872 matches
-
eu grăunte-al mâinilor tale/ Doamne-al suflării si-al cărnii mele/ - unde-mi voi pune buzele/ în Edenul tău fără margini și fără fruct?" (Aurore fără chip). Imposibilitatea unei atari cunoașteri generează lamentația, sentimentul părăsirii și al căderii, o sfâșiere lăuntrica tradusă într-un discurs el însuși afărâmat, redus la nume de lucruri, de acțiuni și stări în succesiune figurând, spre final, o imagine înrudită cu cea a "paradisului în destrămare" al lui Blaga și, încă o dată, cu crepusculara "oră
Poezia lui Alexandru Busuioceanu by Ion Pop () [Corola-journal/Memoirs/18008_a_19333]
-
înstrăinat, al scoicilor)? Aceste sensuri nici nu sunt, de fapt, perfect opozabile. Vino, nu veni reunește, de pildă, un verb al aproprierii de alt verb, care nu este al îndepărtării, ci al suspansului, al așteptării cutremurate. Rezultatul este o dulce sfâșiere, un dorit chin erotic: Vino, nu veni, iubito între toate aleasă, Vino, nu veni, dulcea mea înserare... Mișcarea spre înăuntru presupune, aici, o eminesciană pierdere "pe malul apei", o că-dere în singurătatea dragostei, abisală. Mișcarea retractilă, de cucerire a interiorității
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
are loc printr-un "fin dezastru", printr-un seism sublim, ce apar deosebit de pregnant în tablourile lui El Greco și Van Gogh, în Chant sacré din Cvartetul 132 beethovenian, în lirica lui Hölderlin, în Iluminările lui Rimbaud... Această "ruptură inefabilă" această "sfâșiere luminoasă" (Valéry), are loc în momentul când tensiunea trăirii poetice atinge punctul critic al purificării și ec-stazei, astfel încât, prin descărcările energetice ale transei poetice, eul uman hibrid se transformă în eter pur. "În cea mai înaltă formă a existenței tale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
gurii celor mai înavuțiți dintre profeți / Se îndoiește că a fost locuit vreodată de har; / Cînd singurul apel ce l-ai putea adresa s-ar cuveni spre haitele de lupi / Ce s-ar pricepe de minune să desăvîrșească / Propria-ți sfîșiere începută stîngaci dinăuntru. / Cînd obosești să fii inspirat și lași revelația să-ți scape aiurea; Tot mai anevoie îți vine să te rabzi / Un Hölderlin amînîn-du-și mereu clipa înnebunirii" (Poemul răspîntiei). Limbajul participă la rîndu-i la o asemenea degringoladă care
Miza spirituală (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8781_a_10106]
-
dezamăgirea și neîmplinirea evocate de el se convertesc, în opera sa critică, în tot atîtea calități, ce conferă, de fiecare dată, o pecete inconfundabilă demersului analitic al autorului. Neputînd să mă situez altfel decît de partea cititorului lui Banu, această "sfîșiere" între biografic și teoretic mi se pare benefică, deoarece discursul eului care se lasă "fecundat de puterile scenei" nu îți dăruiește doar un comentariu punctual și pertinent: memoria afectivă și vibrația trăirii care impregnează scriitura nu numai că nu obnubilează
Despre incandescența riguros temperată by Anca Măniuțiu () [Corola-journal/Journalistic/8896_a_10221]
-
