773 matches
-
scriu. În consecință, poeții cei mai autentici ai unei atare epoci de criză sunt cei ce se desprind de fascinația pe care o exercită tot mai puternic limba - limba în sine, ca urmare a jocurilor infructuoase pe care le permit semnificanții ei -, întrucât ei știu că vorbele au rațiune de a fi și valoare atunci când evocă o realitate ce transcende, cu toată profunzimea ei, în egală măsură infinită și imediat perceptibilă, semnificații exclusiv superficiali, ce sunt efectul obligatoriu al gândului conceptual
YVES BONNEFOY, ANDRÉS SÁNCHEZ ROBAYNA* de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 870 din 19 mai 2013 [Corola-blog/BlogPost/350393_a_351722]
-
o descoperim mai în toate poemele, înseamnă totodată și intuiția existenței în spațiul de la limita sacrului, în care poetul își întreabă eul, ce îi răspunde:” Eu sunt ecoul atras de carminul luminii“. (Cine ești tu?). Răspunsurile continuă în poeme ca semnificant transcendente. La Elisabeta Iosif, Poetul este Dumnezeul Cuvintelor, fiindcă Acesta,( de la fizica subcoantică încoace), a devenit “sămânța “ sau cod generic și își preschimbă în poeziile acestui volum, potența subtil-energetică în ” Cuvânt“: “ Jocul Poetului -un întreg labirint creat/ Mută cuvintele. Nebuni
POETICA TIMPULUI REAL DIN TRANSCENDENTUL IMAGINAR de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 376 din 11 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361919_a_363248]
-
stylistic în funcție de ceva care le transcede: universal și existența omenească subliniate în conștiința artistului și reflectate într-un mod particular în limbajul poetic. În limba artistică raportul expresie-conținut apare însă într-o altă lumină, pentru faptul că trecerea de la un semnificant la altul, adică „alegerea “ expresiei, este motivată de funcția lingvistică a conținutului, care este o funcție estetică. Prin aceasta ea depășește funcția de comunicare realizată prin denotații, făcând apel la conotații, la sensurile derivate, individuale, simbolice. Svend Johansen în „La
ASEMĂNĂRILE DINTRE ALEGERE, NORMĂ ŞI EXPRESIVITATEA POETICĂ ŞI RAPORTURILE DINTRE ELE de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 958 din 15 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/366470_a_367799]
-
cărei construcție narativă amintește de sistemul filosofic propus de Blaga și abordat de Eliade. Prin metoda folosită, fiindcă de el este vorba, Dumitru Velea, în drama Podul umblător, Editura Fundației Culturale „I.D. Sârbu”, face acea mișcare ce se sfârșește de la semnificant către referentul existențial, pentru ca „prezența” referentului să devină „flagranță”. Piesa pe care ne-o propune Dumitru Velea este o zguduitoare dramă dantescă în care găsim aceleași idei, mituri și esența secretă a înțelegerii lumii, elemente pe care le-a folosit
DUMITRU VELEA-PODUL UMBLĂTOR de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 386 din 21 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/366593_a_367922]
-
semnificații specifice ale acelor „imagini minime” constitutive, și care, întocmai ca piesele unui puzzle oarecare, e hotărâtă să recompună din mii de fragmente lumea. Un subspațiu simbolic, dar destul de reprezentativ, al unui cadru tridimensional existent, în care „citirea „simbolică” a semnificantului” se realizează în direcția ei obiectivă și nicidecum într-o altă modalitate nelalocul său. Să nu uităm a aminti aici faptul că această lume vastă și diversă „este alcătuită din substanțe cu însușiri senzoriale de permanență variabilă” (E.H. Gombrich), motiv
MASCA OBOSITĂ A ZEULUI NOM ... de MAGDALENA ALBU în ediţia nr. 958 din 15 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/366548_a_367877]
-
