181 matches
-
o funcție involuntară a stomacului. Și orice abstracție e o noțiune în sens logic, căci logica nu garantează deloc că noțiunea e dreaptă sau nu. Aceasta-i treaba cercetării, nu a logicei. ["DIN COMBINAREA TERMINILOR... "] 2269 Din combinarea terminilor figurele silogistice vor trebui să fie în număr de trei și anume: o figura, în care terminul de mijloc este subiect în una din premise și predicat în cealaltă; a doua, în care terminul de mijloc e predicat în amândouă premisele; a
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
scopuri, se Înșală În toate privințele. Inteligența nu se ocupă doar cu rezolvarea problemelor, ci și cu formularea lor. O discuție despre sexul Îngerilor nu permite o etalare intelectuală sclipitoare, ci doar un foc de artificii retoric sau un duel silogistic. O țintă greșită, sau falsă, sau rea pervertește toate raționamentele care conduc la ea. Ne lovim aici de un principiu care va apărea pe tot cuprinsul cărții. Enunțarea de principii este marea tentație a oricărui filosof, se știe asta. Propun
Inteligența Eșuată. Teoria și practica prostiei by Jose Antonio Marina [Corola-publishinghouse/Science/2016_a_3341]
-
și vițiul ei". Lovinescu greșește pentru că "a enunțat în primele două volume o psihologie superioară, iar acum, ca să zicem așa, o demonstrează. Purtarea sa de scriitor este aceea a geometrului care formulează definiția teoremei mai întâi și apoi o îndreptățește silogistic. Ciclul de romane Bizu se prezintă astfel ca teoremă literară. Căci d. Lovinescu rămâne scriitorul de structură clasicistă pe care îl cunoaștem, chiar dacă materia căreia i se aplică este concepția romanticistă a omului superior". Concluzia e de o tristă previzibilitate
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
realizat acest obiectiv în Tractatus. „Opera lui Wittgenstein - aici este avut în vedere Tractatus-ul - reprezintă o strălucită respingere a metafizicii cu propriile ei mijloace: un procedeu ce amintește de demonstrația lui Saccheri, care arată lipsa de validitate a anumitor figuri silogistice prin argumente ce sunt construite într-un mod ce corespunde tocmai acestor figuri.“22 Unii interpreți sunt, desigur, de acord că această apropiere a țelurilor urmărite nu trebuie să ne facă să trecem cu vederea deosebiri fundamentale. Același McGuiness face
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
toate, componente de infrastructură, instituind o cunoaștere fabulatorie, magică, onirică, spontană. Pe de altă parte, în suprastructura ascensivă se interferează pulsiuni imanentiste și transcendențe, lumina diurnă și ora astrală, penumbre și halouri cosmice. I Acolo unde antenele cunoașterii și mecanismele silogistice ale rațiunii (obligatorii în toate științele) nu sunt suficiente, începe spectaculos funcția cognitivă a artei. Poezia își asumă, nu rareori, un demers inițiatic, un rol percutant. Vizionarismul unui Rimbaud prodigios, sprijinit pe "dezordinea" programată "simțurilor" vizionarism halucinatoriu tinzând spre iluminări
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
și totul va merge bine în viața noastră. Să învățăm să ne iubim, să ne schimbăm felul de a gândi, și viața ne va fi plină de bucurii, de prosperitate și de sănătate. „Noua paradigmă” este structurată după următoarea schemă silogistică: ceea ce se întâmplă este oglinda atitudinii noastre interioare; or, noi ne putem schimba și putem fi stăpânii conștiinței noastre, prin urmare fericirea ne aparține, se învață, ea este în întregime în mâinile noastre. Putem fi oricât de fericiți hotărâm să
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
a analiza arhicunoscutul enunț „Socrate este muritor”. Știm despre acesta că este concluzia silogismului care are ca premisă majoră propoziția generală: „Toți oamenii sunt muritori” iar ca premisă minoră propoziția particulară „Socrate este om”. Iar dacă despre adevărul acestei deducții silogistice ne este permis să ne Îndoim - atâta vreme cât nu am verificat dacă Într-adevăr „toți” oamenii sunt muritori -, nu ne putem Îndoi totuși de adevărul propoziției din concluzie, pentru că el este rezultatul aplicării unei reguli silogistice deductive valide: suprimarea termenului mediu
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
dacă despre adevărul acestei deducții silogistice ne este permis să ne Îndoim - atâta vreme cât nu am verificat dacă Într-adevăr „toți” oamenii sunt muritori -, nu ne putem Îndoi totuși de adevărul propoziției din concluzie, pentru că el este rezultatul aplicării unei reguli silogistice deductive valide: suprimarea termenului mediu: majora: Toți oamenii (TM) sunt muritori (P). minora: Socrate (S) este om (TM). concluzia: Socrate (S) este muritor (P). Faptul că Socrate este Într-adevăr muritor rămâne de verificat, dar enunțul făcut este valid, conform
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
