11,710 matches
-
Constanța Buzea Aplecarea către a scrie aduce folos oricărui om sensibil pe care ceva, vreo întâmplare, l-a trântit sufletește la pământ. El apelează la poezie cu puterea amărăciunii, în singurătate, și gestul lui echivalează uneori cu nădejdea că se va ridica în sine și se va mângâia. Este, poate, o replică la răul ce ne însoțește fără istov, starea de poezie fiindu-ne dată tuturor, dar nu tuturor ni se
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/14210_a_15535]
-
omului!). Nu mai puțin apare combătută izolarea individualistă, prin lauda virtuților colectivismului, introduse ca un ou de cuc chiar în cuibul unor teze mistice: "Această ordine, potrivnică marilor existențe dezordonate ale poeților însingurați (Rimbaud între aceștia) este o fugă de singurătate și o căutare a universalului. Și aici Claudel urmează pilda spiritului medieval: In esse uno non est ordo - în a fi singur nu există ordine - spunea Meister Eckhart. Există o forță obscură, o occulta virtus în natură, care urăște, consumă
Pornind de la literatura franceză(III) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14223_a_15548]
-
văi, batiste-nsângerate/ Ploaia încearcă să le spele/ Ascunde-te după perdele/ și-ascultă vântul cum le bate", lucid, în monotonia clipei: "Orașul, ploaia și plictiseala,/ scârba de toate și de a fi,/ pofta nebună de-a isprăvi/ monotonia, pălăvrăgeala,/ singurătatea printre cei vii, / închipuirea morții, sfârșeala,/ Orașul, ploaia și plictiseala,/ scârba de toate și de a fi." Încă mai pregnant: "și de când fac pe saltimbancu-n pieți/ și îmi tot schimb peruca și vestmântul,/ Primește-mi, Doamne, truda și frământul/ în
Pe urmele lui Charles d'Orléans by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/14246_a_15571]
-
handicapați de toate felurile, ori bătrâni-bătrâni. Fericire civilizată... Fericire barbară... Un prânz pe care nu-l voi uita niciodată. De insistat asupra celor trei mii de secte de pe coasta de vest a Americii... otrăvite de... respirația asiatică a Oceanului Pacific... Magnitudinea singurătății. De văzut... Ședere la New-York până la șase ianuarie 1979 de Bobotează când pe o iarnă cu nămeți mari vom decola spre Anglia peste Atlantic. Aterizând la Londra, senzație puternică și derutantă că am ajuns la... Timișoara. Diferența uriașă, ca dimensiuni
Note americane (IV) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14253_a_15578]
-
Părinții mei erau foarte tineri, amândoi profesori, aveau mult de lucru; tata venea des la București pentru că avea "Cafeneaua literară" și articolele pe care le scria. Nu aveau ei timp pentru mine cât aș fi vrut și atunci am cunoscut singurătatea și o oarecare formă de melancolie. Dar nu cred că și-au dat seama de lucrul ăsta. În adolescență și mai târziu s-a purtat cu o mare delicatețe; nu intra în măruntaiele mele sufletești. - Dar, la un moment dat
Barbu Cioculescu by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/14201_a_15526]
-
supranaturală că, în sfîrșit, găsise prilejul potrivit să-mi spună ceea ce era neîndoios motivul real al călătoriei sale, și începu în felul și pe tonul și cu cuvintele alese la milimetru pe care trebuie să le fi ticluit îndelung în singurătatea nopților ei fără somn, cu mult înainte de a o porni la drum. - Tatăl tău e foarte mîhnit, spuse. Iată deci infernul atît de temut. Începea ca întotdeauna, cînd te așteptai mai puțin și cu o voce liniștitoare ce n-avea
Gabriel García Márquez by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/14237_a_15562]
-