dintre cele două chipuri ale fanteziei umane dispare aproape definitiv. Analizând în aceeași cheie simbolică propusă de semiologul francez Roland Barthes rânjetul pornografic de pe chipul actualei omeniri postmoderne, putem vorbi, așadar, despre o relație strânsă de contiguitate dintre semnificat și semnificant (împinsă chiar până la anularea identității de sine a celor doi termeni ecuaționali), o simbioză „perfectă” a tuturor componentelor fizice existente în definirea unui fenomen natural, de altfel, foarte cunoscut și bine studiat de-a lungul timpului. Deși pare o copie
MASCA OBOSITĂ A ZEULUI NOM ... de MAGDALENA ALBU în ediţia nr. 958 din 15 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/366548_a_367877]
-
adicătelea de la „Cuprins”, ar fi descumpăniți, cu siguranță, de diversitatea titlurilor: unele poetice într-o manieră aproape clasică - „Ochi prăfuit de stele”, „Inimi roșii în facerea nopții” sau „Lebăda neagră cu cioc de noroc”; altele alertând asupra inserției semnificatului în semnificant - „Semne crescute în lemn”, „Femeia apostilă” sau „Omul crescut în lemn”; câteva respirând un aer de (bri)colaj - „Omul de paie cu terminații nervoase albastre”, „Oamenii cu capete de textile” sau „Femei de ziar ude și presate”; în fine, nu
A TREISPREZECEA FRECVENŢĂ de DAN H. POPESCU în ediţia nr. 2077 din 07 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/366230_a_367559]
-
și plângândă cu lacrimi mari / era sărată ca sarea / slăvită la ospețe de barbari. Ea era frumoasă ca umbra unui gând. / Între ape, numai ea era pământ. (SOrd, II, 205 sq.). Poezia surprinde un aspect fundamental al esteticii stănesciene, revolta semnificantului împotriva semnificatului, modul în care semnificantul „atrage“, „naște“ semnificatul, ori - după cum ne încredințează în alt context (cf. SSubl, 11) chiar poetul - chipul decurgerii materiei din Cuvânt. În «Evocare», e vorba despre proaspăt născuta Poezie, identificându-se în iubirea absolută a
NICHITA STĂNESCU ŞI „NOUA ONTOLOGIE“ A LIMBII / LOGOSULUI DIN TEMEIUL PARADOXISMULUI (3) de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 1099 din 03 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/361638_a_362967]
-
sărată ca sarea / slăvită la ospețe de barbari. Ea era frumoasă ca umbra unui gând. / Între ape, numai ea era pământ. (SOrd, II, 205 sq.). Poezia surprinde un aspect fundamental al esteticii stănesciene, revolta semnificantului împotriva semnificatului, modul în care semnificantul „atrage“, „naște“ semnificatul, ori - după cum ne încredințează în alt context (cf. SSubl, 11) chiar poetul - chipul decurgerii materiei din Cuvânt. În «Evocare», e vorba despre proaspăt născuta Poezie, identificându-se în iubirea absolută a eroului liric: «Ea era frumoasă ca
NICHITA STĂNESCU ŞI „NOUA ONTOLOGIE“ A LIMBII / LOGOSULUI DIN TEMEIUL PARADOXISMULUI (3) de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 1099 din 03 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/361638_a_362967]
-
te faci poet, cu toate strădaniile, ai în tine darul pentru activitatea diplomatică sau ești doar un funcționar slinos, șters. Diplomația este o esență a politicului. Pentru ambele meserii se cere cultură cât mai extinsă, deschidere către lume, darul selecției semnificantului, pasiune, iubire. Eu traducerile le-am făcut întotdeauna acasă, după programul oficial de lucru, ghidându-mă după deviza: „Nulla diae sine linea”. Munca zi după zi te cizelează, te îmbogățește. Când m-am oprit asupra unei cărți, am citit-o
DIALOG CU CONSTANTIN LUPEANU – UNUL DINTRE CEI MAI PROLIFICI SINOLOGI AI LUMII de DOINA DRĂGUŢ în ediţia nr. 956 din 13 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/352290_a_353619]
-