într-o hală transformată într-un scop nobil, în care s-a mutat cu surle și trîmbițe, cu mic, cu mare pentru aceste reprezentații, tot teatrul "Radu Stanca" din Sibiu. Ofelia Popii parcurge distanțe spirituale enorme, trece de la extaz la sfîșiere, de la șoaptă la țipăt, se tîrăște și zboară, sub ochii mei, deja încercănați și ei. Mefisto al ei duce pe aripile păcatului sufletul lui Faust, al meu, al nostru, martorii poveștii lui Purcărete. Asta, în anul de grație 2007, undeva
Foarte scurtă istorie incompletă by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8948_a_10273]
-
într-o hală transformată într-un scop nobil, în care s-a mutat cu surle și trîmbițe, cu mic, cu mare pentru aceste reprezentații, tot teatrul "Radu Stanca" din Sibiu. Ofelia Popii parcurge distanțe spirituale enorme, trece de la extaz la sfîșiere, de la șoaptă la țipăt, se tîrăște și zboară, sub ochii mei, deja încercănați și ei. Mefisto al ei duce pe aripile păcatului sufletul lui Faust, al meu, al nostru, martorii poveștii lui Purcărete. Asta, în anul de grație 2007, undeva
Mefisto by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/8947_a_10272]
-
clopotelor babele clocesc / ninsorile ce o să vină,/ păsările se umflă noaptea-n cuiburi / și cînd răsare luna cu ghearele prin nori / plesnesc de nenoroc, / drumurile cu măsele hîrbuite / macină pașii călătorilor" (}inut).Un prisos de încrîncenare și cruzime, de țipăt, sfîșiere, blasfemie e totuși o dovadă de maniheism stînjenitor. Se ajunge la un manierism al violențelor, redundant: "de-aș avea spirt în cap și ochii mei / ar fi văgăuni în care viperele năpîrlesc,/ mi-aș da foc blestemînd cu o mînă
Un poet crepuscular by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8960_a_10285]
-
cu șuvițe de vată/ în amândouă nările". Această modalitate poetică e adusă la perfecțiune în Simple ecouri, unde subtextul tragic dinamitează așezarea părelnic liniștită a cuvintelor ce compun relatarea unui fapt divers. Atunci când poetul enunță: "Cer de septembrie. Starea de sfâșiere,/ aparent nejustificată" și încheie, asemănător: "Dar nu de aici sfâșierea.// Nu de asta duhoarea de aer liber de-afară", înțelegem de ce Gheorghe Crăciun afirma că "Ioan Flora a rămas tot timpul un detectiv al dedesubturilor lucrurilor". Emoția reprezintă elementul care
Desprinderea de sine by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/8967_a_10292]
-
e adusă la perfecțiune în Simple ecouri, unde subtextul tragic dinamitează așezarea părelnic liniștită a cuvintelor ce compun relatarea unui fapt divers. Atunci când poetul enunță: "Cer de septembrie. Starea de sfâșiere,/ aparent nejustificată" și încheie, asemănător: "Dar nu de aici sfâșierea.// Nu de asta duhoarea de aer liber de-afară", înțelegem de ce Gheorghe Crăciun afirma că "Ioan Flora a rămas tot timpul un detectiv al dedesubturilor lucrurilor". Emoția reprezintă elementul care, fără a părea detașat de factualitatea vâscoasă, creează poemul, ambiguitate
Desprinderea de sine by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/8967_a_10292]
-
ca însăși realitatea faptului că toți eram niște animale acolo-n țarcul ăla cu pământ bătătorit pe jos, niște animale de rase sau specii diferite care-n așteptarea tainului bâjbâiam îndârjiți după un grai comun tinzând să se confunde cu sfâșierea de mamă a mutei." (pp. 163-164). Nimic, chiar nimic de adăugat.
