285 matches
-
că indivizii acționează ca și cum aceste diferențe ar exista. O versiune mai fragmentată și poststructuralistă a identității ar putea fi considerată patologică, bolnavă și în imediată nevoie de intervenție specializată. Dihotomia sine real - sine fals presupune o analiză de suprafață a sinelui și o marginalizare a reformelor de la locul de muncă și a proceselor de schimbare socială. Organizațiile în care angajații își construiesc identitățile prin consens, ca un proces privat, personal și ascuns celorlalți, nu pot negocia răspunsuri semnificative la nevoile angajaților
[Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
un om util mi-a apărut dintotdeauna drept ceva hidos”, întrucât „cruda regularitate implacabilă” a industriei va evolua astfel încât „mecanizarea noastră va fi... americanizată, iar progresul ne va fi atrofiat cu totul întreaga parte spirituală din noi...”. În căutarea autenticității sinelui eliberat de orice restricții, inclusiv sau mai ales de cele religioase, cultura s-a aruncat asupra laturilor demonice nu doar pentru a le explora, ci și pentru a le experimenta. Stilurile de viață s-ar fi multiplicat, deși direcția lor
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
individ poartă propriul stoc de memorie socială și manifestă propriul sistem de interpretare subiectivă prin care conferă un sens evenimentelor trăite sau asistate. Ceea ce este și rămâne problematic este modul de generare a acestui sens în condiții de confruntare a sinelui individual cu incertitudini ale socialului și ale vieții. În căutarea sensului mișcării sociale exterioare, individul se caută și pe sine, se interoghează cu privire la propria identitate, se confruntă cu propriile incertitudini și anxietăți induse de prezența tot mai singulară într-un
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
atât de individualizate și admise ca legitime. În al doilea rând, individualizarea societății și prospectările identitare adaugă o nouă categorie de inegalități, care sunt și mai profunde și mai puțin cunoscute. Este vorba despre inegalitățile dintre modurile de reprezentare a sinelui individual pe scena socială. Pe acestea le voi numi inegalități recente și le voi considera ca derivate ale acelei individualizări și ale acelei identificări individuale ce nu reușesc să se releve eficient în acțiuni și strategii de viață generatoare de
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
de o parte, inegalitățile recente sunt asociate celor clasice. De exemplu, starea de sărăcie, marginalizarea sau excluderea socială corespund, prin lipsa de resurse, inegalităților economice. Totuși, acestea, individualizate cum sunt, au efecte asupra construcției identității personale, mai ales asupra autoevaluării sinelui sau asupra concepției despre sine. Inegalitatea obiectivă este și una subiectivă. Pe de altă parte, inegalitățile recente sunt și autonome în raport cu cele clasice, constituind un domeniu distinct al inegalităților, întrucât au un caracter subiectiv și sunt derivate din modul de
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
distorsiuni pentru a deveni contemporană cu individualizarea și cu construcțiile identitare ale persoanelor, pentru a da seamă de spațiile inegalitare clasice, dar și de cele recente. Spațiile constitutive ale inegalităților recente sunt individualizate. Ele se manifestă la nivelul dinamicii construcției sinelui individual și iau formele diferențiate ale identităților personale. Identități care, pentru un timp, închid individul într-o totalitate dătătoare de sens, asemenea unui „cocon protector care ajută la menținerea securității ontologice” a individului. Dar tot ele, identitățile, sunt departe de
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
Makine; Agota Kristof 9. Voci francofone din Europa de Est contra dictaturii și a gulagului: Rodica Iulian; Oana Orlea; Andre├» Makine; Agota Kristof - prof. univ. dr. Elena Brândușa Steiciuc 10. Imaginarul antilez în romanele lui Patrick Chamoiseau 11. Imaginea celuilalt și a sinelui în creația în versuri și proză a lui Daniel Maximin 12. Realitatea politico-socială a Algeriei în romanele lui Boualem Sansal/Yasmina Khadra 13. O poetică a spațiului în romanele lui Tahar Ben Jelloun V. Universitatea "Politehnica" din Timișoara Teme postdoctorat
EUR-Lex () [Corola-website/Law/244410_a_245739]
-
Pagini de exigentă și nuanțată "critică a criticii" premerg comentariilor propriu-zise ale textelor și ele tind să lămurească problema "clasicismului" lui Ion Pillat. Opinia criticului nu e una comună, el crezând că: "toată perspectiva interpretativă care punea accentul pe 'regăsirea' sinelui în lirica melancoliei și pe 'cataclismul' fericit al 'întoarcerii acasă' trebuie corectată, poetica pillatiană avansând, de fapt, spre centrul ei iradiant doar în ultima fază". Atâta doar că - și observația e importantă - "centrul axiologic al poeziei pillatiene" nu e totuși
