145 matches
-
s u l u i, sinecdoca prezintă interes pentru variația denotației produsă în cadrul enunțurilor. Există o sinecdocă particularizantă atunci cînd se denumește o colectivitate printr-un element reprezentativ, care produce efectul de exemplarizare (românul este sceptic din fire), și o sinecdocă generalizantă, dacă întregul înlocuiește partea, care poate duce la o disoluție referențială (s-a trezit cu poliția la ușă) sau o amplificare denotativă, ca în unele tipuri de discurs, precum cel epic (ne-au copleșit hoții de drumul mare). V.
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
grecescul trópos desemna "răsucire, întoarcere". Orice figură literară sau retorică care constă în utilizarea cuvintelor cu sens diferit decît cel literal constituie, în mod tradițional, un trop, în epoca modernă numit însă și metasemem. Exemple de tropi sînt metafora, metonimia, sinecdoca, ironia. În general, este considerat trop orice cuvînt sau expresie folosită cu sens figurat pentru a obține efecte speciale. Tropii constituie una dintre categoriile de figuri, și anume, figurile semantice. Inițial, retoricienii au încercat să facă o distincție între anumiți
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
vulgarizator sau jurnalistic relevă o serie de asemănări cu subtipul didactic, de care se apropie cel mai mult. Atît fenomenul de creare, cît și utilizarea frecventă a figurilor semantice, printre care un loc deosebit îl dețin structurile metaforice, metonimiile și sinecdocele, sînt mai bine reprezentate în subtipul de vulgarizare și în cel didactic. Trebuie remarcată ocurența unei categorii aparte de metafore și metonimii, cele grafice, care completează lingvisticul. Vulgarizarea presupune adaptarea structurilor discursive pur științifice sau de cercetare la un alt
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
sau o posibilă utilizare (de exemplu, "locuibilă pentru șase persoane"). Metaforele și comparațiile pot apărea la orice nivel. O metaforă poate înlocui tema sau o poate acompania. La fel se întîmplă și cu sub-temele. Relația temă/sub-temă, inclusivă, ține de sinecdocă; relația între sub-teme se bazează pe contiguități. Ambele relații sînt metonimice. Între teme sau sub-temele și predicatele care le înlocuiesc în metafore, sau le particularizează în comparații, relația este metaforică. Pe baza acestor două posibile relații retorice, putem diferenția șase
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
a.m.d. În aceste cazuri funcționează o relație de tip sinecdotic sau metonimic, în cadrul căreia produsul este prezentat ca o parte inerentă (oricît de mică) a unui stil de viață șic și elegant pe care reclama, de regulă, îl conturează. (Sinecdoca sau metonimia este utilizarea retorică a unei expresii care se referă la o parte dintr-un întreg, sau se conectează la acesta cînd se urmărește asocierea cu întregul; de exemplu, vă puteți referi la mașina dumneavoastră în mod sinecdotic folosind
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
crossing, drifting away, or improvisation of walking privilege, transform or abandon spatial elements.“ Certeau înțelege performanța flaneurului (walker, wanderer) ca act de limbaj însoțit de figuri retorice. Consacrarea unei scurtături sau evitarea unor anumite trasee, recunoașterea unui segment urban după „sinecdoca“ lui arhitectonică sau umană îi conferă flaneurului o dimensiune demiurgică. Acest personaj creează spațiul pe care îl parcurge, împreună cu memoria locurilor străbătute. Deosebirea dintre demersul lui Certeau și cel al lui Benjamin stă, probabil, într-o înțelegere diferită a istoriei
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
detașabil și ornamental în discurs. Studiul lui Page du Bois reafirmă definiția ekphrasis-ului drept o transcriere verbală a unei opere de artă grafică 6. Convenție a poeziei epice, ekphrazei i se pot atribui trei funcții: citatul 7, pauza 8 și sinecdoca. Funcția citatului se asimilează statutului său de fragment transferabil (subliniat și în studiul lui Roland Barthes, menționat anterior); celelalte două funcții ale ekphrazei - pauza și sinecdoca - sunt ilustrate cu ajutorul textului Iliadei. Pasajul ce descrie scutul lui Ahile are astfel un
[Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]
-
poeziei epice, ekphrazei i se pot atribui trei funcții: citatul 7, pauza 8 și sinecdoca. Funcția citatului se asimilează statutului său de fragment transferabil (subliniat și în studiul lui Roland Barthes, menționat anterior); celelalte două funcții ale ekphrazei - pauza și sinecdoca - sunt ilustrate cu ajutorul textului Iliadei. Pasajul ce descrie scutul lui Ahile are astfel un rol dublu: funcționează ca o pauză - fragmentul decentrând interesul cititorului dinspre subiectul războiului înspre cel al creației lumii - dar și ca o sinecdocă, descrierea scutului reprezentând
[Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]
-
