205 matches
-
moarte, e o definiție “bună” a iubirii. Măcar îl mai trezea din amorțeala și “luciditatea” cu care își aștepta sfârșitul. Poptamas nu merită dezbătut! Așa că, te întreb eu, pe tine biet suflet, de când n-ai mai iubit? Lasă chimia și sfârșeala fără margini! Iubire! Iubire când ai simțit ultima oară pe Pamant? Sau măcar o amintire a Ei? Nu nevoia de a avea, de a subjuga, de a transforma, de a încerca să pricepi, de a te simți confortabil. Nu nebunia
BIET SUFLET, DE CAND N-AI MAI IUBIT? de CLARISSA EMANUELA în ediţia nr. 1468 din 07 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/360443_a_361772]
-
supune. Lumină mă chema înapoi dar dorința de a ma afunda era prea mare. Cu mult prea mare. Voiam cu toata ființă mea să fiu acolo, îngropată de cuvintele întregi și pline, de intrebari ce așteptau răspunsul meu rostit cu sfârșeala, cu uimire, cu glasul pe care nu credeam să-l am. Pentru prima oară, îmi plăcea drumul înapoi, pentru prima oara uităm de înălțare, de calea spre “Acasă”. Rugăciuni și blesteme ajunse totuna, ochi negri de demon sfredelindu-ma, energiile
DORINTA (DE)CADERII de CLARISSA EMANUELA în ediţia nr. 1393 din 24 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/360169_a_361498]
-
terminase croitoria și fusese repartizată la un atelier de cămăși bărbătești și, cînd lucra la mașină, concentrată pe cusăturile delicate, visa amețită un bărbat care să merite să îmbrace truda ființei ei fragile ca un porțelan, care să-i iubească sfîrșeala trupului, pentru că, uneori, după orele petrecute peste program pentru salvarea producției și a prestigiului fabricii, trăia un fel de delir al simțurilor, care o îndemnau să se ridice din fața mașinii de cusut și, cu mintea mototolită de uruitul monoton și
PARFUMUL PAPUSILOR DE PORTELAN CAP 15-18 de IOAN LILĂ în ediţia nr. 412 din 16 februarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/345060_a_346389]
-
și să se arunce în vîltoarea cea mai adîncă de la barajul morii, și trăia chiar, înfrigurată, cu simțurile sfîrșite, euforia acelei ape reci și apăsătoare, care îi inunda plămînii. Doamne, de cîte ori nu se sinucisese în acele clipe de sfîrșeală inumană, dar gîndul că, într-o bună zi, un bărbat se va bucura de truda ei de sclavă, îi înnobila simțurile și o trezea la viață, sporindu-i puterile. Dacă nu i-ar fi cedat vederea, înțepată de milioane de
PARFUMUL PAPUSILOR DE PORTELAN CAP 15-18 de IOAN LILĂ în ediţia nr. 412 din 16 februarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/345060_a_346389]
-
atenție și iubire. Nu e nicio plăcere să muncim peste program și să plătim o viață credit la bancă. Dar o facem, pentru că prin muncă am ajuns unde suntem și copiii noștri vor fi mai bine. Plătim cu stres și sfârșeală sufletească. Până la urmă nici nouă nu ne e bine. Dar nu ne plângem. Mergem înainte și îndurăm. Nici noi n-am avut, în marea noastră majoritate, o copilărie idilică. Și uite că am reușit... E o amărăciune de om urban
Să nu dăm săracilor () [Corola-blog/BlogPost/338367_a_339696]
-
șeful bădăran va veni în genunchi în fața angajaților și își va cere scuze. Până ce plopul va face pere. Citește mai mult: Un șef bun e uman, competent și modest. Cel toxic e fudul, hipercompetitiv și conduce prin teroare Burnout sau sfârșeala muncii în corporație. Ce să faci când simți că nu mai poți
În pelerinaj la Arsenie Boca al corporatiștilor () [Corola-blog/BlogPost/338409_a_339738]
-
mai degrabă crezurile proprii și legăturile deja stabilite, decât să accepte informații noi și să își schimbe perspectiva și structura neuronală. Asta ar implica o reevaluare serioasă și o investiție masivă de energie, efort și timp. Îți recomandăm Burnout sau sfârșeala muncii în corporație. Ce să faci când simți că nu mai poți Să ignori păreri diferite e cel mai eficient mecanism de a reduce rapid stresul pe termen scurt. Și creierul nostru, format în trecut într-o lume mult mai