O lectură nouă a operei lui Ion Pillat by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/16509_a_17834]
-
orice regulă, În spiritul, și nu În litera ei. Adevărul este că principiul etic comandă afirmarea, nu a unei atitudini oarecare, ci a propriei personalități ori a personalității altuia, Întocmai În ceea ce au ele În comun. Orice piedică pusă dezvoltării sinelui sau altcuiva În spirit (a cărui natură este universală) va merge În mod obligatoriu În opoziție cu această universalitate. Constatarea descoperă punctul de Întâlnire al Eticii, zisă formală, cu Etica materială (cei doi termeni folosiți aici cu sensul lor tehnic
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
ideile, creativitatea sa fiind mult diminuată de acest blocaj. Invers, un individ care are o teamă de succes (această teamă, aparent paradoxală, se instaurează deoarece, în cazul unui succes, crește și lipsa de toleranță a celor din jur și a sinelui la un eventual eșec) este încurajat spre o tendință conformistă, tocmai pentru a nu se situa în afara grupului. - Entuziasmul excesiv sau saturația (am operat asupra acestor două elemente propuse de către S. Isaksen și D. Treffinger nu doar în ceea ce privește lipsa unui
[Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
asemenea perspectivă, "...Sinele se dovedește a fi o reprezentare arhetipală care diferă de celelalte reprezentări de același tip prin faptul că ocupă un loc central în virtutea importanței conținutului și a numinozității sale."75 Numinozitatea este una din cauzele care dau Sinelui un aspect irațional și care nu ar fi resimțit fără medierea Individuației: Țelul individuației este atins odată ce Sinele este Simțit ca fiind ceva irațional, o existență nedefinibilă căreia eul nu i se opune și nu îi este subordonat, ci de
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
ne poate fi retras” (I, 12). Secvența aceasta are o importanță covârșitoare în înțelegerea stranietății resimțite de Cioran în fața propriei prezențe și a crizei propriei identități. Recunoaștem în ea experiența de a te descoperi străin ție însuți, moderna experiență a sinelui rătăcind, care și-a pierdut nu umbra, ci trupul. Oricum, viața e vis, spunea Calderon cu câteva secole înainte. În orient, o religie întreagă se întemeiase pe fundamentul existenței ca iluzie. O alta, de care era, prin origine, mult mai
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
cu nimicul, lui Cioran nu-i rămâne decât să se construiască imaginar, la granița dintre dorință și frustrare, printr-o întemeiere pe dos. Să fie această întemeiere imaginară dovada unei trăiri mimate, a unei existențe simulate? Să fie exercițiul ipostazelor sinelui un eveniment textual și livresc și nimic altceva? Notează Cioran: „Durerile imaginare sunt cele mai reale dintre toate, căci sunt durerile de care ai nevoie și pe care le-ai inventat, pentru că nu te poți lipsi de ele” (I, 156
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
aici nu doar trecerea de la o vârstă a misiunii la una a renunțării, ci și situarea sa în afară Ă, merge până acolo încât transformă neputința în șansă, sterilitatea în sens. Nu-i vorbă: e sensul unei explorări dureroase a sinelui sau sensul unei întemeieri a lui. Dar, altfel, e limpede: visul energiilor elementare îl obsedează pe Cioran până într-atât, încât se neagă pe sine pentru a supraviețui. Și neputința e chiar neputință. Păcatele eului și extazul anonimatului sau viceversatc
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
putea trăi într-o atare părăsire, în acest deșert cultivat, în acest infinit denaturat de agricultură. Nu, n-aș putea suporta această confruntare zilnică cu atâta spațiu” (idem). Dar aici, Cioran înțelege că problema nu este a locului, ci a sinelui: „Urâtul copleșitor nu se afla însă în vasta întindere pe care o aveam sub ochi, ci în mine; îl adusesem de la Paris. Să te plimbi în mijlocul unei singurătăți atât de pure și desăvârșite, cu otrava Ă sau cu microbul Ă
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
își invită cititorul să-și petreacă timpul cu altceva decât cu lectura paginilor sale! își afișează așadar dorința post mortem de a fi apreciat mai obiectiv decât crede el că e iubit în momentul când scrie. Justificare și legitimare a sinelui după sine: întreprinderea ține de preocuparea autentică de a revela o ființă pe care încearcă s-o descrie. Trebuie oare să vedem în această destinare mărturisită către cei apropiați rațiunea unei ciudate serii de tăceri? Pentru o persoană care-și
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
poliția. Piele întinsă. Vânătoare. Sunet de vânătoare. Femei goale pângărite de cavaleri beți. Clopotnița. Ascensorul. Totul roșu. Urcă. Și eu am urcat niște cai. Artilerist 222. Cealaltă tendință plasează monologul interior pe un anumit mod de interlocuțiune, enunțătorul adresându-se sinelui și altora: Nu mai bate în pământ! Imbecilule, nu mai bate! Mâini imbecile, stați liniștite! Doamne, de-aș reuși să le bag în buzunare, să le țin acolo nemișcate! Și bat, tot bat în noroiul ăsta murdar 223. În foarte