ekphrazei - pauza și sinecdoca - sunt ilustrate cu ajutorul textului Iliadei. Pasajul ce descrie scutul lui Ahile are astfel un rol dublu: funcționează ca o pauză - fragmentul decentrând interesul cititorului dinspre subiectul războiului înspre cel al creației lumii - dar și ca o sinecdocă, descrierea scutului reprezentând partea întregului care e opera de artă9. Murray Krieger pornește în Ekphrasis - The Illusion of Natural Sign de la premisa expusă de Leo Spitzer 10 ale cărei neajunsuri sunt și chestionate în acest studiu. Pentru teoria ekphrastică importantă
[Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]
-
în regim de nici adevărat nici fals, în care putem include metaforicitatea. Cele două regimuri sînt determinate generos de genul discursului și/sau de figurile discursului (metaforă, simbol și alegorie dominante în cel de al doilea, diferite de metonimie, de sinecdocă și de metalepsă 4, dominante în cel dintîi). La nivelul enunțiativ [B], combinația unei Rd cu un PdV se suprapune cu alternativa vericondiționalitate/ficționalitate. La nivelul [B] se pune, într-adevăr, problema validității mai mult decît cea a adevărului enunțurilor
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
pronume [Ø] (pronume subiect subînțeles) și pronumele o se referă la divina soprană care coreferă la numele propriu din titlul Maria Callas, primul pronume [ea] referă prioritar la referentul nominal pivot din titlu: Vocea Mariei Callas. Datorită relației semantice de sinecdocă (parte-întreg) referința este aplicată mai curînd la numele propriu decît numai la voce. În cazul necunoașterii numelui propriu, divina soprană ar permite o identificare și o interpretare de către cititorul ziarului. Coreferința sub formă de sintagmă cu articol hotărît joacă rolul
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
aduce cu sine un contra-serviciu în forma mulțumirilor din partea destinatarului. Vesela poate primi rolul unui oponent și Mir Rose de adjuvant magic într-o căutare întreprinsă de către subiectul "dumneavoastră". Divizarea acestui subiect în persoana totalizantă ("dumneavoastră") și parțială ("mâinile dumneavoastră", sinecdocă reprezentativă) se explică perfect prin dispozitivul actanțial și prin programele narative: subiectul de stare este reprezentat de mâini și subiectul de acțiune de consumatoarea care utilizează Mir Rose. Dacă acesta din urmă prezintă modalitatea VOINȚEI (a vrea să fii plăcută
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
eroului răpus, înconjurat de femei înlăcrimate. Ritmul versurilor este inegal, și cunoaște dislocări excesive în momentele tensionate (v. 1535, 1542, 1545, 1550, 1559), rolul semnificantului este evident, de exemplu în versurile ("Sa CROUPe SE RECOURbe en REPLis ToRTeux"); studiul figurilor (sinecdoca de la început: v. 1502, 1504, 1505, metonimiile, metaforele "câmpiei de apă" din vers. 1513 și până la "spuma de sânge" din versul 1538) ar merita aici o mai amplă abordare. Trebuie să insistăm mai ales asupra hipotipozei care, prin prezentul istoric
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
de la ea ne rămâne întotdeauna modelul, codul de interpretare căruia, din punct de vedere intelectual, [...], trebuie să i ne supunem, conduși fiind de "substanța etică"" (1986b :331). 18 Pălăria melon apare ca un element metonimic care, spre deosebire de urechi sau buze (sinecdocă), dispune de o anumită independență în raport cu termenul cap (poate fi scoasă). Mustața este o parte din întreg, la fel ca obrajii, fruntea, sprâncenele și părul (o relație mai degrabă de tip sinecdotic decât metonimic). 19 Descrisă în detaliu în Eléments
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
lea) și atribuirea faimoasei profeții a celor șapte săptămâni (Dan. 9,24‑27) celei de‑a doua veniri. Pentru Augustin, ca și pentru Hesychius, termenul hora, invocat de Ioan în Epistola întâi (nouissima hora est) reprezintă pur și simplu o sinecdocă pentru „timp” în general (pars pro toto). Învierea și Înălțarea lui Isus sunt două evenimente fundamentale, care inaugurează perioada eshatologică, „sfârșitul lumii”, în sensul voit „dilatat” al cuvântului. În concepția lui Augustin, opinia potrivit căreia această hora ar reprezenta „o
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
picturi se concrentrează în jurul lor. Metonimia vizuală poate fi găsită și în cadrul artei dramatice sau a actelor de performare artistică prin suplinirea scenei cu anumite simboluri. Procesul de lărgire sau de închidere a unei scene, prin intermediul unui simbol, survine în urma sinecdocei. Sinecdoca lucrează la conturarea ontologică a înțelesului unei opere de artă prin procesul său de transmitere a înțelesului de la un obiect la altul prin intermediul similarității cantitative. Metonimia verbală este un proces mai evident de re-numire, deoarece aecst proces de schimburi
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
se concrentrează în jurul lor. Metonimia vizuală poate fi găsită și în cadrul artei dramatice sau a actelor de performare artistică prin suplinirea scenei cu anumite simboluri. Procesul de lărgire sau de închidere a unei scene, prin intermediul unui simbol, survine în urma sinecdocei. Sinecdoca lucrează la conturarea ontologică a înțelesului unei opere de artă prin procesul său de transmitere a înțelesului de la un obiect la altul prin intermediul similarității cantitative. Metonimia verbală este un proces mai evident de re-numire, deoarece aecst proces de schimburi de