cazul lui Brâncuși, muzeul, făcînd să se înțeleagă mai bine omul, cu obiceiurile lui de viață trecătoare. Din păcate, a venit la Fălticeni singur, pentru că soția lui, coana Jenița, a plecat între timp la cele veșnice, adîncindu-i și mai mult singurătățile, ce-s ale amurgului vîrstei sale venerabile. A lăsat Bucureștii, unde a trăit plenitudinea creației și s-a așezat pentru totdeauna la Fălticeni, ca să-și tămăduiască singurătățile aproape copleșitoare și să se îngrijească de veșnicia sa. Adică nu numai în
Întîlniri cu Ion Irimescu by Grigore Ilisei () [Corola-journal/Journalistic/14234_a_15559]
-
coana Jenița, a plecat între timp la cele veșnice, adîncindu-i și mai mult singurătățile, ce-s ale amurgului vîrstei sale venerabile. A lăsat Bucureștii, unde a trăit plenitudinea creației și s-a așezat pentru totdeauna la Fălticeni, ca să-și tămăduiască singurătățile aproape copleșitoare și să se îngrijească de veșnicia sa. Adică nu numai în cimitirul de la Oprișani, unde-și dorm somnul de veci părinții și soția sa și unde-l așteaptă mormîntul de el cioplit în marmură, ci și de muzeul
Întîlniri cu Ion Irimescu by Grigore Ilisei () [Corola-journal/Journalistic/14234_a_15559]
-
Arhive, sunt tot atâtea titluri de rubrici a căror directitate de cuprindere este mai mult decât explicită. Scriind în "Anotimpuri" despre "Caete de Dor", Titus Bărbulescu observă relația de fond a literaturii exilului: "O poezie adevărată a exilului naște din singurătate, se nutrește din dor și se adresează unei eternități românești." Trăsătură care se imprimă în meditațiile literare, publicate de Constantin Amăriuței în "Caete de Dor", scrutare a stării de suferință și a dorului de țară, lirism, patetismul concentrat al scrutării
"Caete de Dor" by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14282_a_15607]
-
Ordinea! Lasă-mă să fac și eu umbră! Te rog, golește-mă, căci dacă sunt gol, pot primi și dacă pot primi înseamnă că primesc de undeva din afara mea, iar dacă vine din afara mea, atunci nu sunt singur! Nu suport singurătatea. Dincolo de orice, rămâne singurătatea. Nu vreau să fiu o simplă stea ce moare. Te rog, fă să-mi fie foame, pentru că atunci nu sunt un centru mort, pot percepe copacii ca entități distincte și pot deveni curios cu privire la numele râurilor
LEONARD COHEN by Liviu Bleoca () [Corola-journal/Journalistic/14261_a_15586]
-
fac și eu umbră! Te rog, golește-mă, căci dacă sunt gol, pot primi și dacă pot primi înseamnă că primesc de undeva din afara mea, iar dacă vine din afara mea, atunci nu sunt singur! Nu suport singurătatea. Dincolo de orice, rămâne singurătatea. Nu vreau să fiu o simplă stea ce moare. Te rog, fă să-mi fie foame, pentru că atunci nu sunt un centru mort, pot percepe copacii ca entități distincte și pot deveni curios cu privire la numele râurilor, înălțimea munților, diferitele forme
LEONARD COHEN by Liviu Bleoca () [Corola-journal/Journalistic/14261_a_15586]
-
prime jumătăți de oră de eșec. Am dinții și părul murdare. La autopsie, aș puți. Nimeni n-ar vrea să mă mănânce, sunt sigur. Cum e afară? Există un afară? Sunt încuiat, mort, muzeu impenetrabil al poftei mele. Aceasta este singurătatea brutală a constipației, iată cum ajunge lumea la pierzanie. Ești gata să mizezi totul pe un râu, pe o baie în pielea goală în fața Catherinei Tekakwitha și pe lipsa oricărei promisiuni. Traducere de Liviu Bleoca
LEONARD COHEN by Liviu Bleoca () [Corola-journal/Journalistic/14261_a_15586]
-
vorbi, din capul locului de două categorii de însemnări. Prima - și cea mai interesantă - o constituie notațiile din solitudinea müncheneză. Scrise de cele mai multe ori într-o stare vizibil depresivă, însemnările din această categorie se rotesc obsedant în jurul unor teme dramatice: singurătatea, bătrînețea, moartea, rolul hazardului în viață, ratarea, dispariția prietenilor, decadența culturii, eșecul existențial. Autoarea are sentimentul apartenenței la o lume dispărută (pe care o reface periodic, la capătul unor experiențe proustiene prilejuite de revederea unor filme de demult sau de