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
printr-o eliberare de constrângeri sintactice: enunțuri fără verb, suprimarea determinanților din enunțurile auto-injonctive (a trezi interesul, a inventa o poveste). Prezența ghilimelelor pare să indice că nu se face trimitere la exprimarea unui gând, ci la o vorbă adresată sinelui: ceea ce confirmă conținutul monologului care stabilește un fel de plan de bătaie. Ultima frază (Et coetera, vechea placă) ridică unele întrebări. Este imposibil ca Solal să i-o fi spus interlocutoarei sale, deoarece face eforturi ca să pară patetic. Prin urmare
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
mai ales pe termen mediu și lung. Înțelepciunea este definităde Sternberg (în cadrul modeluluiă ca fiind folosirea inteligenței eficiente, a creativității și cunoașterii mediate de anumite valori cu scopul de a: urmări atingerea unui bine comun; ba echilibra interesele intrapersonale (ale sineluia, interpersonale(ale altoraă și extrapersonale (organizaționale, instituționale și/sau spiritualeă pe termen scurt și lung pentru a se adapta la, a modela și selecta medii.(p. 35Ă. În linii generale, înțelepciunea este decizia individului de a folosi inteligență, creativitatea și
[Corola-publishinghouse/Science/2246_a_3571]
-
cu o renaștere. De altfel s-a vestit de mai multe ori că Ulise va ajunge pe lună nouă177, "la sfârșitul acestei luni, sau la începutul celeilalte". Călătoria de reîntoarcere, ca o conșitentizare a individualității, a limitelor, a morții, a sinelui ca sine, ia forma unei inițieri într-o serie întreagă de încercări, punctată de o serie întreagă de transgresiuni care favorizează ritualul morții inițiatice 178. Dacă să fii inițiat înseamnă să înveți să mori, aceasta înseamnă revelarea condiției umane. Moartea
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
caute ca pe ceva prețios casa lui dincolo de această rezervă: Da, nimic nu s-a schimbat. Totul continuă să prospere, să crească./ Dar cei care trăiesc, cei care iubesc aici s-au născut pentru a fi credincioși". Această fidelitate a sinelui față de sine, încarnată la Homer în figura soției, dar și în cea a câinelui Argos, a doicii, a lui Eumeu, este fidelitatea ființelor față de ele însele în egalitatea lucrurilor cu sine, în constanța care, în amintire, constituie identitatea, fidelitatea care
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
de mine ca la gazdă a oaspetelui, conceput ca răsturnare radicală a unei dialectici stăpân-sclav, ca timp al unei eliberări, prin relația de distanțare care permite accesul, în acest joc al libertății, în proximitatea imediată și cea mai sensibilă a sinelui față de sine. Relația duală, prin urmare unică, este miza fundamentală. Rousseau visează la "o sferă îngustă dar aleasă după pofta inimii mele (...) un singur castel era destul pentru ambiția mea"311 și acest castel primitor este un vis primitivist în
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
orale, diferențele lingvistice în funcție de clasă socială dar și nevoia minții de a traduce cu propriile cuvinte vorbirea celuilalt ("vorbirea unei alte persoane cu totul asemănătoare cu noi, dar cu sensibilitate și temperament diferite"). În cele din urmă, această traducere a sinelui în sine este pusă în evidență prin scrisul jurnalului intim, loc de mare ospitalitate care găzduiește foarte generos și fără mari constrângeri confruntarea față în față a eului și a existențelor sale651. Auto-ospitalitatea, adică ospitalitatea sinelui față de sine, nu este
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
format din inconștientul personal și colectiv, ultimul integrând arhetipurile. Sinele (ca selbstă e înțeles în primă instanță ca integrare a întregului psihism. În plus, din arhetipuri ar face parte, pe lângă anima, animus, persona și umbra sa, și un concept al „sinelui perfect”. Acesta e simbolizabil prin figura mandalei, ce reunește ordinea, unitatea, totalitatea. Realizarea de sine a persoanei, pe calea individuației, are în vedere acest ideal a unui sine ce tinde spre echilibru și împlinire, dintr-o direcție interioară și valoric
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
indicată prin eșecul în a dezvolta relații de intimanță, de a funcționa adaptativ ca o figură de atașament și de a stabili relații afiliative; - eșecul de a funcționa adaptativ în grupe sociale, de a dezvolta comportamente prosociale sau cooperative. Patologia sinelui observată în tulburările de personalitate constă din aspecte disfuncționale ale funcționării sinelui, cogniții maladaptative, deficit de integrare a diferitelor componente ale sinelui într-o structură coerentă. Se vorbește, de obicei, despre șase elemente ale patologiei sinelui: limite difuze, lipsa unei
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]