460 matches
-
mai mare asupra urmașilor săi decât asupra contemporanilor. La momentul scrierii Artei poetice principiile clasice se cristalizaseră deja în câteva opere memorabile (cum ar fi primele comedii ale lui Molière, fabulele lui La Fontaine etc.). Ca urmare, privită în mod sincronic, prin raportare la epoca de care aparține, poetica lui Boileau are mai mult un caracter descriptiv. Ea își va căpăta pe deplin caracterul normativ ulterior, prin fenomenul de idolatrie pe care îl creează la începutul secolului al XVIII-lea, un
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
a lui Boileau care, după cum am mai afirmat în subcapitolul dedicat acestuia, devine o creație în sensul deplin al cuvântului, impunându-se, de altfel, mai mult datorită stilului, decât datorită conținutului care valorifică principii deja cunoscute. Însă chiar dacă în plan sincronic, textul lui Boileau nu influențează decisiv istoria clasicismului francez, care deja fusese în mare parte scrisă, în plan diacronic raporturile sunt cu totul altele, Arta sa poetică devenind un reper fundamental pentru teoreticienii neoclasicismelor. În acest sens, se poate afirma
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
secolului al XVIII-lea, cât și manierei de a le transmite, manieră apreciată, desigur, mai mult de către publicul britanic, deoarece orice traducere deformează, până la un punct, construcția exterioară inițială. În acest sens, Reuben A. Brower atrăgea atenția că doar perspectiva sincronică a criticilor și editorilor din secolul al XIX-lea până aproape de prezentul recent a dus la receptarea Eseului asupra criticii drept un text exclusiv doctrinar, accentuându-se conținutul de idei în defavoarea formei prin care au fost transmise. Cititorii secolului al
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
nu plagiat, care duce inevitabil la epigonism, ci prelucrare fertilă a cauzelor generatoare de valori, analiza minuțioasă a acestora și extragerea unor reguli ce pot servi drept ghidaj pentru literatura viitoare. În acest sens, viziunea diacronică trebuie înlocuită cu una sincronică prin "perceperea trecutului nu numai ca trecut, dar și ca prezent."274 Se conturează aici ideea simultaneității epocilor, a anulării perspectivei lineare și a asumării uneia telescopate este o viziune de sorginte clasică prin care rememorarea nu devine un fenomen
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
neoclasicismele. Astfel, pe rând iluminismul, romantismul și modernismul și-au lăsat amprenta asupra regenerărilor clasice. Desigur, influența lor nu a fost recunoscută ca atare la momentul respectiv, după cum nici majoritatea neoclasicismelor nu au fost percepute pe deplin, nici din unghiul sincronic al epocii, nici mai târziu prin raportare diacronică, fiind integrate în mod greșit în fluxul general al curentelor care s-au perindat pe scena culturală a istoriei. Astfel, această falsă omogenizare a realităților culturale fie a ignorat cu totul manifestările
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
forma cea mai frecventă de creație și de manifestare a originalității: „Originalitatea civilizației noastre, ca și a civilizației celor mai multe popoare nu stă, așadar, în elaborație, ci în adaptare și în prelucrare”. Două etape sunt în consecință de străbătut pentru ca fenomenul sincronic să își atingă finalitatea: imitația integrală și adaptarea la rasă, adică la specificul național. Nu este, prin urmare, câtuși de puțin corectă imputarea care i s-a adus lui E. Lovinescu atât în trecut, cât și mai târziu, iar uneori
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289696_a_291025]
-
descendență” utilizat În mod curent În cadrul disciplinelor istorice. (După cum vom vedea, ne confruntăm, În unele cazuri, cu un proces care poate fi definit drept „transmisie cognitivă”.) Dar oare nu la același lucru se referă structuralistul care afirmă că ideile sînt „sincronice”? Fără Îndoială că da. Un structuralist poate identifica, Într-adevăr, părți din ceea ce numim „obiecte ideale”, adică sisteme de idei care există În dimensiunea lor „logică” (pentru explicații, vezi Introducerea la lucrarea de față). Pentru a se putea identifica sisteme
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
numeau formalism; sînt mai cunoscute În versiunea franceză, care s-a răspîndit sub numele de „structuralism”. Indiferent cît de divergente sînt În aparență premisele lor, toate aceste metode cognitive au ceva În comun: ele recunosc oricărui fenomen istoric o dimensiune sincronică ori sistemică și, În cele mai multe cazuri, resping drept lipsită de sens perspectiva noastră obișnuită asupra istoriei. (De fapt, cuvîntul istorie n-are sens; este ceea ce Gregory Bateson numește un principiu explicator, adică un principiu care, fără a explica nimic, fixează
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
străbat suprafața numită timp a istoriei, așa cum lingura străbate Suplanda, adică Într-o succesiune aparent imprevizibilă de evenimente temporale. După cum am arătat mai Înainte, oricît de mult ne-au Îmbogățit pînă azi Înțelegerea trecutului toate metodele de cunoaștere care tratează sincronic fenomenele istorice (inclusiv obiectele ideale), este legitim să tragem o linie despărțitoare Între cele care n-au reușit să ofere chei semnificative de integrare a sincroniei cu diacronia și cele care nu s-au dat În lături dinaintea acestei supreme