Casa cu pereții de sticlă by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14303_a_15628]
-
atunci... Sigur, sigur, eram perfect în afara evenimentelor, dar ele se petreceau în lumea pe care o știam, lumea primei jumătăți a secolului. Acum lumea e alta, oamenii sînt alții - pînă și biologic, găsesc" (p. 240). Există în acest "roman" al singurătății pagini superbe de cea mai pură literatură. De mare sensibilitate artistică și forță literară este sublimul episod al complicității întru singurătate a autoarei cu un păianjen descoperit pe balconul apartamentului bavarez: "... de mai multe zile mi-am descoperit locatarul de pe
Casa cu pereții de sticlă by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14303_a_15628]
-
secolului. Acum lumea e alta, oamenii sînt alții - pînă și biologic, găsesc" (p. 240). Există în acest "roman" al singurătății pagini superbe de cea mai pură literatură. De mare sensibilitate artistică și forță literară este sublimul episod al complicității întru singurătate a autoarei cu un păianjen descoperit pe balconul apartamentului bavarez: "... de mai multe zile mi-am descoperit locatarul de pe balcon. E «un păianjen ca un neg& lucru a scriitoarei. A doua categorie de însemnări o constituie relatarea vacanțelor petrecute în
Casa cu pereții de sticlă by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14303_a_15628]
-
la retorica lui 'nveninat frivolă, își construiește alaiurile întoarcerilor acasă, pe măsura perspectivei sale valorice, voit apăsate de batjocură, umilire și ricanare: flașnete, urși, călușari, paparude. Pe targă, pe saca, pe dric. O văduvă, și după șaptezeci și doi de ani de singurătate, continuă să pună pe masă tacâmuri alese, întotdeauna douăsprezece, credincioasă "până la habotnicie" prejudecăților nobiliare în care s-a încăpățânat să se păstreze. Sau la care nu se gândise că ar putea renunța. Personajele se reinventează pe sine și se legitimează
Ideea totalității by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15047_a_16372]
-
Totul într-o rafinată vitalitate de poezie, prin capacitatea cuvintelor de a crea universuri, de a transpune fascinația purității pierdute, de unde nevoia de evadare, de refulare, de însingurare. Una din trăsăturile caracteristice ale personajelor fiind aceea de a-și căuta singurătatea. Mateiu Caragiale posedă arta de a traduce realul dincolo de clișee. În extraordinara ediție concepută de Barbu Cioculescu "reproducând" ediția Opere (1936) a lui Perpessicius, care - la rândul său - a beneficiat de exemplarul din 1929 revăzut de autor, se împletesc mulțimea
Ideea totalității by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15047_a_16372]
-
din cele mai vechi desfătări ale umanității (...) pentru că procură cea mai înaltă voluptate a sentimentului puterii". Solitarul ultragiat care e poetul în discuție apare crud în gesticulația d-sale ce acreditează absurdul asezonîndu-l cu sarcasme. E o violență derivată a singurătății ce-și divulgă slăbiciunea în chip paradoxal, ducînd la acea "bufonerie sîngeroasă" indicată de Baudelaire: "o disperare ca toate celelalte/ la urma urmelor/ ombilicul e doar prima cicatrice/ un fel de zero/ de unde începe numărătoarea inversă" (raynela sau 27 de
O lacrimă a lucidității by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15023_a_16348]
-
că nu vom putea să mai fim niciodată siguri și aceasta ne induce angoase. Lor le va fi ușor: somnul unei nopți, un moment de neatenție a unuia sau altuia și bărbatul sau femeia vor putea alege între societate și singurătate. Puțină dragoste, care cere să se reverse asupra celuilalt, și vor putea fi trei. Nu vom mai fi de față, îmi vei spune, spre a ne neliniști sau a ne bucura pentru ei. Este, din nenorocire, adevărat, dar oricum nu