De unde atâta ură pe Internet? () [Corola-blog/BlogPost/338944_a_340273]
-
cunoscute și trăite de tine, într-un straniu deja-vu, dintr-o altă existență, dacă ar fi să crezi în teoriile budiste. Destul de ciudat. Parcă ești abandonat în plin fabulos, într-un fel de labirint vegetal în care, după ce colinzi până la sfârșeală coridoarele întortocheate, în căutarea ieșirii salvatoare, constați că ai mai fost cândva pe acolo, și peisajele îți sunt vag cunoscute. Însă firul Ariadnei îl deține scriitorul și tu trebuie să te ghidezi după el. Când relatează despre presupusele aventuri galante
DE IOAN GH. TOFAN (CEZARINA ADAMESCU) de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 1043 din 08 noiembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/342067_a_343396]
-
2016 Toate Articolele Autorului A doua zi trebuia să aibă loc intervenția chirurgicală și starea Aidei nu era prea bună. S-a întins pe pat, simțea oboseală și durere, însă durerea era suportabilă. Cel mai rău îi provoca febra și sfârșeala. Își simțea corpul amorțit pe jumătate și o chinuia o stare oribilă de teamă și neputință, simțea cum se topea și se scurgea asemeni unei lumânări de ceară aprinse . Cineva veni și îi puse un termometru, apoi vocile începură să
FEMEIA CE COBORA DIN STELE de MARIA GIURGIU în ediţia nr. 1967 din 20 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/378997_a_380326]
-
albastre (7) Pe la groapa plină de mistere s-au mai perindat multe echipe și multe elicoptere care au filmat și fotografiat, au măsurat și răsmăsurat totul. Dimineața zăceam încă la pat, în camera mea de la cabană, cuprins de febră și sfârșeală, speriat și deznădăjduit. Aiuram cu totul și nu mă mai interesau nici misterele cosmice, nici echipele de cercetători, nimic. În schimb, cu tăria care mi-a mai rămas, îmi aruncam gândurile la frumoasa mea Adelina, pe care o aveam necontenit
PUTEREA RAZEI ALBASTRE (7) de VIOREL DARIE în ediţia nr. 2021 din 13 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/379957_a_381286]
-
ar fi fost prima oară... Mulțumită, ursoaica avansează molcom ca mititeii s-o ajungă. Curând răzbesc și falnici pe ape alunecă flancând-o. Cu trecerea timpului, cei mici simt apa mai rece... Devin mai înceți... Pe neștiute o capcană de sfârșeală îi trage la somn. Ursoaica pricepe și-i îndeamnă prin rugătoare strigări. Chiar se-oprește agățată de câte-un sloi și-i așteaptă... Apropierea mamei îi împuternicește, o clipă iuțesc ritmul... Dar cu vremea, mezinul dă semne că vlaga-i
ATIQTALIK de ANGELA DINA în ediţia nr. 1920 din 03 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381438_a_382767]
-
ciudată care a reușit să-mi înmoaie oasele: dacă groapa aceea cu nava misterioasă era radioactivă? Dacă m-am expus, din imprudență, la o cantitate mult prea mare de radiație? Gândul acesta m-a cutremurat. Am simțit prin corp o sfârșeală cumplită, am început să transpir din senin, totul începea să se întunece în fața ochilor mei. Am căutat o bancă să mă așez, fără vlagă. Îmi făceam și probleme de conștiință că îl târâsem cu mine și pe băiețașul acela nevinovat
PUTEREA RAZEI ALBASTRE (5C) de VIOREL DARIE în ediţia nr. 1999 din 21 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/375376_a_376705]
-
a zâmbit și ea în tăcere. Un zâmbet larg, ce ne-a legat pentru totdeauna, încă o dată! - Acum uită-te la cer, a continuat mama. Cerul acela... mă liniștea și mă amețea în același timp, dându-mi o oboseală, o sfârșeală pe care numai fericirea ți-o poate aduce. Albastrul lui curat, transparent și prețios făcea pereche desăvârșită cu margaretele și cu zăpada. Din acea clipă am uitat tot ce s-a mai petrecut în tabără. Nu am mai simțit noaptea
