar dintre acestea, cele mai frecvente sunt între perechile vocală semiînchisa ~ vocală semideschisă, determinate de caracterul accentuat sau neaccentuat și de poziția în silaba deschisă sau închisă. Exemple: Altă alternanta frecvență este vocală scurtă ~ vocală
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze () [Corola-website/Science/330116_a_331445]