era generată hilaritatea. În plus - și cu deosebiree - cercul evenimențial eșuat și personajul ireal (pe cât de real), inexistent (pe cât de pregnant) sugerează că sensul micro-lumii acesteia este vidul. În termeni de semantică (și semiotică), putem afirma că, în situația dată, semnificantul este Colegiul Mediu Tehnic din Stânișoara, iar semnificatul este nimicul. Un semn straniu, deci, a cărui evoluție desenează o nesfârșită rotire în gol, un “bâlci al deșertăciunii”. Iată o mostră, între numeroase altele: “ - Să trăiți, dom’ profesor, deranjez? - Dacă m-
DASCĂLII, DASCĂLII DE MARIAN DRUMUR de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 676 din 06 noiembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/351285_a_352614]
-
cărei construcție narativă amintește de sistemul filosofic propus de Blaga și abordat de Eliade. Prin metoda folosită, fiindcă de el este vorba, Dumitru Velea, în drama Podul umblător, Editura Fundației Culturale „I.D. Sârbu”, face acea mișcare ce se sfârșește de la semnificant către referentul existențial, pentru ca „prezența” referentului să devină „flagranță”. Piesa pe care ne-o propune Dumitru Velea este o zguduitoare dramă dantescă în care găsim aceleași idei, mituri și esența secretă a înțelegerii lumii, elemente pe care le-a folosit
DUMITRU VELEA, PODUL UMBLĂTOR de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 358 din 24 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/351036_a_352365]
-
acum/ Numai plopul știe, numai plopul.”(Chiot cu Esenin) Alteori universul poetic este dominat de trăiri la nivelul senzației ( Strigăt orb, Îți ghicesc tăcerea, Rouă pârjolită, Oarba). Apar semne care prevestesc ,,o altă stare”, comunicarea adâncind relația dintre semnificat și semnificant: ,, Azi pe deal, mâine pe vale/ Când călare, când pe jos./ Traista umerii mi-a ros/ Și mă arde frigu-n șale.// Orizontul aburos/ Dă nătâng să se prăvale/ Azi pe deal, mâine pe vale/ Când călare, când pe jos./ Nici
MAI ŢIN DE VORBĂ CLIPA de NICOLETA MILEA în ediţia nr. 435 din 10 martie 2012 [Corola-blog/BlogPost/354792_a_356121]
-
cărei construcție narativă amintește de sistemul filosofic propus de Blaga și abordat de Eliade. Prin metoda folosită, fiindcă de el este vorba, Dumitru Velea, în drama Podul umblător, Editura Fundației Culturale „I.D. Sârbu”, face acea mișcare ce se sfârșește de la semnificant către referentul existențial, pentru ca „prezența” referentului să devină „flagranță”. Piesa pe care ne-o propune Dumitru Velea este o zguduitoare dramă dantescă în care găsim aceleași idei, mituri și esența secretă a înțelegerii lumii, elemente pe care le-a folosit
PODUL UMBLĂTOR de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 288 din 15 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/356689_a_358018]
-
secund. Stilistic, zgârcenia lexicală, insistența pe câteva câmpuri lexico-semantice, simplificarea discursului, impresia de gânduri inserate într-un jurnal liric, decantarea până la excluderea (programatică sau nu) a înfloriturilor de stil nu golesc poezia de semnificații. Altfel spus, aplecarea prea insistentă pe semnificant nu exclude semnificatul. De aceea, din întregul poeziilor, rămâi măcar cu gândul suspendat la câteva versuri care oferă tăria lirică, în ciuda unor locuri comune care îi scad din intensitate. Câteva texte care se ridică la un anumit nivel valoric sunt
GEORGE PAŞA DESPRE CARTEA: AZIL ÎNTR-O CICATRICE, DE TEODOR DUME de TEODOR DUME în ediţia nr. 1786 din 21 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/369876_a_371205]
-