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
este plămădit doctorul Walter, pe care autoarea îl însoțește mai constant pe calea definirii de sine: "Puțina lui sensibilitate fusese rezervată locurilor și lucrurilor, nu oamenilor." Atașamentul față de obiecte se deghizează, obișnuit, în plăcere estetică, dar frecvent se exprimă ca sinecdocă, implicînd desemnarea prin părțile "divizibile"-, a spațiului (decupat ca proprietate în teritoriul mondenității), a proprietății visate. Pentru Coca-Aimée, nu există frustrare mai puternică decît amenințarea cu "evacuarea", fie și temporară, din locul proaspăt dobîndit: "Aimée (...) fusese furioasă că e obligată
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
disprețuia pe toți ceilalți camarazi, ca pe niște inferiori cu care nu sta de vorbă." Vestea venirii unuia care orbise "din senin, la un chef", zguduie umila lume a ororilor, cu așteptarea uneia mai mari. Începutul romanului tratează într-o sinecdocă glorioasă ("Spitalul se trezea în zori zguduit de vestea că peste noapte sosise 'un caz' grozav") tema apariției unui candidat în privința supremației, date aici de singura, paradoxală, "calitate" palpabilă, unica autoriate: boala. "Panteră era peste noapte detronat. Altul îi lua
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
veni să dea Apostolilor puterea de a vorbi și de a predica. "La început a fost Cuvîntul": logos-ul este în același timp anterior creației și coextensiv lumii, imuabil și în devenire. Identitatea Trupului, etern trecător, este și mai cunoscută. Sinecdocă banală pentru omul însuși, preferabilă în unele situații sîngelui și oaselor, trupul reprezintă sfera inferioară și coruptibilă a perisabilului. Subiectul Întrupării nu este prima, ci a doua persoană a Sfintei Treimi. Și cea mai bună dovadă, în treacăt fie spus
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
acaparat până și termenul de antisemit, folosindu-l doar pentru ura față de evrei și prejudiciile aduse lor, când, în afara evreilor, există și alte ramuri semitice - palestinienii, de pildă. Numai că, în cazul în care s-ar fi produs, o asemenea sinecdocă istorică nu e defel opera evreilor, ci a lui Wilhelm Marr. Numit de Moshe Zimmermann „Patriarhul antisemitismului”, Marr a fost cel căruia „Judenhass” (ura față de evrei) i s-a părut că sună prea blând, așa că, în 1879, a lansat termenul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1857_a_3182]
-
constituției magice umane. Relatările despre practicile inițiatice aborigene frapează prin imaginea recunoscută în textul literar: „...ei se înfățișau înaintea unui om mascat care, dintr-o singură lovitură de topor, le tăia degetul mic de la mâna stângă”. Pierderea suferită constituie o sinecdocă a morții, cu degetul detașat de trup piere și identitatea perisabilă a neofitului care umblă acum prin lume marcat de modelul arhetipal. „Murind și înviind astfel, neofiții căpătau calități magice” ce vor fi puse la temelia lumii rezidite prin sacrificiu
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
folosite tot mai des, la plural, pentru a desemna termeni sau expresii din argou sau de jargon: "acest personaj (...) a scris un mesaj plin de argouri " (ciuc.openlink). Concretizarea (pe care o putem considera un caz de evoluție metonimică, prin sinecdocă: de la întreg la parte) intră chiar în stilul aparent standard, de exemplu într-o reclamă pe Internet: "Dicționar român-englez, englez-român cu 190.000 cuvinte, 32.144 de expresii și 8.041 argouri " (download.rol.ro). Jargoane, cu deosebire, circulă în
Argouri și jargoane by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12006_a_13331]
-
Gadamer a împlinit vîrsta de 100 de ani. Un asemenea eveniment, pentru cei conștienți de importanța lui Gadamer în tradiția gîndirii occidentale, inevitabil ispitește la obișnuitele formule de retorică aniversară, care întotdeauna funcționează pe principiul unei logici a metonimiei și sinecdocei. Definește cumva opera lui Gadamer întrebările și răspunsurile secolului nostru? A influențat filozofia lui curentele de gîndire ale ultimilor o sută de ani, sau s-a lăsat formată de ele? În euforia sărbătoririlor săgețile cauzale călătoresc de regulă în orice
Generozitatea filozofilor by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17063_a_18388]
-
la fauna mizerabilă a informatorilor, alta la chestiunea evreiască și "corectitudinea politică". Abandonând la un moment dat, stilul neutru, impersonal, G. Ardeleanu face loc beletristului, compunând un instantaneu fotografic virtual în care N. Steinhardt își pune "ochelarii negri de pânză", sinecdocă a consecințelor inumane din timpul torturilor din închisoare, care ar fi putut avea rolul madeleinei proustiene, dar cu efecte dramatice, întunecoase. Pentru a-l neliniști pe lector. Iar, pentru a-l educa și a-l trezi din somn, adaugă acel
O carte unică by Maria Cogălniceanu () [Corola-journal/Journalistic/7083_a_8408]