Alexandru Ciorănescu: Program by Simona Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/15074_a_16399]
-
răi", pe cei înzestrați ca și pe cei incapabili. Efectul său vine din afară, nu din conținutul sufletesc al individului ce-o îndură. Este, după cum scria Amiel, "o umilință și înjosire de care mi-e mai multă teamă decît de singurătate ce nu e decît plictiseală și tristețe". Cît privește modestia, fie că e autentică, fie că e mimată ("cea mai decentă dintre minciuni", o aprecia cu scepticism Chamfort), ea nu alcătuiește o calitate intrinsecă a scriitorului. A declara că apreciezi
O specie "demodată"? by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15069_a_16394]
-
întîlnirea aceea. - Ești o copilă - spuse. - Să nu credeți - răspunse ea. Împlinesc nouăsprezece ani în aprilie. Senatorul se simți interesat. - În ce zi? - Pe unsprezece - spuse ea. Senatorul se simți mai bine. "Suntem Berbeci", zise. Și adăugă zîmbind: - E semnul singurătății. Laura Farina nu-l luă în seamă, fiindcă nu știa ce să facă cu ghetele. Senatorul, la rîndul lui, nu știa ce să facă cu Laura Farina, căci nu era obișnuit cu iubirile neprevăzute, și pe deasupra era conștient că aceasta
Moarte constantă dincolo de dragoste by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/15054_a_16379]
-
multă artă "nimic din ceea ce ți-ai închipuit acolo/ nu poate fi împlinit aici, în Queens,/ între tablouri, între albume de artă,/ între Monday și Friday, job, metrou,/ Saturday: vizite, cumpărături" (ibidem). Și, în fine, ca o încununare meditativă a singurătății macerante, această inversare ca de clepsidră a conținuturilor celor doi termeni geografici, cu o reconsiderare a termenului originar, în care, precum într-o divină virtualitate, se află toate cele ce urmează a prinde viață: Dacă singurătatea este mult mai grea
Orfism american by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15086_a_16411]
-
o încununare meditativă a singurătății macerante, această inversare ca de clepsidră a conținuturilor celor doi termeni geografici, cu o reconsiderare a termenului originar, în care, precum într-o divină virtualitate, se află toate cele ce urmează a prinde viață: Dacă singurătatea este mult mai grea într-o metropolă,/ atunci în satele Maramurșeului în fiecare om/ locuiesc mii de metropole, ca în mîinile lui Dumnezeu/ focul și apele, cerul și pămîntul, viața și moartea" (ibidem). Stihuri demne de un Lucian Blaga. Gellu
Orfism american by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15086_a_16411]
-
Ca toți modernii, el simte răul dar se silește să ofere o speranță. Revoltă, responsabilitate, curaj, stoicism sînt daruri făcute omului. Ele îi permit să oculteze răul fundamental. Camus e un camarad al cititorului său. Ca să-l încurajeze, sacrifică ascuțișul singurătății lui.(...) Așa e, adevărul artei e cumplit. Dar marii artiști îl spun și nu lasă speranță, sau, dacă lasă, e partea șubredă a artei lor. În ceea ce mă privește, cred că a da speranță le revine preoților și asistenților sociali
Pornind de la un jurnal (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15111_a_16436]
-
flori, copii aproape goi și murdari, bețivi, fîntîni, culori, voci, cai, căpițe de fîn, multă liniște pe ulițe la ceas de duminică, fete frumoase, deal, vale, deal, vale, blîndețea verde-galbenă a pășunilor, cîrciumi kitchoase la margine de șosea, curiozități, prejudecăți, singurătăți. La fel de repede te zăresc și toate acestea pe tine. Ce rămîne dincolo de grăbitele ocheade? Nimic. Duminica la prînz, după ce ai traversat zeci de sate pustii parcă, deodată apar oamenii. Mulți. Ieșind de la biserică. Eleganți, atît cît cred ei. Merg în
Actualitatea by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15157_a_16482]