Orașul subteran by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9028_a_10353]
-
proiector și perete era cam mică. Filmul, Câinele andaluz, era realizat de Luis Bunuel în colaborare cu Salvador Dali. Proiecția dură doar jumătate de oră. Spectatorii nu numai că nu se plictisiră, ba chiar rămaseră îngroziți de scena dură a sfâșierii ochiului unei fete. - Îngrozitor! șopti Marika Melinei, în timp ce actrița îi strângea tare mâna tinerei ca să-i dea curaj. - Cinematograful îl face pe om nemuritor! comentă Kazantzakis. - Absolut nemuritor, repetă ca de obicei Pantelis Prevelakis. După proiecție, toți cei prezenți, gazde
Filippos Filippou Moartea lui Zorbas by Elena Lazăr () [Corola-journal/Journalistic/9260_a_10585]
-
speranță din întunericul lui străfulgerat de geniu. Râzând din toată inima și bâțâindu-se cum numai el știa să o facă, omul acesta, sau mai bine zis această rară pasăre cântătoare, și-a depășit crunta condiție umană, epoca marcată de sfâșieri, sfârtecări, confruntări, spaime, servituți și cortine de fier, și s-a topit în Lumina pe care în sfârșit o vede." (pp. 290-292). Îl știam pe Mihai Cantuniari ca pe un traducător excepțional. Acum descopăr un om reflexiv, de mare profunzime
Vatra Luminoasă by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9398_a_10723]
-
Știu ce urmează, dar sunt surprins de fiecare dată. E paragraful meu preferat din rugăciune. Îmi place această trecere bruscă, această exaltare a vocii tânguite care devine fermă, accede la acute, se înalță la cânt. Această justețe a tonu-lui. După sfâșiere, jubilarea acceptată, dobândită, pro-clamată. În fiecare seară aștept această clipă care-mi hrănește extazul. Bătrânul - pentru acest gest îi rezervăm un colț doar al lui -, bătrânul se ridică în picioare și intonează: - Suntem fericiți. Că stăm nemișcați, că suntem hrăniți
Cuvântul din cuvinte by Monica Lovinescu () [Corola-journal/Journalistic/9405_a_10730]
-
vom putea împiedica. Sfârșitul omului va veni prin cuvânt, arma căreia îi acordăm credință supremă, capital apocaliptic prin care lumea va intra în posesia delirantă a fiecăruia. Sub pretextul „adevărului“, ne vom denunța unii pe alții și unii altora până la sfâșierea propriu-zisă, definitivă. Opera de compromitere a darului spiritual prin care am fost blagosloviți „trebuie“ desăvârșită, nu ne vom lăsa până nu vom încheia socotelile cu noi înșine, cu această poveste a omului. Ne vom spune, în fond, unii altora ce
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
Hristos, a "cîntării" Pămîntului sau a "glasului" Crucii pe care a fost răstignit Mîntuitorul. Alături stă pietatea împletită cu simț gospodăresc a omului de rînd (sursa de inspirație fiind probabil "diata" lui Anton Pann), pentru ca, apoi, să vină la rînd sfîșierea modernă, alternînd îndoielile, negațiile, "demistificările", anxietățile și freneticele elanuri 26. Inegal în plan estetic, mizînd prea mult pe efectul contrastului, al paradoxalului, volumul cuprinde și cîteva pasaje ce vexează bunul gust. Și țelul duhovnicesc este doar în parte atins. Mai
Cazul Paul Sterian - Ortodox și futurist by Victor Durnea () [Corola-journal/Journalistic/9429_a_10754]
-
rulat câteva videoclipuri, și, desigur, cel În care sunt prezentați cei 73 de poeți cuprinși În paginile antologiei. „Artă sfâșiată...” ( gânduri...) Prin intermediul poeziei am reușit să cunosc poeți din toate colțurile țării, dar și din diaspora. Scrierea lor a necesitat “sfâșiere”, nopți albe, peregrinare prin labirintul propriului Sine, neliniști duse până la “strigăt” și agonie... singurătăți “everestice”, sufletul lor, luminând ca un rug În nopțile smolite . Volumul s-a bucurat de o recenzie deosebită care a necesitat o muncă sisifică recenzie realizată
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