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
afle acest lucru) că ceea ce le-a declanșat nemulțumirea față de metodele tradiționale a fost, de fapt, noua perspectivă asupra timpului pe care o implică teoria relativității generale a lui Einstein. Care sînt teoriile cel mai frecvent citate În favoarea unui demers sincronic sau „morfologic”? CÎțiva erudiți au mers cu Îndrăzneala pînă la a cita Metamorfoza plantelor a lui Goethe, fie ca să aducă un omagiu unui precursor inocent, fie pentru că n-au stat prea mult pe gînduri. În al doilea eseu al său
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Goethe, lingvistul Ferdinand de Saussure (1857-1913) a constituit principala sursă de la care s-au alimentat structuraliștii, referindu-se necontenit la distincția operată de el Între „sincronia” și „diacronia” unei limbi și la accentul pus de el, În consecință, pe studiul sincronic al limbii 12. Cu nuanțări introduse mai Întâi de prințul Nicolas S. Troubetskoy (Principles of Phonology, 1939) și apoi de Roman Jakobson, fonologia a devenit principalul model În analiza mitului și a narațiunii. În spatele curentului s-a aflat antropologul Claude
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
interacțiune complexă Între gnosticism și creștinismul timpuriu. Revelatoare, dezbaterile cristologice și trinitare ale creștinismului timpuriu sînt de o importanță crucială pentru Înțelegerea gnosticismului. Arătînd că aceste controverse sînt un exemplu tipic de obiect ideal care există În propria lui dimensiune sincronică și logică, vom furniza totodată una dintre cheile necesare Înțelegerii gnosticismului. Timp de patru sute de ani Părinții Bisericii au dezbătut natura lui Cristos și a Treimii. Aceste dezbateri n-au fost nici pe departe primitive și ele au angrenat cîteva
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
sine semnificația profundă a ideii de confruntare, un determinant fundamental al dinamicii culturale dintotdeauna. Jocul și lupta reprezintă "baza antitetică și agonistică a culturii", solul fertil în care se naște creația, de la mitologia arhaică la arta postmodernă, ambele privite deopotrivă sincronic și diacronic. Așadar, într-un sens larg, termenul este semnificat antitetic în raport cu cel de apologetică, unde argumentarea îi vizează pe necreștini (într-o înțelegere foarte restrânsă, polemica se referă la argumentele prin care creștinii, între ei, urmăreau să determine natura
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
și derizoriu" și intrarea în "categoria valorilor estetice perene"37. Totuși o observație se impune: într-o perspectivă diacronică, spiritul satiric apare ca derivat etic al celui polemic, așadar situat în descendența acestuia și în ascendența celui pamfletar. Pe palierul sincronic vorbim de moduri operante în diferite tipuri textuale. Astfel, cele două forme sunt similare ca statut literar, în timp ce polemica aflată în raport de consangvinitate cu ele, dar dobândind în timp și o autonomie formală, prin dominanta argumentativă a discursului, nu
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
prin intermediul Neamului românesc, să-i fie public cunoscute sentimentele pentru "răspopitul" și "cunoscutul croncănitor la cronica galactionului"128). Întrucât acestei relații îi vom consacra un spațiu separat în capitolul "Polemica și discursul polemic antiiorghist", încercând să privim și diacronic și sincronic semnificația discursului polemic arghezian, vom adăuga doar, că punctele de intersecție biografică ale celor două mari destine vor fi, într-un fel sau altul, reverberative, semnificând un capitol valoros și unic al presei și literaturii noastre polemice, și asta într-
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
SUS ȘI ÎNALTUL DE JOS A. Moartea cu o mie de fețe Se știe că miturile, legendele (textele folclorice, în general) cunosc mari mutații de formă și de sens de la o epocă la alta; de aceea, lectura literală și strict sincronică duce la înțelesuri prea adesea înșelătoare. Cazul păstorului mioritic acuzat că n-a pus mîna pe ciomag, în cunoscuta împrejurare critică, mi se pare că trebuie regîndit cu răspundere și competență. Intențiile de politizare, cum se observă adesea, comentariile superficiale
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
adăugind, programatic, necesitatea lărgirii conștiinței europene, prin asimilarea înțelepciunii și artei popoarelor Asiei și Africii. Este interesant de remarcat că această "dezeuropenizare" a culturii, în care un rol important, de "mediator" cultural 1-ar putea juca istoria religiilor, este perfect sincronică (v. supra, cap. al V-lea) cu evoluția și cerințele istorice ale literaturii comparate moderne. (d) p. 130. Un caz''oarecum diferit îl prezintă în literatura română Camil Petrescu. în eseurile sale (mai ales "Noua structură" și opera lui Marcel
[Corola-publishinghouse/Science/85060_a_85847]
-
