1,086 matches
-
a apărut. 5) Puterea expertului specifică atribuirea, în acest caz, de cunoștințe superioare emițătorului, care au impact asupra structurii cognitive a receptorului (străinul care acceptă recomandările unui localnic, informațiile din ziar etc.). O astfel de putere este determinată de contextul situațional și instituțional, pentru că, prin definiție, receptorul nu este, în mod normal, în postura de a evalua corectitudinea informației primite. Cadrul didactic beneficiază în mod tradițional de o astfel de putere; totuși, se cuvine să remarcăm că, în societatea actuală, aceasta
[Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
de recepționare a informației, conceptualizarea mesajului în funcție de situație și de scop, alegerea mijloacelor de comunicare, statutul social al comunicatorilor, limbajul și normele grupului sunt dimensiuni complementare ale unor astfel de bariere. Ele se pot datora unor factori fizici permanenți sau situaționali (în prima categorie se află anumite deficiențe înnăscute ale comunicatorilor, în cea de-a doua, spre exemplu, o acustică defectuoasă a sălii unde are loc activitatea didactică sau deficiențe temporare - un profesor poate să fie, de pildă, răgușit), dar și
[Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
o desfășurăm va conduce la diminuarea unei asemenea bariere în comunicarea profesor-cursant. La cea de-a cincea barieră, și anume acceptanța, am făcut deja referire. George Gallup (apud Wilcox, Ault, Agee, 1989, pp. 201-202) a completat o listă de determinante situaționale care acționează ca bariere în dezvoltarea unui conținut informațional nou: - complexitatea ideii este prima dintre acestea; cu cât mai complexă va fi ideea, cu atât mai puțin vor dori persoanele să o înțeleagă și să acționeze pe baza acesteia; de
[Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
spus că, în demersul didactic de îmbunătățire a aptitudinilor de comunicare, se cuvine să pornim de la o analiză atentă a tuturor elementelor pe care le-am amintit mai sus; de altfel, putem lesne observa că, în parte, această acțiune este situațională, în sensul că extinsa posibilitate combinatorică a variabilelor despre care am vorbit deja îngreunează găsirea unui model explicativ în acest sens. Totuși, considerăm că se desprind câteva linii de forță pe care le putem puncta astfel: - în primul rând, eficiența
[Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
fie stimulat, susținut și, în cele din urmă, rezolvat printr-un progres cognitiv. Acest lucru cu atât mai mult cu cât, preluându-i pe Snyder și Jakes, putem spune că există o tendință spre congruență între dispozițiile personale și strategiile situaționale, astfel încât persoanele cu anumite dispoziții au tendința să caute situații sociale care se potrivesc cu dispozițiile lor. O astfel de abordare care ar conduce desigur la uniformizarea grupurilor și la micșorarea posibilității de apariție a conflictului poate fi contracarată de
[Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
în dimensiunea sa structurală, ci în special în cea funcțională, operațională; așadar, ceea ce dorim să subliniem este modul în care interacționează între ele cele cinci segmente de analiză a grupului (identificate de către Mitchell cu factorii personali, structura de grup, factorii situaționali, procesele de grup și ieșirile). Astfel, faptul că atât factorii personali, cât și cei situaționali sunt influențați de ieșiri/rezultate reprezintă o perspectivă dinamică asupra fenomenului studiat. Dacă este să luăm numai un exemplu, să ne gândim la modul prin
[Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
subliniem este modul în care interacționează între ele cele cinci segmente de analiză a grupului (identificate de către Mitchell cu factorii personali, structura de grup, factorii situaționali, procesele de grup și ieșirile). Astfel, faptul că atât factorii personali, cât și cei situaționali sunt influențați de ieșiri/rezultate reprezintă o perspectivă dinamică asupra fenomenului studiat. Dacă este să luăm numai un exemplu, să ne gândim la modul prin care motivațiile individuale se pot transforma sub raportul ieșirilor - e vorba despre o parte dintre
[Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
interacțiune educațională. În direcția dezvoltării unei asemenea perspective de analiză, Roberts și Hunt (citându-l pe Reitan Shaw) propun patru clase generale de variabile care influențează conformarea la normele grupului: - caracteristicile personale ale membrilor grupului; - stimulii care evocă conformismul; - factorii situaționali; - relaționările intragrup. Printre caracteristicile personale ale membrilor grupului care influențează preponderența acțiunilor într-un mod conformist sunt: inteligența, vârsta, culpabilizarea și autoritarismul. La acestea patru vom adăuga o a cincea, care ține mai degrabă de un răspuns internalizat al factorilor
[Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
tipul: „De ce credeți că stimulul are culoarea respectivă?”, „Dacă ar fi să credeți că stimulul are altă culoare - sugerată de alt coleg -, cum ați argumenta acest fapt restului de elevi/studenți din colectiv?”). Cel de-al treilea aspect privește factorii situaționali care includ toate laturile situației, exceptând stimulii, spre exemplu, mărimea grupului, (ne)unanimitatea majorității, structura grupului. Cel de-al patrulea și ultimul factor focalizează atenția pe relaționările intragrup; incluzând cât de capabil de succes (în activitățile sale) a fost grupul
[Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
stabilire a normelor, „acest proces dinamic continuă până ce normele cele mai potrivite cu situația sunt găsite” (în Influența socială - texte alese, 1996, p. 78). Câteodată, negocierea normelor în interiorul unui grup se face prin apelul la normele existente anterior unei schimbări situaționale. A. Cardon (2002) ilustrează aceasta prin cazul clasic al rezistenței la orice directivă dată de un șef nou prin compararea ei deschisă cu ordinele date în aceeași arie metodologică de către un manager anterior (formulări de tipul: „Fostul șef nu ne
[Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
de către explicitarea teoriilor comunicării, în particular - în capitolul de față - a teoriilor privind activitatea de conducere. În literatura de specialitate există o mulțime de astfel de teorii: abordarea conducerii prin identificarea unor trăsături ale liderului, abordarea stilului de leadership, abordarea situațională, teoria contingenței, teoria rutei spre obiectiv, leadership-ul transformațional, leadership-ul de echipă/participativ etc. În analiza pe care dorim să o întreprindem ne vom opri asupra câtorva dintre acestea din dorința de a fundamenta și a oferi o mai mare amploare
[Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
este eficient atunci când ne dorim rezultate pe termen lung și o mai mare automotivare a membrilor grupului pentru realizarea unor activități, iar liderul „laissez-faire” poate fi util în grupurile de „auto-ajutor” și de terapie (cum ar fi „alcoolicii anonimi”). ¬ Abordarea situațională. Premisa de la care pleacă această teorie (Blanchard et al., 1985) este aceea că situații diferite necesită diferite modalități de leadership. Astfel, dezvoltarea și manifestarea leadership-ului pot fi afectate de o serie de factori cum ar fi natura problemei, climatul social
[Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
suportiv sprijină membrii grupului în integrarea optimă cu situația, cu colegii de echipă, cu propria persoană; este evident că avem de-a face cu o comunicare bisau multidirecțională, bazată pe ascultare, schimb de informații, rezolvare de probleme. Figura 30. Modelul situațional al leadership-ului (adaptare după K. Blanchard, P. Zigrami, D. Zigrami) 1) Stilul directiv de leadership focalizează comunicarea pe atingerea obiectivelor, oferind instrucțiuni pentru aceasta și urmărind cu atenție activitatea subordonaților. Maniera de lucru implică, așa cum se poate vedea în figura
[Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
personală. 4) Stilul de delegare, bazat pe un cuplu de forțe de tipul suportivitate redusă - directivitate redusă, oferă subordonaților responsabilitatea atât pentru realizarea unei sarcini, cât și pentru dezvoltarea unui climat pozitiv. Comunicarea este limitată cantitativ, dar și calitativ. Abordarea situațională încearcă astfel să intersecteze competența și angajamentul, văzute drept doi factori importanți în dezvoltarea personală a subordonaților. Astfel, pentru ca liderul să fie eficient, este important ca el să desfășoare o activitate de diagnoză pentru a vedea unde se află subordonații
[Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
să-și adapteze stilul de conducere în raport cu aceasta. ¬ Teoria schimbului lider-membru. Dacă alte teorii se centrează ori pe lider ca atare (teoriile trăsăturilor, teoria stilului), ori pe context ca element determinant al unui tip de leadership sau al altuia (abordarea situațională, teoria contingenței, teoria rutei spre obiectiv), teoria schimbului lider-membru (LMX - Leader-Member Exchange) încearcă să reconsidere unghiul de abordare din perspectiva interacțiunilor dintre lideri și ceilalți; elementul central devine procesul de leadership și comunicarea (aceasta din urmă văzută ca principalul vehicul
[Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
ne putem convinge că modul în care o persoană interpretează un rol nu reprezintă un demers totalmente stabil; astfel, se consideră că avem de-a face, de fiecare dată, cu o combinație dinamică între două categorii de factori: (1) factorii situaționali (cum ar fi cerințele sarcinii, stilul de conducere a grupului, poziția în rețeaua de comunicare etc.) și (2) factorii personali (cum ar fi valorile, atitudinile, motivația, abilitatea și personalitatea). Este evident că, în această situație, rolurile reprezintă o creație personală
[Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
valorile, atitudinile, motivația, abilitatea și personalitatea). Este evident că, în această situație, rolurile reprezintă o creație personală și unică și de aceea modul în care înregistrăm și reacționăm la un comportament de rol trebuie să urmărească atât aria de influență situațională, cât și aria de exprimare personală. Rolurile definesc, în sens larg, orice situație de comunicare interumană. Așa cum sesizează Alex Mucchielli (2002), fiecare actor al comunicării interpretează un rol destinat să asigure dominația sa asupra situației, mai precis o recunoaștere a
[Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