gândesc, sunt pentru că, prin definiția majorei, tot ceea ce gândește există, prin urmare eu gândesc (chiar dacă mă Îndoiesc, căci a te Îndoi e un fel de a gândi), așadar sunt. În viziunea lui Reymond, și a tuturor celor care susțin interpretarea silogistică a enunțului, deducția cogito-ului comportă două momente ce se succed instantaneu. Primul e acela În care spiritul concepe ipoteza majoră În virtutea legilor gândirii și a ideilor acumulate anterior, legi și idei fără de care ar fi imposibilă gândirea. Apoi le opune
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
că mă Îndoiesc, că le supun verificării, deci exist. În felul acesta, cogito-ul se vrea a fi verificarea unei ipoteze a cărei veracitate se impune În mod necesar spiritului, căci de la ea pleacă. Ceea ce ni se propune de către susținătorii curentului silogistic de interpretare este de fapt o conjugare Între două planuri, cel al logicii și cel al factualității, ajungându-se astfel la formula unui realism rațional. Abia Într-o asemenea interpretare se Înlătură distincția dintre reflecția filosofică și metoda cercetării științifice
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
de a fi satisfăcătoare. Dar el nu face decât să declare că premisa majoră nu este o propoziție transcendentă celui ce gândește, și că „cel ce gândește” În această experiență este „eu-l gânditor”, Însă nimic din regulile de deducție silogistică nu autorizează existența și Întreținerea unui raport, fie și posibil, Între „eu”-l meu și „ceva - Îndeajuns de abstract - ce gândește”. Interpretarea hameliniană nu este cu totul nouă. Pierre Gassendi (1592-1655) a fost primul care l-a avertizat pe Descartes
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
lucru care există, nu am gândit că trebuia să fac aici vreo enumerare”. Gassendi - În Instances - a obiectat Împotriva ideii promovate de către Descartes În conținutul cogito-ului. Potrivit lui Gassendi, cunoașterea propozițiilor particulare trebuie să urmeze Întotdeauna cunoașterii celor generale, În conformitate cu regulile silogistice și fără abatere de la ele. Descartes Îi răspunde că, În fapt, cogito este urmarea acțiunii dubitative și nu concluzia unui silogism. Concluzia asupra faptului existenței poate fi dedusă și din alte Împrejurări, din alte experiențe, dar acestea nu au forța
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
din tentativele de argumentare În favoarea interpretării cogito-ului ca raționament nu-și găsește temei În intențiile lui Descartes, așa cum și le-a susținut acesta, și că o astfel de idee trebuie respinsă pentru că modul de deducere al enunțului nu este unul silogistic, nici În forma lui, nici În conținut. În primul rând, așa cum o spune și Descartes, cogito-ul nu este dedus dintr-o majoră, ea nici măcar nu există ca atare În nici una dintre scrierile carteziene, ci este consecință a procesului de supunere
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
și, prin urmare, unul dintre cele care trebuie respins, conform principiului Îndoielii. Nu trebuie să pierdem din vedere scopul În care Descartes Își Începe cercetarea. Căci, dacă se consideră cogito-ul concluzia unui silogism, se obține, e adevărat, validitatea unei deducții silogistice, dar se pierde certitudinea unei deducții metafizice. În felul acesta, se pierde și fundamentul realității și veridicității nemijlocite de care are nevoie, ca punct de plecare, spiritul cunoscător. A vedea În cogito termenul unui raționament, ar fi să ne condamnăm
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
În La pensée de Descartes et la philpsophie (p.45), arată că Descartes a folosit acel ergo din enunțul său - cuvântul care a declanșat disputa pro sau contra silogismului ce s-ar găsi ascuns aici - doar În analogie cu forma silogistică, pentru a sublinia că enunțul cogito, ergo sum nu indică o certitudine nemijlocită a percepției de sine, ci o certitudine obținută printr-un proces de reflecție Îndreptat spre mine Însumi. Formula „cogito, sum” nu ar fi fost decât o Înșiruire
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
spre efect, cea pe care Thoma o numea propter quid. Scot consideră că orice demonstrație demnă de acest nume se face plecând de la o cauză necesară și evidentă, ce premerge efectul, care trebuie să se obțină asemeni concluziei unui raționament silogistic. Nici o demonstrație de la efect la cauză nu merită numele demonstrației. Așa stând lucrurile, urmează că toate dovezile existenței lui Dumnezeu sunt relative, deoarece nu ajungem niciodată la Dumnezeu decât plecând de la efectele sale. Fără să exprime un punct de vedere
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
biunivoc prin rememorare modelul de dincolo. Așadar, atât la Platon cât și la Dante, carnea ca principiu al căderii este totodată și un principiu al înălțării atunci când este percepută în lumina frumuseții, devenind orbitoare, translucidă, transfigurată. Toate aceste considerații, expuse silogistic și de multe ori paradoxal, deci cu atât mai cuceritor, nu fac altceva decât să ducă la concluzia că Iisus este cel mai mare seducător din istoria omenirii. Căci ce altceva înseamnă să-i iei pe oameni din "lumea aceasta