se repetă la scale din ce în ce mai largi, structurile societale se autoregenerează și îmbracă forme deja cunoscute, însă la niveluri superioare. Evoluția societală nu înseamnă altceva decât restructurarea modelelor formale deja dobândite. Cercetarea diacronică se poate reduce, după acest model, la cercetarea sincronică bazată pe morfogeneză. În ceea ce privește teoria catastrofelor, chiar dacă Thom este matematician și folosește aparatul conceptual al științei matematice (inclusiv pentru aplicarea teoriei sale în topologie), cred că teoria propusă de el are aplicabilitate în multe alte domenii ale științei. În particular
by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
-
teorii la procesele geopolitice contemporane: noua ordine mondială se creează și re-creează continuu prin astfel de procese cooperante imprevizibile, aparent spontane. Să mai adăugăm că există o asemănare între structuralismul sociologic și metodologia specifică paradigmei morfogenetice. Dacă structuralismul, din cauza perspectivelor sincronice pe care le abordează, este în primul rând o metodă, la fel teoriile paradigmei morfogenetice se suprapun cu metoda lor de cercetare. Formalismul este însăși metoda. În particular, formalismul este metoda de cercetare a societății postindustriale, iar această metodă constă
by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
-
și deschiderea ei față de situațiile și exigențele noi, complexe ale învățământului contemporan. Metodologia didactică formează un sistem mai mult sau mai puțin coerent, realizat prin stratificarea și cumularea mai multor metode, atât pe axa evoluției istorice, cât și pe plan sincronic, metode care se corelează, se prelungesc unele în altele și se completează reciproc. Clasificarea metodelor didactice reprezintă încă o problemă criteriilor clasificării, cât și în raport cu apartenența metodelor la anumite clase, problematica taxonomiei rămâne încă deschise. Plecând de la literatura de specialitate
SIMPOZIONUL NAȚIONAL CU PARTICIPARE INTERNAȚIONALĂ CREATIVITATE ȘI MODERNITATE ÎN ȘCOALA ROMÂNEASCĂ by Aurica TOMA () [Corola-publishinghouse/Science/91780_a_93137]
-
are un conținut în limbă, iar morfemele du și pont nu mai sunt funcționale în cuvânt), Hébert observă că, în context, se întâmplă uneori ca un morfem diacronic virtualizat să fie reactivat și să-și suprapună sensul celui al morfemului sincronic: de ex., în "Stranie coincidență, Dupont a sărit podul!" sau în "Acest domn Loyal are un aer foarte necinstit". Această formă de motivație, pe care o consideră una din formele posibile de omonimie și de paronimie - este susceptibilă, în semantica
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
de omonimie și de paronimie - este susceptibilă, în semantica interpretativă, să afecteze conținutul aferent. Teoriilor clasice care susțin asemanticitatea numelui propriu, Hébert le răspunde că trebuie să aibă în vedere botezul (înțeles ca proces de numire) ca proces de desemantizare, sincronic, dacă unitatea-tip nu este nume propriu (Semillante/ Vicleana, personaj din proza lui Maupassant) și diacronic dacă unitatea-tip este nume propriu și are drept origine o altă unitate-tip (du pont→ Dupont), fie că aceasta este sau nu întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
Să trecem peste prima perioadă, de la crearea lumii pînă la potop. În definitiv, tradiția potopului se regăsește la multe popoare. Poate că ea corespunde unei amintiri confuze cu origine comună și merită, de aceea, să figureze la începutul unui tablou sincronic al evoluției națiunilor. Apoi, pînă la Hristos, și chiar pînă în secolul al V-lea după Hristos, autorul s-a limitat să decupeze istoria Greciei și istoria Romei, istoria evreilor, istoria Egiptului și să juxtapună aceste fragmente. Este prezentată doar
by MAURICE HALBWACHS [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
nu este și nu poate fi cel al istoricilor. Le reproșam că amestecă într-un timp unic istoriile naționale și locale 108, care reprezintă tot atîtea linii distincte de evoluție 109. Cu toate acestea, dacă ni se înfățișează un tablou sincronic în care toate evenimentele, indiferent unde s-au produs, sînt alăturate, înseamnă că ele au fost desprinse de mediile 110 care le situau în propriul lor timp, adică s-a făcut abstracție de timpul real în care erau cuprinse. Opinia
by MAURICE HALBWACHS [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
substantiv etc.). Importanța grupării toponimiei în funcție de diferite criterii este concretizată în primul rînd prin identificarea unor tendințe specifice fiecărei categorii privind raportul originar, formula etimologică, traiectoria evolutivă, vechimea etc., constituind premise orientative pentru căutarea soluțiilor științifice de analiză diacronică ori sincronică a numelor, luate individual sau grupate într-un fel sau altul. Fiecare dintre clasificări poate facilita înțelegerea anumitor aspecte privind viața numelor cuprinse în ierarhia respectivă și acest fapt se reflectă în preferința cercetărilor (sincronice, diacronice, onomasiologice, etimologice, interdisciplinare etc.
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]