ÎN TABĂRĂ, CU MAMA (PARTEA A DOUA) de CORINA DIAMANTA LUPU în ediţia nr. 2259 din 08 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/371093_a_372422]
-
de impresii și senzații de la o sursă dinafara ființei și trăiam experiențe spirituale care m-au marcat... Poate și din cauza oboselii, a epuizării, a nesomnului cronic, a combustiilor excentrice și excesive, a refulărilor hormonale, mă prăbușeam când și când în sfârșeală și, vârât în așternutul primitor, cu porii și supapele deschise, nu izbuteam să adorm. Deși toropit, rămâneam treaz, în stare de veghe, incapabil să mă mișc, abia respirând... Deveneam, deodată, un vizionar al unor scene suprarealiste, himerice, stranii, mistice... Un
REVELAŢII INTERZISE de ROMEO TARHON în ediţia nr. 548 din 01 iulie 2012 [Corola-blog/BlogPost/345791_a_347120]
-
pe agresorul prostălău. Nici astăzi nu mă dumiresc cum dintr-un pumn a și murit; posibil ca prin mâna mea brațul divin să-l fi lovit ... Chiar la-nceput am înlemnit și mă uitam la mort gemând. Simțeam că de sfârșeală cad, dar totuși îmi venea s-o-ntind. Mi-am revenit printr-un efort și cu evreul am săpat o groap-adâncă în nisip, în care mortul l-am culcat. Credeam că totul s-a sfârșit și de coșmar sunt izbăvit
MEDITAŢIILE LUI MOISE (MEGAPOEM) de GEORGE PETROVAI în ediţia nr. 560 din 13 iulie 2012 [Corola-blog/BlogPost/347920_a_349249]
-
el. Atracția însă, vizavi de acest bărbat fatal, era prea mare ca să poată da curs rațiunii. Inima ei îi poruncea altceva decât mintea”. Interesante sunt și stările sufletești prin care trece Dana, imediat după ce bărbatul plecase din cafenea. „Simțea o sfârșeală în proprii mușchi ai mâinii și și-ar fi dorit ca în acel moment să fie undeva departe, să arunce cartea aceea de vizită și să-și continue viața searbădă și banală de până atunci. Intuia, știa, ghicea că acesta
POVESTEA DANEI de CRISTEA AURORA în ediţia nr. 658 din 19 octombrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/346436_a_347765]
-
sunt gol deja de mine și vântul răbufnește, arde seniul în jur, albastru e pământul focul mă mistue prin goluri și nu se mai sfârșește când din crucea nopții încerc să iau cuvântul, mă doare și mă arde, mă mistuie sfârșeala carnea îmi sfârâie în aer, miresmele se duc adorm cu focul în moarte, mi-acopăr oboseala, miresmele morții se ascund în cuiburi de cuc, și mă inundă iarăși fierbinte valul tău leoaică coborâtă de sus de pe catarg să mă iubești
MĂ ARDE de STEJĂREL IONESCU în ediţia nr. 2115 din 15 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/377002_a_378331]
-
starea de disconfort produsă de solitudine, greul pe suflet, sisific, pe care poetul se obligă și se sforțează să-l ducă până la finalul existențial. La Teodor Dume ne întâlnim cu verbul suferinței. Repetiția este strunită în sensul evidențierii stărilor de sfârșeală, de anemie sufletească, de dificultate în a depăși aceste stări latente, prin revenirea la cuvinele: gol, așteptare etc. Citind de la un capăt la celălalt, rămâi cu impresia că poetul este în continuă stare de meditație. El își pune întrebări despre
MOARTEA, UN FLUTURE ALB DE TEODOR DUME de TEODOR DUME în ediţia nr. 1664 din 22 iulie 2015 [Corola-blog/BlogPost/372614_a_373943]
-
de la cine și În ce măsură vrem. Ne fixăm ținte cețoase și trasee supradimensionate, ne lăsăm tăvăliți În meandrele intempestive ale vieții, ajungem la bilanțuri tragice, realizăm prea târziu că ceea ce era important de făcut n-am realizat. Pe scurt, resimțim acea sfârșeală existențială numită licențios nefericire. În primul rând, nefericirea este rezultatul unui decalaj, al imensei distanțe dintre punctul de pornire (maiestuos!) și cel de sosire (decepționant!), o descurajantă prăpastie Între proiecție și realizare. Dar ceea ce este totuși bine (!) e că persoana