ia „leacul cel mai eficient“ din articolul Cacofonie, cacofonită, ligamentită, de la paginile 61 - 66 ale lucrării noastre, Dicționar estetico-literar, lingvistic, religios, de teoria comunicației..., Timișoara, Editura Aethicus, 2003 / http://www.banaterra.eu/romana/files/pachia-tatomirescu ion dictionar de termeni estetico-literari lingvistici.pdf ; și, de se dorește semnificantul exact, mistuitoarea „boala literară“, la care se referă aici și editorul G. Terziu, se cheamă de fapt autorlâcită; istoricul Ion Rotaru utiliza termenul „autorlâc“ înainte de 1989); «...o surpriză ne face autoarea în această carte, incluzând poeme cu tentă umoristică [...]: „- Uite
LIRISMUL DE PE TĂIŞUL ALBASTRU AL UNUI HANGER SELENAR de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 2358 din 15 iunie 2017 [Corola-blog/BlogPost/370601_a_371930]
-
pentru poezia pe care o scrie în [...] „Cuvântul în Sfânta Lumină“»). Textele poematice „dimensionate psalmic / liturgic“, din volumul Cuvântul în Sfânta Lumină, de Miron Țic, relevă o structurare triadică: (I) Rostiri din Crez (28 de texte, pp. 9 - 38), unde semnificanții se lasă locuiți cu grație divină de „rugăciune“ («Fie-ne acum și-n vecie, / Mântuirea, / Cuvântul în Sfânta Lumină, / Icoanele binecuvântate, față la față, / Credem în creația luminii...» - p. 11), de „biserica din lemn“, de „Bunul Dumnezeu ce lucrează în
POETUL MIRON ŢIC ŞI PROZATORUL NICOLAE ŢIC de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 2353 din 10 iunie 2017 [Corola-blog/BlogPost/370606_a_371935]
-
a Daciei Nord-Dunăreano-Pontice - partea numită, prin voința imperiilor care și-au îmbinat roțile dințate la Carpați / Dunăre, din 1859 încoace, România), mai exact spus, după un document „discutabil“, din anul «1266, [cu] Villa Helya» (p. 7 / s. n.), și, mai aproape de semnificantul de astăzi, dar după documente mult mai tardive, dintre 1750 și 1760 / 1762, «Moroș Illia» - adică „Ilia de Maris > Morosh > Mureș“. Din „cuvântul înainte“, pus de autor sub un arhicunoscut titlu „romantic-eminescian“, La o aniversare, Distinsul Receptor poate reține ca
POETUL MIRON ŢIC ŞI PROZATORUL NICOLAE ŢIC de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 2353 din 10 iunie 2017 [Corola-blog/BlogPost/370606_a_371935]
-
de prim rang ale culturii europene - atât din România, dar mai ales din centrul și vestul Europei - au remarcat în poezia lui Nichita Stănescu o serie de elemente ce se constituie într-o veritabilă estetică modernistă: «revoluția limbajului poetic», revolta semnificantului împotriva semnificatului, potrivit căreia «libertatea cuvintelor duce la libertatea lucrurilor: poezia este un proces eliberator; [...] obiectele-cuvinte capătă substanță, depășind orice granițe; apa zboară, corpurile solide plutesc, focul se evaporă; timpul se metamorfozează în substanță solidă, în vreme ce spațiul dispare» (Artur Lundkvist
NICHITA STĂNESCU ŞI „NOUA ONTOLOGIE“ A LIMBII / LOGOSULUI DIN TEMEIUL PARADOXISMULUI (5) de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 1130 din 03 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/352793_a_354122]
-
putem să reflectăm cu seriozitate asupra raportului cuvânt-materie și, inversând realul, să ne reculegem asupra acelui la început a fost Cuvântul.» (SRes, 170 sqq.). Este în această credință a lui Nichita Stănescu esența „noii ontologii“ a Limbii / Logosului, „a revoltei“ semnificantului împotriva semnificatului, a dialecticii „orizontice“ (cf. BTc, 333 sqq.), a interacțiunii dintre orizontul-avangardă, al cunoașterii metaforice, și orizontul „magnetizat“ al cunoașterii științifice. Și cultivarea paradoxului (fără a se altoi cumva pe vreo tulpină de desuet avangardism - cf. LRSA, 3 sqq
NICHITA STĂNESCU ŞI „NOUA ONTOLOGIE“ A LIMBII / LOGOSULUI DIN TEMEIUL PARADOXISMULUI (5) de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 1130 din 03 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/352793_a_354122]