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
găsit în vreuna din cele doua premise 43. În subcapitolul intitulat „Izvorul inductiv al silogismului”, H.Wald subliniară că premisa majoră a celei mai depline forme de silogism este concluzia unei inducții căci, formându-se ca predicat al unei concluzii silogistice, noțiunea se formează și ca predicat al unei concluzii inductive. „Contradicția dintre inducție și deducție nu constă nicidecum în faptul că inducția ar urca de la judecăți particulare la judecați universale, în vreme ce deducția 43 H.Wald, op.citată, p.158-159. 32
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3069]
-
legătura dintre însușirile asemănătoare luate în considerație este mai strânsă. Analogia are însa anumite limite pe care n-are voie să le depășească, căci atunci totul devine identic 47. Gândirea nu operează cu silogismul în general, ci cu anumite moduri silogistice care fac parte din anumite figuri silogistice. Modurile silogismului sunt determinate de calitatea, cantitatea, relația și modalitatea premiselor, iar figurile silogistice sunt determinate de poziția pe oare o ocupă termenul mediu în cele două premise. Un silogism este format din
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3069]
-
este mai strânsă. Analogia are însa anumite limite pe care n-are voie să le depășească, căci atunci totul devine identic 47. Gândirea nu operează cu silogismul în general, ci cu anumite moduri silogistice care fac parte din anumite figuri silogistice. Modurile silogismului sunt determinate de calitatea, cantitatea, relația și modalitatea premiselor, iar figurile silogistice sunt determinate de poziția pe oare o ocupă termenul mediu în cele două premise. Un silogism este format din trei judecăți și din trei termeni. Judecățile
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3069]
-
le depășească, căci atunci totul devine identic 47. Gândirea nu operează cu silogismul în general, ci cu anumite moduri silogistice care fac parte din anumite figuri silogistice. Modurile silogismului sunt determinate de calitatea, cantitatea, relația și modalitatea premiselor, iar figurile silogistice sunt determinate de poziția pe oare o ocupă termenul mediu în cele două premise. Un silogism este format din trei judecăți și din trei termeni. Judecățile pot fi afirmative sau negative, universale sau particulare, categorice, ipotetice sau disjunctive, asertorice, problematice
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3069]
-
găsit în vreuna din cele doua premise 43. În subcapitolul intitulat „Izvorul inductiv al silogismului”, H.Wald subliniară că premisa majoră a celei mai depline forme de silogism este concluzia unei inducții căci, formându-se ca predicat al unei concluzii silogistice, noțiunea se formează și ca predicat al unei concluzii inductive. „Contradicția dintre inducție și deducție nu constă nicidecum în faptul că inducția ar urca de la judecăți particulare la judecați universale, în vreme ce deducția 43 H.Wald, op.citată, p.158-159. 32
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3068]
-
legătura dintre însușirile asemănătoare luate în considerație este mai strânsă. Analogia are însa anumite limite pe care n-are voie să le depășească, căci atunci totul devine identic 47. Gândirea nu operează cu silogismul în general, ci cu anumite moduri silogistice care fac parte din anumite figuri silogistice. Modurile silogismului sunt determinate de calitatea, cantitatea, relația și modalitatea premiselor, iar figurile silogistice sunt determinate de poziția pe oare o ocupă termenul mediu în cele două premise. Un silogism este format din
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3068]
-
este mai strânsă. Analogia are însa anumite limite pe care n-are voie să le depășească, căci atunci totul devine identic 47. Gândirea nu operează cu silogismul în general, ci cu anumite moduri silogistice care fac parte din anumite figuri silogistice. Modurile silogismului sunt determinate de calitatea, cantitatea, relația și modalitatea premiselor, iar figurile silogistice sunt determinate de poziția pe oare o ocupă termenul mediu în cele două premise. Un silogism este format din trei judecăți și din trei termeni. Judecățile
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3068]
-
le depășească, căci atunci totul devine identic 47. Gândirea nu operează cu silogismul în general, ci cu anumite moduri silogistice care fac parte din anumite figuri silogistice. Modurile silogismului sunt determinate de calitatea, cantitatea, relația și modalitatea premiselor, iar figurile silogistice sunt determinate de poziția pe oare o ocupă termenul mediu în cele două premise. Un silogism este format din trei judecăți și din trei termeni. Judecățile pot fi afirmative sau negative, universale sau particulare, categorice, ipotetice sau disjunctive, asertorice, problematice
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3068]