un hău! Și... să nu ne resemnăm sub semnele neaugure - Panta rei! ( Prof.Vasile Popovici) Antologia este ca o “mică familie” care-și consumă existența, arzând la aceeași flacără a creației. Pentru a ajunge la creație e nevoie de ardere, sfâșiere interioară, de zbucium sufletesc. Doar astfel, adâncurile necunoscute vor fi puse În mișcare, vor fi luminate de cuget și lava cuvintelor se va revărsa pe țărmurile “poemelor nescrise”. Antologia a strâns laolaltă poeți de o mare diversitate de exprimare, o
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
Întrebări și să cauți răspunsuri ce nu vor veni vreodată. Dar tu, sfâșiat de un zbucium interior, cauți cu Încăpățânare, refuzând să rămâi suspendat În nemilosul și tragicul destin. Dorința de a ieși din anonimat, de a-mi striga zădărnicia, sfâșierea interioară m-a apropiat de litera scrisă. “Tot ce n-a fost scris n-a existat niciodată” afirma un scriitor consacrat. Și ce adevăr dureros! Talentul primit În dar la naștere trebuie multiplicat. Voi face o paranteză:“ (Sensul culturii În
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
masă o sticlă cu wisky, din care mi-am turnat Într-un pahar vreo 50 de grame, pe care le-am dat peste cap dintr-o singură suflare. Asta m-a ajutat să mă eliberez de toată suferința adunată. O sfâșiere neînțeleasă mi-a pătruns În suflet, la Început lent, apoi tot mai acut și mai răscolitor, și arsura lacrimilor devenea tot mai dureroasă. La un moment dat, au Început și ele să lăcrimeze. Am hotărât să revin la Tulcea Într-
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
orașul de pe Dunăre. Era detașat pentru câteva luni în capitala Ungariei. Stătea foarte puțin în țară. Călătoriile lui erau stranii și neașteptate. Absențele lui o dureau tot mai tare, erau mai devastatoare ca durerea de dinți, simțea un fel de sfâșiere în șira spinării. Se știa o ființă rațională, își controla perfect viața, dar cu Alex pășise pe un teren mlăștinos. Trăia cu amintirea atingerilor lui cum trăiești cu nevoia de aer. Parcă toate frustrările vieții ei se răvășiseră în această
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
corpului presând dureros pe nervi, senzația devine insuportabilă. Se luptă să facă ordine pe un teren pe care nimeni niciodată nu a făcut ordine. Stă dreaptă pe marginea patului cu o senzație nesfârșită de greață. Nu mai poate suporta această sfâșiere lăuntrică, îi vine să-și ia lumea în cap, înțelege că e complet manipulată, dar nu se poate opune sentimentelor care îi devastează ființa. L-a sunat să-i spună că va avea un concert, de data aceasta chiar la
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
de oameni, unde se hârjoneau sumedenie de animale, care s-au mulțumit să mă pândească de la distanță, ca pe un Noe neputincios și incapabil să se salveze pe sine. Era de parcă, după milioane de ani de urmăriri În scopul prinderii, sfâșierii și hrănirii, lighioanele și omul puseseră capăt ostilităților, căci Întreaga umanitate fusese redusă la un singur individ, umbra celui care cândva le transformase semenii În antricoate ori În distracții de circ, prea slab acum pentru a le mai putea prinde
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
pentru a pune capăt nebuniei, mama a trebuit să se ducă și să mai aducă aici, tîrÎindu-le după ea, alte cîteva pagini din Cartea cu C mare. Eram destul de măricei deja, așa că ne-am alăturat și noi În aventura sfîșierii foilor. Chițăind de Încîntare, am rupt și am făcut bucăți cu o plăcere dementă. Nimic nu ajută mai mult la nașterea unui sentiment de adîncă și caldă tovărășie decît procesul distrugerii și, preț de cîteva clipe, acolo, În acel heirup
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
vanitatea ta de doi bani, am zis renunță la ea.” Pound era un Scriitor cu S mare. Dar gata cu toate astea. Ființișoara care eram pe vremea aia Încă nu avea nici cel mai mic habar despre asemenea chinuri și sfîșieri lăuntrice. Pe vremea aceea, cocoțat pe treapta cea mai de jos a scării vieții, Încă eram copilul Sabatului, drăgălaș și lipsit de griji, care-și trăia fericit zilele În librărie. Sau, mai precis, nopțile și duminicile, dat fiind că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]