Stilurile de conducere s-au fundamentat în: autocratic, democratic și „laissez-faire”, fiecare dintre acestea fiind adecvat în funcție de contextul comunicațional. În practică, există diferite teorii asupra conducerii (leadership-ului). Câteva dintre teoriile care pun în centrul demersului lor explicativ comunicarea sunt: abordarea situațională (situații diferite necesită diferite modalități de leadership), teoria schimbului lider-membru (LMX) (încearcă să reconsidere unghiul de abordare din perspectiva interacțiunilor dintre lideri și ceilalți), leadership-ul transformațional (pleacă de la o idee ce aparține în mare măsură influenței actului de comunicare în
[Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
sarcinii - și de a ține grupul în stare de funcționare - funcția de susținere). 2. Rolul reprezintă un model organizat de conduite cu privire la o anumită poziție a individului într-un ansamblu interacțional; rolul este dependent de două categorii de factori: factorii situaționali (cerințele sarcinii, stilul de conducere a grupului, poziția în rețeaua de comunicare etc.) și factorii personali (valorile, atitudinile, motivația, abilitatea și personalitatea). Întâlnim foarte multe tipologii ale rolurilor într-un grup mic, una dintre cele mai cunoscute fiind cea propusă
[Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
manieră, ne putem convinge că modul în care o persoană interpretează un rol nu reprezintă un demers totalmente stabil; astfel, se consideră că avem de-a face, de fiecare dată, cu o combinație dinamică între două categorii de factori: - factori situaționali (cum ar fi cerințele sarcinii, stilul de conducere a grupului, poziția în rețeaua de comunicare etc.); și - factori personali (cum ar fi valorile, atitudinile, motivația, abilitatea și personalitatea); este evident că, în această situație, rolurile reprezintă o creație personală și
[Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
valorile, atitudinile, motivația, abilitatea și personalitatea); este evident că, în această situație, rolurile reprezintă o creație personală și unică, și de aceea modul în care înregistrăm și reacționăm la un comportament de rol trebuie să urmărească atât aria de influență situațională, cât și aria de exprimare personală. Rolurile definesc, în sens larg, orice situație de comunicare interumană. Așa cum sesizează Alex Mucchielli (2002), fiecare actor al comunicării interpretează un rol destinat să-i asigure dominația asupra situației - mai precis, o recunoaștere a
[Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
prin: capacitate de achiziție a unui volum mic de cunoștințe, dar insuficiente pentru o școlarizare corespunzătoare și pentru asigurarea unei activități independente; posibilitatea însușirii unor operații, dar fără a se ajunge la un anumit grad de automatizare; gândirea este concretă, situațională, rezolvările sunt de tip mecanic, nu pot fi înțelese relațiile spațiale dintre obiecte; limbajul se însușește, dar vocabularul e restrâns la cuvinte uzuale, vorbirea e imperfectă, cu tulburări de articulare; în cazul în care este deprins scris-cititul, această deprindere este
Creativitatea artistică la copilul cu dizabilități by Cleopatra Ravaru () [Corola-publishinghouse/Science/688_a_1327]
-
rubr.: Consultații școlare]. în: Publicitate, dec 1986, p. [2], în Ateneu, 23, nr. 12, 1986. [3] ALEXANDRU, DOMNIȚA, Receptarea globală a textelor specializate, DMod, [1], 1986, 34-38 [cu bibl.]. [4] ALEXANDRU, DOMNIȚA; BREILEAN, AUREL; VLAD, FELICIA, Pentru un dicționar iconic situațional, LLD, 3-8 [cu l fig.]. [5] ALEXANDRU, DOMNIȚA; BREILEAN, AUREL; VLAD, FELICIA; SÂRBU, RICHARD, Dicționar tematic al limbii române. Pentru studenți străini. Timișoara, TUT, 1986, 157 p. multigr. (UT. FF). [6] ALEXANDRU, DOMNIȚA; VLAD, FELICIA, Dicționar general de proiectare tehnico-științifică
Bibliografie signaletică de didactică a limbii şi literaturii române : (1757-2010)/Vol. 1 : Sistematizare după criteriul apariţiilor lucrărilor : ordonare cronologică şi alfabetică by Mihaela Secrieru () [Corola-publishinghouse/Science/440_a_1359]
-
considere lumea sa. Detectăm această obișnuință cu o anumită realitate, pe care o consideră a sa, mai ales în limbajul actorului social, în cuvintele și expresiile pe care le folosește. Vorbirea este dependentă de contextul social, fie el implicit (social-istoric, situațional), fie explicit, încurajând anumite expresii, sintagme, cuvinte, corelate cu gesturi și mimici adecvate, impunând un anumit stil de comunicare. Tatiana Slama-Cazacu (2000) invoca „forța”, „puterea” limbajului derivând dintr-o ideologie dominantă care-și propune să schimbe sau să instituie în numele
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
de viață, la o realitate care-l obligă să procedeze așa cum dictează ea. Identitatea nu poate fi atunci decât socială (Chauchat, 1999), ea se construiește numai prin raportare la lume, prin legături sociale cu ceilalți, cu contextul, fie el instituțional, situațional, familiar, cunoscut lui, fie mai larg, social și cultural, direcționând funcționarea și articularea instituțiilor. Iar cum indivizii sunt înclinați să-și construiască o identitate socială pozitivă, ei vor dori să acționeze eficient în interiorul instituțiilor date, iar în acest scop se
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]