-
a cosmosului, / ninge cu fluturi sub curcubeul cosmicului suflet / ca și sub fruntea mea de ianuarie, / ca și sub ochii mei de culoarea inimii de nuc, / ori, mai degrabă, ca pe foaia-mi de papirus, / unde-ncolțește solemn și înalt / semnificantul meu de jar, / în certitudine perenă, de făurar ... ” Câteva poezii reflectă atributele esențiale ale Poetului: “Înaripat de vulturi-triftongi ... Călător în munți, omul, / călător neîncetat, din munți, râul ... / Poetu-i înaripat de vulturi-triftongi și se bucură / cu temeinicit rost, în plaiul râului
NELINIŞTEA ROSTIRII DE SINE. ION PACHIA TATOMIRESCU, ELEGII DIN ERA ARHEOPTERIX , EDITURA DACIA XXI, CLUJ-NAPOCA, 2011 (CRONICĂ DE CEZARINA ADAMESCU) de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 332 din 28 noie [Corola-blog/BlogPost/358910_a_360239]
-
aruncându-se în apele lucide ale visului. Autorul desfășoară acțiunea pe mai multe planuri, în adâncimea subconștientului, prin ruperea oricăror bariere convenționale și de percepție. Fiecare tablou are un titlu ce ne conduce, subtil și imprevizibil, pornind de la semnificat la semnificant. Și invers, explorând la maximum cu putință subconștientul conștientului, adică copilul ajuns în starea imponderabilității perceptibilului. Starea onirică a Femeii cu lună trece prin mai multe etape, toate desfășurându-se în întuneric, (înțeles ca mod al orbului care vede în
FEMEIA CU LUNĂ de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 348 din 14 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/359528_a_360857]
-
aruncându-se în apele lucide ale visului. Autorul desfășoară acțiunea pe mai multe planuri, în adâncimea subconștientului, prin ruperea oricăror bariere convenționale și de percepție. Fiecare tablou are un titlu ce ne conduce, subtil și imprevizibil, pornind de la semnificat la semnificant. Și invers, explorând la maximum cu putință subconștientul conștientului, adică copilul ajuns în starea imponderabilității perceptibilului. Starea onirică a Femeii cu lună trece prin mai multe etape, toate desfășurându-se în întuneric, (înțeles ca mod al orbului care vede în
FEMEIA CU LUNĂ de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 290 din 17 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/359585_a_360914]
-
Hickory,NC,UȘA Redactor, jurnalist, corespondent ziare diaspora, parteneriate. Membru în Asociația Jurnaliștilor Români de Pretutindeni (AJRP) Interesat și studiat: Istoria Artei, Istoria Religiilor, Psihologie, Creație - Evoluție Îmi imaginez un templu al zilelor noastre, în care nu zeul să fie semnificantul ci niște personaje metaforice: generozitatea și dăruirea, dragostea și loialitatea, respectul și adevărul... Ar trebuii că omenirea să le ridice - dacă nu temple, atunci - simboluri satuare; nu să li se închine dar să li se aplece cu credința adâncă. Cu
GHEORGHE ŞERBĂNESCU de GHEORGHE ŞERBĂNESCU în ediţia nr. 596 din 18 august 2012 [Corola-blog/BlogPost/340548_a_341877]
-
contextual conotațiilor. Totuși metafora nu înseamnă, o spunem noi cu certitudine, numai o schimbare de sens de un tip diferit, și anume trecerea de la sensul noțional la sensul emoțional.Nu trebuie să ignorăm natura particular a relației dintre semnificat și semnificant, ca factor esențial și determinant al expresivității metaforice în special și al celei poetice în general. Concluzionăm: Originalitatea expresiei figurate, adică a metaforei, este un raport direct cu capacitatea ei de sugerare, adică depinde de gradul în care reprezentarea faptelor
ROLUL METAFOREI CA LIMBAJ FIGURAT ÎN POEZIE, ESEU DE AL.FLORIN ŢENE de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 767 din 05 februarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/341347_a_342676]