Educația. Iubire, edificare, desăvârșire by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/1951_a_3276]
-
și jos, Între cer și pământ, Între ceea ce visăm și ceea ce putem face. 13.6. Ritmuri și dureri, cele de toate zilele... Grijă și tensiune Între ceea ce sunt și ceea ce aș fi putut să fiu... Mă cuprinde un fel de sfârșeală, când am În vedere cele care au fost sau mi se-ntâmplă. Nici viitorul nu-i prea limpede. Caut să intru În ritmurile istoriei, să fiu ca unii și ca alții, să „rezonez” cu vremurile, să mă pliez cum vor
Educația. Iubire, edificare, desăvârșire by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/1951_a_3276]
-
mi s-a părut dintr-o dată căldura intimității întrevăzute. Să urci scara, să bați la ușă, să recunoști un chip, să fii recunoscut... m-am grăbit să alung senzația de regăsire pe care atunci nu o consideram decât ca pe sfârșeala sentimentală a unui vagabond. Viața s-a consumat rapid. Timpul a stat în loc, perceptibil de acum înainte numai după uzura tocurilor pe asfaltul ud, după succesiunea zgomotelor, în curând știute pe de rost, pe care curenții de aer le târau
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
eseurile autorului. Un roman-eseu, Tezaur bolnav, adună întrebări despre viață și moarte, despre destin, despre cunoaștere, îndoială, singurătate etc. Dedublarea personalității este aici un dat inevitabil: Manuel își vede chipul înaintând pe alee, prezență stranie și obosită, trădând paloarea și sfârșeala unui mort. Își găsește un loc privilegiat în roman, o idee enunțată în Alte „Soliloquii”: „Suntem o actualizare a străbunilor - a nomazilor din sânge - plus ceva: conștiința. Suntem o realizare a tuturor refulărilor celor dinaintea noastră: ceea ce nu a putut
MANOLIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287992_a_289321]
-
pluti câte un „Trup mlădios de Saturnină, ființă stranie stelară,/ Cu siluetă de femeie, țesută-n raza cea mai clară”. În alte fantezii câmpul poetic e traversat de figuri himerice, fiecare rostindu-și monologul de identificare, într-un ton de sfârșeală armonioasă și parfumată. Apar metafore revelatoare - „Tăcerea e un lac albastru pe care tainele se-avântă,/ Plutind ca lebede tăcute”, „Singurătatea e-o grădină în care zboară reverii”, iar muzicii i se recunoaște o putere divină: când sună o vioară
SPERANTIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289824_a_291153]
-
sub forma stării de oboseală. Oboseala ne apare ca o imagine psihobiologică a suprasolicitării și se manifestă prin senzația de frică organică, o percepere biologică și fiziologică a unei stări de epuizare, indispoziție, o imagine conștientă psihologic a stării de sfârșeală, iritabilitate, scădere marcată a atenției și concentrării, a randamentului, greșeli în activitate etc. Continuarea activității prin suprasolicitare va duce în final la instalarea unei stări de epuizare. Epuizarea nervoasă corespunde cu imaginea psihică a suprasolicitării. Etapa socială și cea psihobiologică
Tratat de igienă mintală by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
în ordinea politico-socială. Crizele punctuale abundă - firește -, dar orizontul istoric nu include un raport de transcendență între un azi carent și un mâine abudent. Plictisul e tonalitatea afectivă fundamentală care domină sufletele unei lumi captivate de mirajul irealității prezentului. Această sfârșeală pandemică, fals dezmorțită de jocurile sau șocurile libidinale ori pulsațiile joase ale agresivității, nu ar putea fi dinamitată decât din interiorul a ceea ce Edith Stein (1891-1942) numea die Kreuzwissenschaft („știința Crucii”). Într-un timp văduvit de făgăduințe, adâncul de așteptare
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]